Din istoria
bisericii “Sf. Ierarh Nicolae”
din orășelul Marculești,
Florești
...
Orăşelul Mărculeşti a fost întemeiat la 25 mai 1837 pe
pământul moşierului Simeon Starov, Ispravnic de Soroca, luat în posesie de
către coloniştii evrei.
Din cauză că localitatea era compusă în majoritate de evrei,
biserică ortodoxă în oraşelul Mărculeşti n-a existat.
Din iniţiativa unui grup de credincioşi, în anul 1991 a fost convocată
adunarea localnicilor la care sau ales membrii consiliului parohial care au
organizat construcţia actulalei biserici cu hramul „Sf. Ier. Nicolae”.
La 23 mai 1991, în przenţa unui număr mare de credincioşi
a fost sfinţită piatra de temelie. Slujba de sfinţire a fost oficiată de
parohul bisericii din Gura Căinarului, părintele Grigore Lisnic şi a parohului
bisericii din Lunga, preotul Evarest Cojocaru.
Construcţia bisericii a durat pînă în anul 1994, prin
contribuţia localnicilor şi a altor oameni de bună credinţă a fost posibilă
înălţarea şi înzestrarea locaşului sfânt cu cele necesare. Slujba de sfinţire a
bisericii a fost oficiată de un sobor de preoţi în anul 1994. Tot din acest an
a fost numit primul preot paroh, părintele Vitalie Zîcu care a deservit
biserica până în 1999.
Din anul 1999 şi până în prezent aduce laudă lui Dumnezeu
în acest sfînt locaş părintele Mihail Postoroncă. Pe parcursul acestor ani au
fost săvârşite mai multe reparaţii, a fost construită casa parohială, a fost
amenajată curtea bisericii.
Biserica dispune de o bibliotecă parohială. La sărbători
se organizează colete pentru cei nevoiaşi şi pentru copii din Şcoala specială
internat din această localite .
Protoiereu Ioan Lisnic
Sfinţirea pietrei de temelie a bisericii Sf.
Nicolae din orăşelul Mărculeşti,
23 mai 1991
Sfinţirea pietrei de temelie a fost oficiată de către
parohul bisericii din Gura Căinarului, părintele Grigore Lisnic
şi a parohului bisericii din Lunga, preotul Evarest Cojocaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu