vineri, 20 octombrie 2017

Preotul Vasile Țepordei – acuzat de activitate antisovietică







Preotul Vasile Țepordei –
acuzat de activitate antisovietică



Preotul Vasile Țepordei s-a născut la 5 februarie 1908 în comuna Cârpești, jud. Cahul. A învățat la Seminarul Teologic din Chișinău pe care l-a absolvit în anul 1929 cu media de 9,12[1]. În perioada anilor 1929-1933 a urmat Facultatea de Teologie din Chișinău, apoi Seminarul Pedagogic Universitar din Iași, cu susținerea examenului de capacitate la religie în 1937. La 22 iulie 1939 a fost hirotonit preot, fiind numit în toamna aceluiași an profesor la Liceul “Regina Maria” din Chișinău[2], a activat în calitate de profesor și la alte licee din Chișinău. Părintele a colaborat la mai multe reviste și ziare.
Începând cu anul 1939, părintele Vasile Țepordei devine director al gazetei săptămânale “Raza”. În perioada primului refugiu, părintele a editat acest ziar la București. Revine în Basarabia, unde în luna iulie 1941 este numit în funcția de director al cotidianului “Basarabia”. Periodicile “Raza” și “Basarabia” își sistează apariția în martie 1944, când din cazuza înaintării liniei frontului, părintele Vasile Țepordei împreună cu alți preoți basarabeni se refugiază în interiorul Țării.  
Între anii 1944-1946 a activat ca profesor la liceul “Bălașa Brâncoveanu” și la liceul comercial “Carol I”[3]. Din cauza materialelor sale publicate până în 1944, în luna octombrie 1948, părintele Vasile a fost arestat, fiind învinuit de activitate antisovietică. A fost dus în închisoarea din Constanța și la 2 februarie 1949, predat sovieticilor. Judecata a avut loc în cadrul Tribunalului sovietic de la Constanța, la 9 iunie 1949. “Am fost dus din celulă de o santinelă – își amintea mai târziu părintele Vasile – și, după ce procurorul a citit rechizitorul, a specificat că pedeapsa cu moartea fiind suspendată propune să fiu condamnat la muncă silnică pe viață. Aceasta însemnează 25 de ani executați prin muncă”[4].
Păritele Vasile Țepordei a fost încarcerat în mai multe lagăre siberiene, ultimul fiind lagărul de la Vorkuta, dincolo de Cercul Polar. A fost eliberat în anul 1956 și revenind în țară a fost preot la biserica din Islaz, jud. Ilfov, apoi în 1966 transferat la biserica “Mărcuța” din București.
Pe parcursul activității sale editoriale, părintele Vasile a scris sute de articole în ziarele și revistele din Chișinău, a publicat diferite broșuri precum și lucrările:  Preotul poet Alex Mateevici, Chișinău, 1937 și Amintiri din Gulag, București, 1992[5]. În anul 2005 la Editura Flux din Chișinău a fost publicată lucrarea părintelui “Scrieri alese”, în care sunt incluse texte alese din publicistica marelui român basarabean, preotul Vasile Țepordei.
La 16 mai 2002, după o grea suferință, la 94 ani de viață pământească, părintele Vasile Țepordei trece la Domnul. A fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica, în apropiere de București.


                                      Protoiereu Ioan Lisnic






[1] Revista Luminătorul, nr. 14-15, 1929, p. 34
[2] Vasile Țepordei, Scrieri alese, Editura FLUX, Chișinău, 2005, Cronologie, p. 32
[3] Vasile Țepordei, Amintiri din Gulag, Casa Editorială pentru Turism și Cultură, ABEONA, Bucrești, 1992, p. 45-50
[4] Ibidem, p. 65
[5] Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români , Ed. Univers enciclopedic, București, 1996 (variantă electronică - http://biserica.org/WhosWho/DTR/G/NicolaeGrosu.html)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu