Buna Vestire
Buna Vestire
Aceasta este ziua în care Îngerul Domnului a adus vestea cea bună Sfintei Fecioare Maria că prin pogorârea Duhului Sfânt asupra ei , va naşte pe Fiul Celui Preaînalt
În fiecare an, la 25 martie/ 7 aprilie , Biserica Ortodoxă ca şi cea Romano-
Catolică serbează cu bucurie şi cu o
deosebită evlavie praznicul Bunei
Vestiri a Maicii Domnului .
Potrivit istorisirii evanghelice ( Luca
1,26-43), în a şasea lună (luna martie
, căci la evrei anul începe din luna
septembrie), a fost trimis Îngerul
Gavriil de Dumnezeu ,
într-o cetate din Galileea , a
cărei nume era Nazaret, la o fecioară
logodită cu un bărbat pe nume Iosif, din familia lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând Îngerul Domnului în casa lui
Iosif, s-a închinat Sfintei Fecioare , zicându-i: “ Bucură-te cea ce eşti plină de dar , Domnul este cu tine, Binecuvântată eşti între femei”. Auzind acestea Fecioara s-a cutremurat , apoi a stat nemişcată cugetând: “ ce fel de
închinăciune poate fi aceasta? “ Şi
Îngerul i-a zis : “ Nu te teme , Marie ,
căci ai aflat har de la Dumnezeu
. Şi iată vei lua în pântece şi vei
naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.
Acesta va fi mare şi Fiul celui
Preînalt se va numi”. Iar Maria cugetând nu putea să înţeleagă vestea şi l-a întrebat pe Înger: “Cum va fi aceasta
de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”
Atunci Îngerul Domnului îi zice: “ Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri;
Pentru aceasta şi Sfântul care se
va naşte din Tine , Fiul lui Dumnezeu se va chema”.
Primind aceste cuvinte ca o rază de lumină ce-i încălzi sufletul, zice:” Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul
tău”. După ce please Îngerul tânăra
fecioară merge să împartă bucuria cu
Elisaveta , ruda sa, care “umplută de Duhul Sfânt “, o numeşte “ Maica Domnului
meu”.
Pe lângă harul pe care l-a primit dumnezeiasca Maică de a fi fecioară şi mamă , pe lângă cinstea de a fi maica lui Dumnezeu
, are şi această cinste de a fi Maica creştinilor . Ea este mai cinstită şi mai mărită decât
îngeri, pentru că prin ea Dumnezeu s-a
întrupat şi s-a făcut Om pentru
mântuirea lumii.
Protoiereu Ioan Lisnic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu