miercuri, 28 iunie 2017

Preotul Dimitrie Baltaga – omorât în timpul revoluției din 1917





Preotul Dimitrie Baltaga –
omorât în timpul revoluției din 1917




Biserica veche din Costești

Preotul Dimitrie Baltaga s-a născut în anul 1843, în familia preotului Sava Baltaga din localitatea Lozova, județul Chișinău. Avea studiile Seminarului Teologic din Chișinău, pe care le-a absolvit în anul 1867. În toamna aceluiași an a fost hirotonit preot pe sema Bisericii Sf. Nicolae” din satul Costești, județul Chișinău, unde a slujit până în 1917.
Pe parcursul activității sale pastorale, părintele Dimitrie Baltaga activa și în cadrul procesului de instruire. A ținut ore de religie în școlile localității. Întâi în școala parohială, care în 1872 devine școală elementară populară, iar mai apoi școală a Ministerului învățământului și din 1890, școală primară. Părintele Dimitrie făcea parte din pleada preoților basarabeni care “păstrau în viața lor obiceiurile vechi moldovenești, întrebuințau în familie numai graiul poporului, cunoșteau și apreciau multe cântece populare și în genere muzica națională, întreținându-și astfel simțul de neam”.
Pentru merite în activitatea pastorală, părintele Dimitrie a fost decorat în repetate rânduri cu distincții bisericești și ridicat în treapta de protoiereu la 14 aprilie 1904. În anul 1910 a fost decorat cu ordinul “Sf. Vladimir, cl. IV”. Era membru al Societății istorico-bisericești din Basarabia și membru al conducerii zemstvei guberniale din Chișinău. Îndeplinea și funcția de protopop al Cerclui II, Chișinău, fiind numit în această funcție la 28 mai 1906. Din inițiativa preotului paroh, la Costești, în perioada anilor 1908-1909 se construiește actuala biserică, care a fost târnosiotă la 22 noiembrie 1909.
După revoluția rusă din februarie 1917, în Basarabia domnea o anarhie bolșevică. Soldații părăseau unitățile, se grupau în cete și tulburau localitățile prin dezordini, jafuri și asasinări. Victimă ale acestor fărădelegi a fost și părintele Dimitrie Baltaga din Costești, fiind “omorât mișelește de haitele instigate bolșevice”, în luna august 1917. Ion Pelivan, unul dintre militanții de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, în amintirile sale, îl înscrie pe protoiereul Dimitrie S. Baltaga, în rând cu fruntașii luptei naționale basarabene, Simion Murafa, Andrei Hodorogea și Mihail M. Razu. Părintele Dimitrie Baltaga a primit cununa muceniciei la 74 ani de viață pământească, fiind îmormântat în preajma bisericii din Costești, construită în timpul păstoriei sale.   


                                          Protoiereu Ioan Lisnic



Buletinul Eparhiei Chișinăului, nr. 11, 1867, p. 125

Biserica "Sf. Nicolae" din Costești (1908-1909)









vineri, 23 iunie 2017

Preotul Emilian Cucuetu – martirizat în timpul prigoanei sovietice





Preotul Emilian Cucuetu –
martirizat în timpul prigoanei sovietice



Biserica din Mihăileni, jud. Bălți 

Preotul Emilian Cucuetu s-a născut în anul 1906. Avea studiile Școlii spirituale din Edineț și a Seminarului Teologic din Chișinău, pe care le-a absolvit în anul 1930. A fost hirotonit preot de către P.S. Episcop Visarion al Hotinului (1923-1935), pe seama Bisericii “Acoperemântul Maicii Domnului” din comuna Mihăileni, județul Bălți.
Cu părere de rău puțin ne este cunoscută activitatea pastorală a părintelui. În următorii ani după venirea sa la Mihăileni, părintele Emilian Cucuetu este ales președinte al organizației legionare din județul Bălți. Jumătate din cei 50 de membri ai mișcării județene erau din Mihăileni, fiind atrași în această mișcare “pe baza fondului lor religios și activau mai puțin în plan politic, fiind apreciați ca și inexistenți ca propagandiști”. Activitatea membrilor mișcării era îndreptată la acea vreme mai mult în organizarea taberelor de muncă. Mișcarea fiind reorganizată prin înființarea partidului “Totul pentru Țară”. În perioada de vară a anului 1935 a fost finisată construcția bisericii din Valea Mare, județul Bălți, începută în urmă cu șase ani. La această lucrare au participat un grup de 25 voluntari, studenți și elevi. În condiții asemănătoare s-a început și contrucția unei biserici în localitatea Buga, județul Lăpușna. La rugămintea preotului paroh din Cotijenii Mari, județul Soroca, de la Chișinău pornesc spre această localitate un grup de voluntari, mergând pe jos timp de 3 zile pe timp ploios, pentru a reconstrui una dintre bisericile localității, care se prăbușise. După patru luni de muncă, biserica a fost sfințită.
La 3 ianuarie 1934, legiunea de jandarmi din Bălți, expediază o notă informativă către Parchetul Tribunalului Bălți, în care se arăta că “din cercetările făcute s-a dovedit vinovăția preotului Emilian Cucuetu din Mihăileni, care a fost deținut cu actele dresate”, înaintate Parchetului. Din lipsă de probe părintele a fost achitat. În vara anului 1937, părintele Emilian a fost înlăturat din funcția de președinte al organizației legionare, Bălți, din cauza “incapacității sale de a atrage persoane noi”.
În primul an de ocupație sovietică (1940-1941), părintele Emilian Cucuetu a fost arestat și deportat în Siberia. Potrivit altor surse, a fost asasinat de sovietici în timpul retragerii lor din Basarabia. 

                                           Protoiereu Ioan Lisnic







marți, 20 iunie 2017

Preotul Alexandru Nazarevici – condamnat la moarte prin împușcare




Preotul Alexandru Nazarevici –
condamnat la moarte prin împușcare



Biserica “Înălțarea Sf. Cruci” din localitatea Greaznovka, 
regiunea Voronej (în prezent regiunea Lipețk, Rusia)

Preotul Alexandru Nazarevici s-a născut la 1 august 1879 în familia cântărețului bisericesc Petru Nazarevici din satul Gvozdăuți, jud. Hotin. A învățat la Școala spirituală din Edineț. În luna august a anului 1905 a fost numit cântăreț la Biserica “Schimbarea la Față a Domnului” din Cherstinești, jud Hotin. La 4 martie 1909 a fost transferat la Catedrala “Acoperemântul Maicii Domnului” din orașul Hotin.
În anul 1930 era preot la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din localitatea Sîrskoe, regiunea Voronej (Rusia). Aceste date sunt cunoscute, fiindcă la 20 ianuarie 1930 a fost arestat și judecat la 5 ani de exil în regiunea Arhanghelsk, unde în anul 1932 s-a aflat timp de 2 luni în detenție.
După revenirea din exil a slujit la Biserica “Înălțarea Sf. Cruci” din localitatea Greaznovka, regiunea Voronej (în prezent regiunea Lipețk, Rusia). La 10 august 1937, părintele Alexandru a fost arestat din nou. Era învinuit de activitate contrarevoluționară, fiind socotit “membru al unei organizații monarhiste”. Aceste acuzații părintele le-a respins categoric. A fost judecat la 15 octombrie 1937. Sentința de judecată a fost stabilită în cadrul ședinței trocii NKVD din regiunea Voronej, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 15 octombrie 1937.
În anul 1960, părintle Alexandru Nazarevici, condamnat la moarte prin împușcare a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Lipețk. 

                                      Protoiereu Ioan Lisnic






sâmbătă, 17 iunie 2017

Preotul Nicolae Gonța (Goanță) – ucis în timpul prigoanei împotriva credinței





Preotul Nicolae Gonța* (Goanță) –
ucis în timpul prigoanei împotriva credinței 



Părintele Nicolae Gonța s-a născut la 10 iunie 1908. Avea studiile Seminarului Teologic și a Facultății de Teologie din Chișinău. În anul 1929, părintele era student în anul II la Facultatea de Teologie. La 1 octombrie, același an, a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Sf. Nicolae” din Ciocâlteni, jud. Orhei. În următorul an, la 1 februarie este transferat la Biserica “Sf. Arh. Mihail” din localitatea Negrea (comuna Cărpineni), jud. Lăpușna. În aceasta parohie părintele a slujit până la 1 august 1938, când a fost transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din Volcineț, același județ.
Pentru merite deosebite în activitatea pastorală și misionară desfășurată în parohiile în care a slujit, părintele Nicolae Gonța a fost decorat în repetate rânduri cu distincții bisericești, fiind ridicat la rangul de protoiereu. În luna august 1939, împreună cu alți clerici ai Arhiepiscopiei Chișinăului a frecventat cursurile misionare.
În 1940, părintele era slujitor la Călărași. La 28 iunie, în urma înaintării notei ultimative de către Guvernul sovietic, în care se cerea cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, printre preoții care se evacuau peste Prut era și părintele Nicolae Gonța. A fost numit de către autoritățile bisericești slujitor la Biserica “Sf. Nicolae” din parohia Coastă, Slatina, jud. Olt.
Revine în Basarabia în 1941, fiind numit protopop de plasă la Călărași. În perioada anilor 1941-1944 slujește la Biserica “Sf. Alexandru Nevski” din Călărași-sat, unde mai bine de cinci decenii a slujit preotul martir Alexandru Baltaga, arestat în 1940. 
Activitatea părintelui Nicolae în parohie era îndreptată și în direcția culturală, desfășurată în cadrul Căminului cultural. La 12 februarie 1942, la Călărași se înființează Căminul cultural de plasă, din care făceau parte reprezentați ai Căminelor culturale locale. La adunarea de constituire, părintele a fost ales membru al Sfatului Căminului de plasă. A fost ales și conducător al Secției “Cultura sufletului, minții și a conștiinței naționale”. În cadrul secției respective se desfășurau mai multe activități: religioase, corale, șezători ș.a.
La 8 iunie 1943, parohia Călărași-sat, unde era paroh părintele Nicolae Gonța, a fost vizitată canonic de către Î.P.S. Arhiepiscop Efrem. Iată ce scria însoțitorul ierarhului: “Biserica Sf. Alexandru spațioasă și reparată, în exterior și frumoasă la vedere” se începu-se lucrările de reparație interioară. Biserica, cât și curtea bisericii erau “în perfecta regulă și curățenie”. La 20 iunie, același an a avut loc sfințirea bisericii din Călărași-târg. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către Arhiepiscopul Efrem, înconjurat de către un sobor de preoți în frunte cu protoiereul de plasă Nicolae Gonța. Pentru “activitatea plină de rod”, părintele Nicolae a fost ridicat la rangul de iconom. La sfârșitul Sf. Liturghii, părintele Nicolae, a ținut și o predică.
     În următorul an, din cauza apropierii frontului, părintele Nicolae împreună cu alți preoți basarabeni se refugiază în vechiul Regat. A fost încadrat de către autoritățile bisericești într-o parohie din județul Dolj. Își găsește sfârșitul la Craiova, fiind atacat și împușcat în stradă de către un grup de soldați sovietici. Potrivit mărturiei părintelui Vasile Țepordei, părintele Nicolae a fost agresat și înjunghiat de soldații sovietici la Craiova  pe str. Unirii. A decedat peste 3 zile, la 26 noiembrie 1944 fiind înmormântat în Cimitirul Sineasca din Craiova.
Peste 4 decenii de la asasinarea preotului Nicolae Gonța, la 20 octombrie 1984, rămășițele pământești ale părintelui au fost reînhumate în Cimitirul Mărcuța din București, alături de soția și de fiica sa. Slujba înmormântării a fost săvârșită de către preoții basarabeni Vasile Țepordei, Teodor Gotcă și Nicolae Pretorian.




                                          Protoiereu Ioan Lisnic





* În Martirologii părintele Nicolae este înscris Goanță. Numele adevărat al părintelui este Gonța, vezi Elena Teodoreanu, Părintele Dimitrie cel necunoscut, Editura Bizantină, 2001, sau Elena Teodoreanu, Părintele Dimitrie cel necunoscut. Destinul unui preot basarabean, Revista Academos, nr. 3, septembrie, 2013, p. 103 







vineri, 9 iunie 2017

Părintele Zosima Cerchez – monahul “fără de arginți”






Părintele Zosima Cerchez – 
monahul “fără de arginți”



Potrivit relatărilor celor care l-au cunoscut, părintele Zosima îndeplinea cu strictețe pravila monahală, era și un bun predicator. Tot câștigul său îl împărțea săracilor și celor în nevoi. Deseori îl auzeai zicând: “Călugării nu au nevoie de bani”. De aceea și a fost numit monahul “fără de arginți”. Avea și darul proorociei.
Părintele Zosima Cerchez s-a născut la 18 noiembrie 1884 în familie de țărani. Părinții săi erau Sofronie și Parascheva Cerchez din satul Vertiujeni, jud. Soroca. A fost botezat la 28 noiembrie în Biserica “Sf. Treime” din satul vecin, Zăluceni (biserica din Vertiujeni la acea vreme era în fază finală de construcție) de către preotul Ioan Chihai, primind numele de botez Mihail. Nașii săi de botez fiind Ioan Bujoreanu și soția lui Partenie Ciobanu, Zinovia[1].
A învățat întâi în școala elementară din satul natal, apoi la Școala spirituală și până în 1914, la Seminarul Teologic din Chișinău[2]. O perioadă de timp face ascultare la Mănăstirea Balta din gubernia Podolia, unde a fost tuns în monahism, apoi hirotonit în treapta de ierodiacon și mai apoi în cea de ieromonah[3]. La acea vreme, atât în Podolia cât și în Basarabia, erau selectați candidați meritoși la preoție, pentru a face misionarism în combaterea mișcării inochentiste, care ajunseseră la apogeu.
Revine în Basarabia, înainte de a se stabili frontiera pe Nistru. Se stabilește la Chișinău, intrând în obștea de călugări de pe lângă Casa Arhiepiscopală, fiind numit slujitor la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” de la Via Arhierească. Pentru activitatea pastorală și misionară, părintele ieromonah Zosima Cerchez a fost hirotesit în treapta de Singhel, iar la 15 august 1931, în treapta de Protosinghel[4].
În anul 1937, părintele Zosima se afla la Mănăstirea Hârjăuca[5], la care s-a aflat până la lichidarea ei din 1940, când autoritățile sovietice locale au prefăcut mănăstirea în casă de odihnă. Datorită acestor împrejurări, o parte dintre viețuitorii mănastirii s-au retras la alte mănăstiri, iar ceilalți s-au stabilit cu traiul în satele vecine[6].
După eliberarea Basarabiei, părintele Zosima, a fost printre primii clerici înscriși pentru a continua activitatea misionară în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. În luna august a anului 1941, părintele este numit stareț al Mănăstirii Balta, vechiul său loc de metanie. Împreună cu călugării, cei cinci viețuitori ai mănăstirii, au depus o muncă enormă în refacerea așezământului monahal, se desfășura și o activitate misionară în combaterea mișcării inochentiste. Despre activitatea misionară și gospodărească de la Mănăstirea Balta se scria și în publicațiile religioase: “La mănăstirea Sf. Treime din Balta se desfășoară o interesantă activitate misionară împotriva inochentismului”[7]. La începutul anului 1942, se mai scria : “Pentru a stăvili mișcarea inochentistă la Balta, unde sectanții se adunau în jurul mormântului păr. Teodosie Levițchi, încă din august 1941, ieromonahul Zosima Cerchez, un vechi cunoscător al inochentiștilor a început să organizeze mănăstirea. Datorită măsurilor luate de sfinția sa, inochentiștii s-au mutat la Lipețcoe, jud. Râbnița. El a început să lucreze cu multă râvnă și pricepere, în prezent aici se desfășoară o activitate rodnică gospodărească și misionară”[8].
Activitatea misionară a adus și roade, mulți dintre inochentiști au revenit la drepta credință: “La Balta, în jurul mănăstirii Sf. Treime, reînființată și condusă de starețul Zosima Cerchez, se duce o frumoasă lucrare de întoarcere a inochentiștilor la matca Ortodoxiei […], mulți dintre acești rătăciți s-au întors la drepta credință în urma lucrării misionare a starețului sus numit[9].
Lucrările de reconstrucție a bisericii mănăstirii au durat până în luna august a anului 1942. Fără a primi vre-un ajutor, s-au sprijin de la cineva, datorită muncii enorme depuse de obștea mănăstirii, sub conducerea părintelui stareț, lucrările de reconstrucție au fost duse la bun sfârșit. Materialele de contrucție necesare erau procurate din venitul părintelui stareț. Într-un raport de activitate misionară, semnat de părintele Mihail Grosu, protopopul județului Balta, se menționa: “La mănăstirea din orașul Balta, unde a lucrat ca stareț părintele protosinghel Zosima Cerchez, s-au înfăptuit lucrari demne de toată lauda. Fără nici un sprijin din partea nimănui, cheltuindu-și salariul și toată agoniseala, prin muncă și dragoste de cele sfinte, părintele Zosima a refăcut și organizat complet mănăstirea”[10].
Slujba de sfințire a bisericii mănăstirii a fost săvârșită în mod solemn, la 15 august 1942. Invitații la slujba de sfințire au fost, arhimandritul Antim Nica, Vicarul Misiunii, preotul Mihail Grosu, protopopul județului Balta, ierodiaconul Dosoftei Moraru, slujitor la catedrala din Balta și secretar al protopopiei, și ierodiaconul Felix Dubneac[11]. Ultimul fiind coleg de seminar cu ierodiaconul Dosoftei Moraru, era și foarte atașat de personalitatea părintelui Zosima, ambii fiind originari din județul Soroca.
La retragerea autorităților românești din Transnistria, în 1944, părintele Zosima Cerchez a rămas la Mănăstirea Balta. După instaurarea puterii sovietice, numai în perioada din octombrie 1944 până în iulie 1945, au fost arestați de organele NKVD, zece preoți din regiunea Odesa, care au activat în cadrul Misiunii. A fost arestat și părintele Zosima Cerchez. Toți erau învinuiți de propagandă antisovietică, cum că în timpul cât “s-au aflat pe teritoriul ocupat de trupele germane-române …, rosteau predici antisovietice, pe ocupanți îi numeau eliberatori de bolșevici și defăimau puterea sovietică”[12]. Au fost judecați de către Tribunalul Militar din Odesa, sentința de judecată în majoritatea cazurilor a fost aceeași, condamnați la 10 ani de lagăr de “reeducare prin muncă” cu confiscarea averii, pe care mulți dintre ei nici nu o aveau[13].
Anii de detenție, părintele Zosima, i-a petrecut în Karlag, în unul dintre lagărele de concentrare de pe teritoriul regiunii Karaganda din Kazahstan[14]. Timp de zece ani a îndurat mizeria lagărului stalinist, muncile grele și condițiile inumane de detenție. După eliberarea din lagăr, i-au stabilit altă sentință, domiciliul obligatoriu în regiunea Aktiubinsk din Kazhstan. În perioada anilor 1955-1960, părintele Zosima a slujit în Biserica “Sf. Vladimir” din Aktiubinsk. Locuia modest, într-o căsuță mică din curtea bisericii[15]. În această biserică, fiind unica din regiune, au slujit mulți preoți supuși represiunilor, după ispășirea termenului de detenție sau exilați în acele ținuturi[16]. Printre preoții care au slujit în acest locaș sfânt întâlnim și numele “egumenului Zosima”[17].
Potrivit relatărilor celor care l-au cunoscut, părintele Zosima îndeplinea cu strictețe pravila monahală, era și un bun predicator. Tot câștigul său îl împărțea săracilor și celor în nevoi. Deseori îl auzeai zicând: “Călugării nu au nevoie de bani”. De aceea și a fost numit monahul “fără de arginți”. Avea și darul proorociei[18].
În anul 1960, fiind înaintat în vârstă și văzând că-i slăbesc puterile, părintele Zosima Cerchez, se întoarce la baștina sa, în satul său natal, Vertiujeni. Aici își petrece ultimii ani de viață, între cei apropiați și dragi. Trece la Domnul la 24 februarie 1965. A fost îmormântat în cimitirul din localitate, fiind condus în ultimul drum de foarte mulți creștini[19].



                                           Protoiereu Ioan Lisnic




[1] ANRM, F. 211, inv. 6, d. 210, f. 470
[2] KEB, nr. 25, 1914, p. 267
[3] Биографический справочник "За Христа пострадавшие", ПСТГУ, М. 1997г., 698с., Sursa: http://www.pstbi.ccas.ru/bin/db.exe/no_dbpath/docum/ans/ans/newmr/?HYZ9EJxGHoxITYZCF2JMTdG6Xbu5fi4cf8*U87SZs8eZdm0AeCKUe8gUYOvYs8uhfe8ctmY* , consultat, 3.04.2017, ora 18.50
[4] Revista Luminătorul, nr. 23, 1931, p. 1213
[5] Биографический справочник "За Христа пострадавшие",
[6] В. Пасат, Православие в Молдавии, власть, церковь, верующие, 1940-1953, Том I , Москва, POCCПЭН, 2009, p. 168
[7] Revista Misionarul, nr. 1, 1942, p. 54
[8] Transnistria Creștină, Revista Misiunii Ortodoxe Române în Transnistria, anul I, nr. 1, ianuarie-martie, 1942, p. 62
[9] Revista Misionarul, nr. 1, 1942, p. 55
[10] Transnistria Creștină, Revista Misiunii Bisericești din Transnistria, anul I, nr. 3-4, iulie-decembrie, 1942, p. 48
[11] Adrian Nicolae Petcu, Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria, Revista Dosarele Istoriei, nr. 11, 2002, p. 21
[12] Микола Михайлуца, Здійснення Органами Дпу-Нквс України Репресій Проти Православної Церкви на Одещині (1930 – 1940-ві рр.), З архівів ВУЧК-ГПУ-НКВД-КГБ, Науковий і документальний журнал, Київ 2004, nr. 1-2 (22/23), p. 445
[13] Ibidem, p. 446
[14] Биографический справочник "За Христа пострадавшие",
[15] Ibidem
[16] Храм Святого Архангела Михаила г.Актюбинска, Sursa: http://hram.kz/home/17-2010-02-11-12-19-32.html, consultat, 3.04.217, ora 19.20
[17] Ibidem
[18] Биографический справочник "За Христа пострадавшие",
[19] Ibidem



Mănastirea Balta




                     Mormântul Părintelui Zosima Cerchez, 16 ianuarie 2020











luni, 5 iunie 2017

Preotul Constantin Stadnițchi – martirizat în timpul persecuțiilor sovietice





Preotul Constantin Stadnițchi –
martirizat în timpul persecuțiilor sovietice



Biserica "Sf. Treime" din Chișinău, 1942

Preotul Constantin Stadnițchi s-a născut la 23 mai 1886[1]. În perioada anilor 1899-1903 a urmat studiile la Școala spirituală din Chișinău[2]. După absolvirea studiilor, a fost numit cântăreț la Biserica “Sf. Nicolae” din Frăsinești, jud. Lăpușna, iar în anul 1905, a fost transferat la Biserica “Pogorârea Sf. Duh” din Seliștea, același județ[3].
După zece ani de activitate în calitate de cântăreț, a fost hirotonit în treapta de diacon, slujind în continuare în funcția de cântăreț până în anul 1917. La data de 3 octombrie 1916, părintele diacon Constantin Stadnițchi, a fost transferat în calitate de cântăreț la Biserica “Sf. Treime” din Chișinău[4]. Aflat la Chișinău, în primăvara anului 1917, susține examenul pentru a deveni preot. A fost hirotonit în treapta de preot la 1 mai 1917 și numit la biserica din Seliștea[5], unde activa-se anterior în calitate de cântăreț.
În anul 1921, părintele a fost transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din localitatea Vânători (com. Boldurești), jud. Lăpușna[6], unde aproape două decenii a păstorit credincioșii din această parohie.
În primul an de ocupație sovietică și de prigoană împotriva Bisericii (1940-1941), părintele Constantin Stadnițchi a fost arestat, primind cununa muceniciei prin asasinare[7]. În lista clericilor pensionari, decedați și deportați, văduvelor, orfanilor sau moștenitorilor lor, publicată în Buletinul Arhiepiscopiei Chișinăului, figura și numele părintelui Constantin Stadnițchi. Urma ca la începutul anului 1943, preoteasa văduvă, Liubo Stadnițchi, să primească o  primă de ajutor reciproc[8].

                                          
                                              Protoiereu Ioan Lisnic




[1] Anuarul Arhiepiscopiei Chișinăului, Chișinău, 1930, p. 74
[2] KEB, nr. 14, 1903, p. 326
[3] Spravocinaia kniga Kisheniovskoi Eparhii na 1905 god, Kisheniov, 1905, p. 95
[4] KEB, nr. 42, 1916, p. 230
[5] Idem, nr. 18-19, 1917, p. 89
[6] Anuarul Arhiepiscopiei Chișinăului
[7] Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic de Misiune al BOR, Bucureșt, 2007, p. 768, Apud: Ziarul Raza, 1-9 ianuarie 1943
[8] Buletinul Arhiepiscopiei Chișinăului, Foaie oficială lunară, nr. 1, 1943, p. 12