GRIGORE LEBEDEV,
preotul fugit din ”raiul bolșevic” al URSS
în Regatul României înotând peste Nistru în toamnă târzie,
mai înainte erou la Mărășești, decorat cu Ordinul „Steaua României”
Grigore Lebedev s-a născut la 8 martie 1893,
în oraşul Ananiev. Tatăl său, preotul Alexandru Lebedev a slujit mulţi ani la
rând, la biserica din localitatea Romanova Balka, Olviopol, regiunea Nicolaev.
Tânărul Grigore a învățat la Şcoala spirituală şi Seminarul Teologic din Odesa,
absolvind studiile seminariale în anul 1913. Fiind
student la seminar a activiat în calitate de cântăreţ bisericesc la o parohie
din cadrul Eparhiei Hersonului.
La data de 1 septembrie 1914, potrivit cererii sale a fost hirotonit preot pe
seama Bisericii ”Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Gradeniţa, regiunea
Odesa.
La 2 martie 1917, preotul
Grigore Lebedev a fost scos de la evidenţa preoţilor slujitori,
în legătură cu mobilizarea sa, ca preot militar. A fost repartizat într-un
regiment de artilerie de pe frontul românesc, staţionând împreună cu personalul
militar la Valul lui Traian, staţia de cale ferata din preajma orasului Bolgrad,
unde se afla Statul Major al Armatei. I-a însoţit pe ostaşii regimentului în
lupte acordând asistență religioasă, pe frontul din apropierea oraşului Tecuci,
apoi la Panciu, Bârlad, Vaslui şi Băneasca. În luna mai 1917, când artileria
rusească a fost ataşată la Corpul I de Armată românesc i-a însoţit pe ostaşii
săi în luptele de la Mărăşeşti. La 11 iulie 1917, a fost rănit la cap cu o
schijă de obuz fiind transportat şi repartizat la spitalul militar din Iaşi. Pentru
eroismul în lupte, dăruirea cu care își îndeplinea datoria de preot miltar şi „pentru
că şi-a vărsat sângele în luptele de la Mărăşeşti” a fost decorat de către
autorităţile româneşti cu Ordinul „Steaua României” a
mai fost decorat de către superiorii militari cu ordinul „Sf. Ana”, clasa a III-a și clasa a-II-a.
După însănătoşire, în luna
septembrie 1917, preotul militar Grigore Lebedev, împreună cu ostaşii
regimentului se afla în Basarabia, la Călăraşi. Timp de jumătate de an a slujit
la biserica din târgul Călăraşi, în locul preotului Ioan Timuş, care era
bolnav. În primele zile ale lunii februarie 1918, arhiva Bisericii militare a
predat-o bisericii din târgul Călăraşi, apoi împreună cu trupa militară a mers
la Odesa, unde peste câteva zile a fost demobilizat. Până în anul 1930, a
slujit la biserica din satul Gradeniţa, îndeplinind şi funcţia de protopop,
cercul parohiilor Maiak. Preotul avea la Gradeniţa o casă proprie şi 1 ha de
vie, proprietate inclusă de către autoritățile sovietice locale, în lista celor
care urmau să fie “deschiaburite”. La 7 februarie 1930, preotului de la
Gradeniţa i-a fost confiscată toată averea şi a fost silit să părăsească „zona
de frontieră”. Merge la Odesa, slujind pe rând la câteva biserici, până la
închiderea lor de către autorităţile sovietice. La 15 august 1931, pentru
activitate pastorală desfăşurată în parohii a fost ridicat la rangul de
protoiereu. Familia preotului era compusă din 4 persoane: soţia Olga, născută
în anul 1895, fiul Constantin, născut în anul 1914 şi fiica Neonila, născută în
anul 1919.
În luna ianuarie 1930,
părintele Grigore înţelegând bine că timpurile grele se apropie, atât pentru
el, cât şi pentru membrii familiei, cu consimţământul soţiei sale divorţează de
ea, în mod oficial. Astvel, copiii preotului au avut posibilitatea să facă
studii şi preoteasa Olga să se angajeze la muncă. Aflându-se la Odesa, în a
doua jumătate a lunii august 1931, părintele a fost arestat de către
colaboratorii secţiei GPU. Era acuzat de agitaţie contrarevoluţionară şi de
activitatea de preot militar în cadrul armatei ţariste. Timp de 4 luni a
îndurat mizeria şi condiţiile grele de detenţie într-o cameră izolată a
închisorii din Odesa, apoi a fost eliberat, din cauza lipsei de probe care i-ar
fi dovedit vinovăţia. În luna iunie 1932, a fost din nou arestat şi peste 2
săptămâni a fos eliberat din detenţie.
Preotul Grigore Lebedev, în
noiembrie 1932, este iarăşi arestat de către colaboratorii secţiei GPU şi
încarcerat în închisoarea din Odesa. De această dată era acuzat de activitate
antisovietică şi propagandă religioasă. La 31 decembrie, cel arestat a fost eliberat
din închisoare, a semnat și un angajament că nu va părăsi adresa indicată și va
fi prezent la orice chemare din partea colaboratorilor GPU. A fost eliberat din
detenţie, deoarece „fiind în libertate nu va afecta cursul anchetei”. La 2
ianuarie 1932, din cauza lipsei de probe s-a hotărât, ca dosarul de urmărire
penală să fie clasat şi să fie anulată măsura preventivă de arestare. După
eliberarea din detenţie, părintele Grigore a slujit în continuare la Biserica
„Sf. Alexie” din Odesa.
În anul 1933, în URSS s-a promulgat legea
paşapoartelor, cetăţenii care din anumite motive nu aveau paşapoarte erau ameninţaţi
de către autorităţi cu deportarea în Siberia. Printre cei care nu aveau
paşapoarte era şi preotul Lebedev. Motivul principal pentru care a primit refuz
la eliberarea paşaportului era
etichetarea sa, ca element contrarevoluţionar şi preot care nu doreşte să
renunţe la preoţie. Pentru ca să scape de deportare, părintele se hotărăşte să
treacă clandestin frontiera în România.
La data de 19 noiembrie 1933,
după oficierea slujbei duminicale la biserică, fără ca să-şi ia rămas bun de la
cunoscuţi, fiind îmbrăcat în haine civile pleacă la gara de cale ferată din
Odesa. A mers cu trenul până la gara
Vigoda, de unde pe cale ferată îngustă şi-a continuat drumul cu trenul spre Beliaevka.
Înainte de a ajunge la acea localitate a sărit din mersul trenului, s-a ascuns
şi a stat într-un porumbiş nestrâns până s-a întunecat. Părintele Grigore
cunoştea bine acele locuri, din timpul cercetării bisericilor din parohiile
cercului Maiak, când îndeplinea funcţia de protopop. După ce s-a întunecat de-a
binelea a mers târându-se prin câmp şi grădini, până în apropierea localităţii
Maiak a intrat în stuful de pe malul Nistrului, de unde timp de câteva ore a
supravegheat mişcarea grănicerilor. Pe la miezul nopţii a văzut doi soldaţi
care s-au îndreptat spre localitatea Maiak. A mai aşteptat ceva timp, apoi s-a
dezbrăcat de haine şi fiind în luna noiembrie, când frigul punea stăpânire pe
lunca Nistrului, şi-a uns corpul cu rachiu, apoi cu vaselină, a băut şi vre-o
jumătate de litru de rachiu, a adunat hainele într-o legătură şi făcându-şi
semnul crucii s-a târât spre mal. A întrat în apă fără ca să se ridice în
picioare până a ajuns la adânc, apoi luptând cu curentul apei a trecut pe celălalt mal al Nistrului. „Am
ieşit din apă pe mal – îşi amintea părintele Grigore – şi am căzut simţind
acces de nervi şi febră. M-am îmbrăcat repede în rasă preoţească aproape udă şi
am alergat repede la pichet pe o cărare. Fugind puţin am fost oprit de
grăniceri români, care m-au condus la pichet. Aici învălit şi încălzit am căzut
în nesimţire”. Pentru a se trata de răceală a stat 17 zile în spitalul din
Cazaci, jud. Cetatea Albă.
Într-o adresare către Chestura
municipiului Cetatea Albă, Preşedintele Comitetului pentru ajutorarea Românilor
Transnistreni scria: „După toate informaţiile ce le avem culese, am constatat
că sus numitul preot [Grigore Lebedev], are merite faţă de Statul Român, întru
cât lua-se parte la războiul din anii 1916-1917, împreună cu Armata Română
luând parte la bătălia din Mărăşeşti, unde a fost rănit în cap şi a fost
decorat cu „Steaua României” de către
Statul Român, pentru aceasta sunt de părere că preotul Grigore Alexandrovici
Lebedev să fie lăsat în ţară, acordându-i refugiul”. La data de 19 martie 1934,
comandantul Consiliului de Război al
Corpului 3 Armată semnează un ordin de urmărire pe numele lui Grigore
Lebedev, pentru comiterea faptei de trecere frauduloasă a frontierei. După ce
inculpatul a fost interogat, raportorul Corpului 3 Armată redactează ordonanţa
definitivă, în care se menţiona, că preotul refugiat „recunoaşte fapta de
trecere frauduloasă a frontierei”. Părintele a fost judecat de către Consiliul de Război al
Corpului 3 Armată. Sentinţa judecăţii din 2 mai 1934, a fost următoarea: „În
consecinţă, Consiliul cu unanimitate de voturi achită de orice penalitate pe
preotul Grigore Lebedev pentru faptul ce i se impută”.
După judecată, părintele Grigore a locuit în comuna Ţariceanca, jud. Cetatea Albă. Avea un gând, dacă îl va ajuta Dumnezeu să se aranjeze ca preot, în primul rând va interveni pentru aducerea soţiei sale în România, iar copiii, „ca unii ce au primit educaţie sovietică, vor fi inutili aici”, scria preotul refugiat.
Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria, Iași, Editura Stef, 2022, p. 174-177.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu