Preotul martir Nicolae Georgescu–Edineț 126 ani de la naștere

Preotul martir Nicolae Georgescu–Edineț
126 ani de la naștere
 

Preotul martir Nicolae Georgescu – Edineț s-a născut la 27 noiembrie 1891 în familia preotului Toma Georgescu din Vălenii de Munte, jud. Prahova. Avea studiile Seminarului Teologic din București, pe care le-a absolvit în anul 1912 și a Facultății de Teologie, urmând apoi cursurile facultăților de Filosofie și Drept din cadrul Universității din București. În perioada anilor 1916-1919 a fost mobilizat pe fronturile Primului Război Mondial, fiind demobilizat în grad de sublocotenent[1].

În anul 1921, viitorul preot Nicolae Georgescu a fost numit de către Ministerul Cultelor și Artelor, inspector al Seminariilor Teologice. La 11 aprilie 1925 a fost hirotonit în treapta de diacon și în a doua zi hirotonit preot pe seama parohiei “Adormirea Maicii Domnului” din Filipești Târg, jud. Prahova[2].

La 1 septembrie 1925, părintele Nicolae este numit director al Seminarului Teologic din Edineț, fosta Școală spirituală transformată prin Decret Regal la 23 noiembrie 1923 în seminar teologic. A fost numit și paroh al Bisericii “Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Voronovița (oficiul Chelmenți), jud. Hotin[3].

Dorind să contribuie la afirmarea națiunii și a valorilor românești, într-o zonă a ținutului Hotin, unde în unele localități etnicii români erau în minoritate, părintele Nicolae Georgescu, în calitate de director de seminar organizează ample manifestări cu caracter naționalist[4]. Manifestările naționaliste ale preotului Georgescu erau desfășurate la Edineț, “pe ulițele târgului în fruntea cărora, mergea el însuși”, fiind urmat de elevii seminariști și locuitorii din Edineț. Aceste manifestări puteau provoca mari tulburări, de aceea P.S. Visarion al Hotinului (1923-1935) îi cere preotului Georgescu să înceteze acțiunile. Astfel, între chiriarh și preotul Nicolae se iscă un conflict, soldat în cele din urmă cu aplicarea unei pedepse preotului - “sfat și dojană duhovnicească” și demiterea sa din funcția de director al Seminarului Teologic din Edineț[5].

În anul 1928, preotul Nicolae Georgescu este numit preot la parohia Sf. Anton – Curtea Veche din capitală, devenind loc de adunare a studenților bucureșteni. Spre a se deosebi de alți preoți din București cu numele Georgescu, părintele Nicolae, semnează pe viitor actele cu numele Nicolae Georgescu-Edineț. Ca și la Edineț, în noua parohie, părintele s-a implicat activ în realizarea îndatoririlor sale duhovnicești. Între anii 1930-1935, sub îndrumarea preotului paroh a fost restaurată biserica și s-a construit casa parohială. A înființat o bibliotecă cu un număr impunător de carte și un cor bisericesc[6].

Din inițiativa preotului Georgescu și a studenților enoriași, prin donațiile lor a fost executată o cruce de marmură pentru a fi instalată la mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol. La 24 ianuarie 1932 au mers în procesiune pentru a instaura crucea, fiind întâmpinați de jandarmi. În cele din urmă părintele Nicolae a fost rănit, apoi arestat pentru o perioadă de timp. Datorită curajului său a fost numit de către Patriarhul Miron - “erou al crucii”.

În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1938, părintele Nicolae Georgescu a fost arestat, fiind considerat “simpatizant legionar” și condamnat la 1 an de închisoare corecțională. După eliberarea din temniță a slujit în parohia Curtea Veche până în anul 1945, când noile autorități îl arestează din nou[7]. A fost eliberat și iarăși arestat în primăvara anului 1952, fiind trimis spre “reeducare” la o unitate de muncă (lagăr de muncă forțată). Trece la Domnul la 21 mai 1952 în Penitinciarul Jilava[8].

                                     Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] Gheorghe Vasilescu, Georgescu-Edineț Nicolae, Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, p. 278

[2] Ibidem

[3] Episcopia Hotinului, Anuar, Tipografia Eparhială “Cartea Românească”, Chișinău, 1925, p. 54, 125

[4] Gheorghe Enache, Nicolae Georgescu-Edineț, un preot al frontierei, Ziarul Lumina, 29 mai 2010

[5] Gheorghe Vasilescu, op.cit.

[6] Gheorghe Enache, op. cit.

[7] Roxana Dragoș, Duhovnicul studențimii bucureștene, Ziarul Argeșul Ortodox, 15-21 mai 2008, p. 5

[8] Gheorghe Enache, op. cit.

Arhimandriții Macarie și Varlaam Chiriță în închisorile comuniste

Arhimandriții Macarie și Varlaam Chiriță
în închisorile comuniste

Arhimandritul Macarie, cu numele de mirean Misail era tatăl arhimandritului Varlaam Chiriță. A fost condamnat în anul 1944 la 10 ani de muncă forțată într-un lagăr din Siberia. Se întoarce din detenție în anul 1954. Fiul său, arhimandritul Varlaam a fost și el judecat, fiind învinuit de activitate antisovietică. Judecata l-a condamnat la 8 ani de lagăr, petrecând anii de detenție în perioada 1946-1954.

Arhimandritul Macarie (Misail Chiriță) s-a născut la 1 ianuarie 1884 în familia lui Vladimir Chiriță, cântăreț la Bisericii “Sf. Nicolae” din Răspopeni, jud. Orhei. A fost botezat la 7 ianuarie în biserica din Răspopeni de către preotul Platon Seminel. În anul 1905 a absolvit Seminarul Teologic din Chișinău și la 21 noiembrie 1926 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Nașterea Maicii Domnului” din Voronovița, jud. Hotin, apoi a fost transferat la Biserica “Sf. Arh Mihail” din Pitușca, jud. Orhei. Părintele a mai slujit la Biserica “Sf. Voievozi” din Sociteni, jud. Lăpușna, transferat în anul 1930 și la Biserica “Sf. Parascheva” din Slobozia-Dușca, jud. Orhei. La Sociteni, părintele Misail a fost transferat disciplinar, din cauza propagării “stilului vechi”, fiind un înverșunat stilist.

După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, în septembrie 1940, preotul Misail Chiriță împreună cu câțiva preoți basarabeni s-au adresat Patriarhiei Moscovei cu o telegramă, prin care rugau să fie hirotonit în Catedrala din Chișinău un episcop de pe loc. La scurt timp Patriarhia îl numește chiriarh la Chișinău pe Episcopul Alexie de Tula. Părintele Misail, cu numele de călugărie Macarie scrie o scrisoare cu un asemănător conținut la 2 aprilie 1956 pe numele lui G. K. Jukov, mareșal al URSS. Arhimandritul ruga ca Biserica din Moldova să fie ridicată la rangul de Mitropolie, cu un mitropolit în frunte, cunoscător al limbii poporului.

În timpul războiului, părintele Misail Chiriță a fost membru al Misiunii Ortodoxe din Transnistria, activând în calitate de paroh în localitatea Neciainoe, jud. Oceacov. Potrivit mărturiilor sale din timpul interogatoriului, părintele Misail a slujit și la Biserica “Sf. Ilie” din Odesa. A îndeplinit și funcția de translator, traducând predici din română în rusă. În timpul aflării sale la Odesa a colaborat la Ziarul “Odesa” și la alte publicații.

La 25 mai 1944, părintele Misail Chiriță a fost arestat. Judecata a avut loc la 28-30 decembrie 1944, fiind condamnat de către Tribunalul Militar al Armatei NKVD din RSS Ucrainerană la 10 ani de detenție cu lipsire din drepturile civice pe o perioadă de 5 ani și confiscarea averii personale. După ispășirea termenului de detenție în lagărele de muncă forțată din Siberia, în 1954 se întoarce în RSSM. După întoarcerea din surghiun, părintele a slujit la biserica din Pitușca și la 28 iunie 1955 numit paroh la biserica din Ghidighici, raionul Chișinău.

A fost tuns în monahism la Mănăstirea Hârbovăț, trecând la cele veșnice sub numele călugăresc arhimandritul Macarie, ultimii ani de viață petrecându-i într-o locuință din orășelul Călărași.

Arhimandritul Varlaam (Vladimir Chiriță) s-a născut la 24 ianuarie 1909 în familia preotului Misail Chiriță de la biserica din satul Voronovița, jud. Hotin. Avea studiile Facultății de Teologie din Chișinău și cursurile Institutului Teologic Sf. Serghie din Paris.

Viitorul arhimandrit Varlaam a fost tuns în monahism la 24 februarie 1935 la Mănăstirea Țigănești, în Duminica Fiului Risipitor. În următorul an a fost hirotonit ieromonah și în 1937 numit slujitor al bisericii așezământului românesc din Ierusalim. La 1 octombrie 1939 ieromonahul Varlaam este numit stareț al Mănăstirii Ștefan cel Mare (Țâpova), jud. Orhei, funcție care a îndeplinit-o mai puțin de un an. În luna aprilie 1940, a fost numit slujitor la Biserica Catedrală din orașul Bălți.  

În timpul primei ocupații sovietice (1940-1941), noul chiriarh de la Chișinău, Episcopul Alexie de Tula îl ridică la rangul de arhimandrit, fiind numit în funcția de protopop al bisericilor și mănăstirilor din fosta Eparhie a Hotinului. După restabilirea administrației românești în Basarabia, arhimandritul Varlaam se înscrie pentru a face misionarism în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. A fost numit stareț al Mănăstirii Berșad, jud. Balta, unde noul stareț a organizat viața monahală, editând și o foaie de zidire sufletească numită “Duminica”, scrisă în rusă și în română. În următorul an a fost numit stareț al Mănăstirii “Sf. Patelimon” din orașul Odesa. A mai îndeplinit și funcția de protopop al bisericilor și mănăstirilor din Odesa.

În iunie 1943, arhimandritul Varlaam pleacă în România, unde a fost numit stareț al Mănăstirii Tismana și profesor de istorie, geografie și literatura română la Școala de cântăreți. Apoi, în 1944 revine în RSSM, unde până în 1946 v-a sluji la biserica din Pitușca din raionul Călărași, fiind numit la 3 august 1945.

La 23 aprilie 1946, arhimandritul Varlaam a fost arestat. Era învinuit de “atitudine ostilă față de puterea sovietică, lociund în timpul războiului pe teritoriul Ucrainei sovietice, ocupat temporar de către armata română-germană, desfășurând o activitate antisovietică activă”, ș.a. Judecata a avut loc la 17 iulie 1946, fiind comndamnat conform art. 54-10, p. 2 CP al RSSU la 8 ani de detenție și 5 ani degradare din drepturile civice. După ispășirea termenului de detenție în iunie 1954 se reîntoarce în RSSM, intrând în obștea Mănăstirii Hârbovăț. La data de 3 septembrie 1954 a fost numit slujitor la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Rublenița, raionul Soroca.

Fiind mereu hărțuit de autoritățile civile și bisericești, arhimandritul Varlaam anunță printr-o scrisoare de la 1 aprilie 1958 ieșirea sa de sub ascultarea Patriarhiei Moscovei și apartenența sa la Patriarhia Română. Printr-o altă scrisoare de la 1 iunie 1958, arhimandritul Varlaam îl acuză pe Episcopul Nectarie de Chișinău de colaborare la distrugerea vieții religioase din Basarabia. La 31 iunie 1958, arhimandritul Varlaam a fost caterisit.

Când în RSSM exista numai o singură mănăstire de maici, la Japca, arhimandritul Varlaam avea să scrie din partea tuturor monahilor din Moldova o scrisoare pe adresa Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS. În ianuarie 1967, arhimnadritul scria: “În numele tuturor stareților nedreptățiți din Moldova, cu lacrimi în ochi vă rugăm să dați dispoziție pentru plasarea stareților monahi în una din fostele mănăstiri pentru monahi”.

Arhimnadritul Varlaam Chiriță v-a petrece restul vieții pământești “singur printre lupi” în orășelul Călărași, ajungând până la vârsta de 80 de ani. Trece la Domnul în anul 1989.

                                    Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Filip Belinschi – condamnat la ani grei de temniță

Preotul Filip Belinschi –
condamnat la ani grei de temniță

Preotul Filip Belinschi s-a născut la 10 octombrie 1903. Avea studiile Seminarului Teologic și a Facultății de Teologie. La 30 iunie 1929 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Alexandru” din localitatea Șcandâba (în trecut Alexandrenii-Noi), jud. Cetatea Albă. Conform cererii înaintate, la 1 septembrie 1933, a fost transferat la Biserica “Maica Domnului făcătoare de minuni” din Tropoclo, același județ. Părintele Filip a mai slujit și la Biserica “Sf. Parascheva” din Borisăuca, jud. Ismail.

La 26 iunie 1941, părintele Filip Belinschi a fost arestat de către agenții secției raionale NKVD din Tatarbunar și acuzat conform art. 54-1 CP al URSS Ucrainene. Din cauza apropierii frontului a fost evacuat la închisoarea nr.3 din Tomsk. Dosarele penale a celor deținuți în timpul evacuării s-au pierdut. După câteva luni, în iunie 1942, ofițerii NKVD au reluat ancheta celor arestați. Părintele Filip a fost silit să dea mărturii în scris, pe baza cărora a fost fabricat un alt dosar penal. La 25 octombrie 1942, în urma “investigațiilor”, ancheta stabilește cum că: “Până la instaurarea puterii sovietice în Basarabia, Belinschi a luat parte activă în activitatea partidului național-țărănist din România... Fiind slujitor al unui cult religios, a insuflat populației spiritul fidelității față de guvernul român burghez, a apărat legile românești, îndreptate spre reprimarea libertății democratice ale muncitorilor, în zile naționale, istorice și regale, în timpul serviciilor divine i-a lăudat pe regele român și pe miniștri săi”. Potrivit acestor învinuiri, ofițerii NKVD au propus condamnarea preotului Filip Belinschi la pedeapsa capitală. Consfătuirea specială NKVD a URSS, la 5 decembrie1942 stabilește condamnarea preotului la 8 ani de lagăr. Anii de detenție, părintele Filip i-a petrecut în lagărele din regiunea Novosibirsk și ținutul Krasnoiarsk.

După ispășirea termenului de detenție părintele Filip Belinschi a avut domiciliul forțat în ținutul Krasnoiarsk, fiind eliberat în anul 1956. Părintele Filip a fost reabilitat la 18 mai 1959. 

                                       Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Ilie Berghie – judecat la 25 ani de detenție

Preotul Ilie Berghie –
judecat la 25 ani de detenție

Preotul Ilie Berghie s-a născut în anul 1915. Avea studiile Școlii de cântăreț pe care le-a absolvit în anul 1933. În anul 1940 era cântăreț la Biserica “Sf. Treime” din Moara Nouă (Maramonovca), jud. Soroca.

În anul 1943, cântărețul Ilie Berghe a fost mobilizat în rândurile armatei române cu gradul de segent. În următorul an, după demobilizare, își reia activitatea de cîntăreț bisericesc. În octombrie 1945 a fost hirotonit preot pe sema Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din satul Drochia, raionul Târnova, jud. Soroca, cu începere de la 31 octombrie. În anul 1949, părintele Ilie Berghie era înscris în lista membrilor organizației de rezistență antisovietică clandestină  “Sabia Dreptății”, membrii cărora pe parcursul anului 1950 au fost arestați.

Părintele Ilie Berghe a fost arestat de către Organele Securității de Stat (МГБ) pe motiv că “în timpul predicilor a mustrat colhoznicii pentru faptul că nu frecventează regulat biserica, îi speria cu “înfricoșata judecată”, cu “diferite pedepse dumnezeiești” ș.a.”. Părintele a fost condamnat și pentru faptul că “fiind ostil față de Puterea Sovietică, locuind pe teritoriul temporar ocupat de trupele româno-germane în satul Maramonovca, raionul Târnova, RSSM, desfășura activitate colaboraționistă și făcea agitație antisovietică în rândurile populației”. Judecata a avut loc pe data de 15 martie 1951, în cadrul ședinței Judecătoriei Supreme a RSS Moldovenești, fiind condamnat conform art. 54-3, 54-10, alin. 2 și art. 54-11 CP al RSSU, cu sancțiunea art. 54-2, la 25 ani de detenție, 5 ani degradare din drpturile civice și confiscarea averii. În ședința preliminară, cât și în ședința de judecată părintele Ilie nu și-a recunoscut vinovăția. În recursul Prezidiumului Judecătoriei Supreme a RSSM se menționează că: “având în vedere că Berghie cu toate că a fost recrutat de organizația antisovietică “Sabia Dreptății”, practic nu a desfășurat activitate antisovietică și pedeapsa stabilită de judecătorie este prea dură”. Se cerea ca pedeapsa să fie micșorată până la 10 ani de detenție. Anii de detenție, părintele Ilie Berghie i-a petrecut în lagărele MAI până în anul 1956, când a fost eliberat.

După eliberare părintele Ilie Berghie revine în RSSM, fiind numit de către autoritățile eparhiale paroh la Biserica “Bună Vestire” din Cernoleuca, raionul Otaci, apoi transferat la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Ghizghita (Fântânița), raionul Drochia. Părintele Ilie “a fost preotul care a ținut mereu aprinsă candela spiritualității în anii cei mai grei ai ravagiilor ateismului militant, a știut să țină piept forțelor păgubitoare, chemând prin rugăciuni mila Domnului asupra creștinilor, purificându-le sufletele și luminându-le viața”.

Părintele Ilie Berghie își încheie drumnul vieții pământești în anul 1969, fiind înmormântat în cimitirul din satul Ghizghita, raionul Drochia.

                                      Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Nicolae Gontea – unul dintre preoții deportați în Siberia

Preotul Nicolae Gontea –
unul dintre preoții deportați în Siberia  

                  Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din Carahasani

Preotul Nicolae Gontea s-a născut la 1 decembrie 1907 în familie de țărani. Părinții săi erau Petru și Efimia Gontea din satul Ghizgita (actualmente Fântânița), jud. Soroca. A fost botezat la data de 4 decembrie în biserica din localitate de către preotul Gheorghe Sumnevici, având nași pe Ioan Brânză și Natalia Ghimpu. În anul 1920, după absolvirea școlii primare din satul natal își continuă studiile la Seminarul Teologic din Iași, apoi în 1931, la Facultatea de Teologie a Universității din Cernăuți.

După absolvirea studiilor teologice, viitorul preot Nicolae Gontea a fost hirotonit întâi în treapta de diacon, apoi hirotonit preot pe seama parohiei nebugetare Gara Dondușeni, jud. Soroca, cu începere de la 1 aprilie 1936. Parohia dată era în proces de formare, nu avea biserică, lot bisericesc, nici casă parohială. Se prevedea ca viitorul candidat transferat sau numit în funcția de paroh să aibă obligația de a construi biserica.

Sub conducerea preotului paroh Nicolae Gontea și cu susținerea materială a enoriașilor până în anul 1939, Biserica cu hramul “Sf. Nicolae” a fost zidită până la acoperiș. În cadrul ședinței Consiliului eparhial al Episcopiei Hotinului din 23 martie 1939 s-a luat hotărârea să se acorde un ajutor financiar parohiei Dondușeni,  pentru construcția bisericii.

După instaurare puterii sovietice în Basarabia (1940-1941), părintele Nicolae Gontea a fost arestat. A fost judecat și deportat în Siberia. După ispășirea termenului de detenție, în anul 1948, părintele revine la locurile natale. La 1 iulie 1948 a fost numit de către autoritățile eparhiale, paroh la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Carahasani, raionul Olănești. O perioadă de timp a deservit și biserica din Caplani, Olănești.

Părintele Nicolae Gontea trece la Domnul la 14 noiembrie 1974. A fost înmormântat în cimitirul din Carahasani.

                                        Protoiereu Ioan Lisnic

                  În timpul unei procesiuni religioase, s. Carahasani, 1958

Diaconul Vasile Agura – judecat pentru “activitate contrarevoluționară”

Diaconul Vasile Agura – judecat pentru
“activitate contrarevoluționară”

Diaconul Vasile Agura s-a născut la 22 iulie 1899 în comuna Regele Carol al II-lea, jud. Ismail. A învățat la Școala spirituală din Ismail pe care a absolvit-o în anul 1915, apoi și-a continuat studiile la Seminarul Teologic din Chișinău și după clasa a VI-a de seminar a fost numit în funcția de cântăreț. În anul 1919 a fost numit cântăreț la Biserica “Sf. Gheorghe” din comuna Traian Nou, jud. Cetatea Albă, devenind și primar al acestei comune.

Viitorul diacon, Vasile Agura a mai slujit în calitate de cântăreț la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Caracurt, jud. Ismail. La 1 mai 1933 a fost transferat conform cererii înaintate la Biserica Catedrală din orașul Bolgrad. În această localitate, cântărețul Vasile a organizat corul catedralei, desfășurând și o activitate publică diversă: a fost o perioadă de timp ajutor de primar al orașului; președinte al Epitropiei liceului de băieți “Carol II” și consilier județean. A mai ocupat funcția de președinte al Asociației cântăreților județului Ismail, vicepreședinte al Asociației cântăreților din Basarabia, secretar al comitetului cultural “B. P. Hasdeu”, cenzor al băncii populare “Bugeacul” ș.a. Pentru merite în activitatea sa desfășurată a fost decorat cu “Crucea serviciului credincios”, a fost și hirotonit în treapta de diacon.

În timpul primei ocupații sovietice (1940-1941), părintele diacon Vasile a avut de suferit. În perioada 6 iulie-1 august 1940, angajații NKVD din Bolgrad au arestat 12 membri ai fostului comitet orășănesc al Partidului Național Țărănesc, printre aceștia era și diaconul Vasile Agura. Membrii fostului comitet al PNȚ din Bolgrad erau de diferite naționalități: bulgari, români, sârbi și ruși. Erau cu toții acuzați conform art. 54-13 și 54-11, CP al RSS Ucrainene, cum că “s-au aflat în serviciul guvernului burghez, contribuind la asuprirea muncitorilor și țăranilor din Basarabia..., erau membri ai comitetului partidului burghez național-țărănesc, au dus o luptă activă împotriva mișcării revoluționare și a partidului comunist, răspândeau calomnii despre viața grea din URSS”. Judecata a avut loc la 5 iunie 1941, fiind condamnați cu toții la câte 8 ani de lagăr. Anii de detenție cei condamnați i-au petrecut în diferite lagăre din Siberia.

După ispășirea termenului de detenție, diaconul Vasile Agura a fost trimis cu domiciliu forțat în regiunea Krasnoiarsk. A fost reabilitat la 26 ianuarie 1959.

                                      Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Gheorghe Corețchi – acuzat de activitate antisovietică

Preotul Gheorghe Corețchi –
acuzat de activitate antisovietică

Preotul Gheorghe Corețchi s-a născut la 26 iunie 1909 în satul Barta (Plavni), jud. Ismail. Avea absolvite 3 clase ale Seminarului Teologic din Ismail. La 15 februarie 1936 a fost numit în funcția de cântăreț la Biserica “Sf. Nicolae” din Enăchești, jud. Cahul, unde a slujit până la 1 aprilie 1939, când a fost transferat conform cererii înaintate, la parohia Anadol, jud. Ismail, cu Biserica “Sf. Gheorghe”. La Anadol, a slujit până la 15 aprilie 1942, când a fost iarăși transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din Satul Nou, Ismail.

După instaurarea puterii sovietice din 1944, viitorul preot Gheorghe Corețchi se întoarce în satul natal. Adunând actele necesare pentru înregistrarea Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din Barta, la 21 ianuarie 1945 v-a fi hirotonit preot pe seama acestei biserici.

La 15 decembrie 1947, părintele Gheorghe a fost arestat. Judecata a avut loc la 10 martie 1948, fiind condamnat conform articolului 54-1, la 16 ani privațiune de libertate. Anii de detenție i-a petrecut în mai multe lagăre din Siberia, până în ianuarie 1955, când a fost eliberat.

După eliberare, părintele Gheorghe Corețchi se întoarce în satul natal, unde v-a sluji în calitate de cântăreț la biserica din Barta până în octombrie 1957, fiind apoi transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din Caragaci, raionul Reni (Ucraina). Părintele Gheorghe trece la Domnul la 28 mai 1975.

                                     Protoiereu Ioan Lisnic