Clerici ortodocşi din Basarabia şi Bucovina de Nord în închisorile comuniste, Cuvânt-înainte

Clerici ortodocşi din Basarabia şi Bucovina de Nord
în închisorile comuniste, Cuvânt-înainte

„Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, 
iar sufletul nu pot să-l ucidă;

temeți-vă mai curând de acela care poate și trupul,

și sufletul să le piardă în gheenă.”

(Matei 10, 28)

În urmă cu mai bine de șapte decenii, cunoscutul profesor de teologie Teodor M. Popescu afirma: „Creștinismul a cunoscut multe epoci de greutăți și de criză, dar niciuna cu tâlcul celei de acum. De la Nero la Stalin, se înșiră pe veacuri opoziții și persecuții sângeroase, lovituri și sfâșieri dureroase, martiri și mărturisitori, apostați fricoși sau cinici, nedreptăți, batjocuri și profanări scandaloase, amenințări și insulte grave aduse lui Iisus Hristos și Bisericii”.[1]

Secolul XX a fost un secol cu multe frământări pentru ortodoxia din întreaga lume. S-au schimbat sisteme politice, alianțe și chiar frontiere, iar noua ordine geopolitică impusă cu forța a reușit să instaureze un sistem politic ateist militant. Suferințele mărturisitorilor, precum și sângele martirilor dreptei credințe reprezintă astăzi ofranda la comoara de sfințenie a ortodoxiei mondiale.

Acțiunea anticreștină s-a abătut asupra Bisericii, în special asupra clerului. Puterea politică era hotărâtă la acea vreme să extermine orice religie, credința în Dumnezeu era definită drept „opium pentru popor”. Erau dărâmate bisericile de zid, dar nu și Biserica din sufletul oamenilor. Cum a fost posibil ca un regim politic să declare pe față război Bisericii străbune?! Iată o întrebare la care și astăzi este greu de găsit un răspuns.

Au fost ierarhi, slujitori și credincioși care au mărturisit credința în Hristos cu prețul vieții, știind din cuvântul Mântuitorului că vocația martiriului este o constantă a vieții bisericești. „Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai întâi decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște” (Ioan 15, 18-19).

Mulți au murit în surghiun sau în închisori, dar mulți au suferit și în închisoarea „cea de toate zilele”, pentru că întreaga țară devenise o închisoare, despre care vorbește Ioan Ioanide. Părintele arhimandrit Sofian Boghiu – fiu al Basarabiei în care atâția au suferit – spunea că i-a fost mai ușor în închisoare decât în libertate – în închisoare a avut timp să se roage mai mult decât a avut în lume.

Părintele Ioan Lisnic, pasionat de istoria Bisericii, autor a câtorva monografii și a sute de studii și articole referitoare la trecutul Bisericii noastre drept-măritoare, descendent dintr-o familie de slujitori care au suferit în urma prigoanelor din secolul trecut, ne aduce în față acum această lucrare – Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste, tipărită cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove. O carte-omagiu pentru mărturisitorii care au murit, au pătimit pentru dragostea întru Hristos, privind înapoi spre jertfa celor care au suferit, îndemânându-ne să luăm din îndrăzneala și curajul lor. O carte cu o bibliografie impresionantă, dar și cu trimiteri numeroase la izvoarele din arhive, dovedind minuțiozitatea, rigurozitatea cu care a studiat aceste documente părintele Ioan Lisnic.

Răsfoind cu atenție aceste pagini, în care găsim date biografice a sute de mărturisitori ai dreptei credințe care au suferit, înțelegem și mai bine mesajul adresat de Sanctitatea Sa, Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii[2], și anume că „trebuie să păstrăm cu sfințenie în memorie și să studiem atent experiența istorică a Sfintei Biserici din anii grei ai încercărilor; să avem grijă și să învățăm turma bine-credincioasă, în vederea confruntării cu noile provocări ale contemporaneității și ale viitorului”.

Ortodoxia – în întregul ei – are astăzi o misiune grea, dar și măreață în același timp, și anume de arăta lumii că în zilele noastre Biserica lui Hristos se arată a fi plină de sfinți, de sfințenie, iar „fermitatea și demnitatea mărturisitorilor creștini care l-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos și în închisorile comuniste, prin împlinirea poruncii Sale de a-i ierta pe prigonitori, ne îndeamnă să mărturisim și să apărăm credința noastră ortodoxă în orice timp și situație. În timpul comunismului ateu, întrebarea majoră pentru un creştin era: Cum dobândim libertatea de gândire şi acţiune? Astăzi, întrebarea majoră este: Ce facem cu libertatea noastră, cum o folosim? Cum comunicăm şi cum cooperăm unii cu alţii, pentru a promova misiunea Bisericii în lumea de azi?”[3].

Diacon, lector univ. dr. Vasile M. Demciuc,

Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava 

---

[1]Prof. Teodor M. Popescu. De la Nero la Stalin. În: “Gândirea”, ianuarie 1942, p. 22.

[2]Cuvânt rostit la Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dedicată mărturisirii credinței în timpul regimului comunist, 28 octombrie 2017.

[3] Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel la Congresul Internaţional de Teologie Viaţa Bisericilor Ortodoxe în timpul comunismului – persecuţie, rezistenţă şi mărturisire, 23–29 octombrie 2017.