marți, 22 august 2017

Preotul Boris Nicolaev – omorât în chinuri groaznice








Preotul Boris Nicolaev –
omorât în chinuri groaznice



Preotul Boris Nicolaev s-a născut la 18 august 1910 în familia preotului Sava Nicolaev, parohul Bisericii “Sf. Nicolae” din Bașcalia, jud. Bender. A fost botezat la 25 august în biserica din Bașcalia de către preotul Dimitrie Hartea din Cașcalia, având nași pe absolventul Seminarului Teologic din Chișinău, Ioan Nicolaev (fratele preotului Sava Nicolaev) și soția preotului Dimitrie Hartea, Anastasia. Ajuns la maturitate a urmat studiile Seminarului Teologic din Ismail, după care și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie. A fost hirotonit preot la 25 august 1935, pe seama Bisericii “Sf. Nicolae” din localitatea Culevcea, jud. Cetatea Albă. Pe parcursul activității sale pastorale a fost decorat cu mai multe distincții bisericești și ridicat în treapta de protoiereu.
Ultima parohie a părintelui Boris Nicolaev a fost localitatea Baraboi, r-nul Râșcani, cu Biserica “Nașterea Maicii Domnului”, numit la 1 octombrie 1948. În această parohie părintele a slujit timp de 12 ani. Era perioada prigoanei atee îndreptată împotriva slujitorilor Bisericii cât și de distrugere și demolare a locașelor sfinte. Unde activiștii întâmpinau mari piedici la distrugerea bisericilor, se răfuiau mai întâi cu oponenții planului lor barbar. Așa s-a întâmplat și la Baraboi. La începutul lunii ianuarie 1961, preotul Boris Nicolaev împreună cu cântărețul bisericesc, Trifon Rabei, întorcându-se de la o înmormântare săvârșită în satul vecin, au fost amândoi omorâți cu bestialitate. “Pe părintele Boris l-au lovit la tâmpla dreaptă i-au scos ochiul drept, i-au rupt mâna dreaptă și i-au schilodit tot corpul”. Părintele a fost înmormântat în cimitirul satului la 5 ianuarie 1961. Tot în acest an biserica din Baraboi a fost închisă și distrusă de către autoritățile sovietice.
Peste 45 ani de la asasinarea părintelui Boris, rămășițele pământești ale preotului au fost reînmormântate în curtea bisericii. La 17 iunie 2006 după oficierea Sf. Liturghii a fost săvârșită slujba parastasului și reînhumarea osemintelor preotului, cel care a pătimit pentru credință.

                               Protoiereu Ioan Lisnic






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu