joi, 9 iulie 2020

Preotul Gheorghe Besciastnîi – condamnat la moarte prin împușcare





Preotul Gheorghe Besciastnîi –
condamnat la moarte prin împușcare



Catedrala orașului Reni

Preotul Gheorghe Besciastnîi s-a născut în anul 1893 în orașul Reni, jud. Ismail. După absolvirea studiilor Seminarului Teologic a fost hirotonit în trepta de preot, slujind în continuare  la biserici din cadrul raionului Armavir, ținutul Severokavkaz (Rusia)[1]. În anii 30 ai secolului trecut era preot la biserica din localitatea Procnookopsk[2].
La 14 aprilie 1932, părintele Gheorghe a fost arestat. Era acuzat de „crearea și conducerea unei grupări religioase contrarevoluționare compusă din tineret”. Judecata a avut loc la 22 noiembrie 1932 în cadrul ședinței troicii GPU din ținutul Severokavkaz, primind sentința conform art. 58-10,11 CP al RSSFR și condamnat la 10 ani privațiune de libertate[3]. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr de muncă forțată din regiunnea Leningrad până în anul 1938, când la data de 9 martie a fost arestat din nou.
 Judecata deținutului Gheorghe Besciastnîi a avut loc la 30 iunie 1938. A fost condamnat de către  troica NKVD din  regiunea Leningrad, conform art. 58-10 CP al RSSFR la pedeapsa capitală – moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 10 iulie 1938, fiind inmormântat într-o groapă comună din preajma orașului Leningrad[4]. Părintele Gheorghe a avut trei fii, Augustin și Iuvenalie, pierduți fără veste în timpul luptelor din cel de-al Doilea Război Mondial și Aureliu, născut în anul 1928[5].

                       
                                   Protoiereu Ioan Lisnic





[1]Синодик гонимых, умученных, в узах невинно пострадавших православных священно-, церковнослужителей, монашествующих и мирян Северо-Запада России, Издание Комиссии по канонизации Санкт-Петербургской епархии, Sursa: http://levashovskayagolgofa.ru/liki-sinodika-1-31-iyulya.html
[2] Cайт Комиссии по канонизации святых Армавирской епархии, Sursa: http://kanonarmavir.ru/
[3] Ленинградский мартиролог том 10, Sursa: http://visz.nlr.ru/person/book/t10/0/330
[4] Жертвы политических репрессий в СССР, Sursa: http://base.memo.ru/person/show/2732332
[5] Cайт Комиссии по канонизации святых Армавирской епархии.






marți, 30 iunie 2020

Preotul Vasile Ștefănescu, împrenă cu fiica sa – omorâți în cel mai groaznic mod






Preotul Vasile Ștefănescu, împrenă cu fiica sa –
omorâți în cel mai groaznic mod



Vasile Ștefănescu s-a născut în anul 1894[1], în com. Dumitrești, jud. Ismail[2]. A învățat la Școala Eparhială din Ismail[3] și la Seminarul Teologic din Chișinău[4]. După absolvirea studiilor teologice a fost numit cântăreț la Biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” din orașul Chilia Nouă, cu începere din luna mai 1918.
La 8 septembrie 1919, cântărețul bisericesc Vasile Ștefănescu a fost hirotonit în treapta de diacon, de către PS Dionisie Episcop al Ismailului și la 15 septembrie, în trepta de preot[5]. În aceeași zi a fost numit paroh la Biserica „Sf. Arh. Mihail” din com. Vasilevca, jud. Ismail, de către ÎPS Nicodim Arhiepiscopul Chișinăului și Hotinului[6].
Părintele Vasile Ștefănescu a slujit la biserica din Vasilevca, până la 1 mai 1928, când potrivit cererii înaintate a fost transferat de către PS Iustinian Episcopul Cetății Albe–Ismail, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Fântâna Zânelor, jud. Ismail. Pentru activitate pastorală și misionară, părintele a fost gratificat cu mai multe distincții bisericești, în 1923, 1928[7] și în 1932. În componența familiei preotului erau următoarele persoane: soția Maria, fiica fostului cântăreț bisericesc Porfirie Brăguță, decedat; copii: Vitalie, născut la 2 februarie 1920, Tamara, născută la 4 noiembrie 1923 și Sofia, născută la 5 aprilie 1927. Părintele avea 13 desetine de pământ, rămas de la părinții lui, în com. Dumitrești, jud. Ismail[8].
La 19 decembrie 1932, la o depărtare de 5 km de orașul Ismail, părintele împreună cu fiica sa Sofia, care avea vârsta de 6 ani neâmpliniți, au fost atacați de niște răufăcători, care i-au jefuit, apoi i-au omorât, batjocorind trupurile lor în cel mai groaznic mod, apoi i-au aruncat într-o fântână din apropiere. Această crimă odioasă a fost descoperită peste două zile și în următoarea zi după descoperirea crimei, au fost găsiți făptașii. Trupurile neânsuflețite ale preotului și a fiicii lui, au fost duse la morga orasului Ismail, apoi au fost transportate la Biiserica „Sf. Femei Mironosițe” din oraș.
Sf. Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, înainte de slujba înmormântării a rostit o cuvântare, în care menționa, “că victimile, din mila lui Dumnezeu, au primit botezul cu sânge, ca și cei nenumărați mucenici ai veacurilor primare creștine și vor căpăta răsplata cuvenită în Casa Tatălui Ceresc, fiind-că sângele vărsat i-a spălat de toate păcatele, făcute cu voie sau fără voie în viața lor pământescă”[9]. În timpul prohodului sa vorbit și despre decăderea morală a tineretului de la mahalalele orașului “răzvrătiți de propaganda bolșevică și comunistă”.
Cei decedați au fost înmormântați în cimitirul Bisericii „Sf. Femei Mironosițe” din Ismail[10]. Potrivit unor informații ale localnicilor, în anul 1984, o parte de mormintele din cimitir au fost strămutate, după care, întreaga suprrafață a cimitirului a fost nivelată.

                                           Protoiereu Ioan Lisnic





[1]„Anuarul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului”, Chişinău, 1922, p. 141.
[2] Arhiva din Odesa, filiala Ismail, F. 110,  inv. 1, d. 430, f. 149.
[3]Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости (KEB), еженедъльное изданie, nr. 27, 1911, p. 237.
[4] KEB, nr. 26, 1913, p. 218.
[5] Arhiva din Odesa, filiala Ismail, F. 110,  inv. 1, d. 430, f. 149.
[6] „Luminătorul”. Revista Bisericii din Basarabia, nr. 16, 1919, p. 3.
[7] Arhiva din Odesa, filiala Ismail, F. 110,  inv. 1, d. 430, f. 149.
[8] „Buletinul Episcopiei Cetăţii Albe – Ismail”,  nr. 7, 1932, p. 7.
[9] Groaznica asasinare a preotului Vasilie Ștefănescu. În: „Buletinul Episcopiei Cetăţii Albe – Ismail”,  nr. 1, 1933, p. 28-29.
[10] Ibidem.








marți, 19 mai 2020

Preotul Nicanor Malschi (Maleschi) – martirizat în temnițele comuniste





Preotul Nicanor Malschi (Maleschi) –
martirizat în temnițele comuniste



Nicanor Malschi s-a născut la 18 februarie 1905 în familia lui Vasile și a Nadejdei Malschi din satul Trușeni, jud. Chișinău. Tatăl său era cântăreț la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din Trușeni. A fost botezat la 26 februarie, în biserica din satul natal, de către preotul Ioan Ureche, avand naș pe preotul Teodor Ciubuc, slujitor la biserica din satul Malcoci, același județ.
După absolvirea Seminarului Teologic, a fost hirotonit preot şi numit paroh al Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din com. Palanca, jud. Cetatea Albă, cu începere de la 25 septembrie 1927. În unele surse bibliografice se relateză, că părintele Nicanor Malschi, în ziua de 28 iunie 1940, se afla la Cetatea Albă și că în timpul retragerii trupelor româneşti din Basarabia a fost împuşcat în stradă de către bandele comuniste, ceea ce nu corespunde adăvărului.
Părintele Nicanor Malschi a fost arestat de către colaboratorii organelor NKVD din raionul Volintiri, jud. Bender, RSSM, la 9 iulie 1941, cu 2 săptămâni înainte de eliberarea localității Palanca. Iată cum descriea părintele arestarea sa: “La 9 iulie 1941, am fost chemat la sovietul sătesc din Palanca, unde președintele sovietului sătesc m-a întrebat, cu ce scop am mers la comisariatul militar raional, Volintiri, i-am răspuns, că am mers pentru că numele meu figurează în lista afișată la s.sătesc, după ce a  verificat lista, a tăcut și n-a mai întrebat nimic. Apoi am fost întrebat de un militar, care era acolo, ce am vorbit cu recruții de la comisariat, împotriva puterii sovietice, i-am răspuns, că n-am vorbit nimic […] Am fost dus la secția NKVD din Volintiri și peste câteva zile am fost interogat, aflând că am fost arestat pentru agitație antisovietică, desfășurată în rândul recruților, în timpul deplasării acestora spre comisariatul militar raional, că le-ași fi vorbit lor ca să renunțe la armata roșie, în realitate, așa discuție n-a avut loc, în timpul deplasării m-am străduit mai mult să tac”.
Din cauza apropierii frontului, părintele a fost evacuat la închisoarea nr. 1 din Penza. Dosarele penale ale celor deţinuţi s-au pierdut în timpul evacuării. După câteva luni, în octombrie 1941, ofiţerii NKVD au reluat ancheta celor arestaţi. Părintele Nicanor a fost silit să dea mărturii în scris, pe baza cărora a fost fabricat un alt dosar penal. În luna aprilie 1942, pe adresa serviciului NKVD din Penza, a fost expediat dosarul penal al deținutului Malschi, întocmit de serviciul comisariatului raional Volintiri,  care a fost atașat la cel elaborat la Penza.
La 26 aprilie 1942, în urma ”investigaţiilor”, ancheta stabileşte cum că: “Începând cu anul 1936, Malschi Nicanor Vasilievici a fost un membru activ al Partidului Național-Creștin, contrarevoluționar, desfășurând o activitate de luptă împotriva mișcării revoluționare a muncitorilor din Basarabia. Fiind ostil față de puterea sovietică, în timpul năvălirii Germaniei hitleriste asupra Uniunii Sovietice, a desfășurat o agitație antisovietică și profascistă [...] Inculpatul Malschi Nicanor Vasilievici, să fie condamnat potrivit prevederilor art. 58-4 și 58-10, p. 2 CP al URSS”.  Părintele Nicanor a respins toate acuzațiile.
Judecata a avut loc la 8 iunie 1942. În Protocolul ședinței judecătorești se scria că: “Acuzatul Malschi Nicanor Vasilievici, aflat în închisoarea din Penza, n-a fost adus sub escortă la judecată. În dosar este anexat un certificat prin care se atestă, că Malschi N. V., la 18 mai 1942, a decedat”. Datorită decesului acuzatului, judecata a hotărât: încetarea urmăririi penale și clasarea dosarului. Potrivit datelor din certificatul de deces, părintele Nicanor încetează din viață în spitalul închisorii, de miocardită. Condițiile inumane din închisoare cât și maltratările fizice și morale la care a fost supus, i-au grăbit sfârșitul.



Extras din cartea: 
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 86 - 88







luni, 18 mai 2020

Preotul Leonid Efodiev - judecat pentru activitate antisovietică






Preotul Leonid Efodiev -
judecat pentru activitate antisovietică



Preotul Leonid Efodiev s-a născut la 8 august 1898 în familia lui Ştefan Efodiev, cântăreţ la Biserica ”Schimbarea la Faţă a Domnului” din Cobâlea Nouă, jud. Soroca. A fost botezat în biserica din satul natal de către preotul Teodor Homiţchi, avându-i naşi pe cetăţeanul de onoare Avram Murafa şi preoteasa văduvă Liubov Tomşa. A învățat întâi la școala parohială din Ghiduleni, jud. Orhei, unde tatăl său era cântăreț bisericesc, apoi, până în anul 1916 a  urmat studiile Şcolii Spirituale din Chișinău. Tot în acel an a fost mobilizat în armata țaristă, fiind eliberat în 1918. O perioadă scurtă de timp a fost cântăreț la biserica din Minjir, jud. Cahul. În următorul an a susținut examenul de cântăreți bisericești, apoi a fost numit în funcția de cântăreț la biserica din satul Curleni, jud. Orhei, unde a slujit până în 1921. A mai slulit și la biserica din Naslavcea, jud. Soroca și în 1927 a fost transferat la biserica din Micăuţi (com. Sireţ), jud. Lăpuşna.
În perioada primului an de ocupație sovietică a Basarabiei (1940-1941), când în biserica din satul Micăuți nu se mai săvârșeau slujbele religioase, cântăreţul Leonid Efodiev a activat în calitate de contabil în sovhozul înființat de către autoritățile sovietice. După reinstaurarea administrației românești a continuat activitatea sa de cântăreț la biserica din Micăuți, până în primăvara anului 1944, când, din cauza apropierii liniei frontului, împreună cu alți clerici basarabeni se refugiază în interiorul țării. Autoritățile bisericești îl numesc cântăreț la biserica din com. Vela, Craiova, unde a slujit până la începutul lunii aprilie 1945, când a revenit în RSSM. A slujit în continuare, la biserica din Pașcani, r-nul Criuleni.
În anul 1946, cântăreţul Leonid Efodiev a fost hirotonit preot. La 11 august a fost hirotonit în treapta de diacon, în biserica din Ignăței, r-nul Răspopeni și la 8 septembrie a fost hirotonit preot, în Catedrala din Chiținău. În calitate de preot a slujit la bisericile din Ignăţei, Scorţeni, Teleşova, r-nul Răspopeni. În luna ianuarie a anului 1950, părintele Leonid a fost scos din evidenţă, fiind arestat la 13 noiembrie 1949. Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat conform art. 54 CP, aflându-se în detenţie până în luna octombrie 1955, într-un lagăr de muncă forțată din orașul Gheorghevsk, Ținutul Stavropolie. Revine în RSSM, fiind numit preot la biserica din satul Minjir, r-nul. Cărpineni.
Ultima parohie a părintelui Leonid Efodiev a fost satul Ermoclia, r-nul Suvorov (actualmente Ştefan Vodă), cu Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail”. Pe parcursul activității sale pastorale a fost decorat cu mai multe distincții bisericești, la 24 octombrie 1969 a fost ridicat în treapta de Protoiereu. În anul 1970, din cauza stării de sănătate, părintele se retrage din activitatea pastorală. Trece la Domnul la 18 mai 1980, la vârsta de 82 ani de viaţă pământească, fiind înmormântat în cimitirul din satul Ermoclia.


Extras din cartea: 
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 55 - 57









joi, 14 mai 2020

Elena Alistar - medic, pedagog și om politic






Elena Alistar -
medic, pedagog și om politic




S-a născut la 1 iunie 1873 în familia preotului Vasile și a preotesei Elisaveta Bălan din localitatea Vaisal, jud. Ismail (în prezent, Vasilievka, raionul Bolgrad). A învățat întâi la școala primară din Congaz, jud. Cahul, apoi la Școala Eparhială de Fete din Chișinău. În perioada anilor 1890-1916 a fost învățătoare în satele: Văleni, Roșu, Zârnești, jud. Cahul și Rezeni, jud. Chișinău. A fost soția preotului Vasile Alistar. După moartea soțului ei, între anii 1909-1916 urmează studiile la Facultatea de Medicină a Universității din Iași.
Cu ajutorul membrilor Ligii Culturale a început să activeze în sistemul pedagogic, a căutat și a selectat copii talentaţi basarabeni pe care i-a dus ca să-și facă studiile la şcolile gimnaziale din Iaşi. S-a implicat activ în lupta pentru propagarea şcolii și a învăţămîntului în Basarabia, demonstrând deschis politica antinaţională, antiromânească a ţarismului, fapt pentru care a fost arestată și ținută în detenție în penitenciarul central din Chișinău, timp de 45 de zile. A fost eliberată din lipsă de probe și s-a retras la Iaşi, de unde, la 16 august 1916 a fost mobilizată ca medic militar. În toamna aceluiași an s-a angajat în calitate de medic la Spitalul din Costiujeni, unde a activat până 1 decembrie 1918.
Participă la fondarea Partidului Național Moldovenesc din Basarabia, în luna aprilie 1917 și întemeiază Liga Culturală a Femeilor Basarabene, din partea căreia, este aleasă mai apoi, devenind deputat în Sfatul Țării. La 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. După Unire, Elena Alistar a fost numită director la Şcoala Eparhială de fete din Chişinău, pe care a condus-o până la sfârșitul anilor 30, instituție care a devenit un adevărat focar de cultură şi educaţie românească.
Trece la Domnul în 1955, la Pucioasa, jud. Dâmbovița, unde fusese surghiunită de regimul comunist. Peste câțiva ani, rămășițele pământești i-au fost aduse la Cimitirul Belu din București.


                                       Protoiereu Ioan Lisnic







marți, 28 aprilie 2020

Zaharia Husărescu - şef al Siguranţei Generale dîn Basarabia






Zaharia Husărescu -
şef al Siguranţei Generale din Basarabia



Zaharia Husărescu (cunoscut și sub numele de Zinovie), fost şef al Siguranţei Generale dîn Basarabia, născut la 6 iulie 1876, în com. Kitai, jud. Ismail. Tatăl său, Ion Husărescu era primar în acea localitate. În 1878, familia Husărescu se stabilește cu traiul la Tulcea, după cedarea de către Turcia Rusiei, județelor din sudul Basarabiei. În anul 1899 este mobilizat în armată, apoi își începe studiile la Universitatea din București, Facultatea de Drept. După absolvirea studiilor în 1906, s-a angajat la poliție, în funcție de comisar clasa a II-a. A lucrat în poliţia din Galaţi, Râmnicu Vâlcea, Sinaia, Alexandria, Corabia, Sulina, Roşiori de Vede și Buzău. În timpul Primului Război Mondial a fost delegat al Siguranţei Generale a Statului pe lângă Armatele a IV-a şi a IX-a ruse şi conducător al biroului de contrainformaţii. În anul 1918, după Unire, este transferat la Poliţia punctului de frontieră Cetatea Albă. Apoi, a fost inspector de poliţie la Prefectura poliţiei Chişinău, prefect de poliţie clasa I-a la Prefectura poliţiei Cetatea Albă, din 15 iulie 1920, subinspector general clasa I-a în Subinspectoratul General al Siguranţei din Basarabia al Direcţiei Poliţiei de Siguranţă, apoi, din 21 aprilie 1921 subinspector general al Siguranţei în Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale a Statului, însărcinat cu conducerea Subinspectoratului General al Siguranţei din Basarabia. În calitatea sa de şef al Siguranţei Basarabiei, a descoperit peste 40 de organizaţii comuniste. A descoperit numeroşi curieri comunişti și a contribuit la înăbuşirea răscoalei de la Tatar Bunar din 1924. A scris și a publicat ,,Mişcarea subversivă din Basarabia’’, în 1924 şi ,,Mişcarea revoluţionară de la Tatar-Bunar’’, în 1925. A fost decorat cu, Cavaler al Legiunii de onoare, ofițer al Academiei franceze, ofițer al instrucțiunii publice (franceze), Leul Alb în gradul de Comandor (cehoslovacă), Vulturul Alb în gradul de ofițer (poloneză), ordinul Sf. Sava în gradul de Comandor (sârbă), ordinile Sf. Stanislav și Sf. Ana în gradul de Comandor (ruse), ordinile Coroana României și Steua României, medaliile Bărbăție și Credință și Răsplata muncii pentru Biserică cl. I (române). Din cauza unor intrigi politice, în anul 1930 este pensionat. A locuit în continuare la București. În 1949, Zaharia Husărescu a fost arestat de autorităţile comuniste şi dus la Târgu Mureş pentru cercetări. A fost judecat pentru „crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării muncitoreşti”. Perioada de detenție a petrecut-o în  penitenciarele Târgşor, Făgăraş şi Jilava. A decedat la 9 februarie 1959, din cauza condiţiilor inumane și maltratărilor, fizice și morale la care erau supuși cei întemnițați.


                                      Protoiereu Ioan Lisnic








vineri, 20 martie 2020

Preotul Grigore Chirilenco – condamnat la moarte prin împușcare






Preotul Grigore Chirilenco –
condamnat la moarte prin împușcare




Preotul Grigore Chirilenco s-a născut în anul 1895 în familia diaconului-cantăreț Sava Chirilenco de la biserica din satul Coșnița, Dubăsari. După hirotonie, tânărul preot Grigore a  slujit la biserica din satul Lunga, Dubăsari.
În anul 1931, părintele a fost arestat de către colaboratorii organelor GPU și judecat pentru activitate contrarevoluționară. A fost arestat la 24 ianuarie 1931, prin hotărârea secției GPU din RASSM și încarcerat în închisoarea din Tiraspol. Era acuzat de „activitate antisovietică, îndreptată spre subminarea măreției puterii sovietice și pregătirea de a trece ilegal împreună cu familia sa în România”. De activitate antisovietică erau acuzați încă cinci preoți transnistreni, arestați împreună cu părintele Grigore. Potrivit declarațiilor sale din timpul interogatoriului aflăm că, în anul 1919 a absolvit Seminarul Teologic din Odesa, apoi a fost numit în calitate de  cântăreț la biseria din Pohrebea, Dubăsari. În următorul an a fost hirotonit preot pe seama bisericii din satul Lunga, raionul Dubăsari, unde a slujit până la momentul arestării. În anul 1923, părintele Grigore a fost arestat, pentru aflarea în curtea locuinței sale, „ca la o căldare de diferite cartușe si un revolver vechi și ruginit”, însă peste câteva zile de la arestare a fost eliberat. Peste o perioadă de timp a fost din nou arestat pe acest caz, împreună cu câțva enoriași de ai săi. A fost ținut în detenție în închisoarea GPU, timp de 2-3 săptămâni, apoi a fost eliberat pînă la judecată. La judecată, care a avut loc peste un an și jumătate, părintele a fost declarat nevinovat.
În anul 1928, pentru neachitarea la timp a unei sume mari de impozit agricol, părintele Grigore Chirilenco a fost condamnat la 4 luni de muncă forțată în folosul statului. Pentru achitarea impozitului a fost nevoit să vândă o parte de pământ, iar în următorul an, neavând mijloace financiare pentru a prelucra lotul de pământ pe care îl mai avea, se dezice de acestă proprietate.
Referitor la pregătirea de trecere ilegală a frontierei în România, se scriea cum că preotul Grigore Chirilenco, la sfârșitul lunii decembrie 1930 s-ar fi exprimat în felul următor: “la Coșnița mă voi afla puțin timp, plănuiesc să trec în partea cealaltă, în România, aceste locuri îmi sunt foarte cunoscute, aici am copilărit, aici am prins pește și cred că voi reuși să trec pe malul drept al Nistrului. Însă ceva mai în jos de Coșnița, între satele Doroțcaia și Pererâta, în drept cu Dubăsarii Vechi, unde Nistrul face un cot. În acel loc, santinela făcând înconjorul, la un moment dat devine nevăzut și este ușor de a trece râul”. Părintele era acuzat și pentru faptul că “folosea biserica ca pe o tribună în activitatea sa antisovietică, săvîrșea des tedeume la care adăuga cereri, pentru izbăvirea Sf. Biserici de dușmani, avându-i în vedere pe bolșevici, în timpul rugăciunii se așeza în genunchi și plângea, fiind urmat de îngenunchere și de cei prezenți. Chirilenco săvârșea des asemenea rugăciuni, în special după ce au fost scoase clopotele de la bisericile din Tiraspol, Odesa și alte localități. În așa fel, Chirilenco aprindea simțurile religioase ale maselor de țărani, înapoiate și întunecate”. Părintele a respins toate acuzațile aduse în adresa sa.
În rechzitoriul din 25 mai 1931 se scriea: “Chirilenco Grigore Savici - preot în satul Lunga, ajutorul protopopului [pr. Leonid Goncearov] în probleme bisericești, cât și tovarășul său apropiat în activitatea antisovietică. S-a evidențiat antisovietic, prin trecerea sa la orientarea tihoniană. A fost judecat de câteva ori, atât penal, cât și administrativ. Locuința lui Chirilenco din Lunga era locul deselor întâlniri ale clericilor, unde sub pretextul diferitor sărbători bisericești și de familie, aveau loc discuții pe teme antisovietice, membrii grupării antisovietice discutau despre metodele de lucru și acțiune în comun. O ilustrare pregnantă servește cazul când, Chirilenco, în luna septembrie 1930, organizând o masă de prânz, cu prilejul sărbătorii hramului a vorbit în fața celor prezenți despre necesitatea înrădăcinării în rândul maselor largi a  ideii de grevă  și a le sugera că munca lor este nefolositoare și chiar dăunătoare fiindcă, datorită muncii lor se menține comuna. Dacă muncitorii și țăranii nu vor ieși la muncă, autoritățile de stat se vor ciocni mari probleme […], arăta că, în parohia satului Lunga, țăranii sunt impotriva puterii sovietice, sunt foarte nemulțumiți de impozitile mari, refuză să se înscrie în colhoz și datorită explicațiilor sale, s-au unit în jurul bisericii și el, Chirilenco, se bucură de o mare autoritate în rândul enoriașilor săi, care în orice moment îl vor apăra. Cazul defectării semănătorii colhozului, scoasă în câmp într-o zi de sărbătoare bisericească, acuzatul Chirilenco l-a folosit pentru a face agitație împotriva campaniei antireligioase desfășurată de către autorități”.
Împuternicitul secției GPU din Tiraspol, propunea condamnarea acuzatului Chirilenco, conform articolului 54-10, p. 2, CP al RSSU, la 8 ani privațiune de libertate într-un lagăr de muncă forțată. Judecata a avut loc la 17 iulie 1931, în cadrul ședinței speciale a consiliului GPU din RSSU, părintele Grigore Chirilenco fiind condamnat la 3 ani de detenție, cu începere de la 18 martie 1931. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr cu destinație specială de pe insulile Solovki din Marea Albă și Republica Karelia (RSFS Rusă).
După întoarcerea din lagăr a slujit  în continuare la biserica din satul Lunga, Dubăsari. La sfârșitul anilor 30 ai secolului trecut în RASSM se începu-se un nou val de închidere a bisericilor. După închiderea bisericilor, ca regulă, preoții erau siliți să părăsească locul de trai din parohii. După închiderea bisericii din satul Lunga, părintele Grigore Chirilenco, împreună cu alți preoți transnistreni a fost deportat din “zona de frontieră” în orașul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa .
La 14 martie 1938, părintele a fost arestat de către agenții organelor NKVD din regiunea Odesa, fiind învinuit de activitate contrarevuluționară. În rechizitoriul din 23 martie 1938 se menționa, că Chirilenco Grigore Sava, “Era membru al unei organizații rebele, desfășura o activitate contrarevoluționară, îi amenința pe colhoznici că dacă vor compătimi puterea sovietică, în cazul unei eventuale intervenții străine, le va fi foarte rău, lăuda regimul fascist, miza pe organizarea unei răscoale împotriva armatei roșii în favoarea unei intervenții străine”.

Ședința de judecată a preotului Grigore Chirilenco a avut loc la 23 martie 1938, în cadrul întrunirii troicii NKVD, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la doar câteva zile, la 28 martie. Părintele Grigore a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Nicolaev, la 22 ianuarie 1957. 

Extras din cartea: 
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 23 - 26












marți, 11 februarie 2020

Cântăreţul bisericesc Serghie Grosu - martirizat în temnițele comuniste






Cântăreţul bisericesc Serghie Grosu -
martirizat în temnițele comuniste



Cântăreţul bisericesc Serghie Grosu s-a născut la 6 octombrie 1890 în satul Molovata, jud. Tiraspol. Era descendent dintr-o famile de preoți. Tatăl său, Dimitrie Grosu era preot la biserica din Molovata, transferat în 1901 la biserica din Mahala, suburbia oraşului Dubăsari. Bunicul, Constantin Grosu, la mijlocul sec. al XIX-lea era paroh la biserica din satul Micăuți, jud. Chișinău.
Tânărul Serghie, a învățat întâi la școala parohială din satul natal și în 1900 pleacă la Odesa, unde urmează studiile teologice la Scoala spirituală și Seminarul Teologic. În perioada anilor 1911-1915 a învățat la Academia Teologică din Kiev. Fiind în anul II de studii, a fost ales conducătorul corului de studenți de la academie. În acea perioadă, a realizat și câteva lucrări muzicale bisericeşti. La biblioteca academiei se păstreaza până în prezent, partituri editate și în manuscris, compuse și semnate de Serghie Grosu. La încheierea studiilor, prezintă lucrarea de diplomă, ”Rânduiala slujbei ce se face la logodnă și la cununie”, un studiu liturgic istoric, obţinând titlul de candidat în teologie.
După absolvirea studiilor teologice, Serghie Grosu a slujit în calitate de cântăreţ mai întâi la biserica din Bocicăuţi, jud. Hotin, apoi, la 27 august 1915, a fost transferat la Catedrala din Bender (Tighina), unde a slujit mai mult de un sfert de secol. Pe parcursul activității sale, a înființat și a condus corul catedralei. Începând cu anul 1915, a activat și în calitate de profesor de muzică la Gimnaziul de băieți din Tighina. A predat și alte obiecte, religia, limba latină ș.a. În anul 1930, a fost ales în funcţia de consilier eparhial. În 1938, a fost numit conducător al organizației de tineret “Straja Țării”, tot în acel an devine membru al Partidului Frontul Renașterii Naționale.
După instaurarea puterii sovietice în Basarabia (1940–1941), cântăreţul Serghie Grosu a continuat activitatea profesorală la aceeași instituție, care sub noua conducere devenise, Școala Medie nr. 2 din Bender. În anul 1941, a fost arestat şi deportat în interiorul URSS. Mandatul de arestare, sancționat la 1 iulie 1941, de către Procurorul RSSM, jud. Bender, avea următorul conținut: “Grosu Serghei Dimitrevici, român, cântăreț la catedrala din Bender, era membru al partidului liberal. Timp de 20 de ani a fost profesor de religie la gimnaziul de băieți, era și un românofil înflăcărat. Fiind membru la partidului liberal, în fiecare zi de luni, în prezența profesorilor, arbora drapelul României și intona cântece patriotice”. Serghie Grosu era acuzat conform art. 54-10 p. 2 CP al RSSU, „agitație și propagandă contrarevoluționară”. Din cauza retragerii armatei sovietice din Basarabia, împreună cu alţi deţinuţi a fost evacuat în interiorul URSS și repartizat în închisoarea nr. 1 din Irkutsk (Rusia).
După lungi interogatorii, unele dintre ele durau până la ora 2 dimineața, la 28 mai 1942 a fost stabilit rechizitoriu în care se scria: „În urma efectuării unei anchete a fost stabilit că, Grosu C. D., în perioada anilor 1938-1940, a fost membru al partidului contrarevoluționar, nationalist-burghez, “Frontul Renașterii Naționale a României”. În acea perioadă, era și șeful organizației, nationalist-burgheze pentru tineret, “Straja Țării”, participând activ în cadrul acestei organizații”. Potrivit acestor învinuiri, ofiţerii NKVD au propus condamnarea inculpatului Grosu S. D., “fiind demascată activitatea sa antisovietică”, la 7 ani privațiune de libertate și 3 ani degradare din drepturile civice. Judecata a avut loc la 9 septembrie 1942, în cadrul Consfătuirii speciale NKVD din URSS, primind sentința de condamnare, 5 ani de detenție într-un lagăr de muncă forțată. A fost repartizat într-un lagăr din regiunea Novosibirsk, unde la 12 februarie 1943, fiind bolnav de tuberculoză, încetează din viață în spitalul închisorii.
În luna ianuarie 1943, în „Buletinul Arhiepiscopiei Chişinăului” era publicată lista clericilor-pensionari, decedaţi şi deportaţi, a văduvelor, orfanilor sau moştenitorilor lor, în care figura şi numele cântăreţului Serghie Grosu, de la parohia Catedrala, orașul Tighina. Urma ca, pe parcursul anului 1943, soția sa,  Olga Grosu să primească o primă de ajutor.
La 13 aprilie 1961, soția fostului cântăreț Serghie, Olga Grosu, expediază o scrisoare pe adresa Președintelui Judecătoriei Supreme a  RSSM, în privința reabilitării soțului ei. Acea scrisoare avea următorul conținut: “Soțul meu, Grosu Serghei Dimitrevici, locuitor al orașului Bender, RSSM, a fost represat, fiind arestat la începutul lunii iulie 1941 și exilat într-un lagăr din orașul Taișet. În anul 1942 a fost transferat într-un lagăr din orașul Novosibirsk, unde la 12.II.1943 a murit. Până în prezent nu cunosc cauza arestării și nici pentru ce a fost condamnat. Fiind împreună cu soțul meu încă din anul 1925, declar cu toată tăria, că niciodată și nici într-un fel nu sa manifestat împotriva puterii sovietice. Nu a aderat la nici un partid politic și nici n-a făcut armata nici sub un regim. Consider, însă nu sunt convinsă, că a fost calomniat de cineva. Soțul meu era fiu de preot, a fost profesor la gimnaziul de băieți din orașul Bender și a condus corul din Bender. În perioada anilor 1940-1941 a fost învățător la școala nr. 2 din Bender. Sunt fiică de muncitor, fiul meu lucrează inginer. Împreună cu fiul meu suntem de părere ca a fost represat în mod nejustificat”. În scopul efectuării unor investigații suplimentare au fost însărcinați colaboratorii KGB din RSSM, care au și inițiat un proces de investigații.
Au fost interogați rudele apropiate, foștii colegi de serviciu și câteva persoane care l-au cunoscut pe Serghie Grosu. La 14 iunie 1961, dosarul penal, împreună cu materialele investigațiilor suplimentare au fost transmise Procuraturii RSSM. În Protestul Procuraturii, expediat pe adresa Consiliului Juridic al Judecătoriei Supreme a  RSSM, se scria, că potrivit declarațiilor martorilor, “Grosu S. D., în perioada anilor 1938-1940, într-adevăr a fost conducător al organizației de tineret “Straja Țării”, organizație, care potrivit statutului, nu avea posturi de conducere, organizațiile primare ale elevilor din diferite clase, erau conduse de profesori. Grosu, fiind profesor, era obligat să conducă o astvel de organizație […] În privința apartenenței sale la partidul roman, “Frontul Renașterii Naționale”, în timpul investigațiilor s-a stabilit, că fiind membru al acestui partid, n-a desfășurat nici o activitate, fiind un membru pasiv. Potrivit art. 12 al decretului de organizare a acestui partid, Grosu, fiind funcționar public, era obligat să adere la acest partid. În timpul investigațiilor alte materiale compromițătoare n-au fost stabilite”.
La 30 iunie 1961, Consiliului Juridic al Judecătoriei Supreme a  RSSM, a dat un aviz pozitiv în privința reabilitării: “Hotărârea Consfătuirii speciale NKVD din URSS de la  9 septembrie 1942, în privința condamnării inculpatului Grosu Serghei Dimitrevici, se anulează, din cauza lipsei de probe”. Astvel, peste două decenii de la arestare, a fost stabilită nevinovăția cântăreţului Serghie Grosu, fiind reabilitat postmortem.


         Extras din cartea: 
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 65 - 68




S.Grosu în anii studenției la Academia Teologică din Kiev

Preotul Dimitrie Grosu în mijlocul membrilor corului parohial 
de la biserica din Mahala,18 iunie 1913







sâmbătă, 4 ianuarie 2020

Diaconul Daniil Ciobanu – martirizat în temnițele comuniste






Diaconul Daniil Ciobanu –
martirizat în temnițele comuniste


Biserica "Sf. Nicolae" din Putineşti  jud.Soroca, 
anii 30 ai sec. trecut
Daniil Ciobanu s-a născut la 2 ianuarie 1887 în familie de țărani. Părinții săi erau Ioan și Taisia Ciobanu din satul Putinești, jud. Soroca. A învățat întâi la școala parohială din satul natal și până în anul 1912, s-a ocupat cu agricultura, alături de părinții și frații săi: Nichita (a.n. 1892), Andrei (a.n. 1900, în perioada 1924-1940 a fost cântăreț la biserica din Putinești), Nicolae (a.n. 1902) și sora Anastasia (a.n. 1898). Pleacă apoi la Chișinău, unde își continuă studiile la Școala de cântăreți bisericești. După absolvirea școlii, la 24 august 1913 a fost numit cântăreț la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Poiana Cunicii, jud. Soroca,  slujind la această biserică, timp de 27 de ani.
În anul 1916, cântărețul Daniil Ciobanu a fost mobilizat în armata țaristă, într-o unitate de infanterie, dislocată în orașul Odesa. După revoluția din 1917, această unitate militară a trecut de partea bolșevicilor. În calitate de ostaș al armatei roșii, potrivit mărturiilor sale din timpul interogatoriului,  a fost însoțitor al unei garnituri de tren cu muniții, de la Odesa la Pskov. La inceputul anului 1918, după ce s-a reîntors de la Pskov a fost demobilizat din cauza problemelor de sănătate. Revine la Poiana Cunicii, unde participă la organizarea puterii sovietice locale în teritoriu, fapt pentru care, după instaurarea administrației române, a fost arestat pentru câteva zile. Odată cu revenirea sa la Poiana Cunicii și-a preluat activitatea de cântăreț bisericesc.
La 20 iunie 1930, PS Visarion al Hotinului (1923–1935), împreună cu consilierii eparhiali, a vizitat canonic parohia Poiana Cunicii. S-a vorbit despre soluționarea problemei locuinţei preotului paroh. Despre cântărețul bisericii, vizitatorii au lăsat înscrise următoarele impresii: “Cântărețul  D. Ciobanu este muncitor și la locul său”. Pentru activitate sârguincioasă în îndeplinirea funcţiei de cântăreţ bisericesc, a fost hirotonit în treapta de diacon, activând în continuare în calitate de cântăreţ.
În timpul stăpânirii sovietice din primul an de ocupaţie a Basarabiei (1940–1941), părintele diacon Daniil Ciobanu a rămas la Poiana Cunicii, îndeplinind în continuare funcția de cântăreț bisericesc. O parte din pământul pe care îl avea a fost naționalizat de către puterea sovietică, la fel și una dintre cele două case ale sale, care a fost reamenajată în sediul sovietului sătesc. Împreună cu soția sa, Nadejda (a.n. 1895), au avut patru fii: Mihail (a.n. 1911), preot la biserica din Visoca, raionul Otaci, jud. Soroca, Teodot (a.n. 1913), învățător la școala din Domulgeni, raionul Cotiujeni, același județ, Boris (a.n. 1916), ostaș în Armata Română și Alexandru (a.n. 1928), elev, locuia împreună cu părinții.
La 25 iunie 1941, diaconul Daniil Ciobanu a fost arestat de către colaboratorii secției raionale NKVD din Cotiujeni, RSSM și încarcerat în închisoarea din Soroca. Din cauza apropierii frontului, a fost evacuat la închisoarea nr. 1 din Penza (Rusia). Dosarele penale ale celor deţinuţi s-au pierdut în timpul evacuării. După câteva luni, în noiembrie1941, ofiţerii NKVD au reluat ancheta celor arestaţi. Diaconul Daniil a fost silit să dea mărturii în scris, pe baza cărora a fost fabricat un alt dosar penal. La 11 decembrie 1941, în urma ”investigaţiilor”, ancheta stabileşte cum că: ”Ciobanu Daniil Ivanovici, acuzat de crimă, conform art. 58-10 p. 2 CP al RSSFR, la 25 iunie 1941 a fost arestat de către colaboratorii secției raionale NKVD din Cotiujeni, RSSM pentru agitație antisovietică. Fiind supus urmăririi penale, în urma investigațiilor, ancheta a stabilit: Ciobanu, în trecut fiind un mare chiabur, expluata muncitorii, era și slujitor al cultului religios. După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, fiind un mare expluatator a fost deschiaburit. Desfășura în rândul populației o agitație antisovietică prin răspândirea zvonurilor calomnioase împotriva conducătorilor partidului și guvernului sovietic. Părintele diacon Daniil a negat toate acuzațiile. Colaboratorii secției NKVD din regiunea Penza, au  expediat dosarul de urmărire penală spre examinare organului de justiție NKVD din URSS, cerând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa capitală, moarte prin împușcare. Judecata nu a avut loc, deoarece, la 4 ianuarie 1942, diaconul Daniil Ciobanu, aflându-se în spitalul închisorii, trece la Domnul. Datorită decesului acuzatului, la 12 februarie 1942, judecata a hotărât, încetarea urmăririi penale.
 Diaconul Daniil Ciobanu a fost reabilitat de către Procuratura Republicii Moldova, la 17 februarie 1993. Nevinovăția sa a fost stabilită peste 51 de ani de la decesul său, conform Legii nr. 1225 din 8 decembrie 1992, adoptată în Parlamentul R. Moldova, privind „Reabilitarea victimelor represiunilor politice, comise de către regimul totalitar comunist de ocupație (7.11.1917 – 23.06.1990)”.  



Extras din cartea: 
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 35 - 38



Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Poiana Cunicii