Pomenirea Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia –
83 ani de la primirea cununei muceniciei
În primele luni de ocupaţie sovietică (1940–1941), împreună cu alţi foşti
deputaţi în Sfatul Ţării a fost arestat şi părintele Alexandru Baltaga. Era
acuzat că „în anul 1918 a avut o atitudine duşmănoasă faţă de Rusia Sovietică,
a fost membru activ al Sfatului Ţării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de
la Rusia Sovietică şi alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României
cu 50 ha de pământ”. Părintelui i-au fost incriminate şi alte puncte ale
articolului 54 CP al RSSU. Aceste învinuiri erau pedepsite de organele NKVD cu
ani grei de temniţă, inclusiv cu pedeapsa capitală, condamnarea la moarte prin
împuşcare.
Alexandru Baltaga s-a născut la
14 aprilie 1861 în familia preotului Ştefan și a Elenei Baltaga. Tatăl său era
slujitor la Biserica ”Sf. Nicolae” din satul Lozova, jud. Chişinău. A fost
botezat la 20 aprilie în biserica din satul natal de către preotul Vasile
Baltaga, avându-i naşi pe Alexandru Camevshi şi Vichentie Vitovschi din
Chişinău. În Condica „pentru scrierea celor născuți, cununați și răposați"
de la biserica din Lozova, se menționează că la dara de 14 aprilie 1861, în
familia „Preotului din satul Lozova, Ștefan Andrei Baltaga și legiuita soția
lui, Elena Procopie, amândoi de credință pravoslavnică”, s-a născut un fiu,
căruia i-au pus numele Alexandru. Era al 17-lea băiat din acel an înscris în
Condică. Taina Sf. Botez a fost săvârșită la data de 20 aprilie, de către „A
bisericii Sfântului Nicolae din satul Lozova, preotul Vasile Sava Baltaga, cu
diaconul Manuil Gheorghe Baltaga, cu stiharnicul dascăl Nicolae Ilie Avramov și
cu ponomarul Petru Constantin Chicu”.
Ambii părinți ai viitorului
preot martir Alexandru Baltaga erau din familie de preoți. Tatăl său, preotul
Ștefan Andrei Baltaga s-a născut în anul 1822, în familia preotului Andrei
Vasile Baltagu, slujitor la biserica din satul Lozova. Tănărul Ștefan a fost
întâi dascăl la biserica din Lozova. În anul 1845 a primit binecuvântare arhierească
de a purta stihar și în toamna anului următor se căsătorește. În luna iunie
1847 a fost hirotonit diacon și în mai 1852 a fost hirotonit preot pe seama
bisericii din Lozova. Mama părintelui Alexandru, Elena Procopie, născută în
anul 1828, era fiica preotului Procopie Vasile Hâncu, slujitor la biserica din
localitatea Bălănești, jud. Chișinău. La data de 3 noiembrie 1846, în biserica
din satul Lozova a fost oficiată Taina Sf. Cununii dintre stiharnicul dascăl
Ștefan Andrei Baltaga și Elena Procopie, fiica răposatului preot din Bălănești,
Procopie Hâncu. La 18 ianuarie 1848, în familia lor se naște fiul Vladimir,
viitorul preot, absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău, promoția anului
1869. În anul 1911, părintele Vladimir Baltaga avea o practică de preoție de 41
de ani, slujiți fără întrerupere la biserica din satul Cojușna, jud. Chișinău.
Viitorul preot
Alexandru Baltaga a învăţat la
şcoala parohială din localitate, apoi la Seminarul Teologic din Chişinău, pe
care l-a absolvit în anul 1883. În perioada 1883–1885 activează în calitate de
pedagog la Şcoala spirituală din Chişinău. La data de 12 ianuarie 1886, în
Biserica ”Sf. Parascheva” din Ialoveni a fost oficiată Sf. Taină a Cununiei
dintre absolventul Seminarului Teologic din Chișinău, Alexandru Baltaga, de 25
de ani și Elena, de 18 ani, fiica preotului din satul Ialoveni, Petru Grigore
Bivol. Cununia a fost săvâșită de către preotul Petru Donici, slujitor la
Biserica ”Sf. Teodor Tiron” din Chișinău. În același an, la 26 ianuarie a fost
hirotonit în treapta de diacon și la 2 februarie a fos hirotonit preot pe seama
Bisericii ”Sf. Aleksandr Nevski” din localitatea Călăraşi-sat, jud. Chişinău,
unde a slujit fără întrerupere timp de 54 de ani.
Potrivit celor care l-au
cunoscut, „plin de energie, cu mare putere de muncă, minte pătrunzătoare,
voinţă neînduplecată, înzestrat cu un deosebit tact, prot. Alexandru Baltaga,
rămânând preot rural, a muncit în cursul întregii perioade fără răgaz, cu
dezinteresare, dar şi cu deplin succes”. Pentru meritele sale, în perioada
1903–1925 a fost ales în repetate rânduri preşedinte al congreselor eparhiale,
a prezidat de mai multe ori şi congresele şcolare ale circumscripţiei
Chişinăului. A fost președinte al Epitropiei și sfatului parohial din
localitate (1889-1929), conducător și profesor de religie în școlile primare
bisericești din com. Călărași (1899-1918) și cercetător de instrucție în protopopia
cercului 5, jud. Orhei (1890-1905).
Pe parcursul activităţii sale
pastorale, părintele Alexandru Baltaga a ocupat şi alte funcţii în eparhie: în
anii 1904–1922 a fost membru al Direcțiunii pedagogice al Seminarului Teologic
din Chișinău, preşedinte al comitetului de revizuire a Fabricii de lumânări în
perioada 1904–1922, protopop al cercului V, jud. Orhei în 1905–1926 şi
1928–1931. A mai îndeplinit funcţia de membru al Sfatului Frăţiei “Naşterea lui
Hristos”, al comitetului Tipografiei Eparhiale şi al Sfatului Eparhial
Misionar, a fost preşedinte al Comitetului Eparhial între anii 1908 şi 1925;
preşedinte al Consiliului Uniunii Clericilor Ortodocşi din Basarabia în
perioada 1922–1930 ş.a., a colaborat la Revista „Luminătorul”. Părintele
Alexandru a fost și protopop al cercului 3, jud. Lăpușna (1928-1935), delegat
al Arhiepiscopiei Chișinăului la Congresul general național bisericesc al
României (1932-1936) și delegat al protopopiei cercului 3, jud. Lăpușna, la
Adunările Eparhiale (1926-1938).
În toamna anului 1917,
părintele Alexandru Baltaga a fost ales, de către preoţimea basarabeană,
deputat în Sfatul Ţării. Este unul dintre deputaţii care la 27 martie 1918 a
votat Unirea Basarabiei cu România. După Marea Unire, a mai îndeplinit şi
funcţia de membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare.
La data de 1 iulie 1935,
părintele Alexandru este pensionat şi la 17 decembrie acelaşi an, prin decizia
Ministerului Instrucţiuni, Culte şi Arte, este repus în funcţia de paroh la
biserica din Călăraşi-sat, „fără a se numi alt preot în locul lui”. Această
decizie ministerială a fost întărită prin hotărârea Sf. Sinod din 1 mai 1936,
în care părintele era desemnat „paroh la parohia Călăraşi-sat din cuprinsul
Arhiepiscopiei Chişinăului, în mod excepţional, până la moarte”. Aceste
hotărâri erau motivate „în vederea meritelor lui deosebite în viaţa
bisericească naţională din Basarabia, precum şi pentru rolul care l-a avut la
Unirea Basarabiei cu Patria-Mumă România”.
Părintele Alexandru Baltaga a fost
decorat în repetate rânduri cu distincţii bisericeşti şi ridicat la rangul de
iconom mitrofor, la 30 august 1920. A mai fost decorat cu Ordinul ”Sf. Ana, gr.
III” în 1907 şi gr. II în 1912; ”Pentru munca în organizarea înaltei
festivităţi a centenarului de război (1812–1912), medalia de bronz”, decorat în
1914; ”Sf. Vladimir, gr. IV” în 1915; ”Steaua României în grad de ofiţer” în
1923; ”Coroana României în grad de comandor” în 1928; ”Ordinul Ferdinand I în
grad de cavaler” în 1935. Părintele Alexandru a mai fost decorat cu următoarele
medalii: ”Alexandru III de argint”; ”Recensământul populaţiei din anul 1897,
din bronz”; ”A şcoalelor bisericeşti, din argint”; ”Domnia de 300 de ani a
Casei Împărăteşti Romanov, de argint”; ”Încoronarea M.S. Regelui Ferdinand I al
României, din bronz”, decorat în anul 1923, şi medalia ”M.S. Regele Carol al
II-lea al României, din bronz” în 1933. Părintele Alexandru împreună cu preoteasa Elena au înfiat și
au crescut doi copii: pe Vsevolod şi pe Margareta. Vsevolod, născut în anul
1891, era absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău și a Acadeniei
Teologice din Petersburg. În anul 1938, activa în calitate de profesor de
religie la Liceul nr. 1 de băieți din Chișinău. Margareta, născută în anul
1919, era elevă în clasa a VIII-a la Liceul de fete ”Principesa Dadiani” din
Chișinău.
La 28 iunie 1940, trupele
sovietice intră în Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa (motivând mai
apoi că ţinutul Herţa a fost ocupat „din greşeală”). În aceeaşi zi s-au început
evacuările din Basarabia şi nordul Bucovinei. Împreună cu administraţia civilă
şi militară românească s-a retras peste Prut un număr mare de populaţie. Pentru
cei rămaşi sub ocupaţia sovietică, se începuse un adevărat calvar. Persoanele
care nu conveneau regimului erau incluse în categoria „suspecţilor”,
majoritatea dintre ele fiind arestate şi deportate în interiorul URSS. Printre
primii care au fost supuşi represiunii staliniste au fost membrii Sfatului
Ţării, participanţi la actul istoric din 27 martie 1918. Foştii deputaţi ai
Sfatului Ţării erau învinuiţi că au votat Actul Unirii Basarabiei cu România,
cum că au luptat împotriva mişcării revoluţionare şi au desfăşurat activităţi
antisovietice.
În primele luni de ocupaţie
sovietică (1940–1941), împreună cu alţi foşti deputaţi în Sfatul Ţării a fost
arestat şi părintele Alexandru Baltaga. A fost arestat de către colaboratorii
secției raionale NKVD din Călărași, la 31 august 1940 și încarcerat în
închisoarea din Chișinău. Era acuzat că „în anul 1918 a avut o atitudine duşmănoasă
faţă de Rusia Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Ţării, votând pentru
dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea la România, fiind
răsplătit de Guvernul României cu 50 ha de pământ”. Părintelui i-au fost
incriminate şi alte puncte ale articolului 54 CP al RSSU, acordarea de ajutor
„aripii reacţionare a burjuaziei mondiale” (art. 54, p. 4); lupta activă
împotriva clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare (art. 54, p. 13) şi
sabotaj contrarevoluţionar (art. 54, p. 14). Aceste învinuiri erau pedepsite de
organele NKVD cu ani grei de temniţă, inclusiv cu pedeapsa capitală,
condamnarea la moarte prin împuşcare. În timpul percheziției i-au fost
confiscate toate distincțiile, diferite ștampile ș.a. Potrivit informației din
dosarului de acuzare, arestatul a fost interogat de 2 ori, la 31 august 1940,
în ziua arestării și la 10 februarie 1941.
Părintele Alexandru s-a aflat
în închisoarea din Chişinău până la sfârşitul lunii iunie 1941, când, din cauza
începerii operaţiunilor militare, este evacuat împreună cu ceilalţi deţinuţi în
închisoarea din oraşul Kazan, RASS Tătară. Din cauza vârstei înaintate şi a
presiunilor fizice şi psihice la care a fost supus în timpul anchetei, precum
şi din cauza condiţiilor inumane din temniţele comuniste, la 7 august 1941,
părintele trece la Domnul, la 80 de ani pământești împliniți. A decedat în
spitalul închisorii din Kazan, de „inflamație intestinală”. Datorită decesului
acuzatului, judecata a hotărât, încetarea urmăririi penale și clasarea dosarului.
Peste cinci decenii de la
arestare, la 10 iulie 1991, părintele Alexandru Baltaga a fost reabilitat de
Procuratura Generală din Republica Moldova, printr-un decret al Sovietului
Suprem al URSS ”Cu privire la restabilirea dreptăţii faţă de victimele represiunilor
politice din anii '30-40 şi începutul anilor '50” ai secolului trecut.
Prot. Dr. Ioan Lisnic
