Preotul Axentie Munteanu – judecat pentru activitate antisovietică

Preotul Axentie Munteanu –
judecat pentru activitate antisovietică

Preotul Axentie, cu numele de mirean Artemie Munteanu, s-a născut la 20 octombrie 1888 în familia lui Gheorghe și Maria Munteanu din localitatea Satul Nou, jud. Bender. A fost botezat la 21 octombrie de către preotul Haralambie Mateevici, având naș pe locuitorul Satului Nou, Grigore Chistol. După absolvirea școlii primare din localitate, până în anul 1905 a lucrat pământul alături de părinții săi. La vârsta de 17 ani intră în ascultare la Mănăstirea Noul Neamț, de unde a fost mobilizat în armata țaristă, participând și la Primul Război Mondial. După demobilizare se reîntoarce la mănăstire, primind călugăria la 3 februarie 1921. În anul 1926 susține examenul pentru monahi propuși la hirotonie și la 16 august este sfințit în ierodiacon, apoi peste 8 ani, la 24 august 1934, hirotonit ieromonah.

La 1 august 1936, ieromonahul Axentie Munteanu este ales stareț al Mănăstirii Noul Neamț. Datorită priceperii gospodărești a starețului, Mănăstirea Noul Neamț, având o datorie de 7 milioane lei, în următorii ani devine aducătoare de profituri considerabile. Pentru activitatea sa rodnică atât pe teren pastoral cât și gospodăresc, părintele stareț a fost hirotesit în treapta de Singhel, apoi hirotesit Protosinghel.

În timpul ședinței Soborului stareților și starețelor din Arhiepiscopia Chișinăului de la 3 august 1938 s-a pus în discuție schimbarea numelor unor mănăstiri din eparhie. Se propunea ca Mănăstirea Noul Neamț să se numească “Sf. Mănăstire Patriarh Miron”, în cinstea primului Patriarh al României care era “un strănepot al călugărului Tiofan Cristea”, unul dintre întemeietorii așezământului monahal. Dar și pentru că “Înalt Preafericitul Patriarh Miron, care prin înțelepcinea, cu care a fost înzestrat de Bunul Dumnezeu, a adus fală Ortodoxiei și scumpei noaste țări peste hotare”, aceste cuvinte au fost rostite la Soborul obștii mănăstirii din 10 august 1938, desfășurat sub președenția părintelui stareț, protosinghelul Axentie. Cei 75 viețuitori ai mănăstirii, cuvioși monahi și frați au votat în unanimitate ca pe viitor mănăstirea să se numească “Sf. Mănăstire Patriarh Miron”.

În primul an de ocupație sovietică (1940-1941), părintele stareț Axentie Munteanu a rămas la mănăstire, motivând cum că în calitatea sa de stareț nu avea dreptul moral să părăsească mănăstirea, fiindcă mulți dintre călugării rămași erau în ietate și nu puteau fi evacuați. Din acest motiv, părintele nu s-a refugiat nici în 1944. Sub regimul sovietic, timp de un an de zile obștea monahală a îndurat batjocura și umilințe. În anul 1940, sovhozul organizat în localitate intră în posesia pământurilor și a averii mănăstirești. Pentru întreținearea călugărilor bătrâni din mănăstire, părintele stareț zilnic pleca pe jos la Thighina pentru ca să le aducă “pâine cu traista”. Iată ce-i scria în acest sens egumenului Iraclie Flocea, care la acel moment slujea la biserica din Nisporeni: “Am 15 ieromonahi plecați pe la sate și fiecare are câte 10-15 parohii de suplinit. Mănăstirea noastră e impusă cu peste douăzeci mii ruble. Pâine nu mai avem. Eu îngrijesc la mănăstire de cei 40 de călugări bătrâni; plec în fiecare zi pe jos la Tighina și le aduc pâine cu traista. Dar de multe ori mă întorc cu traista goală, căci nu vor să-mi vândă pâine”. În altă scrisoare îl ruga pe părintele Iraclie ca să-l ajute cu bani: “Dacă poți, trimite-mi ceva ajutor bănesc, căci nu mai am nici un ban. Impozitul nu l-am plătit tot; nu știu ce ne vor face. Mi-e frică că ne vor lua pe toți la camion”.
La retragerea trupelor sovietice din Basarabia, în timpul operațiunilor militare din vara anului 1941, o bombă incendiară a căzut peste catedrala mănăstirii. Starețul mănăstirii protosinghelul Axentie Munteanu, la 15 mai 1942 raporta autorităților eparhiale: “… biserica “Înălțarea Domnului” arsă de bombardament de Soviete, încă din anul trecut este complet descoperită așa că ploile, soarele și mai cu seamă gerul din iarna care a trecut slăbesc zidurile”.

Prin eforturile depuse de părintele stareț și colectarea jertvei în folosul mănăstirii Biserica “Înălțarea Domnului” a fost readusă la starea sa inițială. În timpul vizitei canonice la Mănăstirea Noul Neamț din 8 iulie 1942, însoțitorul Arhiepiscopului Efrem Tighineanul, scria: “Cuv. Protosinghel Axentie Munteanu a ieșit în întâmpinarea Vlădicăi. Î.P. Sfințitul a vizitat bisericile și arhondaricul mănăstirii și a rămas mulțumit de felul cum se prezintă conducerea mănăstirii și de curățenie. Pentru biserica cea mare cu hramul “Înălțarea Domnului”, care a fost distrusă de bandele bolșevice, se adună materialul necesar restaurării. În condica de vizite Î.P.S. aduce laude meritate părintelui stareț pentru spiritul său de sacrificiu: numai datorită lui covoarele prețioase ale mănăstirii au putut fi salvate în timpul ocupației bolșevice”. Mănăstirea Noul Neamț a fost vizitată de către Arhiepiscopul Efrem de mai multe ori, dând cuvenitele sfaturi și îndrumări “harnicului și neobositului stareț Igumen Auxentie Munteanu”. După finisarea lucărărilor de reconstrucție a bisericii catedrale, părintele stareț a donat din casa mănăstirii 150 mii lei în fondul Armatei Române.

În luna august a anului 1944, în incinta mănăstirii s-a instalat cartierul general al Frontului al III-lea ucrainean, condus de generalul Tolbuhin. Clopotnița mănăstirii a fost transformată în punctul central de observație. Starețul împreună cu cei 49 călugări rămași, au fost siliți să se evacueze în regiunea Odesa. Reveniți în toamnă la mănăstire, călugării au găsit așezământul într-o stare complet devastată. Sovhozul din localitate a acaparat întreaga avere mănăstirească. Părintele stareț a scris mai multe plângeri, încercând să revigoreze viața monahală.

La 30 august 1945, părintele Axentie Munteanu a fost arestat. Era învinuit de către agenții MГБ din RSSM (Ministerului Securității de Stat) de propagandă contrarevoluționară, cum că “… în timpul ocupației colabora cu ocupanții prin menținerea unor legături strânse cu organele represive românești. După eliberarea Moldovei de ocupanți, intenționat a adus economia mănăstirii în declin, cu scopul de a provoca nemulțumiri în rândul credincioșilor la toate măsurile organizate de puterea sovietică pe teren religios. Cu toate acestea Munteanu, prin intermediul membrilor corului mănăstirii, compus din tineretul local, desfășura o activitate antisovietică, vorbindu-le convingător cum că, inevitabil în Basarabia se vor reinstaura autoritățile române, având drept scop retragerea tineretului din activitatea economică și politică a localității”.

Părintele Axentie Munteanu a fost judecat de către Judecătoria Supremă a RSS Moldovenești la 11 decembrie 1945. A fost condamnat la 10 ani de lagăr cu decăderea din drepturile politice pe un termen de 5 ani și confiscarea averii personale pe care nici nu o avea. Conform sentinței de judecată a fost deportat într-un lagăr din cuprinsul URSS-ului, de unde nu s-a mai întors. Părintele Axentie a fost reabilitat de către Procuratura Generală a R. Moldova, la 23 octombrie 1992.

                                    Protoiereu Ioan Lisnic