duminică, 18 noiembrie 2018

Ieromonahul Sofonie Tcaci – arestat în repetate rânduri și deportat în Siberia







Ieromonahul Sofonie Tcaci – arestat
în repetate rânduri și deportat în Siberia



Ieromonahul Sofonie, cu numele de mirean Simeon Tcaci s-a născut la 5 iunie 1878 în familia lui  Sava și a Irinei Tcaci  din localitatea Clocușna, jud. Hotin (actualmente în r-nul Ocnița). A fost botezat în biserica din satul natal de către preotul Ioan Plăcintă, având naș pe Trofim Tcaci, locuitor din Clocușna. Se presupune că a primit călugăria înainte de 1917, la o mănăstire de pe Sfântul Muntele Athos.
În anul 1919, monahul Sofonie Tcaci era slujitor la paraclisul athonit din Moscova. La 19 februarie, împreună cu ieromonahul Macarie, slujitor la același paraclis, sunt arestați. Ambii călugări erau acuzați de ’’agitație înpotriva puterii sovietice’’, însă la scurt timp au fost eliberați, deoarece aveau cetățenie greacă. Până în anul 1934, monahul Sofonie a slujit și la alte biserici din cadrul Eparhiei de Moscova.
La 19 august 1934, monahul Sofonie a fost arestat. Era învinuit ca fiind membru al unei “organizații monarhiste contrarevoluționare”, fiind judecat la 11 decembrie 1934, coform  art. 58-10 CP al RSSFR la 5 ani de exil în regiunea Arhanghelsk. În anul 1938, reîntors din surghiun, era preot (ieromonah) la biserica din localitatea Abbakumovo,  regiunea Vladimir. La 6 iulie este din nou arestat și deportat pe o perioadă de 5 ani în Siberia.
Despre viața de mai departe a ieromonahul Sofonie Tcaci nu se cunoaște nimic. Se cunoaște că a fost reabilitat de către Procuratura orașului Moscova, în luna aprilie 2005, pentru acuzațiile din 1919.


                                       Protoiereu Ioan Lisnic









duminică, 4 noiembrie 2018

Preotul Alexie Popovici – condamnat la moarte prin împușcare







Preotul Alexie Popovici –
condamnat la moarte prin împușcare



Preotul Alexie Popovici s-a născut la 17 martie 1880 în familia lui Nicolae și a Nataliei Popovici din satul Popăuți, jud. Orhei. Tatăl său era paraclisier la biserica din localitate. A fost botezat la 23 martie în biserica din satul natal de către preotul Ioan Braga, având naș pe Gheorghe Vozian, locuitor din Popăuți[1]. După absolvirea școlii parohiale din sat, a învățat la Școala spirituală[2], apoi la Seminarul Teologic din Chișinău[3]. În perioada anilor 1901-1905 a învățat la Academia Teologică din Kiev și după susținerea tezei, “Învățătura Noului Testament despre îngeri”, i se conferă titlul de candidat în științe teologice[4]. A lucrat în calitate de profesor de religie la Școala reală din orașul Nicolaev, apoi a fost hirotonit preot și numit slujitor la biserica greacă din acea localitate[5].
La 4 aprilie 1909, părintele Alexie Popovici a fost numit paroh al Catedralei “Sf. Nicolae” din orașul Tiraspol[6]. La Tiraspol îndeplinea și alte funcții, era profesor de religie la Gimnaziul de fete, presedintele Comitetului școlar al Eparhiei Hersonului, subdiviziunea Tiraspol și membru al sfatului protopopiei[7]. A desfășurat o adevărată activitate misionară, pastorală și gospodărească, prin organizarea slujbelor și a manifestărilor religiose, reparații, amenajarea teritoriului catedralei și a cimitirului orașului ș.a. În timpul slujbelor săvârșite de către preotul paroh, spațioasă catedrală care era prevăzută pentru 1500 de credincoși, permanent era arhiplină. Creștinii veneau în exces la slujbele săvârșite de părintele Alexie pentru ai asculta predicile, pline de tâlc și folositoare pentru suflet. Creștinii asemănau predicile părintelui cu învățătura Sf. Ioan Gură de Aur. În calitatea sa de membru al dumei orășănești, s-a implicat activ în combaterea alcoolismului, a contribuit la înființarea noilor școli atât în oraș, cât și în județ[8]. În anul 1914, părintele a fost transferat la o biserica din Odesa, unde a slujit și după revoluția bolșevică[9]. Potrivit altor surse, părintele ar fi plecat de la Tiraspol în februarie 1917[10].
Până la mijlocul anilor 30, majoritatea bisericilor din Odesa au fost închise și mulți dintre clerici au fost supuși represiunilor. Părintele Alexie a fost arestat la 7 noiembrie 1937. Era acuzat de activitate antisovietică, cum că “folosind prejudecățile religioase ale credincoșilor răspândea zvonuri provocatoare despre foamete, făcea și agitație antisovietică, insuflându-le credincoșilor ură față de puterea sovietică”. Părintele a fost arestat și în anul 1923, “pentru contribuție la trecerea ilegală a frontierei în România a soției preotului Salagor din Nicolaev”, apoi a fost arestat și în 1924-1925, “pentru contribuție la trecerea în România a doi spioni români”. În rechizitoriul din 29 noiembrie 1937 se mai menționa, că ”Agitația contrarevoluționară desfățurată de către Popovici, era îndreptată spre calomnierea puterii sovietice, afirmând cum că puterea sovietică prigonește clerul și are planul de a înăbuși Biserica Ortodoxă, ca rezultat al acestei politici, mii de oameni au murit fără a fi îndrumați creștinește. În 1937, desfășura o activitate contrarevoluționară în rândul credincoșilor, vorbindu-le despre apropiata răsturnare a puterii sovietice și instaurarea unui regim fascist. Ironiza lozinca tov. Stalin, “Viața a devenit mai bună, viața a devenit ma veselă”, prin cuvintele “Libertate, veselie, dar nu avem ce mânca”[11].   Dosarul a fost trimis spre examinare și în următoarea zi, troika NKVD din regiunea Odesa îl condamnă pe părintele Alexie Popovici la moarte prin împușcare. Era acuzat de “agitație și propaganda antisovietică” si judecat conform art. 54-10 CP al RSSU. Executarea sentinței a avut loc la 4 decembrie 1937. Părintele a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Odesa, la 22 iulie 1989[12].

                                         Protoiereu Ioan Lisnic






[1] ANRM, F. 211, inv. 5, d. 318, f. 397
[2] Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости, еженедъльное изданie,  , nr. 14-15, 1894, p. 217
[3] Idem, nr. 13, 1901, p. 284
[4] Биографический словарь выпускников  Киевской Духовной Академии,  1819-1920-е  гг, Том II,  Исдательский отдел Украинской Православной Церкви, Киев,  2015,  p. 565
[5] Пархомовичъ, I.М., Духовно-учебныя заведенiя Кишеневской Епархiи, 1813-1913 г.г. ,  Епархiальная типографiя, Кишиневъ,  1913, p. 127
[6] Catedrala “Sf. Nicolae” din Tiraspol, construită în stil bizantin era o adevărată opera de artă. A fost distrusă de către autoritățile sovietice în anul 1935.
[7] Биографический словарь выпускников  Киевской Духовной Академии
[8] Малиновый звон колоколов. Часть 7-11, Sursa: http://www.nadnestre.ru/na-perekrestke-dnei-i-sudeb/malinovyi-zvon-kolokolov-chast-7.html
[9] Архимандрит Евфросин (Билаш), Одесский Мартиролог: Жестокость нельзя оправдать. Даже через века… Часть 10, Sursa: http://2010.orthodoxy.org.ua/content/odesskii-martirolog-zhestokost-nelzya-opravdat-dazhe-cherez-veka-chast-10-68484; Apud: Архив УСБУ в Одесской области. Дело 19 540-П. Л.д. 12
[10] Малиновый звон колоколов. Часть 11
[11] Архимандрит Евфросин (Билаш), op. cit.
[12] Ibidem; Новомученики, исповедники, за Христа пострадавшие в годы гонений на Русскую Православную Церковь в XXв., Sursa: http://martyrs.pstbi.ru/bin/db.exe/docum/no_dbpath/ans/newmr/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2
JMTdG6XbuDfeyiceXb660fdOfVdOYUXOWefeiUdO8ctk*














sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Preotul Mihail Dimitrov – martirizat prin împușcare






Preotul Mihail Dimitrov –
martirizat prin împușcare 


Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Comrat (1903)

Preotul Mihail Dimitrov s-a născut la 5 iunie 1894 în familia diaconului Gheorghe și a Paraschevei Dimitrov din localitatea Comrat, jud. Bender (Tighina). Tatăl său era slujitor la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Comrat. Viitorul preot Mihail a fost botezat la 7 iunie în biserica din localitatea natală de către preotul Andrei Dimitrov, având naș pe cântărețul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”  din Chirutnea, Haralambie Sava. După absolvirea scolii primare a învățat la Scoala spirituala din Ismail, studii pe care le-a absolvit cu mențiune în anul 1909. În perioada anilor 1909-1915 a învățat la Seminarul Teologic din Chișinău, apoi a fost hirotonit preot.
În anii 30 ai secolului trecut, preotul Mihail Dimitrov era slujitor la biserica din localitatea Mihailova Storona, raionul Suzdal, regiunea Vladimir (Rusia). La data de 21 noembrie 1937, părintele Mihail a fost arestat. După lungi chinuri de interogatorii, judecata l-a condamnat la pedeapsa capitală – moarte prin împușcare. Peste șase decenii de la executarea sentinței, părintele a fost reabilitat de către Procuratura orașului Vladimir.

                                      Protoiereu Ioan Lisnic







miercuri, 17 octombrie 2018

Gavriil Rohut, Arhiepiscop al Moldovei sovietice cu reședința la Balta – condamnat la moarte prin împușcare






Gavriil Rohut,
Arhiepiscop al Moldovei sovietice cu reședința la Balta
– condamnat la moarte prin împușcare


 În anul 1924, autoritățile sovietice înființează în stânga Nistrului o entitate statală numită Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM). Această provincie rămânea în componența Ucrainei sovietice și cuprindea raioanele transnistrene de astăzi ale R.Moldova, plus  raioanele Ananiev, Balta, Bârzula, Codâma, Cruteni, Ocna Roșie și Pesciana. Scopul creării RASSM era motivată de către statul sovietic, ca răspuns la aspirațiile naționale ale moldovenilor de peste Nistru, de fapt se urmărea ca prin propagandă să se contribuie la bolșevizarea Basarabiei și extinderea comunismului până în Balcani. Până în anul 1929, capitala acestei republici a fost la Balta, apoi a fost mutată la Tiraspol[1].
Pentru a da și o mai mare amploare propagandistică, autoritățile sovietice îngăduie organizarea în RASSM a unei episcopii moldovenești cu sediul la Balta. În timpul țarismului, în orașul Balta se afla reședința vicarilor eparhiei Podoliei (cu sediul la Kameneț-Podolsk), de această dată, vicariatul de Balta este ridicat la rangul de episcopie. Episcopia de Balta era în componența Mitropoliei Harkovului și a întregii Ucraine din cadrul grupării religioase necanonice “Biserica vie”, susținută de autoritățile comuniste cu scopul de a diviza Biserica Ortodoxă. Membrii acestei grupări religioase se pronunțau pentru “democratizarea” Bisericii, se abăteau de la Canoanele Bisericești, simplificau slujbele, admiteau căsătoria episcopilor, recăsătoria preoților și a diaconilor văduvi ș.a. Pe lângă Biserica "tihoniană” (canonică) și“Biserica vie”, pe teritoriul Ucrainei sovietice activa și o altă grupare bisericească necanonică, numită “Biserica ucraineană autocefală”, apărută ca produs al mișcării naționaliste ucrainene. După 1930, s-au făcut încercări de a întemeia în RASSM o episcopie moldovenească  “tihoniană”, cu sediul la Tiraspol, însă fără nici un rezultat.
În anul 1926, la conducerea Eparhiei de Balta a fost numit episcopul moldovean Gavriil Rohut, care a  condus această eparhie până în anul 1938, când a fost arestat[2]. Erarhul de la Balta era acuzat de activitate contrarevoluționară, fiind judecat la 22 aprilie 1938 în cadrul ședinței troicii NKVD din RASSM și condamnat la moarte prin împușcare[3]. Odată cu arestarea epscopului încetează și existența eparhiei de Balta.
Gavriil Rohut s-a născut la 23 noiembrie 1872[4] într-o familie de țărani moldoveni din stânga Nistrului. Părinții săi erau Timofei și Tatiana Rohut din satul Harmațca, Dubăsari. A învățat întâi la școala primară din satul natal, apoi a mers la Grigoriopol unde a urmat studiile gimnaziale. Ajuns la vârsta maturității și fiind atras de viața monahală, pleacă la Muntele Athos. După o perioadă de ascultare la mănăstire, a fost tuns în monahism, la 25 martie 1897. A frecventat școala mănăstirească, apoi a fost hirotonit ieromonah.
Peste câțiva ani, ieromonahul Gavriil se întoarce la locurile natale, viețuind pe rând la câteva mănăstiri. A fost stareț al mănăstirilor Berșad și Șargorod, apoi a fost numit Exarh al mănăstirilor din Eparhia Podoliei și ridicat la rangul de arhimandrit[5].
În anul 1923, sub presiunea autorităților bolșevice, arhimandritul Gavriil Rohut aderă la gruparea religioasă necanonică “Biserica vie”[6]. La scurt timp, după abaterea de la Biserica Canonică a fost ridicat la treapta de arhiereu și numit Vicar al Eparhiei Moghilăului, cu reședința la Bar. În anul 1926 a fost numit în funcția de episcop al Moldovei  sovietice, cu reședința la Balta[7] și în 1932, ridicat la rangul de arhiepiscop[8].
La Balta, episcopul Gavriil Rohut trăia modest. Se întreținea din venitul de la catedrală și din cotizațiile parohiale mici, menite pentru întreținerea episcopiei. Odată cu înființarea Episcopiei de la Balta, în parohiile moldovenești în care slujbele bisericești se oficiau mai înainte în limba slavonă, o parte din rugăciuni și cântări bisericești erau rostite și căntate în limba înțeleasă de popor. Episcopia Moldovei avea 164 parohii, era condusă de chiriarh, ajutat de consiliul eparhial, numit „Cârmuirea Eparhială Moldovenească”.
Până în anul 1938, toate bisericile Eparhiei de Balta au fost închise, majoritatea preoților fiind supuși represiunilor[9]. Arhiepiscopul Gavriil a păstorit la Balta până la 7 martie 1938, cand a fost și el arestat. În scrisoarea informativă din 18 aprilie 1938, eliberată de către  sovietul orășenesc Balta, se menționa: „Rogut Gavriil Timofeevici, născut în anul 1872 în satul Harmațca, raionul Dubăsari, s-a stabilit cu traiul în orașul Balta în anul 1926. Din momentul sosirii sale la Balta, Rogut Gavriil a fost arhiereu eparhial – slujitor al cultului religios. Potrivit informațiilor disponibile, după închiderea bisericilor din orașul Balta, aduna poporul la rugăciune în cimitir. Desfășura și o activitate îndreptată împotriva puterii sovietice. În orașul Balta, Rogut nu are  avere.” Din protocolul de anchetă se arăta că Rogut Gavriil era “arhiepiscop al orașului Balta și arhiepiscop al Moldovei”. Conform rechizitoriului din 18 aprilie 1938, pe parcursul anchetei a fost stabilit cum că “Rogut G.T. a fost de-a lungul anilor slujitor al cultului religios. În anul 1936, Rogut G. a fost recrutat de către mitropolitul orașului Kiev, Cekanovski, într-o organizație contrarevoluționară, cu scopul de a desfășura în rândul populației, activități contrarevoluționare și de spionaj. Fiind membru al unei organizații contrarevoluționare, făcea agitație c. r. în rândul clericilor”[10].
Judecata erarhului de la Balta a avut loc la 22 aprilie 1938, în cadrul sedinței troicii NKVD din RASSM, conform art. 58-10 CP al RSSU, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 24 aprilie 1938.
Peste 5 decenii de la executarea sentinței, arhiepiscopul Gavriil Rogut a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Odesa, la 28 aprilie 1989[11].

                                         Protoiereu Ioan Lisnic




[1] Elena Negru, Politica etnoculturală în R.A.S.S. Moldovenească (1924-1940), Editura Prut Internațional, Chișinău, 2003, p. 11
[2] Nica, Antim, Arhimandrit Dr., Vicarul Misiunii Bisericești pentru Transnistria, Viața religioasă în Transnistria, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Chișinău, 1943, p. 61 - 64
[3] Архимандрит Евфросин (Билаш), Одесский Мартиролог: Путь к Голгофе усеян не только осколками звезд… Часть 19, Sursa: http://2010.orthodoxy.org.ua/content/odesskii-martirolog-put-k-golgofe-useyan-ne-tolko-oskolkami-zvezd-chast-19-80536, Apud: Архив УСБУ в Одесской области. Дело 17 878-П. Л.д.8
[4] Русское православие, Sursa: http://ortho-rus.ksproject.org/cgi-bin/ps_file.cgi?2_670
[5] Nica, Antim, Arhimandrit Dr., op. cit., p. 62
[6] Образовательный портал «Два града», Sursa: https://dvagrada.ru
[7] Nica, Antim, Arhimandrit Dr., op. cit.
[8] Русское православие
[9] Nica, Antim, Arhimandrit Dr., op. cit., p. 64 - 65
[10] Архимандрит Евфросин (Билаш), op. cit.
[11] Ibidem; Новомученики, исповедники, за Христа пострадавшие в годы гонений на Русскую Православную Церковь в XXв., Sursa: http://martyrs.pstbi.ru/bin/code.exe/frames/m/ind_oem.html/charset/ans





Sigiliul Episcopiei de Balta












marți, 2 octombrie 2018

Preoții Ioan și Climentie Holdevici – condamnați la moarte prin împușcare







Preoții Ioan și Climentie Holdevici –
condamnați la moarte prin împușcare



Preotul Climentie era fiul preotului Ioan Holdevici. Ambii preoți au fost martirizați prin împușcare, in timpul represiunilor sovietice din anii 30 ai secolului trecut. Părintele Ioan a fost judecat la 14 noiembrie 1937, în cadrul ședinței troicii NKVD din  regiunea Kameneț-Podolsk și condamnat la moarte prin împușcare. Peste 7 luni de la martirajul părintelui, a fost condamnat la aceiasi pedeapsă și fiul său, preotul Climentie Holdevici, fiind judecat la 14 iunie 1938, în cadrul ședinței troicii NKVD din ținutul Krasnoiarsk.
Preotul Ioan Holdevici s-a născut în anul 1866[1] în satul Neporotova, jud. Hotin. Tatăl său, Xenofont Holdevici era cântăreț titular la biserica din Heporotova[2]. În perioada anilor 1880-1886, viitorul preot a învățat la Seminarul Teologic din Chișinău[3] și după absolvirea studiilor, la 13 iunie 1886 a fost numit preot la Biserica „Sf. Dimitrie” din localitatea Belousovca, jud. Hotin[4], fiind hirotonit în trepta de preot la 22 iulie[5]. La 11 decembrie părintelui Ioan i se încredințează funcția de misionar al județului Hotin[6].
La 17 februarie 1887, preotul Ioan Holdevici a fost transferat la Biserica „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Hotin[7] și în următorul an este numit în funcția de profesor la scoala parohială nr.1 din același oraș[8]. Între anii 1890-1906, părintele a slujit la Biserica “Sf. Ap. Petru și Pavel” din Lencăuți[9], apoi la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din Rucșin, jud. Hotin[10]. Pe parcursul activității sale pastorale, misionare și pedagogice a fost decorat cu mai multe distincții bisericești[11], iar la 6 mai 1913 a fost decorat cu ordinul “Sf. Ana, gr. III”[12].
La biserica din Rucșin, părintele Ioan Holdevici a slujit până în anul 1918. A refuzat să depună jurământ de credință regelui și statului român, pregătindu-și actele pentru a pleca cu întreaga familie în Rusia. Părintele a fost și unul dintre susținătorii Revoltei de la Hotin (1919), “a dat în folosința rebelilor o pereche de cai pentru artilerie și binecuvânta toate detașamentele de rebeli din Rucșin care plecau la luptă împotriva ocupanților”[13]. După înăbușirea revoltei, autoritățile românești l-au expulzat pe părintele Ioan peste Nistru[14]. A locuit în continuare, împreună cu membrii familiei sale, în localitatea Volkovințî, regiunea Hmelnițk (Ukraina).
Represiunile sovietice din anii 30, nu l-au trecut cu vederea nici pe părintele Ioan Holdevici. A fost arestat la 26 octombrie 1937, fiind acuzat de activitate contrarevoluționară. Judecata a avut loc la 14 noiembrie 1937, în cadrul ședinței troicii NKVD din  regiunea Kameneț-Podolsk și condamnat la moarte prin împușcare. Executarea sentinței a avut loc la 27 noiembrie[15], la acea vreme părintele avea  vârsta de 71 de ani pământești împliniți.
Peste 7 luni de la martirajul părintelui, a fost condamnat la aceiasi pedeapsă și fiul său, preotul Climentie Holdevici[16].  Părintele Ioan a fost reabilitat la 29 septembrie 1989 de către Procuratura regiunii Hmelnițk[17].
Preotul Climentie (Clim) Holdevici s-a născut în anul 1887 în familia preotului Ioan și a preotesei Eugenia Holdevici[18] din orașul Hotin. În 1887, tatăl său era preot la Biserica „Sf. Împ. Constantin și Elena” din Hotin[19], între anii 1890-1906, părintele a slujit la Biserica “Sf. Ap. Petru și Pavel” din Lencăuți[20], apoi la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din Rucșin, jud. Hotin[21]. Tânărul Climentie și-a petrecut copilăria în satul Lencăuți, unde a si urmat școala parohială. În perioada anilor 1897-1902 a învățat la Școala spirituală din Edineț[22]. În  1917, era membru al partidului libertății naționale din Rusia[23] (partidul kadeților).
În anul 1928, Climentie Holdevici era preot în satul Ust-Erba, raionul Bograd, Republica Hakasia (Rusia). Din cauza etichetării sale ca „slujitor al cultului religios”, împreună cu alți clerici din Hakasia, sunt lipsiți de dreptul la vot, listă semnată la 11 decembrie 1928 de către șeful GPU din ținutul Hakasia[24]. În 1934, părintele a fost condamnat la muncă forțată pe o perioadă de un an[25]. A locuit în continuare în orașul Abakan și pentru a se putea întreține, a lucrat în calitate de contabil la o cooperativă de stat.
La 7 mai 1938, părintele Climentie Holdevici a fost arestat. Era acuzat ca fiind membru al unei organizații contrarevoluționare. Judecata a avut loc la 14 iunie 1938, în cadrul ședinței troicii NKVD din ținutul Krasnoiarsk, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Executarea sentinței a avut loc la 7 august 1938[26]. Cu 7 luni înainte a fost condamnat la moarte și tatăl  părintelui Climentie, preotul Ioan Holdevici[27]. Părintele Climentie a fost reabilitat de către Judecătoria ținutului Hakasia, în anul 1957[28].

                              Protoiereu Ioan Lisnic





[1] Справочная книга Кишиневской Епархiи, на 1911 годъ , Кишиневъ,1911, p. 207
[2] Лотоцкiй П.А. Списокъ и краткiя бiографiи окончившихъ полный курсъ Кишиневской Духовной Семинарiи (1813-1913 г.г.). Кишиневъ: Епархiальная типографiя, 1913, p. 83
[3] Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости, еженедъльное изданie, nr. 12. 1886, p. 139
[4] Idem, nr. 14, 1886, p. 176
[5] Idem, nr. 15, 1886, p. 197
[6] Idem, nr. 24, 1886, p. 313
[7] Idem, nr. 5, 1887, p. 153
[8] Idem, nr. 19, 1888, p. 676
[9] Idem, nr. 24, 1890, p. 1071
[10] Idem, nr. 5, 1906, p. 51
[11] Idem, nr. 6, 1893, p. 72; nr. 14, 1897, p. 290; nr. 10, 1902, p. 273, ș.a.
[12] Idem, nr. 19, 1913, p. 152
[13] Яків Гайсенюк, Рукшин на зламі століть, Книга друга, видавництво «Зелена Буковина», Чернівці, 2010, p. 124, 136; Мандзяк, Олексiй, Православна Церква на Сокиреанщинi, Сокиряны, 2016, p. 693
[14] Ibidem
[15] Реабілітовані історією: Хмельницька область, Книга третя, Хмельницький, 2010, p. 617
[16] Жертвы политического террора в СССР, Sursa: http://lists.memo.ru/d34/f365.htm
[17] Реабілітовані історією: Хмельницька область
[18] ANRM, F. 208, inv. 6, d. 1193, f. 19
[19] Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости, еженедъльное изданie,  , nr. 5, 1887, p. 153
[20] Idem, nr. 24, 1890, p. 1071
[21] Idem, nr. 5, 1906, p. 51
[22] Idem, nr. 14, 1902, p. 431
[23] Семейное древо, Sursa: https://pomnirod.ru/materialy-k-statyam/repressii  
[24] Список лиц религиозных культов, проживающих на территории Хакасского округа, лишенных права голоса, ГА РХ, ф.16, оп.3с., д.3, Sursa: http://www.memorial.krsk.ru/DOKUMENT/KK/281211.htm
[25] Жертвы политического террора в СССР; Красноярское общество "Мемориал", Sursa: https://ru.openlist.wiki/%D0%A5%D0%B0%D0%BB%D0%B4%D0%B5%D0%B2%D0%B8%D1%87_%D0%9A%D0%BB%D0%B8%D0%BC_%D0%98%D0%B2%D0%B0%D0%BD%D0%BE%D0%B2%D0%B8%D1%87_(1887)
[26] Книга памяти жертв политических репрессий Республики Хакасия, Том 1, Sursa: http://www.memorial.krsk.ru/Articles/XKP/1/H.htm
[27] Реабілітовані історією: Хмельницька область, Книга третя, Хмельницький, 2010, p. 617
[28] Книга памяти жертв политических репрессий Республики Хакасия, Том 1




ANRM, F. 208, inv. 6, d. 1193, f. 19