vineri, 20 octombrie 2017

Preotul Vasile Țepordei – acuzat de activitate antisovietică







Preotul Vasile Țepordei –
acuzat de activitate antisovietică



Preotul Vasile Țepordei s-a născut la 5 februarie 1908 în comuna Cârpești, jud. Cahul. A învățat la Seminarul Teologic din Chișinău pe care l-a absolvit în anul 1929 cu media de 9,12[1]. În perioada anilor 1929-1933 a urmat Facultatea de Teologie din Chișinău, apoi Seminarul Pedagogic Universitar din Iași, cu susținerea examenului de capacitate la religie în 1937. La 22 iulie 1939 a fost hirotonit preot, fiind numit în toamna aceluiași an profesor la Liceul “Regina Maria” din Chișinău[2], a activat în calitate de profesor și la alte licee din Chișinău. Părintele a colaborat la mai multe reviste și ziare.
Începând cu anul 1939, părintele Vasile Țepordei devine director al gazetei săptămânale “Raza”. În perioada primului refugiu, părintele a editat acest ziar la București. Revine în Basarabia, unde în luna iulie 1941 este numit în funcția de director al cotidianului “Basarabia”. Periodicile “Raza” și “Basarabia” își sistează apariția în martie 1944, când din cazuza înaintării liniei frontului, părintele Vasile Țepordei împreună cu alți preoți basarabeni se refugiază în interiorul Țării.  
Între anii 1944-1946 a activat ca profesor la liceul “Bălașa Brâncoveanu” și la liceul comercial “Carol I”[3]. Din cauza materialelor sale publicate până în 1944, în luna octombrie 1948, părintele Vasile a fost arestat, fiind învinuit de activitate antisovietică. A fost dus în închisoarea din Constanța și la 2 februarie 1949, predat sovieticilor. Judecata a avut loc în cadrul Tribunalului sovietic de la Constanța, la 9 iunie 1949. “Am fost dus din celulă de o santinelă – își amintea mai târziu părintele Vasile – și, după ce procurorul a citit rechizitorul, a specificat că pedeapsa cu moartea fiind suspendată propune să fiu condamnat la muncă silnică pe viață. Aceasta însemnează 25 de ani executați prin muncă”[4].
Păritele Vasile Țepordei a fost încarcerat în mai multe lagăre siberiene, ultimul fiind lagărul de la Vorkuta, dincolo de Cercul Polar. A fost eliberat în anul 1956 și revenind în țară a fost preot la biserica din Islaz, jud. Ilfov, apoi în 1966 transferat la biserica “Mărcuța” din București.
Pe parcursul activității sale editoriale, părintele Vasile a scris sute de articole în ziarele și revistele din Chișinău, a publicat diferite broșuri precum și lucrările:  Preotul poet Alex Mateevici, Chișinău, 1937 și Amintiri din Gulag, București, 1992[5]. În anul 2005 la Editura Flux din Chișinău a fost publicată lucrarea părintelui “Scrieri alese”, în care sunt incluse texte alese din publicistica marelui român basarabean, preotul Vasile Țepordei.
La 16 mai 2002, după o grea suferință, la 94 ani de viață pământească, părintele Vasile Țepordei trece la Domnul. A fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica, în apropiere de București.


                                      Protoiereu Ioan Lisnic






[1] Revista Luminătorul, nr. 14-15, 1929, p. 34
[2] Vasile Țepordei, Scrieri alese, Editura FLUX, Chișinău, 2005, Cronologie, p. 32
[3] Vasile Țepordei, Amintiri din Gulag, Casa Editorială pentru Turism și Cultură, ABEONA, Bucrești, 1992, p. 45-50
[4] Ibidem, p. 65
[5] Pr. Prof. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români , Ed. Univers enciclopedic, București, 1996 (variantă electronică - http://biserica.org/WhosWho/DTR/G/NicolaeGrosu.html)





miercuri, 18 octombrie 2017

Părintele Antonie Vustian – condamnat pentru activitate antisovietică







Părintele Antonie Vustian – condamnat pentru activitate antisovietică



Părintele Antonie Vustian s-a născut la 1 ianuarie 1912 în familia lui Tit Vustian, cântăreț la Catedrala “Acoperemântul Maicii Domnului” din orașul Chilia, jud. Ismail. Avea studiile Seminarului Teologic cu VIII clase din Ismail și Facultatea de Teologie din Chișinău, devenind licențiat în teologie în anul 1938. După absolvirea studiilor seminariale, la 1 noiembrie 1931 a fost numit temporar în funcția de cântăreț la biserica din Satul Nou, jud. Cetatea Albă. A fost hirotonit preot la data de 3 martie 1935 pe seama Bisericii “Sf. Nicolae” din Cuhurlui- Matrosca, jud. Ismail, unde a slujit până în anul 1941, când a fost arestat.
La 26 iunie 1941, părintele Antonie Vustian a fost arestat, din cauza acțiunilor militare de retragere a Armatei Sovietice de pe teritoriul Basarabiei, cei arestați din închisoarea orașului Ismail au fost evacuați în regiunea Vologodsk (Rusia). Părintele era acuzat de apartenența sa “la partidul fascist Frontul Renașterii Naționale” și “a dus o activitate de educare a tineretului în spirit fascist”. Deasemenea era învinuit și de instigare “împotriva regimului colhoznic”. Judecata a avut loc la 10 octombrie 1942, fiind condamnat conform art. 58-10, p. 2 CP RSSFR la 10 ani de lagăr. Părintele Antonie a fost repartizat într-un lagăr din Uhtinsk, de unde la 25 aprilie 1944, din cauza unei forme grave de distrofie a fost eliberat.
După eliberarea din temniță, părintele Antonie Vustian a slujit la câteva parohii din RSSM. La 14 noiembrie 1945 a fost numit de către autoritățile eparhiale paroh la biserica din satul Colicăuți, raionul Briceni, apoi la 14 martie 1946, transferat la biserica din Râșcani. Părintele a mai slujit la biserica din satul Mihăileni, raionul Râșcani, numit în luna septembrie 1947 și la Biserica “Sf. Nicolae” din orașul Bălți cu numire la data de 27 ianuarie 1948. O perioadă de timp a îndeplinit și funcția de protopop al raioanelor Râșcani, Brătușeni, Edineț, Lipcani și Briceni.
La 12 mai 1949, părintele Antonie Vustian a fost din nou arestat, aducându-i-se acuzații ca și în 1942, în baza art. 54-10, p. 2 CP. La 18 iunie, în cadrul ședinței speciale a Ministerului Securității de Stat (МГБdin RSSM s-a decis ca preotul Vustian, “pentru participare la organizții contrarevoluționare”, să fie deportat pe viață în regiunea Krasnoiarsk. În timpul aflării sale în detenție, părintele a slujit la biserica din orașul Enisei, regiunea Krasnoiarsk, parohie din cadrul Eparhiei de Novosibirsk. După numeroasele cereri de recurs, procesul de juecată a fost revăzut și la 6 martie 1954, colegiul de judecată pentru faptele penale ale Curții Supreme URSS, a decis suspendarea deciziei din 1949. În hotătâre se menționa: “În conformitate cu decretul Prezidiumului Consiliului Suprem al URRS din 21 noiembrie 1948, a fost deportat în locurile de detenție unde sunt trimise persoanele care au fost eliberate după încheierea Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Vustian a fost eliberat în timpul războiului în anul 1944. De aceea, în anul 1949, a fost judecat și trimis în exil în mod ilegal”.
Fiind eliberat, părintele revine în RSSM, slujind la câteva biserici: la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din Buiucani, Chișinău; în anul 1967, părintele Vustian a fost numit paroh la Biserica “Schimbarea la Față a Domnului” din Tighina, apoi în 1974 transferat la Biserica “Înățarea Domnului” din Chișinău.
În anul 1959, părioadă când se închideau mănăstirile, părintele Antonie Vustian a fost trimis în calitate de reprezentant al cârmuirii eparhiale, la Mănăstirile Răciula și Cușelăuca, pentru a anunța obștea monahală și a pregăti mănăstirile pentru închidere.
Pe parcursul activității sale pastorale, părintele Antonie Vustian a fost decorat cu mai multe distincții bisericești, a fost ridicat în treapta de protoiereu și la 20 iunie 1976 gratificat cu înalta distincție bisericească – mitra.
Părintele Antonie Vustian trece la Domnul la 8 februarie 1981. După săvârșirea Sf. Liturghii și a Slujbei Înmormântării, a fost petrecut în ultimul drum și înmormântat în Cimitirul “Sf. Lazăr” (Doina) din Chișinău.
La 30 mai 1960, părintele Antonie Vustian a fost reabilitat de organele de drept a Republicii Moldova pentru condamnarea din 1941 și la 29 noiembrie 1991 – pentru condamnarea din anul 1949.

                                         Protoiereu Ioan Lisnic









marți, 17 octombrie 2017

Preotul Dimitrie Balaur – condamnat pentru “activitate contra primului stat socialist din lume”




Preotul Dimitrie Balaur – condamnat pentru “activitate contra primului stat socialist din lume, Uniunea Sovietică”




Preotul Dimitrie Balaur  s-a născut la 4 septembrie 1903 în familia lui Isidor și a Anei Balaur. Tatăl său era cântăreț la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul Rezeni, jud. Chișinău. A fost botezat la 12 septembrie în biserica din satul natal de către preotul Dimitrie Alistar, naș de botez fiind studentul Seminarului Teologic din Chișinău, Vasile Alistar. După absolvirea școlii primare din Rezeni, a învățat la Școala spirituală din Chișinău, întâi în clasa pregătitoare, apoi în 1913 promovat în clasa I-a. A continuat studiile la Seminarul Teologic din Chișinău, pe care le-a absolvit în anul 1924, apoi Facultatea de Teologie din București și în 1932 absolvește Facultatea de Litere și Filosofie.
În anul de învățământ 1928-1929, viitorul preot Dimitrie Balaur a îndeplinit funcția de profesor de religie la liceul din Rezina. În perioada anilor 1930-1936 a lucrat în calitate de funcționar la Sf. Sinod, apoi devine consilier cultural al Episcopiei Hotinului cu reședința la Bălți. În cadrul ședinței Consiliului Eparhial din 2 noiembrie 1936, una dintre problemele puse în discuție a fost numirea de consilier referent cultural. Dintre toate candidaturile la această funcție candida și “d-l D. Balaur, licențait în teologie și litere și cu multă practică în treburile bisericești”. În postul de referent al secției culturale, consilierii eparhiali au votat candidatura lui D. Balaur, fiind aprobată și de P.S. Episcop Tit, “cu începere de la 1 noiembrie 1936 și cu condițiunea de a se hirotoni”. Părintele Dimitrie a fost hirotonit în cadrul Sf. Liturghii din noaptea de Paști a anului 1937.
În calitatea sa de consilier cultural, părintele Dimitrie Balaur a participat la multe conferințe ale Cercurilor pastorale desfășurate în parohiile eparhiei. A fost un colaborator fidel al revistelor: Biserica Ortodoxă Română, Apostolul, Misionarul, dar și al revistelor eparhiale: Însemnări Creștine și Biserica Basarabeană. Părintele Dimitrie a fost și un cercetător în domeniul folclorului, unele dintre lucrările sale fiind premiate.
În vara anului 1941, părintele Dimitrie Balaur, împreună cu alți preoți basarabeni a fost nevoit să se refugieze în interiorul Țării, fiind numit de către autoritățile bisericești la o parohie din cadrul Mitropoliei Ungro-Vlahiei și anume slujitor la Biserica “Oborul Nou” din București. După instaurarea administrației românești în Basarabia, se reîntoarce la postul avut până la evacuare.
Despre activitatea de organizare a consilierului cultural eparhial, preotul Dimitrie Balaur, aflăm dintr-o dare de seamă din 20 ianuarie 1942, adrestaă Guvernământului Basarabiei. În această dare de seamă se menționa că Cercurile culturale pastorale se țineau în toate reședințele de parohii, se continua distribuirea cărților de rugăciuni editate la Tipografia Eparhială, se organizau adunări duminicale pentru credincioși. În eparhie se mai desfășura activitatea misionară și opera de binefacere, toate aceste măsuri se desfășurau sub conducerea părintelui Dimitrie.
În luna martie a anului 1944, din cauza înaintării liniei frontului, părintele Dimitrie a fost nevoit să se refugieze din nou peste Prut, însă de data aceasta pentru totdeauna. Până în anul 1948 a activat în calitate de profesor la Seminarul “Nifon Mitropolitul” din București, apoi a fost numit preot la biserica din cartierul Parcul Domeniilor, așa-numita “Mănăstirea Cașin”. În martie 1959, părintele Dimitrie a fost arestat. Judecata a avut loc în cadrul Tribunalului Militar din București, fiind condamnat la 12 ani de închisoare “pentru lupta contra primului stat socialist din lume, Uniunea Sovietică” și 15 ani de detenție “pentru uneltire contra ordinii sociale”, în total judecat la 27 ani de detenție. A fost repartizat în închisoarea de la Jilava, apoi la Gherla, timp de peste 2 ani la muncă forțată în Delta Dunării, la Periprava și Mărașu.
Părintele a fost eliberat la 30 iulie 1964. Până în anul 1996, părintele Dimitrie Balaur a slujit la mai multe biserici din București. Trece la Domnul la 16 aprilie 1996, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica, în apropiere de București.

                                      Protoiereu Ioan Lisnic








duminică, 15 octombrie 2017

Ieromonahul Nicodim Onu – acuzat de colaboraționism și agitație antisovietică






Ieromonahul Nicodim Onu – acuzat de
colaboraționism și agitație antisovietică 



Părintele Nicodim în timpul detenției

Ieromonahul Nicodim, cu numele de mirean Nicoale Onu s-a născut în anul 1911 (era văr drept cu Egumenul Serafim Dabija, fost stareț al Schitului Zloți). Ajuns la maturitate, intră în ascultare la Mănăstirea Suruceni[1].  A fost hirotonit în treapta de ierodiacon, făcând o perioadă de timp ascultare la Mitropolie.
În primăvara anului 1943, ierodiaconii Nicodim Onu de la Mitropolie și Serafim Dabija, viețuitor al Mănăstirii Suruceni, prin ordinul autorităților eparhiale se deplasează la Zloți, pentru a organiza lucrările de însămânțare a terenului viitorului schit[2]. Până la ridicarea corpului de chilii, acești doi monahi au locuit într-o colibă. După zidirea bisericii și a chiliilor pentru viețuitorii schitului, în luna noiembrie 1943, ierodiaconul Serafim Dabija a fost hirotonit ieromonah și numit stareț al Schitului Zloți[3], ierodiaconul Nicodim Onu, fiind întărit în funcția de diacon al schitului, apoi hirotonit în treapta de ieromonah.
În anul 1944, părintele Nicodim Onu devine slujitor la biserica din Satul Nou[4], a fost numit preot și la biserica din satul Selemet, raionul Cimișlia[5]. La 27 octombrie 1947 părintele Nicodim a fost arestat, fiind acuzat de colaboraționism și agitație antisovietică printre enoriași[6]. Era învinuit că a întâmpinat în luna iulie 1941 cu pâine și sare trupele românești, care au intrat în Satul Nou și de faptul că împreună cu Serafim Dabija au construit mănăstirea în scopuri antisovietice  “transformând-o în unul dintre centrele de propagandă antisovietică din Moldova”[7].
Părintele Nicodim Onu a fost judecat în cadrul aceluiași proces cu părintele Serafim Dabija. În sentința de judecată se menționa că: “În baza art. 54-10, p. 11 și potrivit sancțiunii art. 54-2 al CC al RSS Ucrainene, pe Dabija Serafim Ivanovici, născut în anul 1915 și Onu Nicodim Stepanovici, născut în anul 1911, de pedepsit cu închiderea în lagărele de muncă de îndreptare pe timp de 10 ani pe fiecare, cu confiscarea întregii averi de la fiecare și cu pierderea drepturilor de alegere pe timp de 5 ani pe fiecare”[8].
Cei doi verișori preoți au fost repartizați într-un lagăr de muncă forțată de la Polul Nord. După ispășirea termenului de detenție, părintele Serafim revine în Moldova în martie 1955 și în următorul an, revine din Siberia și părintele Nicodim.
După reîntoarcerea din surghiun, părintele Nicodim Onu a slujit la biserica din localitatea Gâsca, suburbia orașului Tighina[9], apoi s-a retras la Mănăstirea Noul Neamț, unde a viețuit până la închiderea așezământului monahal. Din darea de seamă a Împuternicitului Consiliului pentru Problemele Bisericii Ortodoxe Ruse din RSSM din 12 decembrie 1962, aflăm că părintele Nicodim Onu “activa ilegal” în localitățile Cociulia, Chirsova și alte sate din raionul Comrat[10]. În urma acestor constatări, părintelui i s-a interzis să mai activeze ca preot, fiind înregistrat pentru parohia Gâsca în calitate de cântăreț bisericesc. Pentru că a botezat “ilegal” la casele oamenilor din satul Cioburciu, în anul 1970 părintele a fost oprit de a sluji, fiind scos de la evidență[11]. Părintele a locuit în continuare în casa sa din Tighina, fără serviciu, neavând nici o sursă de venit.

                                  Protoiereu Ioan Lisnic





[1] Nicolae Dabija, Drumul spre Biserică, rânduri și gânduri creștine, Tipografia “Europress”, Chișinău, 2013, p. 211
[2] Mănăstiri și Schituri din Republica Moldova, p. 633
[3] Buletinul Arhiepiscopiei Chișinăului, nr. 11, 1943, p. 14, 20
[4] Nicolae Dabija, Drumul spre Biserică, p. 212
[5] Teodor Candu, Pr. Octavian Moșin, p. 97
[6] Cartea Memoriei, Catalog al victimilor totalitarismului comunist, V. 1, Chilșinău, 1999, p. 458
[7] Nicolae Dabija, Părintele Serafim, Biserica Ortodoxă din interfluviul pruto-nistrean (1813-2013), Simpozion științific internațional, 14-15 octombrie 2013, Chișinău, 2013, p. 573-574
[8] Ibidem
[9] Nicolae Dabija, Drumul spre Biserică, p. 203-213
[10] V. Pasat, V. 3, p. 201
[11] Ibidem, p. 523






vineri, 13 octombrie 2017

Arhimandritul Felix Dubneac – judecat la “șase ani de închisoare comunistă”







Arhimandritul Felix Dubneac – judecat
la “șase ani de închisoare comunistă”




Arhimandritul Felix, cu numele de mirean Petru Dubneac s-a născut la 29 iunie 1912 în localitatea Voloave, jud. Soroca. La vârsta de numai 12 ani își alege viața mănăstirească. Vizitând împreună cu mama sa Mănăstirea Rudi, o roagă să-i permită să rămână la mănăstire, era anul 1924. “Și – potrivit mărturiei părintelui -  am rămas de atunci în viața mănăstirească până astăzi (1997), când trec de vârsta de 85 de ani: doar un an de stagiu militar și șase ani jumătate de închisoare comunistă, m-au separat de mănăstire”.
Între anii 1927-1931, viitorul arhimandrit a învățat la Școala de cântăreț de la Mănăstirea Dobrușa, apoi a învățat la Seminariile Teologice din Buzău și Cernica, Facultatea de Teologie, Facultatea de Litere și Filosofie și Academia de Arte din București. A fost tuns în monahism în anul 1938, intrând în obștea Mănăstirii “Sfânta Ana” din Rohia. În anul 1939 a fost hirotonit în treapta de ierodiacon și în 1955, hirotonit ieromonah.
Aflându-se la Mănăstirea Antim din București, în anul 1958, părintele Felix Dubneac a fost arestat. Împreună cu alți membri ai Rugului Aprins erau învinuiți de uneltire contra ordinii sociale. Din mărturiile părintelui basarabean Sofian Boghiu, aflăm că cei doi clerici erau învinuiți și de propagandă legionară. În dosar se menționa că: “în anul 1957 inculpatul Boghiu Sofian a primit un caiet cu poezii legionare de la inculpatul Dubneac Felix pe care, după ce l-a citit, l-a predat legionarului Zamfiroiu Grigore”. Părintele Sofian Boghiu face și o precizare că poeziile erau scrise de Radu Gyr în închisoare.
Părintele Felix a fost eliberat din închisoare în anul 1964. Tot în acel an este ridicat în treapta de protosinghel la Mănăstirea Antim, unde îndeplinea și funcția de iconograf. În anul 1967 pleacă în Statele Unite unde va fi numit preot paroh la Biserica “Sf. Ap. Petru și Pavel” din Kitchener, parohie din cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America. În anul 1973 a fost ridicat în treapta de arhimandrit, apoi în perioada anilor 1975-1994 a ocupat funcția de secretar eparhial.
În timpul aflării sale în Statele Unite, părintele Felix Dubneac a executat mai multe picturi de icoane pentru iconostase în bisericile din Statele Unite și Canada. A scris și a publicat cărți religioase, istorice și de artă. În anul 1994, părintele se retrage la mănăstire. Trece la Domnul la 25 decembrie 2008. După săvârșirea Sf. Liturghii și Slujbei înmormântării a fost înmormântat în Cimitirul “Sfânta Maria” de la Vatra Românească, Grass Jake, Michigan. 

                                      Protoiereu Ioan Lisnic







joi, 12 octombrie 2017

ÎPS Mitropolit Acad. Dr. Antonie Plămădeală – condamnat de către autoritățile comuniste și exclus din monahism




  

ÎPS Mitropolit Acad. Dr. Antonie Plămădeală – condamnat de către autoritățile comuniste
și exclus din monahism
     



“Ce înseamnă pentru mine Basarabia? Ce pot să însemne pentru cineva mama, tata, locul unde a văzut lumina zilei? Sigur că de acel loc este legat pentru toată viața, pentru întreaga existență. Locul nu e ceva întâmplător el înseamnă soarele sub care te-ai născut, pământul, râurile, vântul, tot ceea ce alcătuiește ființa noastră omenească. Basarabia înseamnă pentru mine casa părintească ori, cum foarte frumos se spune pe acolo, baștina”. Antonie Plămădeală, Basarabia, Sibiu, 2003, p. 28

Mitropolitul Antonie, cu numele de mirean Leonid Plămădeală, s-a născut la 17 noiembrie 1926 în comuna Stolniceni, jud. Lăpușna, în familia cântărețului bisericesc Vasile Plămădeală.  După absolvirea școlii primare din localitate a învățat la Seminarul Teologic din Chișinău, în vara anului 1939 era transferat în clasa a 3-a. Datorită refugiului din 1944, ultimele două clase seminariale le-a învățat la Seminarul “Nifon Mitropolitul” din București. În perioada anilor 1945-1948 își continuă studiile la Facultatea de Teologie din București, ultimul an de studii îl urmează în anul universitar 1948-1949 la Institutul Teologic de grad Universitar din Cluj. Din cauza implicării în organizații studențești anticomuniste a fost supus unor hărțuieli din partea autorităților politice de atunci. Iată ce își amintea mai târziu Mitropolitul: “în 1948, când eram la sfârșitul anului trei de teologie am prins de veste că sunt urmărit. A trebuit să mă fac dispărut [...], am fugit tocmai la Baia Mare, ca să mi se piardă urmele”. S-a angajat acolo mai întâi pedagog, apoi profesor la o școală mineră. În primăvara anului 1949, află că fusese judecat de tribunalul militar București și “condamnat la șapte ani de temniță grea, acuzat de articolul Crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”.
După susținerea tezei de licență, viitorul mitropolit a mers la Mănăstirea Prislop unde a fost tuns în monahism. Fiindcă “Securitatea i-a dat de urmă”, pleacă la București, apoi la Schitul Crasna din județul Gorj, Mănăstirea Slatina, jud. Suceava, Mănăstirea Râșca și Dragomirna. În luna august a anului 1953 a fost hirotonit în treapta de ieromonah.
În anul 1954, ieromonahul Antonie Plămădeală a fost arestat. “Am fost condamnat la patru ani temniță grea – își amintea Mitropolitul – În închisoare am stat cu oameni mari, chiar celebri, ai istoriei românești”. A stat în penitenciarul din Iași, în cel din București, apoi la Jilava până în anul 1956, când a fost grațiat. Urmează apoi Cursurile de Doctorat la Institutul Teologic din București, până în anul 1959, când datorită Decretului 410 va fi scos din monahism, din cler și exmatriculat de la studiile doctorale. A fost nevoit să muncească la negru, apoi să se angajeze în calitate de muncitor la o întreprindere de mase plastice, unde a lucrat până în anul 1968.
“Deoarece nu întrerupesem nici pentru o clipă legătura cu biserica – își amintea Î.P.S. Antonie – Patriarhul Justinian, care mă vedea în fiecare duminică la Catedrală, m-a chemat la el și mi-a spus că e posibilă reînregistrarea mea în monahism”. La scurt timp, viitorul mitropolit a fost numit secretar general al Institutului Teologic din București. În toamna anului 1968 pleacă cu o bursă de studii la o instituție catolică de rang universitar de lângă Oxford, unde și-a făcut teza de doctorat. În anul 1972 susține în cadrul Institutului Teologic din București al doilea examen de doctorat.
La 15 decembrie 1970, Sf. Sinod l-a ales Episcop – Vicar patriarhal, cu titlul Antonie Ploieșteanul. În 1979 a fost ales Episcop al Buzăului și în 1982, Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, unde a păstorit timp de 23 ani. Mitropolitul Antonie a scris foarte multe studii, a organizat și a dezvoltat învățământul teologic, a ctitorit multe biserici și mănăstiri. A activat și pe plan teologic și ecumenic, contribuind mult la dezvoltarea relațiilor interbisericești, interconfesionale și interreligioase. Datorită scrierilor sale, Mitropolitului i se acordă titluri academice de Doctor Honoris Causa, primind astfel de titluri de la Facultatea de Teologie din Presow – Cehoslovacia, de la Universitatea din Oradea, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu. A fost declarat membru de onoare al Academiei Române și al Academiei din R. Moldova.
Pe parcursul activității sale, Mitropolitul Antonie Plămădeală a fost decorat cu mai multe ordine: “Sf. Petru și Pavel”, acordat de către Patriarhia Antiohiei; “Sf. Mormânt”, acordat de Patriarhia Ierusalimului; “Crucea de aur a Sf. Rombault”, acordată de Primatul Belgiei; “Crucea papală”, acordată de Papa Paul al VI-lea; “Sf. Metodiu și Chiril”, acordat de Patriarhia Bulgară; “Sf. Serghie de la Radonej”, acordat de Patriarhia Moscovei ș.a.
Mitropolitul Antonie trece la Domnul la 29 august 2005. Slujba înmormântării a fost oficiată la 1 septembrie în Catedrala din Sibiu, apoi înmormântat în cimitirul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, jud. Brașov.

                                      Protoiereu Ioan Lisnic








marți, 10 octombrie 2017

Preotul Gheorghe Armașu – condamnat la 10 ani privațiune de libertate







Preotul Gheorghe Armașu –
condamnat la 10 ani privațiune de libertate



Preotul Gheorghe Armașu s-a născut la 25 ianuarie 1914 în satul Domulgeni, jud. Soroca. A învățat întâi la școala primară din satul de baștină, în perioada anilor 1929-1937 și-a continuat studiile la Seminarul Teologic din Chișinău, apoi la Facultatea de Teologie din Cernăuți pe care a absolvit-o în anul 1941. Între anii 1937-1939 a slujit în calitate de cântăreț bisericesc în parohia Bălcăuți, Briceni. Fiind în anul II al Facultății, la 1 ianuarie 1939 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Ap. și Ev. Ioan” din satul Vetreanca, jud. Hotin.
La data de 1 august 1943, părintele Gheorghe Armașu a fost transferat la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Moșani, jud. Soroca. Până în anul 1945 părintele a mai slujit la biserica din localitatea Plopi, același județ.
În anul 1945 părintele Gheorghe a fost arestat. Judecata l-a condamnat la 10 ani privațiune de libertate, petrecând anii de detenție într-un lagăr din regiunea Vorkuta, RASS Komi. După eliberarea din lagăr în 1954, părintelui i-a fost aplicată o altă sentință – domiciliu forțat în regiunea Vorkuta. Timp de aproape 3 ani a lucrat în calitate de șef al stației meteorologice din localitatea Sîr-Iaga, în apropiere de Vorkuta.
În anul 1957, părintele Gheorghe Armașu revine la baștină. A slujit întâi la biserica din Ocnița, apoi, timp de 3 decenii, a păstorit credincioșii din satul Petreni, Drochia. Slujbele divine în Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Petreni, s-au săvârșit fără întrerupere datorită rezistenței împotriva ideologiei comuniste a preotului paroh și a enoriașilor. Părintele Gheorghe a fost un adevărat păstor al creștinilor din Petreni, dar și al celor din satele alăturate, unde bisericile nu mai funcționau.
Pe parcursul vieții sale, părintele Gheorghe Armașu a adunat o impunătoare bibliotecă. Avea cunoștințe enciclopedice, era și un adevărat poliglot. O perioadă de timp a îndeplinit funcția de protopop. A îndeplinit și funcția de președinte al Comisiei eparhiale pentru reeditarea cărților de cult în limba română, astfel datorită străduinței părintelui în 1989 a fost editat Trebnicul, p. I.
În anul 1988, părintele Gheorghe se retrage din funcția de paroh, ieșind la pensie. După grele suferințe, la 19 februarie 1991 părintele își încheie drumul vieții pământești. La 23 februarie, după săvârșirea Sf. Liturghii și a Slujbei înmormântării părintele a fost înmormântat în curtea bisericii din Petreni.

                                   Protoiereu Ioan Lisnic







luni, 9 octombrie 2017

Preotul Nicolae Șalaru – condamnat la ani grei de gulag






Preotul Nicolae Șalaru –
condamnat la ani grei de gulag


Preotul Nicolae Șalaru, al doilea din rândul de sus

Preotul Nicolae Șalaru s-a născut la 24 aprilie 1911 în satul Jora de Jos, jud. Orhei. A învățat întâi la școala primară din localitate, apoi la Școala duhovnicească, Seminarul Teologic și Facultatea de Teologie din Chișinău. În anul 1935 era student în anul II la Facultatea de Teologie. A fost hirotonit preot în luna octombrie 1935 pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din comuna Izvoare, jud. Orhei.
La biserica din Izvoare, părintele Nicolae Șalaru a slujit cu mici întreruperi până în anul 1946, când a fost arestat. În perioada primei ocupații sovietice (1940-1941), s-a refugiat în interiorul Țării, fiind numit de către autoritățile bisericești slujitor la biserica din Zapodeni, jud. Vaslui. Revine la Izvoare în luna august 1941 pentru o perioadă de 2 ani și jumătate, ca în luna martie 1944 să se refugieze din nou în România. În perioada martie 1944 – iunie 1945 părintele a slujit la biserica din Tarcavele, jud. Vlașca. În iunie 1945 revine la baștină, fiind restabilit de către autoritățile eparhiale preot la biserica din Izvoare.
În următorul an, la 28 ianuarie 1946, părintele Nicolae Șalaru a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (МГБ) din URSS, secția județeană Orhei. Era învinuit de “activitate contrarevoluționară” și “propagandă antisovietică”, că ar fi publicat articole cu caracter profascist în publicațiile bisericești și “ar fi ținut strânse legături cu organele de “reprimare” românești, participând la interogatoriile activiștilor sovietici, maltratând pe cei arestați. După revenirea în URSS după repatriere a desfășurat o largă activitate antisovietică”. În realitate, în timpul stăpânirii românești, părintele Șalaru i-a apărat pe unii țăranii din Izvoare, vinovați de devastarea și incendierea moșiei generalului român Nicolae Dăscălescu. Prin mijlocirea preotului țăranii arestați au fost eliberați. Părintele Nicolae a intervenit pentru a fi eliberat din arest fiul de 18 ani al fostului președinte al sovietului sătesc, care fugise cu Armata Roșie peste Nistru. Părintele Nicolae a fost jdecat la 12 august 1946, fiind condamnat la 10 ani de lagăr și 5 ani privare de drepturile civice. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr din Karaganda, Kazahstan.
După ispășirea termenului de detenție, în 1956, părintele Nicolae revine la baștină. O perioadă de timp a slujit la biserica din Cahul, apoi la biserica din Grătiești, Chișinău. La 22 iulie 1992, părintele Nicolae Șalaru a fost reabilitat de către Procuratura Republicii Moldova.

                                   Protoiereu Ioan Lisnic








duminică, 8 octombrie 2017

Preotul Nicolae Samborschi – judecat pentru activitate antisovietică







Preotul Nicolae Samborschi –
judecat pentru activitate antisovietică



Preotul Nicolae Samborschi s-a născut la 6 decembrie 1903 într-o localitate din regiunea Podoliei. Ajuns la maturitate, a învățat întâi la Seminarul Teologic din Kameneț – Podolsk, apoi la Seminarul “Sf. Ap. Andrei” din Galați, pe care l-a absolvit în anul 1924. A urmat apoi studiile la Facultatea de Teologie din Cernăuți, devenind în anul 1929 licențiat în teologie. În anul 1931 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din Chelmenți, apoi a fost transferat în anul 1934 la Biserica “Sf. Anastasia” din Neporotova, ambele localități fiind din cadrul județului Hotin.
La 1 iulie 1942, părintele Nicolae Samborschi a fost transferat la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Culișcăuți, Hotin. A mai slujit la bisericile din Vetreanca, Cobolcin, apoi în 1947 a fost numit paroh la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din Vascăuți (Vașkivți), regiunea Cernăuți. Soția părintelui Nicolae a activat ca învățătoare la școlile din Neporotova și Lomacineț, Hotin. La 15 martie 1944, împreună cu fiica lor de 8 ani se refugiază în interiorul Țării, unde și-a continuat activitatea pedagogică la școlile din Goleț, jud. Severin și Broșteni, jud. Mehedinți.  
La Vascăuți, părintele Nicolae s-a aflat timp de un an, deoarece la 20 octombrie 1948 a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (МГБ). A fost învinuit de propagandă antisovietică și judecat conform art. 54, p. 10 și 11 CP al RSSU la 8 ani de lagăr. Anii de detenție i-a petrecut în lagărele de muncă forțată din cuprinsul URSS până în anul 1956, când a fost eliberat.
  După eliberare, părintele Nicolae Samborschi se reîntoarce în regiunea Cernăuți și își continuă activitatea pastorală în parohii din cadrul Eparhiei de Cernăuți. Ultima parohie, unde părintele a slujit timp de 15 ani, a fost localitatea Grușeveț (Grușivți), raionul Chelmenți cu Biserica “Sf. Nicolae”.
La 3 aprilie 1972, părintele Nicolae își încheie drumul vieții pământești. Peste două zile de la deces, sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui a fost așezat în biserica din Chelmenți, unde părintele îți începuse cu 4 decenii în urmă activitatea sa pastorală. Sf. Evanghelie din timpul privegerii a fost citită la căpătâiul celui răposat de către preotul Petru Jereghie, confrate și împreună slujitor în ogorul Domnului, dar și confrate de temniță cu cel decedat. Slujba îmnormântării a fost săvârșită de către un sobor de preoți în prezența unui număr foarte mare de credincioși, după care sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui a fost petrecut în ultimul drum și înmormântat în cimitirul din orașul Chelmenți.
La 25 decembrie 1974, părintele Nicolae Samborschi a fost reabilitat de către Judecătoria regiunii Cernăuți.

                                        Protoiereu Ioan Lisnic





sâmbătă, 7 octombrie 2017

Arhimandritul Hrisostom (Ioan Sochircă) – unul dintre preoții deportați în Siberia





Arhimandritul Hrisostom (Ioan Sochircă) – unul dintre preoții deportați în Siberia



Anul 1953, după întoarcerea din exil

Arhimandritul Hrisostom Sochircă s-a născut la 29 august 1913 în satul Popeștii de Jos, jud. Soroca, la botez primind numele Ioan. Avea studiile Seminarului Teologic din Huși pe care le-a absolvit în anul 1933 și a Facultății de Teologie din Cernăuți, studii pe care le-a absolvit în 1938. A fost hirotonit preot în anul 1939.
În timpul păstoriei sale, părintele Ioan Sochircă a slujit în mai multe parohii: Alexeeni, Racovăț, Șestaci și Cobâlea, toate localitățile fiind din județul Soroca. A avut de suferit în perioada primei ocupații sovietice, fiind amenințat cu moartea, bătut, batjocorit și înscris în listele pentru deportare. După reinstaurarea puterii sovietice în 1944, părintele a fost arestat. Judecata a avut loc în luna martie 1945, fiind condamnat conform art. 54, p. 10 - “Agitație sau propagandă contrarevoluționară” și art. 54, p. 11 - “Nedivulgarea faptelor și acțiunilor contrarevoluționare”, Cod Penal al RSSU, la 8 ani privațiune de libertate. Anii de detenție i-a petrecut în lagărele de muncă forțată din Peciorsk.
După ispășirea termenului de detenție, la începutul anului 1953, părintele Ioan revine la baștină. La 24 aprilie același an a fost numit de către autoritățile eparhiale slujitor la Biserica “Sf. Gheorghe” din satul Șestaci, r-nul Cotijeni, apoi transferat la biserica din Cobâlea, același raion. La Biserica  “Sf. Arh. Mihail” din Cobâlea, părintele Ioan a slujit până în anul 1999, când trece la Domnul.
Pe parcursul activității sale pastorale, părintele Ioan Sochircă a fost decorat cu mai multe distincții bisericești, fiind ridicat în treapta de protoiereu, apoi gratificat cu înalta distincție bisericească, mitra. După decesul presbiterei Parascheva, părintele primește cinul monahal, fiind tuns în călugărie în anul 1988 și ridicat în rangul de arhimandrit. La călugărie a primit numele Hrisostom, adică  “Gură de Aur”, datorită scrierilor sale, a predicilor, a traducerilor din operele Sf. Părinți și a versurilor teologice.
După 6 decenii de slujire “în via Domnului”, la 11 septembrie 1999, părintele Hrisostom Sochircă își încheie drumul vieții pământești. După săvârșirea Slubei Înmormântării, fiind oficiată de către un sobor de preoți, a fost petrecut în ultimul drum și înmormântat în cimitirul din satul Șestaci.

                                          Protoiereu Ioan Lisnic