miercuri, 16 august 2017

Preotul Alexandru Baltaga - martirizat în temnițele comuniste







Preotul Alexandru Baltaga -
martirizat în temnițele comuniste 




Preotul Alexandru Baltaga s-a născut la 14 aprilie 1861 în familia preotului Ștefan Baltaga, slujitor la Biserica “Sf. Nicolae” din satul Lozova, jud. Chișinău. A fost botezat la 20 aprilie în biserica din satul natal de către preotul Vasile Baltaga, având nași pe Alexandru Camevshi și Vichentie Vitovschi din Chișinău[1]. A învățat la școala parohială din localitate, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău, pe care l-a absolvit în anul 1883. În perioada anilor 1883-1885 activează în calitate de padagog la Școala spirituală din Chișinău[2]. A fost hirotonit preot în anul 1886 pe seama Bisericii “Sf. Alexandr Nevski” din localitatea Călărași-sat, jud. Chișinău[3], unde a slujit fără întrerupere timp de 54 ani.
Potrivit celor care l-au cunoscut, părintele Alexandru Baltaga era “Plin de energie, cu mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voință neînduplecată, înzestrat cu un deosebit tact, prot. Alexandru Baltaga, rămânând preot rural a muncit în cursul întregii perioade fără răgaz, cu dezinteresare, dar și cu deplin succes…”[4]. Pentru meritele sale, în perioada 1903-1925 a fost ales în repetate rânduri președinte al congreselor eparhiale, a prezidat de mai multe ori și congresele școlare ale circumscripției Chișinăului.
Pe parcursul activității sale pastorale, părintele Alexandru Baltaga a ocupat și alte funcții în eparhie: în perioada anilor 1890-1895 a fost judecător de inspecție în cercul V al jud. Orhei, apoi președinte al comitetului de revizuire a fabricii de lumânări în perioada 1904-1922, protopop al cercului V, jud. Orhei – 1905-1926 și 1928-1931. A mai îndeplinit funcția de membru al Sfatului Frăției  “Nașterea lui Hristos”, al comitetului Tipografiei Eparhiale și al Sfatului Eparhial Misionar, a mai fost președinte al Comitetului Eparhial, între anii 1908-1925; președinte al Consiliului Uniunii Clericilor Ortodocși din Basarabia, în perioada 1922-1930 ș.a.[5], a colaborat la Revista Luminătorul.
În toamna anului 1917, părintele Alexandru Baltaga a fost ales de către preoțimea basarabeană, deputat în Sfatul Țării. Este unul dintre deputații Sfatului Țării care la 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. După Marea Unire a mai îndeplinit și funcția de membru al Comitetului de unificare al bisericilor din România Mare[6].
La data de 1 iulie 1935, părintele Alexandru este pensionat și la 17 decembrie același an prin decizia Ministerului Instrucțiuni, Culte și Arte este repus în funcția de paroh la biserica din Călărași-sat, “fără a se numi alt preot în locul lui”. Această decizie ministerială a fost întărită prin hotărârea Sf. Sinod din 1 mai 1936, în care părintele era desemnat “paroh la parohia Călărași-sat din cuprinsul Arhiepiscopiei Chișinăului, în mod exepțional, până la moarte”. Aceste hotărâri erau motivate “în vederea meritelor lui deosebite în viața Bisericească Națională din Basarabia, cum și pentru rolul care l-a avut la Unirea Basarabiei cu Patria-Mumă România”[7].
Părintele Alexandru Baltaga a fost decorat în repetate rânduri cu distincții bisericești și ridicat la rangul de iconom mitrofor, la 30 august 1920. A mai fost decorat cu ordinul “Sf. Ana, gr. III” în 1907 și gr. II în 1912; “Pentru munca în organizarea înaltei festivități a centinarului de război (1812-1912), medalia de bronz” decorat în 1914; “Sf. Vladimir, gr. IV” în 1915; “Steaua României în grad de ofițer”, în 1923; “Coroana României în grad de comandor”, în 1928; “Ordinul Ferdinant I în grad de cavaler”, în 1935. Părintele Alexandru a mai fost decorat cu următoarele medalii: “Alexandru III de argint”; “Recensământul populației din anul 1897, din bronz”; “A școalelor bisericești, din argint”; “Domnia de 300 de ani a Casei Împărătești Romanov, de argint”; “Încoronarea M.S. Regelui Ferdinant I al României, din bronz”, decorat în anul 1923 și medalia “M.S. Regele Carol al II-lea al României, din bronz”, în 1933[8].
În primele zile de ocupație sovietică (1940-1941), împreună cu alți foști deputați în Sfatul Țării este arestat și părintele Alexandru Baltaga. Era învinuit de către agenții organelor NKVD, cum că: “În anul 1918 a avut o atitudine dușmănoasă față de Rusia Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Țării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha de pământ”. Părintelui i-au fost incriminate și alte puncte ale articolului 54 al Codului Penal, acordarea de ajutor aripei reacționare a burjuaziei mondiale (art. 54, p. 4); lupta activă împotriva clasei muncitoare și mișcări revoluționare (art. 54, p. 13) și sabotaj contrarevoluționar (art. 54, p. 14). Aceste învinuiri erau pedepsite de organele NKVD, cu ani grei de temniță, inclusiv cu pedeapsa capitală, condamnarea la moarte prin împușcare[9].
Părintele Alexandru s-a aflat în închisoarea din Chișinău până la sfârșitul lunii iunie 1941, când din cauza începerii operațiunilor militare, este evacuat împreună cu ceilalți deținuți în închisoarea din orașul Kazani, RASS Tătară[10]Din cauza vârstei înaintate și a presiunilor fizice și psihice la care a fost supus în timpul anchetei, cât și din cauza condițiilor inumane din temnițele comuniste, părintele trece la Domnul, la 7 august 1941. Peste 5 decenii de la arestare, Părintele Alexandru Baltaga, a fost reabilitat de către Procuratura Generală din R. Moldova, la 10 iulie 1991[11]

                                 Protoiereu Ioan Lisnic




[1] ANRM, F. 211, inv. 3, d. 144, f. 690
[2] П. А. Лотоцкiй, Списокъ и краткiя бiографiи окончившихъ полный курсъ Кишиневской Духовной Семинарiи (1813-1913 г.г.) , Епархiальная типографiя, Кишиневъ, 1913, p. 76
[3] Anuarul Arhiepiscopiei Chișinăului, 1930, Tipografia Eparhială Cartea Românească, Chișinău, p. 56
[4]  Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși, Tipografia Eparhială “Cartea Românească”, Chișinău, 1931, p. 459
[5] Ibidem
[6] Mihai Tașcă, dr. în drept, Destinul crud al preotului Alexandru Baltaga, deputat în Sfatul Țării, Ziarul Timpul, Cotidian național independent, vineri, 15 aprilie, 2011, p. 20
[7] Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, vol. III, Editura Museum, Chișinău, 2000, p. 104
[8] Ibidem, p. 104-105
[9] Mihai Tașcă, op. cit.; Cartea Memoriei, Catalog al victemelor tolitarismului comunist, vol. IV, Editura Știința, 2005, p. 22
[10] Ibidem
[11] Mihai Tașcă, op. cit.




Clerul Basarabiei în frunte cu Mitropolitul Gurie Grosu, 
în stânga mitropolitului pr. Alexandru Baltaga, anii 30 ai sec. XX










vineri, 11 august 2017

Mitropolitul Arsenie Stadniţichi – canonizat și trecut în rândul neomartirilor ortodocși








Mitropolitul Arsenie Stadniţichi – canonizat
și trecut în rândul neomartirilor ortodocși


Viitorul Mitropolit Arsenie Stadniţichi s-a născut la 24 ianuarie 1862 în familia preotului Gheorghe Stadniţchi din satul Comarova (Cumarău), jud. Hotin. A învățat la Școala spirituală din Edineț, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău și în perioada anilor 1881-1885 la Academia Teologică din Kiev. O perioadă scurtă de timp a fost profesor la Școala spirituală din Edineț (1880-1881) și după absolvirea Academiei Teologice, numit profesor la Seminarul Teologic din Chișinău. Îndeplinea și funcția de redactor al revistei Buletinul Eparhiei Chișinăului, unde a publicat foarte multe materiale legate de istoria Bisericii din Basarabia. În anul 1895 i se conferă titlul științific de magistru în teologie pe baza lucrării editate, “Gavriil Bănulescu exarh al Moldovei (1808-1812) și mitropolit al Chișinăului (1813-1821)”, tot în acest an a fost călugărit.
La 1 ianuarie 1896, monahul Arsenie Stadnițchi a fost hirotonit în treapta de ieromonah și numit inspector al Seminarului Teologic din Novgorod, Rusia. În următorul an a fost numit rector al acestei instituții și ridicat în treapta de arhimandrit. În anul 1897 este numit în funcția de inspector al Academiei Teologice din Moscova și în 1898, numit rector al academiei. În următorul an este hirotonit Episcop de Volokolamsk și Vicar al Eparhiei Moskovei. A fost transferat, în 1903, în Episcopia Pskovului. După șapte ani de activitate în Eparhia Pskovului este transferat în scaunul de Arhiepiscop de Novgorod și ridicat în treapta de mitropolit, la 28 noiembrie 1917.
În anul 1904, arhiereului Arsenie Stadnițchi i se conferă titlul de doctor în științe teologice pe baza lucrării elaborate, “Cercetări și monografii privitoare la istoria Bisericii moldovenești”. Această lucrare a fost înalt apreciată atât în cadrul Imperiului Rus cât și în România, autorul ei fii  decorat de regele Carol I al României cu medalia “Bene Merente, gr. I” și Marele premiu Uvarov”, acordat de Academia de Științe a Rusiei. Mitropolitul a scris mai multe lucrări de istorie bisericească, în acest scop a întreprins mai multe călătorii de studii și documentare în România, Muntele Athos și în Țara Sfântă. În precuvântarea studiului despre Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, autorul scria: “… exprim adâncă recunoștință tuturor celor care ne-au acordat cu bunăvoință indicații și sfaturi în elaborarea lucrării [...]. Veșnică pomenire preasfințitului Melchisedec, de a cărui ospitalitate prietenească m-am bucurat și eu în timpul călătoriei mele prin România și care, drept vorbind, a fost acela care mi-a indicat subiectul lucrării de față”.
Pe parcursul activității sale de arhipăstor, Mitropolitul Arsenie Stadnițchi, în 1906 a fost ales membru al Comitetului pentru instruire din cadrul Sf. Sinod și în următorul an, numit președinte al acestui Comitet. Mai îndeplinea și funcția de membru al Consiliului de Stat din partea clerului monahal. Era membru de onoare al Academiei Teologice din Kazan. La 28 noiembrie 1917, fiind ridicat în treapta de Mitropolit al Novgorodului, devine membru permanent al Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. Numele Mitropolitului Arsenie figura în lista celor trei candidați la scaunul patriarhal din Moskova. Considera că nu este vrednic de această înaltă demnitate, în această privință mitropolitul scria: “Așa dar, am devenit candidat pentru funcția de patriarh. Simt remușcări de conștiință, capul nu mai judecă, inima se oprește de tulburare. Doamne! Ce fel de patriarh pot fi eu. Doamne, cu lacrimi în ochi mă rog, depărtează paharul acesta de la mine. Sunt gata să pensionez, să mă duc în pustiu, unde mă vor duce ochii. Acum îi înțeleg bine pe sfinții părinți care renunțau să devină episcopi. Scriu aceste rânduri și plâng […]. Doamne, înțelepțește-mă și mă povățuiește...”. Pe parcursul activității sale pastorale, pedagogice și științifice a fost decorat cu mai multe distincții, ordinul “Sf. Stanislav, gr. III” în 1891, “Sf. Vladimir, gr. III” în 1900 și gr. II în 1911, “Sf. Ana, gr. I” în 1903 și “Sf. Alexandr Nevski” în 1915. A mai fost decorat cu “Coroana României, gr. III” în 1898, “Sf. Sava, gr. II” (Serbia) în 1899, Dreprul de a purta crucea cu pietre scupe pe culion în 1912, Dreptul de a purta al doilea engolpion în 1934 ș.a..   
În timpul regimului bolșevic, Mitropolitul Arsenie a avut mult de suferit, fiind învinuit de activitate contrarevoluționară. Pentru prima dată a fost arestat la Moskova, în noiembrie 1919, apoi în 1920, la Novgorod. A fost judecat și condamnat la 3 ani de detenție cu suspendare și exilat în regiunea Arhanghesk, apoi eliberat. Arestat din nou în 1922, împreună cu alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, în frunte cu Patriarhul Tihon. Erau cu toții învinuiți cum că ar fi opus rezistență în timpul confiscării bunurilor bisericești în folosul înfometaților. În acele vremuri Rusia trecea printr-o foamete devastatoare, atât Patriarhul Tihon, cât și Mitropolitul Arsenie îndemnau clerul să jertvească în folosul înfometaților “obiecte de preț din biserici, lipsite de utilitate liturgică”. Apelul Mitropolitului Arsenie de a jertvi în folosul înfometaților a fost publicat în ziarul “Zvezda” din 22 aprilie 1922, iată ce scria mitropolitul: “Dacă avem cu ce înlocui jertva obiectelor bisericești, să nu pierdem această posibilitate. Iar dacă nu avem ce jertvi, apoi și fără aur și argint bisericile noastre vor rămânea biserici și sf. icoane vor rămânea sf. icoane... În acest scop vă rog să evitați orice fel de violență într-o formă sau alta”. Însăși mitropolitul a jertvit în acest scop, o cruce de aur cu 11 brilante, o cruce pectorală de aur, un engolpion de aur, încrustat cu pietre scumpe. Predarea binevolă a obiectelor bisericești din partea credincioșilor nu aducea nici un avantaj autorităților bolșevice, care căutau cu orice preț să submineze autoritatea Bisericii, de aceea au și urmat arestările din 1922. Mitropolitul Arsenie, cu mici întreruperi, s-a aflat în detenție până la 10 ianuarie 1924 și peste câteva zile după eliberare, din nou arestat și încarcerat în închisoarea Butîrka din Moskova. Peste un an de detenție a fost exilat în Asia Mijlocie, întâi la Așhabad, apoi la Tașkent. La Tașkent, potrivit mărturiei părintelui Constantin Popovici, Președintele comitetului de redacției al Revistei Luminătorul, cu care mitropolitul înteținea corespondența, cât și cu nepoata sa de pe frate, Antonina M. Andronachievici, născută Stadnițchi, care locuia în Chișinău, mitropolitul, “împreună cu alți vre-o câțiva episcopi gătea pe rând bucate pentru niște lucrători”.
La 11 august 1933, Î.P.S. Arsenie este numit de către Sinod, Mitropolit de Tașkent și Turkestan. Mitropolitul săvârșea slujbele divine sub cerul liber, în fața unui paraclis din cimitir, unicul locaș sfânt din Tașkent în care se mai oficiau slujbe bisericești. Slujbele Mitropolitului Arsenie adunau până la 20.000 de credincioși din oraș și din împrejurimi.
La 23 februarie 1936, Mitropolitul Arsenie Stadnițchi trece la Domnul. A fost înmormântat în cimitirul Botkin, în preajma paraclisului unde săvârșea slujbele bisericești în timpul aflării sale la Tașkent. În semn de aleasă prețuire cât și pentru jertvelnicia sa pentru credință, Mitropolitul Arsenie a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă din diasporă, fiind trecut în rândul neomartirilor ortodocși. Începând cu anii 90 ai secolului trecut, la Novgorod (Rusia), în amintirea marelui ierarh, sunt organizate mai multe manifestări culturale printre care și conferințe științifice sub genericul  Opera Mitropolitului Arsenie (Арсеньевские чтения). 

                            Protoiereu Ioan Lisnic