Episcopul
Armatei, P.S. Partenie Ciopron,
Conducător
al Episcopiei de Bălți (1941-1944)
Episcopul Armatei, P.S. Partenie Ciopron
În perioada anilor 1941-1944, Conducător al
Episcopiei Hotinului cu reşedinţa la Bălţi a fost Episcopul Armatei, Partenie
Ciopron. Pe lângă îndatoririle ce le avea în calitate de Episcop al Armatei a
contribuit mult la refacerea vieţii spirituale în eparhie în perioada de
război, după un an de ocupaţie şi prigoană a bisericii.A îndrumat preoţii în
activitatea refacerii vieţii bisericeşti şi ridicarea sentimentului religios al
credincioşilor din parohii.
În urma
insistenţei Prea Sfinţiei Sale, autorităţile locale aprovizionau bisericile,
care au avut de suferit din cauza bombardamentelor, cu matereale de
construcţii. Au fost reînfiinţate Şcoala de cântăreţi de la mănăstirea Rudi şi
Gimnaziul Industrial de fete de la mănăstirea Japca, a fost reînfiinţată
Tipografia Eparhială. După întreruperea de mai bine de un an, începe să reapară
Foaia eparhială oficială Episcopia Hotinului, din îndemnul ierarhului îşi face
apariţia revista Biserica Basarabeană, Organ al Episcopiei Hotinului.
Activitatea misionară era condusă personal de
către episcop, prin lucrul misionar al preoţilor în combaterea sectarismului
mulţi rătăciţi reveneau la ortodoxie. Se colectau ajutoare pentru ostaşii de pe
front, erau ajutoraţi cei nevoiaşi, se dădea asistenţă religioasă prizonierilor
din lagăre.
Din
cauza lipsei de preoţi numai într-un an au fost hirotoniţi în preot 72 de
tineri, toţi licenţiaţi în teologie. Au fost sfinţite 61 biserici, la acestea
se adaugă încă 11 biserici începute încă până în 1940. La mijlocul anului 1943,
46 de biserici erau încă în reparaţie şi 48 în construcţie. A fost reparată
Catedrala Episcopală, clădirea Căminului eparhial, clădirea Consiliului Eparhial,
clădirile fostului seminar din Bălţi. După reparaţia capitală a cladirilor
seminarului, Şcoala eparhială de cântăreţi de la mănăstirea Rudi a fost
transferată la Bălţi.
Vizitele
pastorale în garnizoanele militare și
în
parohiile Episcopiei Hotinului
Fiind
însărcinat cu conducerea Eparhiei Hotinului, P.S.Episcop al Armatei Partenie
Ciopron soseşte la Bălţi, la 30 iulie 1941.
A fost întâmpinat de consilierii eparhiali, protopopii de judeţe, de primarul oraşului cu
întreg personalul şi alte autorităţi. Intreaga
suită a mers la Catedrala episcopală unde a fost oficiat un Te-Deum.[1] Peste
câteva zile, P.S.Partenie a convocat
Consiliul Eparhial şi protopopii de cercuri cărora le-a dat îndrumări în
vederea desfăşurării unei activităţi pastorale şi refacere a vieţii
bisericeşti.[2] Pentru
ridicarea sentimentului religios al credincioşilor din parohii şi întărirea
legăturilor sufleteşti între preoţi şi enoriaşi, recomanda preoţilor să fie cât mai aproape de
popor: „ Urmările fostei stăpâniri păgâne sunt multe şi dureroase, încât vremea
de acum cere o asistenţă deosebită din partea preoţilor, faţă de poporul
necăjit şi obijduit de păgânii de ieri „[3], se
menţiona într-o circulară a episcopului.
In primele luni după numirea sa în
funcţie, P.S.Episcop Partenie vizitează unele parohii, schiturile şi
mănăstirile din eparhie, peste tot
rostind cuvinte de mânghiere şi îndrumare.
Până la sfârşitul anului 1941, Episcopul Partenie a oficiat slujbe de sfinţire la mai multe biserici
reparate şi redeschise după anul de ocupaţie.Până în luna mai a anului 1942 au
fost târnosite de P.S.Sa următoarele biserici din eparhie: cea din Gara
Dondușeni; Capela liceului de fete ”Domnița Ruxanda” din Soroca, prefăcută în
timpul stăpânirii sovietice în sală de festivități; biserica militară din
Bălți; biserica din Bilieni, prefacută din casă de rugăciuni a babtiștilor din
acea localitate și biserica din Valea Mare, ambele din jud. Bălți.[4]
Cu
acelaş zel îşi îndeplinea Episcopul Armatei activitatea sa pastoral-misionară
şi în mijlocul ostaşilor. Incă în primele zile ale mobilizării, împreună cu
statul său major se afla pe front. Cerceta ostaşii răniţi de prin spitale şi
binecuvînta trupele care urmau să intre în luptă. Îi îndemna pe preoţii
militari să îşi îndeplinească datoria prin activitate ce urmau să o desfăşoare
pe front. Oficia servicii religioase în oraşele eliberate. După oficierea
serviciului divin de la Tiraspol, Episcopul Partenie împărţea
credincioşilor ca şi în alte părţi
cruciliţe, iconiţe şi cărţi de rugăciune. După o perioadă îndelungată de
propagandă ateistă, populaţia locală, dornică de obiecte sacre l-au asaltat pe
episcop „încât rupând cordoane şi
balustrade – îşi amintea subinspectorul clerului militar, prot. Col. I.Dăncilă
– l-au asaltat pe P.S.Episcopul Partenie
al Armatei frângându-i şi cârja arhierească.”[5]
La
începutul lunii august, în calitatea sa de Episcop al Armatei, P.S. Partenie
vizitează Chişinăul, pentru a comemora printr-un serviciu religios de pomenire
ostaşii eroi care au adus dezrobirea. Sf. Liturghie şi parastasul au fost
săvârşite de către Episcopul Armatei cu participarea unui sobor de preoţi
militari şi localnici. Slujba religioasă
a fost oficiată în aer liber, în faţa catedralei distruse de sovietici. A
vizitat apoi spitalele militare împărţindu-le răniţilor cărţi de rugăciuni,
icoane şi cruciuliţe.[6]
În
octombrie P.S. Episcop Partenie era în mijlocul ostaşilor din Odesa, săvârşind
prima slujbă arhierească în „Capitala dezrobită a Transnistriei”.[7] In luna
noiembrie 1941, venind de la Odesa, se afla la Bucureşti. La 8 noiembrie
1941, într-o atmosferă solemnă
săvârşeşete serviciul religios la primirea ostaşilor dezrobitori. La această
manifestaţie religioasă au fost sfinţite drapelele de luptă. Episcopul Armatei
se pregătea pentru o nouă plecare pe front.[8]
În Pastorala ierarhului, la sărbătoarea Sf.
Paşti, se arăta că nimeni nu trebuie să fie nepăsător în această perioadă grea
de război:” Ostaşii de pe front luptă zi şi noapte, vărsându-şi sângele. Cei de
la vatră, trebuie să alcătuiască şi ei un front şi anume: să-şi facă fiecare
datoria acolo unde este orânduit şi să muncească din toate puterile pentrucă
din rodul mucii lor să se poată ajuta oştirea care luptă în faţa duşmanului
cotropitor.”[9]
După încheierea sesiunii ordinare a Adunării
Eparhiale, care a avut loc la începutul lunii mai, Episcopul Partenie pleacă
pentru un timp la Alba Iulia, reşedinţa Episcopiei Militare. La sărbătoarea
zilei de 10 mai se afla la Bucureşti unde a oficiat serviciul religios împreună
cu preoţii militari din garnizoană. Erau
prezenţi M.S. Regele, Conducătorul Statului, autorităţi militare şi civile.
Neobositul ierarh revine la Bălţi, la 27 mai. A săvârşit slujbe zilnice şi a
hirotonit în preot candidaţii la preoţie pentru ocuparea locurilor vacante în
parohii.[10] În decurs de un an, în perioda mai 1942 –mai
1943, au fost hirotoniţi în preot de către P.S.Partenie 72 de tineri , toţi
licenţiaţi în teologie. Au fost sfinţite de către episcop şi redate cultului
religios 42 biserici. La acestea se adaugă încă 6 biserici, începute încă până
în 1940:bisericile din Obreja Nouă, Mircești, Țambula și Tăura, jud. Bălți;
Clișcăuți, jud. Hotin și cea din Prodăneștii Noi, jud. Soroca.Până la sfârșitul
anului 1943 au mai fost târnosite de către P.S.Partenie bisericile din
parohiile Gara Drochia și Țâpordei, jud. Soroca. Din îndemnul ierarhului în
parohiile eparhiei preoții organizau ședințe ale cercurilor pastorale, adunări
duminicale, activau în cadrul școlilor țărănești care se organizau la căminele
culturale, erau încadrați și în predarea religiei.
În
Episcopia Hotinului se organizau Conferințe generale preoțești, una din temele
conferințelor era Activitatea pastorală a clerului în parohie în timp de
război. Din inițiativa P.S.Partenie, în sala eparhială din Bălți se organizau
Conferințe religioase. Sub conducerea P.S.Sale, activitatea misionară
desfășurată de către preoți a dat și anumite rezultate. Până în luna mai a
anului 1943,au revenit la ortodoxie 2738 sectanți. P.S.Sa a vizitat în repetate
rânduri toate mănăstirile, schiturile şi multe biserici din eparhie.[11]
Călătorind
pe timp
neprielnic şi-a îndeplinit cu devotament
îndatoririle sale atât de conducător al Episcopiei Hotinului cât şi în
calitatea sa de Episcop al Armatei. Avea dorinţa de a fi cât mai des în
mijlocul poporului şi de a cerceta cât mai multe sate din eparhie, cu prilejul
sfinţirii bisericilor şi a vizitelor pastorale.
Se deplasa şi pe timp nepotrivit călătoriilor. Pentru a înţelege mai
bine condiţiile vitrege în care episcopul se deplasa, iată câteva mărturii ale
părintelui Dionisie Iavorschi, consilier eparhial:” Din gara Lipnic călătorind cu vagonul- drezină a mers la
Otaci [...].Cu trăsura batalionului de grăniceri din Otaci, a tecut podul spre
Movilău, vizitând două biserici ; sute de kilometri pe drumuri nepavate [...],
pline de praf ce se ridica în nori groşi şi aproape te înăduşa; mergând cu sania pe un drum anevoios, noaptea
fiind întunecoasa [...], era un ger năprasnic – sufla şi crivăţul ; călătorind cu trăsura sub o ploaie desuţă de
toamnă, mestecând glodul de codru; străbătând cu greu din cauza drumului
desfundat ; A călătorit P.S.Episcop cu însoţitorii săi cu locomotiva, alături
de mecanic...” ş.a.
În Pastorala prilejuită sărbătorii Naşterii Domnului din 1942, Episcopul
Partenie arăta importanţa spirituală a acestei sărbători şi necesitatea
mărturisirii unei credinţe nestrămutate. Vine şi cu un îndemn, ca fiecare să-şi
facă datoria sa :” Să uşurăm străduinţele stăpânirii, făcându-ne fiecare
datoria acolo unde suntem orânduiţi şi să răspundem cu tot sufletul la
apelurile pe care le face pentru interesele ţării.”[12] În
calitatea sa de Episcop al Armatei, în cuvântul pastoral adresat oştirii la
sărbătoarea Sf. Paşti din 1943, îi îndemna pe ostaşi sa-si îndeplinească şi ei
datoria, respectând jurământul. „ Dacă
n-aşi fi fost soldat ca şi voi, îndurând aceleaşi greutăţi în războiul pentru
întregirea neamului, primind şi gloanţele duşmanului în trupul meu, a căror
semne le port şi azi cu mândrie de român, poate că n-aşi avea destulă greutate
în cuvântul meu. Însă, legătura sufletească ce o am cu părinţii voştri, alături
de care am luptat pe front, îmi dă tot
dreptul să vă cer cu hotărâre să-mi daţi toată ascultarea, iar cuvintele mele
să le sădiţi în inimile voastre.” Le promitea ostaşilor că va sărbători Sf.
Paşti pe front, împreună cu ei: „ Ca o dovadă
a dragostei ce v-o port, voi sărbători anul acesta praznicul Învierii
Domnului pe front în mijlocul ostaşilor care stau santinelă neadormită
împotriva duşmanului.”[13] Respectându-şi promisiunea, la 21 aprilie 1943, Episcopul
Armatei pleacă spre meleagurile îndepărtate ale Crimeeii. Ajuns la Odesa,
oficiază slujba din Joia Mare, înainte de Sf.Paşti, împreună cu preoţii
militari, pe stadionul din mijlocul oraşului. Au fost adunaţi la rugăciune
ostaşii din garnizoana Odesa împreună cu corpul ofiţeresc. În Vinerea Mare a
oficiat slujba Prohodului Domnului pentru ostaşii din garnizoana Nicolaev,
fiind prezenţi la rugăciune şi ostaşii răniţi din spitale. Sâmbăta Mare,
Episcopul Armatei a petrcut-o în rugăciuni în garnizoana Cherson. Ajuns la
Simferopol oficiază slujba din noaptea Sf. Paşti în Catedrala oraşului,
refăcută de preoţii militari. La această slujbă au venit şi mulţi civili din
localitate, dornici de cuvântul lui Dumnezeu.În aceeaşi zi P.S.Partenie a
săvârşit o slujbă religioasă, în apropiere de Sevastopol unde erau dislocate
alte unităţi militare. Fiecare slujbă divină era urmată de un cuvânt de
învăţătură din partea ierarhului şi îndemn către ostaşi ca să-şi îndeplinească
datoria, iar la sfârşit erau împărţite ostaşilor şi populaţiei civile
cruciliţe, iconiţe, cărţi de rugăciuni şi calendare bisericeşti. A doua zi de
Paşti, Episcopul oficiază slujba la mănăstirea Topli, refăcută de unităţile
româneşti de acolo. Apoi a vizitat unităţile de pe litoralul Mării Negre, unde
la fel a oficiat slujbe religioase. Şi-a urmat itinerarul său apostolic şi la
alte unităţi româneşti din Crimeea.[14]
La
mijlocul lunii mai, 1943, ierarhul se afla deja în vizite pastorale în
parohiile din cuprisul Episcopiei Hotinului. În ziua de 21 mai 1943,
sărbătorea Sf. Împăraţi Constantin şi
Elena, patronii spirituali ai Eparhiei şi hramul Catedralei Episcopale,
P.S.Partenie a oficiat serviciul divin în Catedrala oraşului. După Sf.
Liturghie a fost săvârşit un Te- Deum de mulţumire lui Dumnezeu.
În perioada de vară-toamnă a anului 1943,
conducătorul Episcopiei Hotinului a vizitat toate mănăstirile, schiturile şi multe
biserici din tot cuprinsul eparhiei. „ Îşi încheea veriga ostenelelor şi a
bogatelor roduri misionare cu o slujbă arhierească oficiată la 6 decembrie, cu
prilejul hramului bisericii Sf. Nicolae din Bălţi. „[15]
În
pastorala de la Naşterea Domnului pentru anul 1943, referindu-se la vizitele ce
le-a făcut în parohii, P.S. Partenie arăta că a rămas satisfăcut de primirea ce
i-a fost acordată şi de numărul mare de credincioşi adunaţi la rugăciune „ În
anul ce s-a scurs mi-am petrecut aproape tot timpul în mijlocul vostru
sfinţindu-vă locaşuri de închinare, făcând slujbe arhiereşti şi împărţindu-vă
cruciliţe, cărţi de rugăciuni şi alte lucruri de întărire sufletească [...]. Sunt
nespus de recunoscător lui Dumnezeu că mi-a dat putere şi nu m-am simţit obosit
de loc, aflându-ma mereu în mijlocul fiilor mei sufleteşti, fie pe vreme bună,
fie pe vreme nepotrivită pentru călătorie.” Făcea un îndemn la ascultare faţă
de Biserică şi supunere faţă de legele ţării şi de autorităţile de stat.
Făgăduia, că şi în anul care vine va fi în mijlocul poporului: „ voi împlini
dorinţa şi în cursul anului care vine cu ajutorul Domnului. Voi fi cu aceeaşi
neobosire pentru lucrul duhovnicesc, spre folosul fiilor mei sufleteşti, care
sunt atât de apropiaţi de inima mea.”[16] Aceasta era ultima Pastorală a P.S. Episcop
Partenie Ciopron, dată în reşedinţa episcopală din Bălţi şi adresată poporului
binecredincios din Eparhia Hotinului.
[5] Pr.drd.Petru Pinca, Partenie Ciopron (1896-1980). Episcop al
Armatei Române (1937-1948). Viaţa şi activitatea, rev. Altarul Reântregirii ,
Alba-Iulia, nr.2, 2007, p.205-206.
[6] Ziarul Basarabia, 4 august 1941,
p. 5.
[7] Episcopia Hotinului , nr.4, 1941,
p.83-84.
[8] Episcopia Hotinului, nr.5, 1941,
p.96.
Protoiereu Ioan Lisnic
Investirea în funcția de Episcop al Armatei,
8 octombrie 1937
Oficierea serviciului religios la Tiraspol, septembrie 1941
Sfințirea Catedralei din Chișinău,
31 octombrie 1942
