Preotul Ioan Soroceanu - acuzat de “înaltă trădare” față de Imperiul Austro-Ungar
Ioan Soroceanu s-a născut la 20 iulie 1869, în familia lui
Nicolae și a Nadejdei Soroceanu din localitatea Marșineț, jud. Hotin. Tatăl său
era cântăreț la Biserica “Sf. Nicolae” din Marșineț[1].
Ajuns la vârsta școlară a învățat carte și după anumite pregătiri a învățat la Seminarul Teologic din Chișinău, promoția
anului 1893[2].
La 14 ianuarie 1894 a fost hirotonit preot. A slujit la biserica din satul Răchitna,
jud. Hotin până în anul 1918[3].
Satul Răchitna
se afla în trecut la frontiera dintre Imperiului Austro-Ungar și Rusia. La 28
iulie 1914, data declanșării Primului Război Mondial, o patrulă austriacă a
trecut frontiera din apropiere și i-a arestat pe preotul și cantărețul de la biserica
din Răchitna. Erau acuzați de “înaltă trădare” față de imperiul austriac. Cei
arestați au fost duși sub escortă la Cernăuți și au fost internați în
închisoarea orașului, apoi au fost transferați la închisoarea din Stanislau
(actualul Ivano-Frankivsk). „După 12 zile – avea să mărturisească mai târziu
părintele Ioan Soroceanu – ne-au îmbarcat din nou în vagoane de animale și
ne-au trimis la Gratz. Ne-au dat jos, ne-au dus pe câmp în apropiere de oraș,
au făcut un gard de sârmă ghimpată și lagărul a fost gata. Tot drumul am fost
batjocoriți în mod sălbatic. După câtva timp am fost trimiși în lagărul de
prizonieri din Balpetzdorf aproape de Viena. Am fost băgați în niște grajduri
de vite, fiind nevoiți și iarna să dormim pe jos. Tot timpul eram puși la lucru”. În primăvara anului 1915, în perioada
Postului Mare a fost trimis în lagărul de la Lintz, ca să slujească ca preot.
Potrivit mărturiilor preotului Soroceanu, în acel lagăr erau ca la o mie de
prizonieri, în majoritate intelectuali ruși. După sărbătoarea Sf. Paști a fost
transferat în lagărul de la Steinclam. Tot timpul era obligat să poarte pe
brațul stâng o panglică verde, ce însemna că a fost spion.
Părintele Ioan Soroceanu a fost eliberat
în perioada când unii dintre cei arestați erau amnestiați și se organizau
schimburi de prizonieri. După eliberare a mers la Viena și primind actele
necesare pentru reântoarcere, a mers prin Budapesta, Palanca, Iași, Ungheni,
Chișinău și în sfârșit a ajuns la parohia sa. În acele zile, în apropiere de
Răchitna se afla frontul și se desfășurau luptele. Părintele, fără a mai sta
mult pe gânduri s-a încadrat să acorde asistență spirituală soldaților regimentului
de artilerie ce se afla în acel sector, cât și locuitorilor satelor din
apropiere. Pentru merite în activitatea sa de confesor militar a fost decorat
de autorități cu o cruce pectorală de aur [4].
În perioada cât părintele s-a aflat în detenție, situația în familia lui era
foarte grea. Preoteasa, de scârbă și-a ieșit din minți și se afla la tratament
la clinica din Costiujeni, iar copiii rămăseseră fără întreținere și tutelă. La
una dintre adunările eparhiale se lua-se hotărârea ca în fiecare an să se
plătească familiei preotului, prin Comitetul pentru ajutorarea celor aflați în
prizonierat, câte o primă de ajutor[5].
În 1918, conform cererii înaintate,
părintele Ioan Soroceanu a fost transferat paroh la biserica din Marșineț,
satul său de baștină, aici îl întâlnim și în anul 1938[6].
Despre viața lui de mai departe, cu părere de rău nu cunoaștem nimic.
Materialul respectiv va fi publicat în
curând, în următorul vomul de carte: Protoiereu Ioan LISNIC. Clerici ortodocși
în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria. Vol. IV.
[1]ANRM,
F. 211, inv. 19, d. 31, f. 117;
П.А. Лотоцкiй, op. cit., p. 100.
[2]П.А.
Лотоцкiй, op. cit., p. 100; KEB, nr. 13,
1893, p. 151.
[3]Справочная книга
Кишиневской Епархiи. 1911, p. 212; .Episcopia Hotimului. Anuar, Chişinău:
Tipografia Eparhială ”Cartea Românească”, 1930, p. 78.
[4]Preot
Grigore N. Popescu. Preoţimea română şi
întregirea neamului – Temniţe şi Lagăre. Vol. II. Tipografia „Vremea”,
Str. Carol nr. 10, 1940, p. 128-129.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu