Preotul Teodor Rudeanu (Rudiev) - acuzat de uneltire contra ordinii sociale

 Preotul Teodor Rudeanu (Rudiev) -

               acuzat de uneltire contra ordinii sociale

Preotul Teodor Rudeanu (Rudiev)[1] s-a născut la 6 februarie 1899 în familia lui Mihail și a Eudochiei Rudiev. Tatăl său era cântăreț la biserica din Popești, jud. Soroca. A fost botezat la 14 februarie, în biserica din satul natal, de către preotul Ioan Coropceanu, având nașă de botez pe Maria Năstase din Popeștii de Sus[2].

După absolvirea școlii primare din satul natal, viitorul preot Teodor Rudeanu, a învățat la Școala spirituală din Edineț, pe care a absolvit-o în anul 1913, cu dreptul de a continua studiile la Seminarul Teologic[3], absolvind Seminarul din Chișinău în anul 1919. A învățat și la Facultatea de Teologie, devenind licențiat în teologie. După absolvirea studiilor universitare a fost numit pedagog al Seminarului Teologic din Chișinău, activând în perioada anilor 1924-1926. A fost hirotonit preot la sfârșitul anului 1926 pe seama Bisericii “Sf. Trei Ierarhi” a Seminarului Teologic din Chișinău. La 1 septembrie 1926 a fost numit misionar eparhial[4]. În anul 1931, părintele Teodor este transferat slujitor la Biserica “Sf. Teodor Tiron”, numită Ciuflea, unde a slujit până în 1940.

În timpul primului refugiului, la 3 octombrie 1940 preotul Teodor Rudiev a fost numit de către autoritățile bisericești slujitor la Catedrala Mitropolitană din Craiova[5]. După reinstaurarea administrației românești în Basarabia, părintele se reîntoarce la Chișinău, reluând activitatea la Biserica Ciuflea.

La 20 decembrie 1941, părintele Teodor a fost detașat pentru a face misionarism în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. A fost repartizat la Biserica “Sf. Chiril și Metodie” din Odesa, îndeplinind și funcția de inspector misionar, cu atribuțuia de a sfinți biserici acolo unde nu erau preoți. Părintele îndeplinea și funcția de referent cultural, ajutând la traducerea textelor din limba rusă. În cadrul Misiunii, părintele Teodor a activat până la 1 octombrie 1943[6], apoi revine la parohia sa din Chișinău.

În primăvara anului 1944, din cauza apropierii liniei frontului, preotul Teodor Rudeanu trece peste Prut și se întoarce la Craiova, unde va fi numit preot la parohia “Sf. Nicolae” – Craiovița. După instaurarea regimului comunist în România, părintele a avut de suferit. La 12 martie 1952 a fost arestat, fiind condamnat la 12 luni de detenție[7]. După ispășirea termenului de detenție, petrecut în colonia de muncă Galeș, la 12 martie 1953, părintele a fost eliberat. A fost arestat din nou la 21 aprilie 1961, fiind acuzat de uneltire contra ordinii sociale. Tribunalul din Craiova l-a condamnat la 1 an de închisoare corecțională. Părintele Teodor Rudeanu a fost eliberat la 16 iunie 1962[8]. 

                                                
                                               Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] Preotul Teodor Rudiev, paroh al Bisericii Sf. Teodor Tiron (Ciuflea) din Chișinău, prin încheierea Judecătoriei Urbane Chișinău din 12 ianuarie 1943, s-a încuviințat redobândirea numelui înstrăinat, pentru a se numi pe viitor Teodor Rudeanu; Buletinul Arhiepiscopiei Chișinăului, Organ oficial lunar, nr. 3, 1943, p. 13  

[2] ANRM, F. 211, inv. 6, d. 282, f. 183

[3] KEB, nr. 27, 1913, p. 229

[4] Anuarul Arhiepiscopiei Chișinăului,  p. 12

[5] Viața bisericească în Oltenia, Anuarul Mitropoliei Olteniei, p. 799

[6] Revista Misionarul, nr. 7-9, 1943, p. 547

[7] Fișe matricole penale, nr. 11.936 și 1/62 a deținutului Rudeanu Teodor, AANP

[8] Ibidem

Preotul Partenie Cvasniuc – condamnat la 10 ani de lagăr

Preotul Partenie Cvasniuc –
condamnat la 10 ani de lagăr

Biserica din Popeștii de Sus, jud. Soroca

Preotul Partenie Cvasniuc s-a născut în anul 1896. Până în anul 1928 s-a ocupat cu agricultura. După susținerea examenului, pentru a ocupa un post de cântăreț, a fost numit slujitor la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din satul Popeștii de Sus, jud. Soroca.
     În anul 1946, cîntărețul Partenie Cvasniuc a fost hirotonit preot pe sema unei parohii din Eparhia Chișinăului. Peste 3 ani a fost arestat. Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat conform art. 54 CP al RSSU la 10 ani de lagăr.

După ispășirea termenului de detenție, părintele Partenie a fost eliberat. În luna septembrie a anului 1955 revine în RSSM, fiind numit de către autoritățile eparhiale slujitor la Biserica “Sf. Nicolae” din Terebna, r-nul Brătușeni. Părintele a mai slujit și la Biserica “Sf. Nicolae” din Nădușita, r-nul Râșcani (actualmente s. Gribova, r-nul Drochia). În anul 1963, părintele Partenie a fost scos de la evidență, apoi a fost închisă și biserica.

                                          Protoiereu Ioan Lisnic

Aflarea mormântului Arhiepiscopului Neofit, al Chișinăului și Hotinului (1892-1898)

Aflarea mormântului Arhiepiscopului Neofit,
al Chișinăului și Hotinului (1892-1898)

 Zilele trecute, un grup de cercetași din localitatea Matrosca (denumirea veche a localității fiind Cuhurlui-Matrosca), suburbia orașului Ismail au identificat mormântul Î.P.S. Neofit (Nevodcicov), fost Arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului (1892-1898). Înaltul prelat a încetat din viață la 9 martie 1910 în Ismail și a fost înmormântat în Biserica “Sf. Nicolae” din Cuhurlui-Matrosca, una dintre ctitoriile sale. În anul 1984, autoritățile sovietice locale au demolat biserica, rămășițele pământești ale ierarhului fiind strămutate în cimitirul localității.

Arhiepiscopul Neofit, cu numele de mirean Nicolae Nevodcicov, s-a născut în anul 1819. A învățat întâi la Seminarul Teologic din Ecaterinoslav, apoi la Academia Teologică din Moscova, absolvind studiile în anul 1844. În perioada 1844-1850 a fost secretarul diplomatului Alexandru  Sturza, fiul primul guvernator al Basarabiei, Scarlat Sturza. În această perioadă, tânărul teolog a locuit în casa lui Alexandru Sturza din Odesa, aici viitorul arhiereu a avut posibilitatea de a se folosi de bogata bibliotecă a diplomatului. A. Sturza îl numea pe secretarul sau, “cârja bătrâneților sale”[1].

Timp de opt ani (1850-1858), Nicolae Nevodcicov a activat în calitate de profesor la Seminarul Teologic din Chișinău, apoi a fost hirotonit preot şi desemnat profesor de drept la orfelinatul din Odesa. Peste trei ani devine profesor la Seminarul Teologic din Odesa, apoi inspector la Seminarul Teologic din Herson. Începând cu anul 1868 a activat ca profesor de Drept la şcoala de comerţ şi la Gimnaziul nr. 2 din Odesa. În luna mai a anului 1880 a fost tuns în monahism cu numele Neofit și doar la câteva zile a fost ridicat la rangul de arhimandrit. La 10 august 1880, arhimandritul Neofit a fost hirotonit episcop de Elisavetgrad, vicar al eparhiei de Herson și la 6 august 1883 devine  episcop de Taşkent şi Turkestan. Revine la Chișinău când avea vârsta de 68 de ani, fiind numit la 21 noiembrie 1892 în calitate de Arhiepiscop al Eparhiei  Chișinăului și Hotinului[2].

În perioada aflării Arhiepiscopului Neofit în fruntea Eparhiei Chișinăului și Hotinului (1892-1898), ierarhul avea grijă de bunul mers al procesului de învățământ din școlile bisericești-parohiale, îndemnând preoții să creeze aceste instituții și să se implice în predarea orelor de religie. La congresul preoțimii din 1994 s-a pus în discuție publicarea în revista eparhială a unor articole de învățătură în limba vorbită de popor, la fel ca redacția revistei să editeze broșuri pentru parohiile moldovenești[3], cât și elaborarea unui abecedar „în limba moldovenească-rusească”, fiind editat „în limba rusească, alături fiind tălmăcirea în limba moldovenească”. Aceste hotărâri ale congresului au fost aprobate de către arhiepiscopul Neofit[4]. Râvna chiriarhului pentru înființarea școlilor eparhiale se manifesta și printr-o hotărâre din 1896, care prevedea ispășirea vinei preoților aflați sub judecată prin organizarea în parohii a acestor școli. Ierarhul îndemna preoțimea basarabeană ca să intensifice activitatea misionară în lupta de combaterea sectelor și readucerea celor rătăciți în sânul Bisericii[5].

Arhiepiscopul Neofit era un exemplu în toate. Săvârșea serviciul divin în toate duminicile și la sărbători, uneori câte cinci zile de-a rândul (avea o vârstă înaintată, când a venit la Chișinău avea 68 de ani), îndeplinind cu evlavie și multă strictețe toate regulile tipicului. În timpul vizitelor canonice, cât și la sfințiri de biserici, arhiepiscopul cerea că unde se va întâmpla să înnopteze, întâi de toate să asculte slujbele bisericești. Pentru a înnopta îi era destul “un ungher simplu la preotul local sau la epitropul bisericesc; despre primirea sau ospătarea mea, - menționa ierarhul - rog să nu se poarte multă grijă: din copilărie fiind deprins cu mâncare simplă și cumpătată, voi fi mulțumit dimineața și seara cu un pahar de ceai – în zile de post, sau de lapte – în zile de frupt; iar a cina eu îndeobște nu sunt deprins; în cazul când se va întâmpla să mă opresc undeva la amiază, voi lua o farfurie de mâncare caldă, unde se va găsi; iar unde nu va fi, - vorba rusească: pentru „nu-i” nici judecată nu-i”[6]. În timpul arhipăstoriei Î.P.S. Neofit, la Chișinău a luat ființă societățile “Frățimea Nașterea lui Hristos”, „Obștea Împărătească a Palestinei” și “Obștea pentru ajutorarea văduvelor și orfanilor”[7]. Ierarhul a scris mai multe studii, de istorie a Bisericii, de învățătură creștină, a publicat și multe versuri cu conținut religios.

Din cauza “vârstei înaintate și slăbiciunii sănătății”, prin ucazul sinodului din 26 ianuarie 1898, arhiepiscopul Neofit al Chișinăului și Hotinului a fost pus în disponibilitate. În continuare, ierarhul a locuit în casa eparhială din orașul Ismail, iar când starea sănătății sale a devenit precară a locuit la una dintre fiicele sale adoptive. La împlinirea a 50 ani de păstorie, arhiepiscopul a fost menționat cu o gramotă împărătească și decorat cu medalia „Sf. Alexandru”[8]. Trece la Domnul la 9 martie 1910, la vârsta de 88 ani pământești. Trupul răposatului fiind adus la 11 martie în catedrala din Ismail, unde s-a săvârșit privegherea și în următoarea zi a fost săvârșită Sf. Liturghie și slujba înmormântării[9]. A fost înmormântat în Biserica “Sf. Nicolae” din Cuhurlui-Matrosca, suburbia orașului Ismail, una dintre ctitoriile ierarhului[10].

În anul 1984, autoritățile sovietice locale au demolat biserica din Matrosca, rămășițele pământești ale ierarhului fiind strămutate în cimitirul localității. Mai multe decenii nu s-a știut locul aflării mormântului arhiepiscopului Neofit. Zilele trecute, un grup de cercetași din localitatea Matrosca au identificat mormântul arhiereului. Fiind și buni creștini, s-au străduit ca până la Paștile Blajinilor, care este o  zi deosebită de pomenire a celor răposați, să așeze la capul răposatului o cruce și să amenajeze mormântul. Urmează ca la ziua pomenirii de obște a celor răposati din Matrosca, Ismail, să fie pomenit și marele prelat. Bunii creștini din această localitate au săvârșit o faptă de milostenie, fiind și un exemplu bun de urmat. 

                                       Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] Пархомовичъ, Иосифъ, Памяти в Бозe почившаго Высокопреосвященнаго Неофита, бывшаго архиепiскопа Кишиневскаго и Хотинскаго, Кишиневскiа Епархiальныя  Въедомости  (KEB), еженедъльное  изданie, nr. 11, 1910,  p. 407 - 408

[2] К 130-летию Туркестанской епархии, НЕОФИТ (НЕВОДЧИКОВ), 1883-1892, Sursa: http://www.vedikz.narod.ru/VlPort.htm

[3]Popovschi, Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Tipografia Eparhială “Cartea Românească”, Chișinău, 1931, p. 283 - 284

[4] Revista Luminătorul, nr. 4, 1910, p. 75

[5] Popovschi, Nicolae, op. cit., p. 353

[6] Ibidem

[7] Пархомовичъ, Иосифъ, op. cit.,  p. 412

[8] Revista Luminătorul, nr. 4, 1910, p. 76

[9] KEB, nr. 12, 1910, p. 498 - 500

[10] Anuarul Episcopieii Cetății Albe-Ismail, 1923-1936, Ismail, 1936, p. 6

Fosta Biserică “Sf. Nicolae” din Cuhurlui-Matrosca

Placa de pe mormântul Arhiepiscopului Neofit

Mormântul Arhiepiscopului Neofit după amenajare

Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Bălți – locaș sfânt distrus în timpul campaniei atee

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”
din Bălți – locaș sfânt distrus în
timpul campaniei atee  

În timpul arhipăstoriei P. S. Episcop Visarion la Bălți (1923-1935) s-a construit monumentala catedrală “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” (1924-1934), Palatul Episcopal (1925-1932) şi cele cinci biserici din oraşul Bălţi: Biserica “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” (1915, 1924-1929) de lângă închisoare; Biserica “Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil” (1926-1934), din cartierul oborului; Biserica “Sf. Cuv. Parascheva” (1926-1934), de lângă reşedinţa episcopală; Biserica schitului episcopiei, “Sf. Victor şi Visarion” (1931-1934), prefăcută după 1944 în depozit, apoi în casă de cultură și refăcută după 1990 de către locuitorii satului Sadovoe din mun. Bălți, în biserică parohială și Biserica “Adormirea Maicii Domnului” (1932), din cimitir, distrusă în timpul campaniei atee de luptă împotriva credinţei.

După instaurarea P. S. Visarion în funcția de Episcop al Hotinului cu reședința la Bălți, pentru îmbunătățirea vieții bisericești, au urmat din partea înaltului prelat mai multe demersuri către autorități. S-a adresat printr-un demers și către autoritățile locale pentru eliberarea terenurilor pentru cimitire, fiincă cimitirul vechi „primește în gropile sale cadavre suprapuse câte trei unele peste altele -  menționa episcopul - lucru ce nici la sălbatici nu se vede”. Astfel, pe parcursul anului 1927 sunt eliberate de catre Primăria Bălți două terenuri pentru cimitire, unul spre răsăritul orașului, numit cimitirul „Adormirea” cu o suprafață de 15 ha și alt teren spre apus, de 10 ha. După sfințire, în următorul an, noile cimitire ale orașului  au fost date spre folosință.

În anul 1932, Ioan Lungu, comerciant, împreună cu Marin Emilian, originar din București, ambii locuitori ai orașului Bălți, intervin cu o petiție adresată cârmuirii eparhiale să li se aprobe a construi un cavou familiar în cimitirul „Adormirea”. Folosind acest prilej, P. S. Episcop Visarion arăta că, ar fi bine ca pe locul ales să se construiască o biserică “spre a servi drept capelă mortuară pentru pomenirea celor ce se vor odihni în acest cimitir” și ca sub viitorul lăcaș sfânt să fie și cavoul familiei Lungu. Ctitorii principali ai bisericii cimitirului cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” au fost Ioan Lungu și Marin Emilian, dar și colonelul Florea Niculescu, fost prefect al jud. Bălți, care a donat în acest scop suma de 150.000 lei. După aprobarea proiectului  biericii, alcătuit de arhitectul eparhial, la 15 august a avut loc sfințirea pietrei de temelie. Lucrările de construcție au durat până în luna noiembrie, biserica fiind târnosită de către un sobor de preoți în frunte cu P. S. Visarion al Hotinului la data de 21 noiembrie 1932.

Prima încercare de a distruge biserica cimitirului din Bălți a avut loc în vara anului 1941, când  trupele sovietice  în timpul retragerii de pe teritoriul Basarabiei, devastau și incendiau în calea lor tot ce era mai de preț. La retragere, ostașii sovietici au aruncat în aer cu dinamita mormintele ctitorilor din preajma bisericii. Iată câteva mărturii ale scriitorului Constantin Virgil Gheorghiu dintr-un reportaj de război: „Înainte de a pleca din Bălți, cobor spre marginea orașului. La podul Chișinăului întâlnesc câțva săteni […] După ce povestesc suferințele îndurate, unul dintre dânșii îmi arată biserica din mahalaua care se întinde la marginea Bălților, dincolo de podul Chișinăului. În curtea acestei biserici, îmi spun sătenii, bolșevicii au profanat mormintele. Mormântul familiei Lungu, în care erau înmormântate două fete, după ce a fost jefuit de bravii ostași bolșevici, a fost aruncat în aer cu dinamita […] Cetățenii povesteau cum au sărit bucățile de sicriu și de oase, împrăștiindu-se în toată curtea bisericii”. După anul 1944, în Biserica „Adormirea” din Bălți nu s-a mai săvârșit serviciul divin. Biserica a fost închisă, iar mai apoi a fost supusă ruinării. Dispăru-se ușile de la intrare, geamurile, avea și acoperișul spart.

Autoritățile locale din Bălți și-au amintit de această biserică în anul 1964, de la bun început se urmărea scopul distrugerii acestui locaș sfânt. La ședința Comitetului Executiv al Sovietului orășenesc Bălți din 13 iunie 1964 s-a luat hotărârea de a forma o comisie pentru inspectarea tehnică a bisericii și clopotniței situate în cimitirul de după podul Chișinăului. Peste cinci zile de la luarea acestei hotărâri, inspectând biserica și clopotnița cimitirului, membrii comisiei au „constatat” următoarele: “Biserica se află într-o stare avariată. Pereții din cărămidă, conțin fisuri adânci. Componentele de lemn ale construcției și-au pierdut rezistența lor mecanică. Construcția acoperișului a devenit inaptă. Blocurile de la uși și ferestre au putrezit. Clădirea bisericii și a clopotniței sunt într-o stare de permanentă ruinare”. În urma acestor constatări, membrii comisiei propuneau: “ din cauza că în biserica avariată și în preajma ei se joacă copii și pentru a preveni un accident, înaintăm propunerea către Comitetului Executiv ca atât biserica cât și clopotnița să fie demolate în cel mai scurt termen”. La actul stării tehnice se anexa și poza bisericii. Se poate ușor vedea că constatările comisiei nici pe departe nu corespundeau adevărului.

La 16 iulie 1964, președintele Comitetului Executiv Bălți expedia o scrisoare pe adresa Împuternicitului Consiliului pentru Problemele Bisericii Ortodoxe Ruse al Consiliului de Miniștri RSSM în care se anexa actul stării tehnice de inspectare a bisericii și clopotniței și se cerea aprobarea demolării lor. La scurt timp după aprobare, atât biserica cât și clopotnița au fost demolate.

                             Protoiereu Ioan Lisnic