CU IISUS SPRE VIAŢA VEŞNICĂ (II) Cuvânt la Pasie rostit de către Protoiereul Grigore Lisnic în Catedrala Mitropolitană, 24 aprilie 1983

CU IISUS SPRE VIAŢA VEŞNICĂ (II) 
Cuvânt la Pasie rostit de către Protoiereul Grigore Lisnic
în Catedrala Mitropolitană, 24 aprilie 1983 

Arhiereii, preoţii şi fariseii se grăbeau să-l execute pe Iisus, de teamă să nu moară în drum şi nu L-au lăsat să se odihnească câtuşi de puţin. Dar cineva a alergat înaintea centurionului, rugându-l să-L elibereze pe Iisus de povara grea a lemnului. Centurionul şi ostaşii erau indiferenţi la soarta osândiţilor, fără se le pese că vor muri sau ba în drum spre Golgota. Dar nu doreau să piardă timpul, căci fiind zi de vineri şi a doua zi urmând să fie paştele, sărbătoare începută de cu seară, au început să caute pe cineva care să ducă crucea Domnului Iisus. Nimeni, însă, nu vroia, deoarece aceasta însemna la ei o mare ruşine. Dar ostaşii l-au văzut pe un om care se întorcea din câmp şi l-au forţat să o facă. Acest om era Simon Cirineul.

Iisus Hristos abia de  se mai putea duce pe Sine însuşi. În urma Lui mergeau plângând femeile, cărora Iisus le-a spus, întorcându-se spre ele: „Fiicele Ierusalimului! Nu plângeţi pentru mine, dar plângeţi pentru voi şi pentru copiii voştri, că vor veni zile când vor zice: Ferice de cele neroditoare şi de pântecele care nu naşte şi de pieptul care nu alăptează; atuncea vor începe a vorbi munţilor: „Cădeţi peste noi!” şi dealurilor: „Acoperiţi-ne pe noi!” pentru că dacă cu pomul ce înverzeşte fac aceasta, dar cu cel uscat ce va fi?” (Luca 23, 28-31).

Prin aceste cuvinte Mântuitorul a prezis soarta Ierusalimului, care peste 37 de ani  a fost distrus de romani, iar locuitorii rămaşi încă în viaţă au fost risipiţi prin tot imperiul roman. În sfârşit, cortegiul a urcat pe dealul Golgota. Osândiţilor li s-a dat să bea în loc de apă o amestecătură de oţet cu fiere, băutură care trebuia să le atrofieze puţin simţurile, pentru ca durerile şi suferinţele să nu fie de nesuferit de mari. Iisus a refuzat să bea, deoarece a dorit să aibă conştiinţa trează în clipele de moarte. Astfel au fost împlinite spusele  proorocului David: „Şi Mi-au dat Mie spre mâncare fiere şi spre setea Mea M-au adăpat cu oţet” (Psalmi 68, 22). Mântuitorul Hristos a fost dezbrăcat şi întins pe cruce, iar mâinile şi picioarele Lui nu au fost legate cu frânghie, ci pironite. Sângele curgea din mâini şi din picioare, înroşind lemnul crucii, pe care a fost răstignit. Nici un strigăt, nici un geamăt de durere, doar rugăciunea pentru cei ce  L-au pironit: „Doamne, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34).

Crucea împreună cu Iisus a fost ridicată şi îngropată bine în pământ, pentru a nu cădea. Ostaşii au început să îm­partă între ei hainele Domnului Iisus Hristos. Pentru că nu puteau împărţi cămaşa au aruncat zarurile să vadă cui îi va reveni. Din nou s-au împlinit cu­vintele proorocite de proorocul David: „Împărţit-au hainele Mele loruşi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi” (Psalmi 21, 19). În timpul aces­ta alţi ostaşi au ridicat crucile cu cei doi tâlhari şi le-au fixat bine în pământ, pe de o parte şi de alta a lui Iisus, împlinindu-se astfel proorocia lui Isaia: „Şi cu cei fără de lege M-au socotit” (Isaia 53, 12).

Deasupra capului lui Iisus a fost bătută o placă, pe care era scrisă vina Lui, în trei limbi – evreieşte, greceşte şi latineşte: „Iisus Hristos Împăratul Iudeilor”, pentru a fi citită de evrei, greci, romani, veniţi de prin toate părţile la sărbătorirea Paştelor.

Citind această inscripţie, fariseii au înţeles că Pilat şi-a bătut joc de ei şi indignaţi au trimis în grabă la el oa­meni de încredere, pentru a-i atrage atenţia asupra acestei mari greşeli, căci trebuia să fie scris: „Eu sunt Împă­ratul iudeilor”. În acest fel toţi vor înţelege că Iisus s-a proclamat pe sine Împărat. Pilat, însă, le-a răspuns cu furie: „Nu este treaba voastră să vă amestecaţi în treburile mele. Cum am scris, aşa rămâne!”.

Pe Golgota, ostaşii încheind exe­cuţia, s-au pus de pază, alţii s-au îm­prăştiat printre mulţime pentru a menţine ordinea. Iisus Hristos, după cum spune evanghelistul Marcu, a fost răstignit în ceasul al treilea (Marcu 15, 25), ceea ce, conform ora­rului nostru, ar însemna ora 9 dimi­neaţa. Unii înclină să creadă că ora răstignirii lui Iisus este şase, bazându-se pe textul unui cântec compus mai târziu. Probabil, autorul acestuia a avut în vedere ora morţii, iar nu a execuţiei Mântuitorului.

Extras din cartea
In memoriam: Protoiereu Mitrofor GRIGORE LISNIC,
Ed. Labirint, Chișinău, 2013, p. 15-17