Preotul Teoctist Procopan - “condamnat și trimis în Siberia”

Preotul Teoctist Procopan -
“condamnat și trimis în Siberia”  

                                 Biserica “Sf. Teodor Tiron” din Chișinău

Preotul Teoctist Procopan s-a născut la 3 septembrie 1895 în satul Sănătăuca, jud. Soroca. Tatăl său, preotul Teodor Procopan era parohul bisericii din Hârtop, același județ. A fost botezat la 12 septembrie în biserica din Sănătăuca de către preotul Calinic Balinschi din satul Trifăuți, având nași de botez pe părintele Calinic și presbitera Maria, soția preotului Ioan Baidan de la biserica din Vasilcău, Soroca. După absolvirea Seminarului Teologic din Chișinău, la 16 octombrie 1920 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din Seceteni, jud. Lăpușna, cu începere de la 1 noiembrie. În anul 1925 a fost transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din comuna Costești, Lăpușna.

În timpul războiului, părintele Teoctist Procopan era slujitor la Biserica “Sf. Teodor Tiron” din Chișinău, mai îndeplinea și funcția de protoiereu de plasă, cercul Ialoveni, jud. Lăpușna. La 11 mai 1943, oficiul protoieriei Ialoveni cu sediul în Chișinău a fost vizitat canonic de către Î.P.S. Efrem. În registrul de inspecție Arhiepiscopul a lăsat următoarea mențiune: “P.C. Protoiereu este prezent. Cancelaria în regulă”. Părintele Teoctist a predicat la tema Evangheliei Sf. Liturghii de la slujba de sfințire a bisericii din Ialoveni, la 4 iulie 1943. Pe parcursul activității sale pastorale a fost decorat cu mai multe distincții bisericești și ridicat în treapta de protoiereu.

După reinstaurarea puterii sovietice în Basarabia, părintele Teoctist Procopan a fost arestat și judecat în luna noiembrie 1944, conform art. 54 CP. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr de muncă forțată până în luna august 1950. Întors la baștină a fost numit de către autoritățile eparhiale, slujitor la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Țâbulevca, raionul Dubăsari, cu începere de la 25 februarie 1951. A mai slujit la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Molovata, Dubăsari, transferat la 3 februarie 1952.

Potrivit mărturiilor părintelui Vasile Țepordei, părintele Teoctist după ispășirea termenului de detenție, “Reîntors în Basarabia, a fost repatriat în țară, unde și-a făcut datoria de preot, dar din cauza suferințelor avute a trecut la cele veșnice”.

                                     Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Gheorghe Murafa – condamnat la ani grei de temniță

Preotul Gheorghe Murafa –
condamnat la ani grei de temniță

Preotul Gheorghe Murafa s-a născut la 4 februarie 1922 în familia preotului Nicanor Murafa, parohul Bisericii “Sf. Nicolae” din Dercăuți, jud. Soroca. Părintele Nicanor împreună cu alți membri ai Mișcării de eliberare națională din județ, la 13 martie 1917 votează unirea Basarabiei cu Patria Mamă, România.

Viitorul preot, Gheorghe Murafa a învățat întâi la școala primară din satul natal, apoi la Gimnaziul-internat “C. Negruzzi” din Iași, absolvind 7 clase în 1939. În anul 1940 devine student al Institutului învățătoresc din Bălți, apoi în perioada anilor 1941-1943 a învățat la Școala militară de aviație, activând aviator în cadrul Aramtei Române. După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, a lucrat până în 1947 învățător la școala primară din Schinoasa, suburbia orașului Chișinău, apoi activează în cadrul Uniunii pictorilor din Moldova. La 26 noiembrie 1947 susține examenul de preot la Direcția Eparhială din Chișinău. A fost hirotonit preot în luna decembrie, pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din satul Trăisteni-Plopi, raionul Târnova, cu începere de la 3 ianuarie 1948.

La 9 octombrie 1948, părintele Gheorghe Murafa este transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din Isacova, raionul Orhei, aici părintele a slujit până în luna iulie  1952, când a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (МГБ) din RSSM și judecat. Fiind învinuit de activitate antisovietică, Judecătoria Supremă a RSS Moldovenească l-a condamnat la 10 ani de lagăr. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr din orașul Ivdel, regiunea Sverdlovsk, de unde se întoarce înainte de termen, la începutul anului 1956. La scurt timp după întoarcerea la baștină a fost numit de către autoritățile eparhiale slujitor la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Ignăței, raionul Răspopeni, Orhei.

Părintele Gheorghe Murafa a mai slujit la biserica din Costești, raionul Hâncești, apoi la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Hâjdieni, raionul Glodeni. Trece la Domnul la 8 mai 1998. Sf. Liturghie și Slujba înmormântării pentru nourăposatul protoiereu Gheorghe  a fost săvârșită la 10 mai, în biserica din Hâjdieni, apoi petrecut în ultimul drum și înmormântat în cimitirul localității. 

                                       Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Mihail Guma - judecat pentru activitate antisovietică

Preotul Mihail Guma -
judecat pentru activitate antisovietică 

                                       Biserica din Dubăsarii Vechi, jud. Tighina

Preotul Mihail Guma s-a născut la 12 iulie 1890 în familia parohului Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din Dubăsarii Vechi, jud. Bender, preotul Constantin și presbitera Pulheria Guma. A fost botezat la 29 iulie în biserica din satul natal, nași de botez având pe proprietara din localitate, Elena Lâsacovschi și proprietarul din Petricani, jud. Chișinău, Nicolae N. Donici[1], vestitul astronom basarabean.

După absolvirea școlii elementare din localitate, viitorul preotul Mihail Guma și-a continuat studiile la Școala spirituală pe care a absolvit-o în anul 1907[2] iar mai apoi în 1915, Seminarul Teologic din Chișinău[3]. În perioada anilor 1915-1917 a învățat la Facultatea de Drept a Universității din Odesa. A activat în calitate de profesor de religie într-un gimnaziu din Chișinău și la 1 iunie 1929 a fost  hirotonit preot pe seama bisericii din satul natal[4]. A fost numit în postul de al doilea preot, paroh la biserica din Dubăsarii Vechi era preotul Gheorghe Harega[5]. Tatăl părintelui Mihail, preotul Constantin Guma, pensionat în același an trece la Domnul în 1930.

La 16 aprilie 1943, părintele Mihail Guma a fost detașat pentru a face misionarism în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. A fost repartizat slujitor la Biserica “Sf. Chiril și Metodie” din Odesa. O perioadă de timp a deservit capela universității și biserica spitaului din Odesa, apoi biserica Azilului de bătrâni “Bolșoi Fontan”[6].

În luna martie a anului 1944, părintele Mihail împreună cu membrii familiei sale se refugiază în interiorul Țării, de unde a fost nevoit să revină la Dubăsarii Vechi, potrivit dispoziției autorităților bisericești. Membrii familiei părintelui, preoteasa și doi copii, au rămat în România[7].

La 15 noiembrie 1945 autoritățile eparhiale îl numesc pe părintele Mihail Guma, slujitor la Biserica “Sf. Nicolae” din Voinescu (Voinova), raionul Bujor, jud. Chișinău[8]. La începutul anului 1946, la doar câteva luni de la numirea în funcția de paroh, părintele a fost arestat, apoi judecat de către Judecătoria Supremă a RSSM, fiind condamnat conform art. 54 CP la 10  ani de lagăr. După ispășirea termenului de detenție revine la baștină în anul 1956.

Ultima parohie a părintelui Mihail Guma a fost satul Ruseștii Noi, raionul Cotovschi[9], cu Biserica “Sf. Arh. Mihail”, unde a slujit până în anul 1963, când trece la Domnul. 

                                      Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] ANRM, F. 211, inv. 3, d. 394, f. 115, 139

[2] KEB, nr. 29-30, 1907, p. 219

[3] Idem, nr. 21-22, 1915, p. 302

[4] Revista Luminătorul, nr. 16-17, 1929, p. 1

[5] Anuarul Arhiepiscopiei Chișinăului, 1930, p. 114

[6] Revista Misionarul, nr. 7-9, 1943, p. 544-545

[7] Scurte dae istotice despre preoții care au slujit în biserica “Sf. Arh. Mihail” din s. Dubăsarii Vechi, r-nul Criuleni, Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/scurte-date-istorice-despre-preotii-care-au-slujit-in-biserica-sf-arh-mihail-din-s-dubasarii-vechi-r-l-criuleni/

[8] Teodor Candu, Pr. Octavian Moșin, op. cit., p. 52

[9] V. Pasat, v. 2, p. 411

ANRM, F. 211, inv. 3, d. 394, f. 115, 139

Preotul Anatolie Alexandri – “repatriat”, apoi judecat la ani grei de temniță

Preotul Anatolie Alexandri – “repatriat”,
 apoi judecat la ani grei de temniță 

Biserica din Coșernița (com. Criuleni), jud. Orhei

Preotul Anatolie Alexandri s-a născut în anul 1913 în familie de țărani. Avea studiile Facultății de Teologie din Chișinău, pe are le-a absolvit în anul 1937. A fost hirotonit preot în luna martie a anului 1939 pe seama Bisericii “Sf. Chiril și Metodie” din satul Coșernița (com. Criuleni), jud. Orhei.

La Coșernița, părintele Anatolie a slujit până la sfărșitul lunii iunie 1940, când din cauza cedării Basarabiei, împreună cu alți preoți basarabeni a fost nevoit să se refugieze peste Prut. Aflat în interiorul Țării, autoritățile bisericești l-au numit slujitor la biserica din parohia Gurbedin, Bihor. În luna august a anului 1941, părintele se reîntoarce la parohia sa din Basarabia, unde a slujit până în anul 1944. Din cauza apropierii liniei frontului, părintele se refugiază din nou în interiorul Țării, de unde în următorul an este arestat și “repatriat” în RSSM. La 31 octombrie 1945, părintele Anatolie Alexandri a fost numit slujitor la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Berezlogi, raionul Susleni, jud. Orhei, apoi la 14 martie 1946, transferat la biserica din Susleni.

În anul 1947 părintele a fost arestat și peste câteva luni judecat de către Judecătoria Supremă a RSSM, fiind condamnat, conform art. 54 CP al RSSU la 10 ani privațiune de libertate. A fost eliberat în anul 1956, prin decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS, cu “anularea sentinței”. Revine la baștină și până la sfârșitul vieții sale v-a sluji la biserica din Glodeni.

Pentru activitate pastorală și misionară rodnică părintele Anatolie Alexandri a fost decorat cu mai multe distincții bisericești, în anul 1973 părintele a fost decorat cu palița. Trece la Domnul la 3 ianuarie 1974, la vârsta de numai 61 ani de viață pământească. Munca istovitoare, foametea și condițiile inumane din timpul detenției i-au grăbit sfârșitul. Părintele Anatolie a fost înmormântat în cimitirul din Glodeni.

                                   Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Antonie Babcenco – condamnat la 10 ani de lagăr

Preotul Antonie Babcenco –
condamnat la 10 ani de lagăr

Biserica “Sf. Ioan Botezătorul” din Măcărești, jud. Iași

Preotul Antonie Babcenco s-a născut la 23 ianuarie 1902 în familia lui Grigore și a Anei Babcenco. Tatăl său era cântăreț la biserica din satul Izbiște, jud. Orhei. A fost botezat la 10 februarie în Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul Izbiște de către preotul Andrei Madan, nași de botez fiind fiica proprietarului din Chișinău, Ioan Starânschi, Nadejda și felcerul Antonie Zolotoriov[1]. După absolvirea școlii parohiale din localitate, a învățat la Școala spirituală[2], apoi la Seminarul Teologic din Chișinău, studii pe care le-a absolvit în anul 1927[3]. La 13 septembrie 1927 a fost hirotonit preot pe sema Bisericii “Sf. Ioan Botezătorul” din localitatea Măcărești, jud. Iași (Eparhia Moldovei și Sucevei), începînd cu data de 1 octombrie 1927[4].

În perioada de 16 ani slujiți la Măcărești, părintele Antonie Babcenco a desfășurat o adevărată activitate pastorală, misionară, dar și gospodărească. La venirea sa în parohie, biserica avea nevoie de o reparație urgentă. Parohia nu dispunea de mijloace financiare, astfel părintele a fost nevoit să se împrumute din diferite surse. Au fost refăcute tencuielile interioare și exterioare ale pereților, pardoseala, tavanul,  acoperișul bisericii ș.a. După încheierea lucrărilor de reparație, o parte din datorii au fost plătite din salariul preotului paroh[5].

La 1 februarie 1943, părintele Antonie revine la locurile natale, fiind numit paroh al Bisericii “Sf. Nicolae” din parohia Buțeni I, plasa Hâncești, jud. Lăpușna[6]. Peste 3 ani de la reinstaurarea puterii sovietice în Basarabia, în luna august 1947, părintele a fost arestat. Judecata a avut loc în luna octombrie în cadrul ședinței judecătoriei supreme a RSSM. Sentința de judecată a fost calificată conform art. 54/10, Cod Penal al RSS Ucrainene - “Agitație sau propagandă contrarevoluționară”, fiind condamnat la 10 ani de lagăr[7].

Părintele Antonie Babcenco revine la baștină în luna noiembrie a anului 1955 și în următoarea lună a fost numit de către autoritățile eparhiale slujitor la biserica din Nisporeni[8]. Frații părintelui Antonie, preoții Gheorghe și Boris Babcenco au fost și ei persecutați de către autoritățile regimului comunist. Părintele Gheorghe Babcenco, preot într-o parohie din regiunea Reazan (Rusia) a fost judecat de către troika NKVD și condamnat la moarte prin împușcare. Preotul Boris Babcenco – Răduleanu, aflat în România a fost și el judecat și condamnat la ani grei de temniță[9].

                                          Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] ANRM, F. 211, inv. 3, d. 470, f. 132

[2] KEB, nr. 31, 1916, p. 178

[3] Revista Luminătorul, nr. 15, 1927, p. 1

[4] Istoricul Parohiei Măcărești, Sursa: https://macaresti.mmb.ro/6824-istoricul-parohiei-macaresti

[5] Ibidem

[6] Buletinul Arhiepiscopiei Chișinăului, nr. 1, 1943, p. 22

[7] V. Pasat, vol. II, p. 319

[8] Ibidem

[9] Protoiereu Ioan Lisnic, Preoți basarabeni în temnițele comuniste – frații preoți Gheorghe și Boris Babcenco, Sursa: http://protioanlisnic.blogspot.md/2016/11/preoti-basarabeni-in-temnitele_22.html

Preotul Boris Lizo – condamnat la ani grei de temniță

Preotul Boris Lizo –
condamnat la ani grei de temniță 

Preotul Boris Lizo s-a născut la 11 mai 1901 în familia lui Vasile și a Elisavetei Lizo, tatăl său era căntăreț la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul Recea, jud. Chișinău. A fost botezat la 18 mai în biserica din satul natal de către preotul Ioan Buruiană, având naș pe proprietarul din Chișinău, Vasile Dobrovolschi[1]. După absolvirea școlii elementare din localitate a învățat la Școala spirituală[2], apoi la Seminarul Teologic din Chișinău pe care l-a absolvit în anul 1926[3].

În anul anul 1935, părintele Boris era slujitor la biserica din localitatea Arama, com. Coarnele Caprei, jud. Iași[4]. În timpul războiului, la 15 iulie 1943, conform cererii înaintate a fost detașat pentru a face misionarism în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. Părintele a fost repartizat slujitor la parohia Borovka, raionul Cerniveți, jud. Jugastru[5]. S-a aflat în Transnistria până la începutul anului 1944, când din cauza înaintării trupelor sovietice a fost nevoit să se reîntoarcă la parohia Arama.

La 1 august 1950 părintele a fost arestat, fiind în vizorul organelor securității încă din noiembrie 1944. Era învinuit cum că într-o predică ar fi zis: “totul ce se clădește fără credință sub regimul comunist se va dărâma, fiindcă lipsește credința în Dumnezeu”[6]. A fost acuzat de “instigare publică printre populație pentru a nu  intra în colectiv”, Tribunalul Militar Iași l-a condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare. La 21 martie 1959 a fost arestat pentru a doua oară. Era învinuit de apartenența sa din perioada interbelică la Mișcarea Legionară și de conspirație împotriva regimului. Tribunarul Militar Iași l-a condamnat pentru “uneltire contra ordinii sociale”, la 22 ani de detenție. După proclamarea sentinței, părintele Boris Lizo a fost repartizat în închisoarea din Iași, apoi în cea de la Aiud, fiind eliberat din temniță la 31 iulie 1964[7].

                                         Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] ANRM, F. 211, inv. 3, d. 678, f. 423, 436

[2] KEB, nr. 31, 1916, p. 178

[3] Revista Luminătorul, nr. 13-14, 1926, p. 2

[4] Adrian Nicolae Petcu, Închisorile Părintelui Boris Lizo, Ziarul Lumina, 8 mai 2014

[5] Transnistria Creștină, Revista Misiunii Ortodoxe Române, nr. 3-4, iulie-decembrie1943, p. 34

[6] Adrian Nicolae Petcu, op. cit.

[7] Ibidem

ANRM, F. 211, inv. 3, d. 678, f. 423, 436

Preotul Ștefan Cecati – judecat pentru “clevetiri la adresa URSS și a PC (b)”

Preotul Ștefan Cecati – judecat  pentru
“clevetiri la adresa URSS și a PC (b)”

                                    Biserica din Terapontievca, jud. Tighina

Preotul Ștefan Cecati s-a născut la 17 octombrie 1899 în familia lui Petru și Domnica Cecati din Cimișlia, jud. Bender. A fost botezat la 31 octombrie în Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Cimișlia de către preotul Petru Hohor, având nași pe Ioachim Samburschi și soția lui Grigore Samburschi, Domnica. A învățat întâi la școala primară din localitate, apoi la Școala spirituală și la Seminarul Teologic. După absolvirea seminarului, la 5 iunie 1922 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Acoperemântul Maicii Domnului” din Bogdanovca – Veche (com. Cimișlia), jud. Tighina, și la 1 iunie 1924 transferat la Biserica “Sf. Ioan Teologul” din Terapontievca (com. Chirsova), același județ.

În primul an de ocupație sovietică (1940-1941), părintele Ștefan Cecati a avut de suferit. A fost arestat la 13 iunie 1941, fiind în vizorul organelor NKVD încă din august 1940. Era învinuit de apartenența sa din perioada interbelică la Partidul Liberal,  “acțiunile sale de propagandă pro-liberale din perioada alegerilor parlamentare și faptul că îl proslăvea pe regele României în cadrul serviciului divin din biserică”.

La retragerea trupelor sovietice din Basarabia, părintele Ștefan, împreună cu alți deținuți politici au fost trimiși în regiunea Sverdlovsk (Rusia), unde la 29 decembrie 1941, pentru “clevetiri la adresa URSS și a PC (b) din toată Uniunea” a fost condamnat la pedeapsa capitală prin împușcare. La 19 martie 1942, Consiliul Special al NKVD – ului din URSS stabilește sentința de condamnare a preotului Ștefan Cecati la 10 ani de lagăr. Despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic.

Peste aproape patru decenii, în anul 1989, părintele Ștefan Cecati a fost reabilitat printr-un decret al Sovietului Suprem al URSS “Cu privire la restabilirea dreptății față de victimile represiunilor politice din anii 30-40 și începutul anilor 50” ai secolului trecut.

                                       Protoiereu Ioan Lisnic

Egumenul Serafim Dabija – judecat pentru propagandă antisovietică

Egumenul Serafim Dabija –
judecat pentru propagandă antisovietică

Egumenul Serafim, cu numele de mirean Ilie Dabija s-a născut la 28 iulie 1915 într-o familie de țărani din satul Bișcotari (în prezent Codreni), jud. Tighina. Ajuns la maturitate, în 1934 intră în ascultare la Mănăstirea Suruceni. În anul 1941 a fost tuns în monahism și peste câteva luni a fost hirotonit în treapta de ierodiacon[1].

În primăvara anului 1943, ierodiaconii Serafim Dabija și Nicodim Onu de la Mitropolie, prin decizia autorităților eparhiale primesc ordin de deplasare la Zloți, pentru a organiza lucrările de însămânțare a terenurilor viitorului schit[2]. Până la înființarea noului Schit Zloți, Consiliulul eparhial aprobă sfințirea locului pentru zidirea locașului sfânt. După sfințirea pietrei de temelie s-a început construcția viitoarei capele cu hramul “Sf. Gheorghe”, se începuse și contrucția câtorva chilii pentru viețuitorii mănăstirii[3].

După înființarea Schitului Zloți, la 12 noiembrie 1943, ierodiaconul Serafim Dabija a fost hirotonit ieromonah și peste două zile, la 14 noiembrie, numit stareț al Schitului Zloți[4]. În aceeași zi a fost sfințită capela Schitului Zloți[5].

Părintele Serafim Dabija a fost stareț la Mănăstirea Zloți până în primăvara anului 1947, când a fost arestat în timpul slujbei, dar reușește să fugă. A fost arestat a doua oară la 29 octombrie 1947. Era învinuit cum că: “cu susținerea chiaburimii din partea locului, a construit în scopuri antisovietice Mănăstirea Zloți în cinstea izgonirii bolșevicilor din Basarabia, transformând-o în unul dintre centrele de propagandă antisovietică din Moldova”[6]. Judecata a avut loc la 5 februarie 1948, fiind condamnat la 10 ani de lagăr, decăderea din drepturile politice pe un termen de 5 ani și confiscarea averii personale[7]. Părintele a fost repartizat într-un lagăr de muncă forțată din regiunea Komi, unde deținuții erau forțați să muncească la tăierea cărbunilor pe un ger de -50 grade.

După ispășirea termenului de detenție, părintele Serafim Dabija revine la baștină. La 29 martie 1955, autoritățile eparhiale îl numesc paroh al Bisericii  “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Lazo (Piatra), raionul Orhei[8], fiind numit și duhovnic al Mănăstirii de maici Hirova. În anul 1959, a fost învinuit cum că ar fi pus la cale “răscoala” călugărițelor de la Mănăstirea Hirova, împotriva închiderii mănăstirii. Timp de 9 zile, călugărițele s-au baricadat în biserica mănăstirii, petrecând tot timpul în post și rugăciune. În urma acestor evenimente părintelui Serafim i-a fost interzis să se afle pe teritoriul RSSM, fiind repartizat într-o parohie din Transcarpatia ucraineană[9]. A slujit mai mulți ani în biserica parohiei românești Apșa de Mijloc, apoi la Slatina și la catedrala din Cernăuți[10]. În necrologul părintelui Serafim, publicat în Revista Patriarhiei de Moscova (Jurnal Moskovskoi Patriarhii) din 1986, se arată că în perioada anilor 1960-1972, părintele a slujit în parohii din cadrul Eparhiilor de Mukacev și Cernăuți. În anul 1961 își încheie studiile Seminarului Teologic din Leningrad (Sankt Peterburg)[11].

Ultima parohie a părintelui Serafim Dabija a fost satul Zahoreni, Orhei, cu Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului”, aici părintele a slujit între anii 1972-1975, când a fost scos de la evidență și pensionat[12].

Pentru merite în activitatea pastorală părintele Serafim a fost decorat cu mai multe distincții bisericești, în anul 1977 a fost decorat cu distincția crucea cu pietre scumpe. Trece la Domnul la 9 octombrie 1985, slujba de înmormântare fiind săvârșită în Catedrala “Sf. Teodor Tiron” din Chișinău[13].

                                 Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] ЖМП, nr. 5, 1986, p. 25

[2] Mănăstiri și schituri din Republica Moldova, p. 633

[3] Ibidem

[4] Buletinul Arhiepiscopiei Chișinăului, nr. 11, 1943, p. 14

[5] Ibidem, p. 20

[6] Nicolae Dabija, Părintele Serafim, Biserica Ortodoxă din interfluviul pruto-nistrean (1813-2013), Simpozion științific internațional, 14-15 octombrie 2013, Chișinău, 2013, p. 573-574

[7] Ibidem, p. 575

[8] Teodor Candu, Pr. Octavian Moșin, op. cit., p. 191

[9] Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia de altădată, Dicționar istorico-biografic, vol. I, Chișinău, 2015, p. 176

[10] Ibidem

[11] ЖМП, nr. 5, 1986, p. 25

[12] Ibidem

[13] Ibidem 

Călugări de la Mănăstirea Zloți

Ieromonahul Serafim Dabija, parohul Bisericii 

 “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Lazo (Piatra), Orhei

Frații preoți Teodor și Gheorghe Harghel în temnițele comuniste

Frații preoți Teodor și Gheorghe Harghel
în temnițele comuniste

Trei fii ai cântărețului bisericesc Vasile Harghel au fost preoți. Preoții Teodor și Gheorghe au fost persecutați de către regimul comunist, fiind condamnați la ani grei de temniță. Al treilea fiu, arhimandritul Antonie Harghel, doctor în teologie, s-a născut la 3 octombrie 1895 în satul Soloneț, jud. Soroca, unde tatăl său era cântăreț la biserica din localitate. A fost botezat la data de 15 octombrie în biserica din Soloneț de către preotul Alexandru Tocan, nașă de botez fiind Elisaveta, soția preotului din satul Țâra, Teodor Tocan.  

Părintele Antonie avea o pregătire temeinică în teologie. Pe parcursul activității sale a editat și câteva lucrări. A fost profesor și director al Școlii de cântăreți din Chișinău, apoi Exarh al Mănăstirilor din Basarabia și stareț al Mănăstirii Noul Neamț. O perioadă de timp a îndeplinit funcția de director al Seminarului Teologic din Ismail, apoi numit Vicar Eparhial, fiind înaintat de către Mitropolitul Gurie al Basarabiei la hirotonie în treapta de arhiereu. A activat mai apoi în calitate de profesor la Seminarul Teologic Monahal de la Cernica și profesor de religie la Colegiul Național “Sf. Sava” din București. Între anii 1942-1944 a slujit la catedrala din Odesa și a fost profesor de teologie la Universitatea din Odesa.

După 1944, părintele Antonie Harghel s-a nevoit într-o mănăstire din România. Mormântul său se află în cimitirul Mănăstirii Cernica.

Preotul Teodor Harghel s-a născut la 16 decembrie 1885 în familia cântărețului Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Țâra, jud. Soroca, Vasile Harghel și soția sa Maria. A fost botezat la data de 20 decembrie în biserica din satul natal de către preotul Teodor Tocan de la biserica din satul alăturat Cenușa, având naș pe fiul preotului Tocan, Vasile. Avea studiile Școlii spirituale din Edineț pe care le-a absolvit în anul 1900 și a Seminarului Teologic din Chișinău, absolvite în anul 1907. Tot în acel an, la 12 iulie a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Ioan Gură de Aur” din com. Nemțeni, jud. Lăpușna. Pe lângă activitatea sa pastorală desfășurată în parohie, activa și în funcții administrative. În octombrie 1923 a fost numit în funcția de membru al Comitetului de construire și Cercetător al Cercului 3, Lăpușna. A fost decorat cu mai multe distincții bisericești, la 22 iulie 1926 a fost decorat cu crucea aurită, apoi ridicat la treapta de protoiereu.

 Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Țâra, jud. Soroca

În anul 1936, potrivit cererii înaintate, părintele Teodor se transferă la Biserica “Sf. Nicolae” din Costești, iar paroh la biserica din Nemțeni a fost numit preotul Vasile Harghel, licențiat în teologie de la Universitatea din Cernăuți.

Părintele Teodor Harghel a slujit la Costești până în anul 1945, când a fost arestat. Era învinuit de activitate antisovietică, cum că fiind președintele Căminului Cultural din localitate, “cuvântările sale antisovietice, rostite la adunările săptămânale erau îndreptate spre a educa la cei prezenți spiritul dragostei față de România și ură față de Uniunea Sovietică, îi îndemna să sprijine activitățile ocupanților”. Judecata la condamnat pe părintele Teodor la 7 ani de privațiune de libertate.

După ispășirea termenului de detenție, părintele Teodor Harghel revine la baștină. La 20 august 1952, autoritățile eparhiale îl numesc paroh la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Tomai, raionul Ceadâr-Lunga.

 Își încheie drumul vieții pământești la 5 decembrie 1956, fiind înmormântat în cimitirul central din Chișinău.

Preotul Gheorghe Harghel s-a născut la 5 februarie 1891 în localitatea Soloneț, jud. Soroca. Tatăl său, Vasile Harghel, era cîntăreț la  Biserica “Sf. Arh. Mihail” din localitate. A fost botezat la 10 februarie în biserica din satul natal de către preotul Alexandru Tocan, având nași pe preotul Grigore Hamchevici de la biserica din Nemirovca și soția preotului Teodor Tocan, Elisaveta.

Viitorul preot Gheorghe Harghel a învățat la Școala spirituală din Edineț, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău pe care l-a absolvit în anul 1913. După absolvirea studiilor teologice a fost numit la 11 septembrie 1913 cântăreț la Biserica “Sf. Nicolae” din orașul Bolgrad, apoi numit cântăreț la Biserica “Sf. Ioan Gură de Aur” din Ismail. O perioadă de timp a fost profesor de muzică bisericească la Școala spirituală din Ismail. În anul 1915 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din Hiliuți, jud. Bălți.

În anul 1921, părintele Gheorghe Harghel, își încheie studiile Conservatorului din București și în următorii ani activează în calitate de profesor de muzică bisericească la Școala de cântăreți din Chișinău, unde până în anul 1938 a fost și director al acestei instituții. În perioada anilor 1930-1940 a fost profesor de muzică și religie la Gimnaziul din Chișinău. A desfășurat și o activitate componistică relizând lucrări muzicale bisericești.

Pentru prima dată minunata poezie Limba Noastră scrisă de marele poet pr. Al. Mateevici, a fost cântată public fiind pusă pe note de către părintele Gheorghe Harghel. Evenimentul a avut loc în luna mai a anului 1938, când s-a sfințit bustul ridicat la mormântul poetului. Iată ce se scria în presa de atunci: “Slujba sfințirii a fost săvârșită de P.S. Episcop Efrem Tighineanu, ajutat de un sobor de preoți […] Răspunsurile au fost date de corul școalei de cântăreți de sub conducerea păr. Harghel. După slujba sfințirii corul a cântat minunata poezie a lui Al. Mateevici, pusă pe note de păr. Harghel”.

În perioada anilor 1941-1944, părintele Gheorghe Harghel a activat în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. A fost numit slujitor la biserica greacă din Odesa, îndeplinind și funcția de protopop al Cercului I din oraș. Materialele din rubrica Viața Creștină publicate în Ziarele Glasul Nistrului și Odesa erau pregătite și semnate de către protoiereul Gheorghe Harghel. La începutul anului 1944 a fost numit slujitor la catedrala din Tulcin.

După reinstaurarea puterii sovietice din 1944, părintele Gheorghe a fost arestat și judecat de către Tribunalul Militar. A fost condamnat pentru activitate antisovietică la 20 ani de detenție, fiind repartizat într-un lagăr de muncă forțată din Vorkuta. Aici părintele se întâlnește cu un alt preot basarabean, părintele Vasile Țepordei, care avea să mărturisească mai târziu despre părinele Gheorghe: “ajunse-se aici deoarece în timpul războiului fusese protopop într-unul din județele Transnistriei, pentru care primise douăzeci și cinci de ani”.

Părintele Gheorghe Harghel se reîntoarce la baștină în anul 1956, fiind numit paroh al Bisericii “Sf. Dimitrie” din Chișinău, unde a slujit până în anul 1962, când biserica a fost închisă. Despre eliberarea din temniță cât și despre ultimii ani de viață a părintelui Gheorghe, aflăm din mărturiile părintelui Vasile Țepordei: “După eliberare a plecat la Chișinău, a fost numit la Conservator, dar peste puțin timp a fost scos, neavând origine sănătoasă. A încercat să lucreze preot slujind la biserica Sfântul Dumitru. Biserica a fost închisă și el a rămas în aer, murind în sărăcie”. Timp de 16 ani părintele a fost fără serviciu neavând nici o sursă de venit. Trece la Domnul la 20 iulie 1978, fiind înmormântat în cimitirul din Chișinău.

                                        Protoiereu Ioan Lisnic