Mitropolitul Arsenie Stadniţichi – canonizat
și trecut în rândul neomartirilor ortodocși
Viitorul Mitropolit Arsenie Stadniţichi s-a născut la 24
ianuarie 1862 în familia
preotului Gheorghe Stadniţchi din satul Comarova (Cumarău), jud. Hotin.
A învățat la Școala spirituală din Edineț, apoi la Seminarul Teologic din
Chișinău și în perioada anilor 1881-1885 la Academia Teologică din Kiev. O
perioadă scurtă de timp a fost profesor la Școala spirituală din Edineț (1880-1881)
și după absolvirea Academiei Teologice, numit profesor la Seminarul Teologic
din Chișinău. Îndeplinea și funcția de redactor al revistei Buletinul Eparhiei
Chișinăului,
unde a publicat foarte multe materiale legate de istoria Bisericii din
Basarabia. În anul 1895 i se conferă titlul științific de magistru în teologie
pe baza lucrării editate, “Gavriil Bănulescu exarh al Moldovei (1808-1812) și
mitropolit al Chișinăului (1813-1821)”, tot în acest an a fost călugărit.
La 1 ianuarie
1896, monahul Arsenie Stadnițchi a fost hirotonit în treapta de ieromonah și
numit inspector al Seminarului Teologic din Novgorod, Rusia.
În următorul an a fost numit rector al acestei instituții și ridicat în treapta
de arhimandrit. În anul 1897 este numit în funcția de inspector al Academiei
Teologice din Moscova și în 1898, numit rector al academiei. În următorul an
este hirotonit Episcop de Volokolamsk și Vicar al Eparhiei Moskovei. A fost
transferat, în 1903, în Episcopia Pskovului.
După șapte ani de activitate în Eparhia Pskovului este transferat în scaunul de
Arhiepiscop de Novgorod și ridicat în treapta de mitropolit, la 28 noiembrie
1917.
În anul 1904,
arhiereului Arsenie Stadnițchi i se conferă titlul de doctor în științe
teologice pe baza lucrării elaborate, “Cercetări și monografii privitoare la
istoria Bisericii moldovenești”. Această lucrare a fost înalt apreciată atât în
cadrul Imperiului Rus cât și în România, autorul ei fiind decorat de regele Carol I al României cu
medalia “Bene Merente, gr. I” și Marele premiu “Uvarov”, acordat de Academia
de Științe a Rusiei. Mitropolitul a
scris mai multe lucrări de istorie bisericească, în acest scop a întreprins mai
multe călătorii de studii și documentare în România, Muntele Athos și în Țara
Sfântă. În precuvântarea studiului despre Mitropolitul Gavriil
Bănulescu-Bodoni, autorul scria: “… exprim adâncă recunoștință tuturor celor
care ne-au acordat cu bunăvoință indicații și sfaturi în elaborarea lucrării [...].
Veșnică pomenire preasfințitului Melchisedec, de a cărui ospitalitate
prietenească m-am bucurat și eu în timpul călătoriei mele prin România și care,
drept vorbind, a fost acela care mi-a indicat subiectul lucrării de față”.
Pe parcursul
activității sale de arhipăstor, Mitropolitul Arsenie Stadnițchi, în 1906 a fost
ales membru al Comitetului pentru instruire din cadrul Sf. Sinod și în
următorul an, numit președinte al acestui Comitet. Mai îndeplinea și funcția de
membru al Consiliului de Stat din partea clerului monahal. Era membru de onoare
al Academiei Teologice din Kazan. La 28 noiembrie 1917, fiind ridicat în
treapta de Mitropolit al Novgorodului, devine membru permanent al Sf. Sinod al
Bisericii Ortodoxe Ruse.
Numele Mitropolitului Arsenie figura în lista celor trei candidați la scaunul
patriarhal din Moskova.
Considera că nu este vrednic de această înaltă demnitate, în această privință
mitropolitul scria: “Așa dar, am devenit candidat
pentru funcția de patriarh. Simt remușcări de conștiință, capul nu mai judecă,
inima se oprește de tulburare. Doamne! Ce fel de patriarh pot fi eu. Doamne, cu
lacrimi în ochi mă rog, depărtează paharul acesta de la mine. Sunt gata să pensionez,
să mă duc în pustiu, unde mă vor duce ochii. Acum îi înțeleg bine pe sfinții
părinți care renunțau să devină episcopi. Scriu aceste rânduri și plâng […]. Doamne, înțelepțește-mă și mă povățuiește...”.
Pe parcursul activității sale pastorale, pedagogice și științifice a fost
decorat cu mai multe distincții, ordinul “Sf. Stanislav, gr. III” în 1891, “Sf.
Vladimir, gr. III” în 1900 și gr. II în 1911, “Sf. Ana, gr. I” în 1903 și “Sf.
Alexandr Nevski” în 1915. A mai fost decorat cu “Coroana României, gr. III” în
1898, “Sf. Sava, gr. II” (Serbia) în 1899, Dreprul de a purta crucea cu pietre
scupe pe culion în 1912, Dreptul de a purta al doilea engolpion în 1934 ș.a..
În timpul
regimului bolșevic, Mitropolitul Arsenie a avut mult de suferit, fiind învinuit
de activitate contrarevoluționară. Pentru prima dată a fost arestat la Moskova,
în noiembrie 1919, apoi în 1920, la Novgorod. A fost judecat și condamnat la 3
ani de detenție cu suspendare și exilat în regiunea Arhanghesk, apoi eliberat.
Arestat din nou în 1922, împreună cu alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse,
în frunte cu Patriarhul Tihon. Erau cu toții învinuiți cum că ar fi opus
rezistență în timpul confiscării bunurilor bisericești în folosul
înfometaților. În acele vremuri Rusia trecea printr-o foamete devastatoare,
atât Patriarhul Tihon, cât și Mitropolitul Arsenie îndemnau clerul să
jertvească în folosul înfometaților “obiecte de preț din biserici, lipsite de
utilitate liturgică”. Apelul Mitropolitului Arsenie de a jertvi în folosul
înfometaților a fost publicat în ziarul “Zvezda” din 22 aprilie 1922, iată ce
scria mitropolitul: “Dacă avem cu ce înlocui jertva obiectelor bisericești, să
nu pierdem această posibilitate. Iar dacă nu avem ce jertvi, apoi și fără aur
și argint bisericile noastre vor rămânea biserici și sf. icoane vor rămânea sf.
icoane... În acest scop vă rog să evitați
orice fel de violență într-o formă sau alta”.
Însăși mitropolitul a jertvit în acest scop, o cruce de aur cu 11 brilante, o
cruce pectorală de aur, un engolpion de aur, încrustat cu pietre scumpe.
Predarea binevolă a obiectelor bisericești din partea credincioșilor nu aducea
nici un avantaj autorităților bolșevice, care căutau cu orice preț să submineze
autoritatea Bisericii, de aceea au și urmat arestările din 1922. Mitropolitul
Arsenie, cu mici întreruperi, s-a aflat în detenție până la 10 ianuarie 1924 și
peste câteva zile după eliberare, din nou arestat și încarcerat în închisoarea
Butîrka din Moskova.
Peste un an de detenție a fost exilat în Asia Mijlocie, întâi la Așhabad, apoi
la Tașkent. La Tașkent, potrivit mărturiei părintelui Constantin Popovici,
Președintele comitetului de redacției al Revistei Luminătorul, cu care
mitropolitul înteținea corespondența, cât și cu nepoata sa de pe frate,
Antonina M. Andronachievici, născută Stadnițchi, care locuia în Chișinău,
mitropolitul, “împreună cu alți vre-o câțiva episcopi gătea pe rând bucate
pentru niște lucrători”.
La 11 august 1933, Î.P.S. Arsenie
este numit de către Sinod, Mitropolit de Tașkent și Turkestan.
Mitropolitul săvârșea slujbele divine sub cerul liber, în fața unui paraclis
din cimitir, unicul locaș sfânt din Tașkent în care se mai oficiau slujbe
bisericești. Slujbele Mitropolitului Arsenie adunau până la 20.000 de credincioși
din oraș și din împrejurimi.
La 23 februarie 1936, Mitropolitul
Arsenie Stadnițchi trece la Domnul. A fost înmormântat în cimitirul Botkin, în
preajma paraclisului unde săvârșea slujbele bisericești în timpul aflării sale
la Tașkent. În semn de aleasă prețuire cât și pentru jertvelnicia sa pentru
credință, Mitropolitul Arsenie a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă
din diasporă, fiind trecut în rândul neomartirilor ortodocși. Începând cu anii
90 ai secolului trecut, la Novgorod (Rusia), în amintirea marelui ierarh, sunt
organizate mai multe manifestări culturale printre care și conferințe
științifice sub genericul Opera Mitropolitului
Arsenie.
Protoiereu Ioan Lisnic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu