Preotul Nicanor Malschi (Maleschi) – martirizat în temnițele comuniste

Preotul Nicanor Malschi (Maleschi) –
martirizat în temnițele comuniste

Nicanor Malschi s-a născut la 18 februarie 1905 în familia lui Vasile și a Nadejdei Malschi din satul Trușeni, jud. Chișinău. Tatăl său era cântăreț la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din Trușeni. A fost botezat la 26 februarie, în biserica din satul natal, de către preotul Ioan Ureche, avand naș pe preotul Teodor Ciubuc, slujitor la biserica din satul Malcoci, același județ.

După absolvirea Seminarului Teologic, a fost hirotonit preot şi numit paroh al Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din com. Palanca, jud. Cetatea Albă, cu începere de la 25 septembrie 1927. În unele surse bibliografice se relateză, că părintele Nicanor Malschi, în ziua de 28 iunie 1940, se afla la Cetatea Albă și că în timpul retragerii trupelor româneşti din Basarabia a fost împuşcat în stradă de către bandele comuniste, ceea ce nu corespunde adăvărului.

Părintele Nicanor Malschi a fost arestat de către colaboratorii organelor NKVD din raionul Volintiri, jud. Bender, RSSM, la 9 iulie 1941, cu 2 săptămâni înainte de eliberarea localității Palanca. Iată cum descriea părintele arestarea sa: “La 9 iulie 1941, am fost chemat la sovietul sătesc din Palanca, unde președintele sovietului sătesc m-a întrebat, cu ce scop am mers la comisariatul militar raional, Volintiri, i-am răspuns, că am mers pentru că numele meu figurează în lista afișată la s.sătesc, după ce a  verificat lista, a tăcut și n-a mai întrebat nimic. Apoi am fost întrebat de un militar, care era acolo, ce am vorbit cu recruții de la comisariat, împotriva puterii sovietice, i-am răspuns, că n-am vorbit nimic […] Am fost dus la secția NKVD din Volintiri și peste câteva zile am fost interogat, aflând că am fost arestat pentru agitație antisovietică, desfășurată în rândul recruților, în timpul deplasării acestora spre comisariatul militar raional, că le-ași fi vorbit lor ca să renunțe la armata roșie, în realitate, așa discuție n-a avut loc, în timpul deplasării m-am străduit mai mult să tac”.

Din cauza apropierii frontului, părintele a fost evacuat la închisoarea nr. 1 din Penza. Dosarele penale ale celor deţinuţi s-au pierdut în timpul evacuării. După câteva luni, în octombrie 1941, ofiţerii NKVD au reluat ancheta celor arestaţi. Părintele Nicanor a fost silit să dea mărturii în scris, pe baza cărora a fost fabricat un alt dosar penal. În luna aprilie 1942, pe adresa serviciului NKVD din Penza, a fost expediat dosarul penal al deținutului Malschi, întocmit de serviciul comisariatului raional Volintiri,  care a fost atașat la cel elaborat la Penza.

La 26 aprilie 1942, în urma ”investigaţiilor”, ancheta stabileşte cum că: “Începând cu anul 1936, Malschi Nicanor Vasilievici a fost un membru activ al Partidului Național-Creștin, contrarevoluționar, desfășurând o activitate de luptă împotriva mișcării revoluționare a muncitorilor din Basarabia. Fiind ostil față de puterea sovietică, în timpul năvălirii Germaniei hitleriste asupra Uniunii Sovietice, a desfășurat o agitație antisovietică și profascistă [...] Inculpatul Malschi Nicanor Vasilievici, să fie condamnat potrivit prevederilor art. 58-4 și 58-10, p. 2 CP al URSS”.  Părintele Nicanor a respins toate acuzațiile.

Judecata a avut loc la 8 iunie 1942. În Protocolul ședinței judecătorești se scria că: “Acuzatul Malschi Nicanor Vasilievici, aflat în închisoarea din Penza, n-a fost adus sub escortă la judecată. În dosar este anexat un certificat prin care se atestă, că Malschi N. V., la 18 mai 1942, a decedat”. Datorită decesului acuzatului, judecata a hotărât: încetarea urmăririi penale și clasarea dosarului. Potrivit datelor din certificatul de deces, părintele Nicanor încetează din viață în spitalul închisorii, de miocardită. Condițiile inumane din închisoare cât și maltratările fizice și morale la care a fost supus, i-au grăbit sfârșitul.

Extras din cartea: 

Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 86 - 88

Preotul Leonid Efodiev - judecat pentru activitate antisovietică

Preotul Leonid Efodiev -
judecat pentru activitate antisovietică

Preotul Leonid Efodiev s-a născut la 8 august 1898 în familia lui Ştefan Efodiev, cântăreţ la Biserica ”Schimbarea la Faţă a Domnului” din Cobâlea Nouă, jud. Soroca. A fost botezat în biserica din satul natal de către preotul Teodor Homiţchi, avându-i naşi pe cetăţeanul de onoare Avram Murafa şi preoteasa văduvă Liubov Tomşa. A învățat întâi la școala parohială din Ghiduleni, jud. Orhei, unde tatăl său era cântăreț bisericesc, apoi, până în anul 1916 a  urmat studiile Şcolii Spirituale din Chișinău. Tot în acel an a fost mobilizat în armata țaristă, fiind eliberat în 1918. O perioadă scurtă de timp a fost cântăreț la biserica din Minjir, jud. Cahul. În următorul an a susținut examenul de cântăreți bisericești, apoi a fost numit în funcția de cântăreț la biserica din satul Curleni, jud. Orhei, unde a slujit până în 1921. A mai slulit și la biserica din Naslavcea, jud. Soroca și în 1927 a fost transferat la biserica din Micăuţi (com. Sireţ), jud. Lăpuşna.

În perioada primului an de ocupație sovietică a Basarabiei (1940-1941), când în biserica din satul Micăuți nu se mai săvârșeau slujbele religioase, cântăreţul Leonid Efodiev a activat în calitate de contabil în sovhozul înființat de către autoritățile sovietice. După reinstaurarea administrației românești a continuat activitatea sa de cântăreț la biserica din Micăuți, până în primăvara anului 1944, când, din cauza apropierii liniei frontului, împreună cu alți clerici basarabeni se refugiază în interiorul țării. Autoritățile bisericești îl numesc cântăreț la biserica din com. Vela, Craiova, unde a slujit până la începutul lunii aprilie 1945, când a revenit în RSSM. A slujit în continuare, la biserica din Pașcani, r-nul Criuleni.

În anul 1946, cântăreţul Leonid Efodiev a fost hirotonit preot. La 11 august a fost hirotonit în treapta de diacon, în biserica din Ignăței, r-nul Răspopeni și la 8 septembrie a fost hirotonit preot, în Catedrala din Chiținău. În calitate de preot a slujit la bisericile din Ignăţei, Scorţeni, Teleşova, r-nul Răspopeni. În luna ianuarie a anului 1950, părintele Leonid a fost scos din evidenţă, fiind arestat la 13 noiembrie 1949. Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat conform art. 54 CP, aflându-se în detenţie până în luna octombrie 1955, într-un lagăr de muncă forțată din orașul Gheorghevsk, Ținutul Stavropolie. Revine în RSSM, fiind numit preot la biserica din satul Minjir, r-nul. Cărpineni.

Ultima parohie a părintelui Leonid Efodiev a fost satul Ermoclia, r-nul Suvorov (actualmente Ştefan Vodă), cu Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail”. Pe parcursul activității sale pastorale a fost decorat cu mai multe distincții bisericești, la 24 octombrie 1969 a fost ridicat în treapta de Protoiereu. În anul 1970, din cauza stării de sănătate, părintele se retrage din activitatea pastorală. Trece la Domnul la 18 mai 1980, la vârsta de 82 ani de viaţă pământească, fiind înmormântat în cimitirul din satul Ermoclia.

Extras din cartea: 

Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 55 - 57

Elena Alistar - medic, pedagog și om politic

Elena Alistar -
medic, pedagog și om politic

S-a născut la 1 iunie 1873 în familia preotului Vasile și a preotesei Elisaveta Bălan din localitatea Vaisal, jud. Ismail (în prezent, Vasilievka, raionul Bolgrad). A învățat întâi la școala primară din Congaz, jud. Cahul, apoi la Școala Eparhială de Fete din Chișinău. În perioada anilor 1890-1916 a fost învățătoare în satele: Văleni, Roșu, Zârnești, jud. Cahul și Rezeni, jud. Chișinău. A fost soția preotului Vasile Alistar. După moartea soțului ei, între anii 1909-1916 urmează studiile la Facultatea de Medicină a Universității din Iași.

Cu ajutorul membrilor Ligii Culturale a început să activeze în sistemul pedagogic, a căutat și a selectat copii talentaţi basarabeni pe care i-a dus ca să-și facă studiile la şcolile gimnaziale din Iaşi. S-a implicat activ în lupta pentru propagarea şcolii și a învăţămîntului în Basarabia, demonstrând deschis politica antinaţională, antiromânească a ţarismului, fapt pentru care a fost arestată și ținută în detenție în penitenciarul central din Chișinău, timp de 45 de zile. A fost eliberată din lipsă de probe și s-a retras la Iaşi, de unde, la 16 august 1916 a fost mobilizată ca medic militar. În toamna aceluiași an s-a angajat în calitate de medic la Spitalul din Costiujeni, unde a activat până 1 decembrie 1918.

Participă la fondarea Partidului Național Moldovenesc din Basarabia, în luna aprilie 1917 și întemeiază Liga Culturală a Femeilor Basarabene, din partea căreia, este aleasă mai apoi, devenind deputat în Sfatul Țării. La 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. După Unire, Elena Alistar a fost numită director la Şcoala Eparhială de fete din Chişinău, pe care a condus-o până la sfârșitul anilor 30, instituție care a devenit un adevărat focar de cultură şi educaţie românească.

Trece la Domnul în 1955, la Pucioasa, jud. Dâmbovița, unde fusese surghiunită de regimul comunist. Peste câțiva ani, rămășițele pământești i-au fost aduse la Cimitirul Belu din București.

                                       Protoiereu Ioan Lisnic