duminică, 6 decembrie 2020

Cântăreţul bisericesc Vladimir Drahnea, condamnat la moarte prin împușcare




Cântăreţul bisericesc Vladimir Drahnea condamnat la moarte prin împușcare


 Vladimir Drahnea este înscris pe lespedea de marmură 
a Memorialulu din Kazan, al 11-lea din prima coloană

Vladimir Drahnea s-a născut în anul 1913 în familia lui Macarie Drahnea din localitatea Rezina, jud. Orhei. Avea următoarele studii: 3 clase de gimnaziu și Școala de cântăreţi bisericești din Roman. La 1 februarie 1938 a fost numit cântăreț la Biserica ”Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Mihuleni (comuna Rezina-târg), jud. Orhei. A slujit în calitate de cântăreț bisericesc până la sfârșitul anului 1940. Ajuns fără serviciu, sub noua stăpânire, nu a reușit să se angajeze la alt lucru, de aceea a și hotărât să se repatrieze în România. În România locuia fratele său, Simeon Drahnea, preot în comuna Poiana Stampei, jud. Suceava.

La 3 noiembrie 1940, Vladimir Drahnea, împreună cu soția sa se stabilesc la Chișinău, tot în acea zi au depus cererea pentru a pleca din Basarabia în România, însă fără nici un rezultat. Timp de 3 luni nu au primit nici un răspuns. Atunci, soții Drahnea, prin intermedul unei vechi cunoștințe, se hotărăsc să treacă ilegal frontiera.

Până în satul Chetriș, jud. Bălți, de unde plănuiau să treacă frontiera, soții Drahnea, împreună cu însoțitorul lor, au mers cu rutele de noapte, cu trenul, de la Chișinău până la Ungheni, apoi tot cu trenul, de la Ungheni la Fălești și de la Fălești, au mers cu sania până la Chetriș. În dimineța zilei de 8 februarie, înainte de a se lumina de zi, au pornit cu sania spre frontieră. Mergând, cam la 2 km, însoțitorul a cerut de la Vladimir Drahnea, plata pentru servicii. După achitarea sumei stabilite anterior, însoțitorul i-a cerut lui Drahnea, ca să meargă pe jos, înaintea calului și a celor din sanie. Mergând pe jos, cam la 15 pași, deodată s-au auzit împușcături de avertizare, urmând sfatul însoțitorului, toți s-au așezat cu fața la pământ. Peste 2-3 minute, au fost înconjurați de câțva grăniceri, care după ce i-au percheziționat, i-au dus la pichetul de grăniceri. De la pichetul subdiviziunii de grăniceri nr. 24, NKVD, Bălți, soții Drahnea au fost transferați în închisoarea din Orhei.

După lungi interogatorii, fostul cântăreț de la biserica din Mihuleni a fost judecat și deportat în interiorul URSS. Numele inculpatului, Drahnea Vladimir Macarovici, figurează pe lista victimilor represiunilor politice din RASS Tatarstan (Rusia), condamnat la moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată în orașul Kazan, la 2 decembrie 1941.


            Extras din cartea:

            Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 54 - 55.




duminică, 1 noiembrie 2020

Invățământul în cadrul școlilor teologice din partea de nord a Basarabiei (1869 - 1944)




Invățământul în cadrul școlilor teologice 
din partea de nord a Basarabiei 
(1869 - 1944)



Rezumat

 

Una dintre școlile existente la mijlocul secolului al XVIII-lea în partea de nord a Basarabiei era Școala de la Hotin, condusă de către episcopul Amfilohie Hotiniul, mare cărturar și păstor duhovnicesc. După ce teritoriul Moldovei de răsărit dintre Prut şi Nistru a fost anexat la Rusia, în următorul an se înfiinţează la Chișinău Seminarul Teologic. În anul 1823, această instituție  a fost reformată, alcătuindu-se Școala spirituală, cu cele dintâi 4 clase, iar seminarul a rămas cu 3 clase superioare. Programul de studii a mai fost modificat în 1867 și 1884, ajungându-se la 6 clase superioare, în total pentru finisarea studiilor seminariale se învăța timp de 10 ani.  Din cauza numărului mare de elevi care invățau la Școala spirituală din Chișinău, în 1869 a fost  înființată o școală spirituală în partea de nord a Basarabiei, întâi la  Bălți, apoi la Edineț. În anul 1923, această şcoală a fost transformată în Seminar Teologic cu opt clase după programa seminariilor din ţară. În 1924, la mănăstirea Dobruşa, se înfiinţează Seminarul monahal şi de cântăreţi bisericeşti. Această şcoală avea menirea de a pregăti cântăreţi bisericeşti cu o educaţie aleasă în deprinderea anumitor meşteşuguri şi pentru mănăstiri, elemente ştiutoare de carte şi cu pregătire pentru viaţa monahală. Școala de cântăreți a fost transferată la Mănăstirea Rudi, iar în 1943, la Bălți. În 1927, la mănăstirea Japca, se înfiinţează Şcoala de gospodine sătească, menită de a pregăti fetele de la sate în cunoştinţe superioare, însuşind şi variate lucrări practice de gospodărie sătească. Cu începerea anului școlar 1938-1939, la Bălți își deschide cursurile Liceul Seminarial. În toamna anului 1938, au fost înființate în Eparhia Hotinului, patru școli mănăstirești pentru adulți și anume, în mănăstirile Dobrușa, Japca, Călărășăuca și Cușelăuca. Scopul înființării acestor școli era de a reduce numărul călugărilor neștiutori de carte. La dezvoltarea învățământului din cadrul Episcopiei Hotinului cu reședința la Bălți, s-au nevoit arhiereii titulari care au condus eparhia, in perioada ei de existență, 1923-1944. După anul 1944 s-a revenit la situația din perioada 1940-1941, impusă de regimul sovietic.  

                              

                                              Protoiereu Ioan Lisnic



SIMPOZIONUL ŞTIINŢIFIC NAŢIONAL
„Biblioteca Naţională – liant dintre patrimoniu cultural şi educaţie”
15-16 octombrie 2020










vineri, 30 octombrie 2020

Teodor Neaga, teolog, om politic şi deputat în Sfatul Ţării

 


Teodor Neaga, teolog, om politic 
şi deputat în Sfatul Ţării


 Teodor Neaga s-a născut la 8 martie 1880, în familia cântărețului bisericesc, Ioan Neaga din com. Dănceni, jud. Chișinău. A învăţat la Seminarul Teologic din Chișinău și între anii 1902-1906 a urmat studiile la Academia Teologică din Kiev. La absolvirea instituţiei date devine Candidat în Teologie, pe baza lucrării: „Religia şi educaţia religioasă după J. J. Rousseau”.

Pe parcursul activităţii sale, Teodor Neaga a activat în calitate de secretar eparhial, membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Chișinăului, al Congresului Național și al Consiliului Central Bisericesc din București. Fost profesor al Şcolii comerciale din Chişinău, al Gimnaziului de fete „N. Dadiani” și președinte al primului congres al învățătorilor și profesorilor din Basarabia, care a hotărât întroducerea alfabetului latin și naționalizarea școlilor din Basarabia. A luptat împotriva rusificării şcolilor, iar mai apoi pentru edificarea unei şcoli naţionale româneşti în Basarabia.

Profesorul Teodor Neaga a mai activat și în funcția de președinte al Zemstvei jud. Lăpușna și președinte al Uniunii tuturor Zemstvelor din Basarabia. A fost ales deputat în Sfatul Țării de către Uniunea Pedagogilor Moldoveni din Basarabia. În calitate de deputat, la 27 martie 1918, a votat Actul Unirii Basarabiei cu România. După Unire, a mai activat în calitate de deputat în Parlamentul României, o perioadă de timp a fost și inspector șef al învățământului din Basarabia. A fost decorat cu mai multe distincţii: „Sf. Stanislav”, „Sf. Ana” şi „Coroana României” în gradul de Comandor.

În timpul primei ocupații a Basarabiei de către sovietici (1940-1941), Teodor Neaga a fost arestat de către agenții NKVD și trimis în surghun. A decedat în spitalul închisorii din Penza, la 6 decembrie 1941.


                                                       

                                                      Protoiereu Ioan Lisnic


             

 

 

  

sâmbătă, 19 septembrie 2020

Gheorghe Druță, deputat în Sfatul Țării – etichetat drept element social periculos




Gheorghe Druță, deputat în Sfatul Țării – 
etichetat drept element social periculos


Gheorghe Druță, director și revizor școlar, fost deputat în Sfatul Țătii. S-a născut la 22 mai 1881, în satul Tătărăștii Vechi, jud. Soroca, în familie de țărani. A învățat la școala normală din orașul Cetatea Albă, la școala militară din Vilna, sub dominația rusă, apoi a învățat timp de 2 ani la Facultatea de Teologie din Chișinău. A activat în calitate de învățător și director de școală, în 1906, devine corespondent la prima gazetă românească „Basarabia”. A luptat în Primul Război Mondial.

Întorcându-se de pe front, Gheorghe Druță este ales delegat la Congresul Militarilor Moldoveni din 1917. Fiind ales deputat  în Sfatul Ţării, la 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. S-a ocupat de problemele naţionalizării şcolii basarabene. Fost director și revizor școlar, membru în Comitetul de conducere al „Astrei Basarabiei”, membri în consiliile parohiale, secretar în organizația vechilor luptători maționali ș.a. A publicat mai multe articole în revista “Școala Basarabeană” și gazeta “Viața Basarabiei”.

În timpul primului an de ocupație sovietică a Basarabiei, la 6 noiembrie 1940, Gheorghe Druță a fost arestat de către colaboratorii NKVD și încarcerat în închisoarea din Chișinău. Era învinuit de faptul, că a fost membru în Sfatul Țării și fost membru în Uniunea ofițerilor în rezervă. Fiind etichetat drept element social periculos, a fost condamnat la 8 ani de detenție într-un lagăr din Siberia. Moare în drum spre locul detenției, fără a se cunoaște stația, sau locul unde a staționat trenul cu cei arestați.


                                  Protoiereu Ioan Lisnic






miercuri, 5 august 2020

Preotul Teodor Chișcă, unul dintre aparătorii credinței din perioada prigoanei atee





Preotul Teodor Chișcă, unul dintre
aparătorii credinței din perioada prigoanei atee



Teodor Chișcă s-a născut la 15 noiembrie 1881, în familia lui Gheorghe și a Paraschevei Chișcă din satul Țiganca, județul Ismail. Tatăl său era cântăreț la Biserica “Sf. Treime” din Țiganca. A fost botezat la 23 noiembrie în biserica din satul său natal, de către preotul Andrei Țurcanu, având nași pe Zaharia Danalache, din satul Cârpești și Iordache Pretulat din Țiganca[1].

După absolvirea școlii parohiale din satul Țiganca, tânărul Teodor a continuat studiile la Școala spirituală din Chișinău și în 1898[2], urmează cursurile Seminarului Teologic din Chișinău, devenind absolvent în anul 1904[3]. În luna iulie 1904, este numit temporar în funcția de cântăreț la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din com. Cimișlia, jud. Tighina, unde activează până în 1906[4]. La 30 ianuarie 1906, a fost hirotonit preot pe seama bisericii din satul său natal, Țiganca[5], însă până la urmă este numit paroh la Biserica „Sf. Arh. Mihail” din com. Gangura, jud. Tighina.

În com. Gangura, preotul Teodor Chișcă activa și la școala primară, în calitate de catehet. La 12 ianuarie 1915, a fost numit preot militar, acordând asistență religioasă ostașilor, în timpul luptelor din timpul Primului Război Mondial. Pentru merite deosebite a fost gratificat cu  decorații: Sf. Ana clasa  III și clasa II și Sf. Vladimir, clasa IV[6].  La 6 februarie 1917, a fost numit secretar la Școala Eparhială de fete din Chișinău, activând și în calitate de catehet la școala primară, nr. 7 și la Școala de Moașe din capitala Basarabiei. A fost decorat cu mai multe distincții bisericești, la 21 noiembrie 1926 a fost ridicat la treapta de protoiereu.

La 30 mai 1930, părintele Teodor a fost numit paroh la Biserica „Sf. Nicolae” de pe lângă Spitalul Central din Chișinău. Pentru activitate pastorală și misionară, la 9 mai 1935 a fost decorat cu distincția bisericească, palița. Părintele și-a aprofundat cunoștințele teologice, urmănd Facultatea de Teologie din Chișinău, în vara anului 1937 devine licențiat în teologie. În 1937, părintele era văduv[7].

În primul an de ocupație sovietică a Basarabiei (1940-1941), părintele Teodor Chișcă a rămas la parohia sa din Chișinău. Prin câte greutăți a trecut sub noua stăpânire nu cunoastem. După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, bisericile au fost supuse de către autorități la plata unor impozite exagerate, neachitarea cărora ducea la închiderea lor. Preoţii rămaşi sub noua stăpânire au avut de suferit, fiind consideraţi din punct de vedere social, duşmani ai puterii sovietice, au fost supuşi represiunii şi unor impozite exagerat de mari, obligaţi să îndeplinească tot felul de munci degradante, fiind umiliţi, bătuţi, deportaţi şi chiar omorâţi. Pr. Prof. Sergiu C. Roșca, într-un articol publicat în revista „Misionarul” menționa curajul și devotamentul slujitorilor altarului rămași sub stăpânirea sovietică, care și-au făcut cu prisosință datoria. Autorul amintește întâi de preoții din Chișinău “care nu s-au eschivat de la datoriile lor cu toate riscurile ce izvorau din această comportare”: Preoții Vasile Guma,Vladimir Burjacovschi, Teodor Chișcă, Sergiu Păduraru și ieromonahul Iacob[8].

După eliberarea Basarabiei şi reinstaurarea administrației româneşti, viaţa religioasă a revenit la normal. Sub conducerea arhiereilor numiţi în funcţie au început lucrările de refacere a bisericilor distruse de sovietici, au fost  redeschise şcolile teologice, au început să reapară periodicile bisericeşti. În anul 1941, preotul Teodor Chișcă a fost gratificat și ridicat la rangul de Iconom Stavrofor[9] și în 1944, a fost numit de către autoritățile bisericești, slujitor la Biserica Catedrală din Chișinău[10].

Începând cu anul 1944, Biserica din RSS Moldovenească revine la statutul ei, impus în 1940. Se ducea o luptă împotriva credinței prin propaganda ateistă și prin toate mijloacele posibile. Prin instaurarea sovietelor (consiliilor) raionale și sătești s-a desființat  jurisdicția preoților în parohii. Averea bisericilor cât și bisericile trec în posesia statului[11]. Se stabilesc impozite exagerat de mari atât pentru biserici cât și pentru preoți. Începând cu anul 1945 pe teritoriul RSSM, activa un Împuternicit al Consiliului pentru Problemele Bisericii Ortodoxe Ruse, care informa Guvernul URSS despre starea cultelor din RSS Moldovenească[12], se ducea evidența activității în parohii care se reducea numai la serviciile divine săvârșite în biserică. Pentru numirea preoților în parohii pe lângă decizia conducerii eparhiale  trebuia să dea acordul  și Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii.

La 18 august 1945, preotul Teodor Chișcă a fost înregistrat de către Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii, preot la Biserica Catedrală din Chișinău, devenind mai apoi, paroh al Catedralei[13].

Din cauza lipsei de preoți, fiindcă în 1944 foarte mulți se refugiaseră în România, timp de doi ani, Episcopul Ieronim al Chișinăului (1944-1947) a hirotonit în preot, mai mulți candidați care aveau studii telologice incomplete, astfel completându-se jumătate din numărul de preoți necesari pentru parohiile basarabene. Din initiativa succesorului său, a Episcopului Benedict (1947-1948), în luna aprilie a anului 1947, se convoacă Consiliul Eparhial, la care se ia hotărârea, ca în cadrul Eparhiei Chișinăului să se organizeze cursuri pastorale pentru candidații la preoție. Cursanții studiau obiecte care se învățau la seminarele teologice, cu un număr de ore mai redus și la încheierea cursurilor susțineau examene de absolvire[14]. Părintele Teodor Chișcă era unul dintre profesorii acestor cursuri, era și memmbru al comisiei de examinare, mărturie ne servesc certificatele unor preoți care au urmat aceste cursuri[15].

La 14 ianuarie 1948, preotul Teodor Chișcă, în calitatea sa de paroh al Catedralei din Chișinău, împreună cu alți preoți din Chișinău expediază o scrisoare către Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii, P. N. Romenschi, în legătură cu reducerea impozitelor pentru biserici, cât și pentru cler[16]. Parohul Catedralei a luat cuvântul la adunarea protopopilor, care a avut loc la 22 februarie 1949, părintele Teodor a vorbit despre viața bisericească din eparhie. La 17 februarie 1950, preotul Chișcă expediază altă scrisoare pe adresa Împuternicitului Consiliului pentru Problemele Bisericii, în legătură cu necesitatea efectuării unei reparații la Catedrala din Chișinău[17].

Următoarea parohie a preotului Teodor Chișcă a fost localitatea Sireț, raionul Strășeni, cu Biserica „Sf. Nicolae”, transferat la 9 aprilie 1953[18]. Și aici, părintele era persecutat de către autorități. Intimidarea și discreditarea preotului, era unul dintre planurile autorităților, pentru a grăbi închiderea bisericii. Odată cu sosirea sa la Sireț, a fost obligat să muncească în colhoz. În cartea de evidenţă a gospodăriilor din localitate pe anul 1953, figurează și numele lui Feodor Chişcă, ca angajat al kolhozului în funcţia de mecanic. Locuia destul de modest, în casa paznicului din curtea bisericii.

În anul 1959, autoritățile locale îi interzic preotului T. Chișcă de a mai trage cloptele la biserică[19] și în următorul an, au pus la cale un plan criminal. Potrivit mărturiei unor săteni, într-o noapte de la sfârșitul lunii iulie 1960, câțiva activiști comsomoliști l-au atacat pe preot, iată ce își mai aminteau acești săteni: „Atacatorii au venit cu o maşină, pe care au lăsat-o în drumul de la deal de biserică. Apoi au venit la uşă, strigându-l pe preot să iasă afară să vorbească. Părintele, parcă presimţind ceva, n-a deschis uşa să iasă, ci a scos capul pe fereastră să vadă cine este. Cineva dintre atacatori i-a aruncat un laţ sau altceva în gât şi-l trăgea afară. La strigătele disperate a preotului a răspuns paznicul Fabricii de vin de peste drum, Gheorghe Roşca, trăgând un foc de armă. Activişti l-au lăsat şi au fugit. Din spaima trasă preotul Teodor Chişcă s-a îmbolnăvit şi peste două săptămâni a murit[20].

La 5 august 1960, preotul Teodor Chișcă își încheie drumul vieții, la vârsta de 79 de ani pământești. A fost înmormântat în cimitirul din Sireți. Mormântul preotului se păstrează până în prezent.



                                         Protoiereu Ioan Lisnic


______________________

[1]ANRM, F. 211, inv. 20, d. 24, f. 820.
[2]KEB, nr. 14-15, 1898, p. 265.
[3]Idem, nr. 13, 1904, p. 208.
[4]ANRM, F. 1135, inv. 3, d. 205, f. 61.
[5]„Anuarul Arhiepiscopiei Chişinăului”. Chişinău: Tipografia Eparhială „Cartea Românească”, 1930, p. 39..
[6]ANRM, F. 1135, inv. 3, d. 205, f. 61
[7] ANRM, F. 1135, inv. 3, d. 205, f. 61 și d. 206, f. 333.
[8]Pr. prof. Sergiu C. Roşca. Biserica basarabeană sub ocupaţia sovietică. În: rev. „Misionarul”, nr. 1, 1942, p. 35.
[9]Revista „Luminătorul”, nr. 1-2, 1942, p. 12.
[10]Teodor Candu, pr. Octavian Moşin. Documente privitoare la istoria Bisericii din RSSM: registrul şi listele clerului (1945-1955). Chişinău: Editura „Pontos”, 2013, p. 149.
[11]Ludmila Tihonov. Politica statului sovietic față de culte din R.S.S. Moldovenească (1944-1965). Chișinău. Ed. Prut Internațional, 2004, p.26.
[12]Ibidem, p..39.
[13]В. Пасат. Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие, 1940-1953. Том 1. Москва: РОССПЭН, 2009, p. 340.
[14]„Журнал Московской Патриархии”, nr. 8, 1947, p. 42.
[15]Arhiva Mitropoliei, Dosar Personal ( în continuare - AMDP), nr. 1998, f. 14; AMDP, nr. 71, f. 18.
[16]В. Пасат. Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие, 1940-1953. Том 1, p. 338-339.
[17]Ibidem, p. 406, 408.
[18]Teodor Candu, pr. Octavian Moşin, op. cit., p. 149.
[19]В. Пасат. Православие в Молдавии, власть, церковь, верующие, 1953-1960. Том 2. Москва: РОССПЭН, 2010, p. 621.
[20]Nicolae Olaru. Satul Sireţi în documente, povestiri şi comentarii. Sireţi, Tipografia „Cetatea de Sus”, 2018, p. 118-119.









sâmbătă, 25 iulie 2020

Preotul Gavriil Doliscinschi-martirizat în temnițele comuniste






Preotul Gavriil Doliscinschi - 
martirizat în temnițele comuniste


            Preotul Gavriil Doliscinschi s-a născut la 13 iulie 1874 în familia preotului Petru și a preotesei Efimia Doliscinschi. Tatăl său era paroh la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din satul Țareuca, jud. Orhei. A fost botezat la 12 august în biserica din satul natal de către preotul Arsenie Petrov  din Popăuți, având naș pe preotul Vasile Cernit din Cinișăuți.
După absolvirea Şcolii spirituale, în anul 1894, tânărul Gavriil a fost numit în postul de cântăreţ la Biserica „Pogorârea Sf. Duh” din com. Seliştea, jud. Chişinău. Conform cererii înaintate, la 21 august 1903 a fost transferat în calitate de cântăreţ la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Ţahnăuţi, jud. Orhei. A fost hirotonit preot cu examen de preot în anul 1918 şi numit paroh la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Butuceni, jud. Orhei. Ultima parohie a lui Gavriil Doliscinschi a fost s. Valea Trăisteni (com. Boldureşti), jud. Lăpuşna, cu Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, numit aici la 10 octombrie 1926.
În primul an de prigoană împotriva credinţei din timpul ocupaţiei sovietice (1940–1941), a fost arestat şi deportat în Siberia. Potrivit altei surse, părintele Gavriil Doliscinschi a fost omorât în timpul persecuţiei sovietice din 1940–1941. În realitate, părintele a fost arestat la 23 iunie 1941. Colaboratorii secției raionale NKVD, Nisporeni, îl acuzau, că „în timpul săvârșirii ceremoniilor religioase, desfășura o propagandă antisovietică în rândul enoriașilor, îndreptată împotriva activităţilor organizate de partid și guvern, răspândea zvonuri provocatoare. În luna aprilie a acestui an, sub conducerea sa, a fost organizată o manifestare antisovietică colectivă a țăranilor din s. Valea Trăisteni”. Părintele era filat de către colaboratorii NKVD, înca din luna februarie 1941, se adunau materiale „compromițătoare”, ca mai apoi să fie arestat.
După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, averea bisericilor, cât și bisericile au trecut în posesia statului. Potrivit acestor legi, autoritățile locale aveau tot dreptul să facă o inventariere a bunurilor bisericești, să reamenajeze locașurile de cult în alte instituții cu o altă menire ș.a. La 22 aprile 1941, în satul Valea Trăisteni sosesc câțva reprezentanți ai Comitetului raional de inventariere, ca să ia la evidență bunurile bisericești. Creștinii din localitate s-au adunat de la mic la mare ca să apere biserica, potrivit unor  date, estimate mai târziu, se aduna-se aproximativ, 250 de credincoși. Într-un raport semnat de către unul dintre reprezentanții comisiei de inventariere, se scria: „Sosind în localitate, președintele sovietului sătesc a dat dispoziție ca să fie chemați preotul și membrii comitetului bisericesc, pentru a le explica scopul vizitei noastre și necesitatea prezenței lor în timpul efectuării inventarierii. Preotul însă, nu s-a prezentat, se spunea, că ar fi plecat în s. Soltănești, în realitate, cred că se încuiase în locuința sa. Ajunși la biserică, l-am trimis pe paznic ca să aducă cheile de la biserică, paznicul plecând după cheii, nu s-a mai întors. Deodată a început să se adune mai multă lume, majoritatea fiind în stare de ebrietate și au început să strige, că ați venit aici ca să ne închideți biserica. Le-am explicat scopul vizitei noastre, însă ei n-au vrut să înțeleagă, exclamând că totul a fost pus la cale de către secretarul sovietului sătesc, Koifman, numindu-l cu cuvinte necenzurate, ziceau, că n-au nevoie de evrei, amenințându-l chiar cu moartea. Văzând că nu reușim  să ne înțelegem, majoritatea fiind în stare de ebrietate, am hotărât să mergem în alt sat”. În timpul unui interogatoriu, anchetatorul i-a amintit părintelui Gavriil despre acest caz, învinuindu-l de „organizarea unei manifestări colective ale credincoșilor, împotriva reprezentanților puterii sovietice”. Părintele a negat acest fapt, răspunzând în felul următor: “Nu am organizat nici un fel de manifestare împotriva reprezentanților puterii sovietice. În timpul când au venit să efectueze inventarierea bunurilor bisericești, eram la o inmormântare, în satul vecin, Soltănești. Credincoșii au opus rezistență în efectuarea inventarierii în lipsa mea”.
 La retragerea trupelor sovietice din Basarabia, părintele Gavriil Doliscinschi, împreună cu alţi deţinuţi politici, au fost trimişi în RASS Tatarstan și în alte regiuni ale URSS. Părintele a fost internat în închisoarea nr. 1 din Kazan. Conform rechizitoriului din 20 august 1941,  pe parcursul anchetei a fost stabilit cum că: „Doliscinschi Gavriil Petrovici, fiind preot în satele Grozești și Valea Trăisteni, în timpul săvârșirii ceremoniilor religioase, desfășura o agitație contrarevoluționară în rândul populației, îndreptată împotriva partidului comunist și a puterii sovietice. La 13 octombrie 1940, Doliscinschi G. P. a ținut un discurs  în fața unui grup de credincoși aflați în biserică, exprimându-și gândurile sale contrarevoluționare, îndreptate împotriva puterii sovietice. La interogatorii, acuzațiile conform art. 54-10 p.2 CP al RSSFR,  acuzatul Doliscinschi, nu le-a recunoscut”. Șeful grupului de anchetatori NKVD din RASS Tatarstan a dat acordul, ca dosarul de urmărire penală să fie transmis spre examinare organului de justiție NKVD  din URSS.
Judecata a avut loc la 27 decembrie 1941, părintele Gavriil, fiind condamnat la 5 ani de surghun în RASS Bașkiria. Trece la Domnul, la 25 iulie 1942, încarcerat în închisoarea orașului Ckalov.
Părintele Gavriil Doliscinschi a fost reabilitat de către Procuratura R. Moldova, la 12 aprilie 1993. Nevinovăția preotului  a fost stabilită peste jumătate de secol de la decesul șău, conform Legii nr. 1225 din 8 decembrie 1992,  adoptată în Parlamentul R. Moldova, privind reabilitarea victimelor represiunilor politice.  


Extras din cartea: 

Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 51 - 53.














joi, 9 iulie 2020

Preotul Gheorghe Besciastnîi – condamnat la moarte prin împușcare





Preotul Gheorghe Besciastnîi –
condamnat la moarte prin împușcare



Catedrala orașului Reni

Preotul Gheorghe Besciastnîi s-a născut în anul 1893 în orașul Reni, jud. Ismail. După absolvirea studiilor Seminarului Teologic a fost hirotonit în trepta de preot, slujind în continuare  la biserici din cadrul raionului Armavir, ținutul Severokavkaz (Rusia)[1]. În anii 30 ai secolului trecut era preot la biserica din localitatea Procnookopsk[2].
La 14 aprilie 1932, părintele Gheorghe a fost arestat. Era acuzat de „crearea și conducerea unei grupări religioase contrarevoluționare compusă din tineret”. Judecata a avut loc la 22 noiembrie 1932 în cadrul ședinței troicii GPU din ținutul Severokavkaz, primind sentința conform art. 58-10,11 CP al RSSFR și condamnat la 10 ani privațiune de libertate[3]. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr de muncă forțată din regiunnea Leningrad până în anul 1938, când la data de 9 martie a fost arestat din nou.
 Judecata deținutului Gheorghe Besciastnîi a avut loc la 30 iunie 1938. A fost condamnat de către  troica NKVD din  regiunea Leningrad, conform art. 58-10 CP al RSSFR la pedeapsa capitală – moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 10 iulie 1938, fiind inmormântat într-o groapă comună din preajma orașului Leningrad[4]. Părintele Gheorghe a avut trei fii, Augustin și Iuvenalie, pierduți fără veste în timpul luptelor din cel de-al Doilea Război Mondial și Aureliu, născut în anul 1928[5].

                       
                                   Protoiereu Ioan Lisnic





[1]Синодик гонимых, умученных, в узах невинно пострадавших православных священно-, церковнослужителей, монашествующих и мирян Северо-Запада России, Издание Комиссии по канонизации Санкт-Петербургской епархии, Sursa: http://levashovskayagolgofa.ru/liki-sinodika-1-31-iyulya.html
[2] Cайт Комиссии по канонизации святых Армавирской епархии, Sursa: http://kanonarmavir.ru/
[3] Ленинградский мартиролог том 10, Sursa: http://visz.nlr.ru/person/book/t10/0/330
[4] Жертвы политических репрессий в СССР, Sursa: http://base.memo.ru/person/show/2732332
[5] Cайт Комиссии по канонизации святых Армавирской епархии.






marți, 30 iunie 2020

Preotul Vasile Ștefănescu, împrenă cu fiica sa – omorâți în cel mai groaznic mod






Preotul Vasile Ștefănescu, împrenă cu fiica sa –
omorâți în cel mai groaznic mod



Vasile Ștefănescu s-a născut în anul 1894[1], în com. Dumitrești, jud. Ismail[2]. A învățat la Școala Eparhială din Ismail[3] și la Seminarul Teologic din Chișinău[4]. După absolvirea studiilor teologice a fost numit cântăreț la Biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” din orașul Chilia Nouă, cu începere din luna mai 1918.
La 8 septembrie 1919, cântărețul bisericesc Vasile Ștefănescu a fost hirotonit în treapta de diacon, de către PS Dionisie Episcop al Ismailului și la 15 septembrie, în trepta de preot[5]. În aceeași zi a fost numit paroh la Biserica „Sf. Arh. Mihail” din com. Vasilevca, jud. Ismail, de către ÎPS Nicodim Arhiepiscopul Chișinăului și Hotinului[6].
Părintele Vasile Ștefănescu a slujit la biserica din Vasilevca, până la 1 mai 1928, când potrivit cererii înaintate a fost transferat de către PS Iustinian Episcopul Cetății Albe–Ismail, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Fântâna Zânelor, jud. Ismail. Pentru activitate pastorală și misionară, părintele a fost gratificat cu mai multe distincții bisericești, în 1923, 1928[7] și în 1932. În componența familiei preotului erau următoarele persoane: soția Maria, fiica fostului cântăreț bisericesc Porfirie Brăguță, decedat; copii: Vitalie, născut la 2 februarie 1920, Tamara, născută la 4 noiembrie 1923 și Sofia, născută la 5 aprilie 1927. Părintele avea 13 desetine de pământ, rămas de la părinții lui, în com. Dumitrești, jud. Ismail[8].
La 19 decembrie 1932, la o depărtare de 5 km de orașul Ismail, părintele împreună cu fiica sa Sofia, care avea vârsta de 6 ani neâmpliniți, au fost atacați de niște răufăcători, care i-au jefuit, apoi i-au omorât, batjocorind trupurile lor în cel mai groaznic mod, apoi i-au aruncat într-o fântână din apropiere. Această crimă odioasă a fost descoperită peste două zile și în următoarea zi după descoperirea crimei, au fost găsiți făptașii. Trupurile neânsuflețite ale preotului și a fiicii lui, au fost duse la morga orasului Ismail, apoi au fost transportate la Biiserica „Sf. Femei Mironosițe” din oraș.
Sf. Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, înainte de slujba înmormântării a rostit o cuvântare, în care menționa, “că victimile, din mila lui Dumnezeu, au primit botezul cu sânge, ca și cei nenumărați mucenici ai veacurilor primare creștine și vor căpăta răsplata cuvenită în Casa Tatălui Ceresc, fiind-că sângele vărsat i-a spălat de toate păcatele, făcute cu voie sau fără voie în viața lor pământescă”[9]. În timpul prohodului sa vorbit și despre decăderea morală a tineretului de la mahalalele orașului “răzvrătiți de propaganda bolșevică și comunistă”.
Cei decedați au fost înmormântați în cimitirul Bisericii „Sf. Femei Mironosițe” din Ismail[10]. Potrivit unor informații ale localnicilor, în anul 1984, o parte de mormintele din cimitir au fost strămutate, după care, întreaga suprrafață a cimitirului a fost nivelată.

                                           Protoiereu Ioan Lisnic





[1]„Anuarul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului”, Chişinău, 1922, p. 141.
[2] Arhiva din Odesa, filiala Ismail, F. 110,  inv. 1, d. 430, f. 149.
[3]Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости (KEB), еженедъльное изданie, nr. 27, 1911, p. 237.
[4] KEB, nr. 26, 1913, p. 218.
[5] Arhiva din Odesa, filiala Ismail, F. 110,  inv. 1, d. 430, f. 149.
[6] „Luminătorul”. Revista Bisericii din Basarabia, nr. 16, 1919, p. 3.
[7] Arhiva din Odesa, filiala Ismail, F. 110,  inv. 1, d. 430, f. 149.
[8] „Buletinul Episcopiei Cetăţii Albe – Ismail”,  nr. 7, 1932, p. 7.
[9] Groaznica asasinare a preotului Vasilie Ștefănescu. În: „Buletinul Episcopiei Cetăţii Albe – Ismail”,  nr. 1, 1933, p. 28-29.
[10] Ibidem.