SUNT PERIOADE DE TIMP RÂNDUITE DE PRACTICA ŞI CANOANELE BISERICII CÂND FEMEIA NU SE POATE APROPIA DE CELE SFINTE

SUNT PERIOADE DE TIMP RÂNDUITE DE PRACTICA ŞI CANOANELE BISERICII CÂND FEMEIA NU SE POATE APROPIA DE CELE SFINTE

„Nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28).

          În ultimul timp pe unele portaluri de știri ortodoxe au apărut mai multe comentarii privind perioadele de timp în care intrarea femeilor în Biserică este oprită. Dezbaterile pe marginea acestui subiect ar putea dezorienta pe unii credincioși.Din acest motiv,propun spre lectură un material propriu ce ține de subiectul vizat, publicat în 2003 în ziarul Altarul Credinței.

Din cele mai vechi timpuri a existat în mintea multor oameni un dezechili­bru nedrept între bărbat şi femeie. Starea de inferioritate în care se afla fe­meia faţă de bărbat, în lumea antică, era considerată ca ceva natural. Chiar şi la poporul roman şi cel grec, care aveau o cultură înaltă, drepturile fe­meilor erau mărginite, ele erau consid­erate ca persoane tutelate şi în subor­donare permanentă, civilă şi socială.

În Legea Nouă femeia nu mai este comparată cu Eva, femeia lui Adam, ci cu Fecioara Maria, Eva cea nouă, Maica Domnului, prin a cărei ascultare şi maternitate S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu.

În Epistola către Galateni Sf. Apostol Pavel scrie: „Nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28).

Egalitatea între sexe înalţă demnitatea femeii la nivelul pe care îl merită având dreptul ei propriu de viaţă.

Nu trebuie, însă, să înţelegem ca pe nişte restricţii neîntemeiate sau ca pe nişte practici învechite care ar face discriminare între sexe anumite perioade de timp, mai mari sau mai mici, în care femeia nu poate să intre în biserică. Rânduite de practica şi canoanele Bisericii, aceste restricţii sunt legate de anumite situaţii din viaţa femeii.

După naşterea unui copil femeia nu poate intra în biserică timp de 40 de zile. Aceasta este o perioadă în care organismul femeii se reface după naştere; în această perioadă de timp se elimină tot ceea ce a ţinut de vieţuirea pruncului în pântece şi de naşterea lui; perioadă când se săvârşesc o serie de lerurgii, adică slujbe, atât pentru mama, care a năs­cut, cât şi pentru pruncul, care a venit pe lume. Rânduieli de curăţire şi binecuvântare a noului-născut şi a mamei lăuze, rugăciuni ce se citesc de preot în prima, a opta şi la 40 de zile de la naştere, când se face îmbisericirea pruncului născut. Aceste rân­duieli trebuie neapărat respectate şi numai după rugăciunea de îmbisericire, care se citeşte în pridvorul bis­ericii, mama poate intra în biserică.

Altă perioadă de timp care e mai mică, de câteva zile, în care femeia nu se poate apropia de cele sfinte, e perioada ciclului lunar, când organis­mul femeii se curăţă de impurităţile provenite din eliminarea sângelui ne­folositor. Conform canonului 7 al lui Timotei al Alexandriei, femeia care se află în această situaţie nu se cade a se apropia de Sfintele Taine până când nu se va curăţa, deci până nu va trece perioada ciclului lunar.

Referitor la aceste interdicţii canonul doi al Fericitului Dionisie al Alexandriei spune: „Iar în privinţa fe­meilor, care au curăţirea lunară, dacă se cuvine, aflându-se ele aşa, să intre în casa lui Dumnezeu, socotesc că şi a întreba este de prisos; deoarece cred că nici ele, fiind credincioase şi cucer­nice n-ar îndrăzni aflându-se aşa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de trupul şi sângele lui Hristos; căci nici ceea ce avea scurg­erea de sânge de 12 ani nu s-a atins de El spre vindecare, ci numai de poalele Lui; dar este lucru neprihănit a se ruga, oricum ar fi cineva, şi a-şi aduce aminte de Stăpânul, oricum s-ar afla, şi de a se ruga de a dobândi ajutor; iar cel ce nu este cu totul curat, cu sufletul şi cu trupul, se va opri de a se apropia de cele sfinte, şi de Sfintele Sfinţilor”.

Bunul simţ obligă, aşa cum spune şi canonul, ca în această perioadă să nu se apropie de cele sfinte. Prin aceasta nu se coboară cu nimic demni­tatea femeii, care în ciuda observării acestor restricţii, rămâne acea fiinţă fără egal care aduce pe lume copii.

Dar, desigur, sunt şi alte cazuri aparte sau patologii când apropierea de cele sfinte în perioada oprită ţine mult de măiestria duhovnicului, de aceea este absolut necesar să ne sfătuim cu duhovnicul în astfel de situaţii, înainte de a lua o hotărâre de sine stătător.

Din egalitatea în faţa lui Dumnezeu a rezultat egalitatea religioasă şi morală a femeii cu bărbatul. Dacă soţia se supune bărbatului ca lui Hristos (Efes 5, 22-33), această supunere o reflectă pe cea a Bisericii în relaţia ei cu Hristos. Dacă bărbatul este cap femeii, acest lucru oglindeşte relaţia lui Hristos cu Trupul Său, Biserica.

                                               Altarul Credinţei, nr. 18, 2003

                                               Protoiereu Ioan Lisnic