Univers spiritual: P.S. Visarion al Hotinului (1923-1935). Realizări din cuprinsul eparhiei

P.S. Visarion al Hotinului (1923-1935).

Realizări din cuprinsul eparhiei

În cei 12 ani de păstorie în episcopia Hotinului, săvârşind regulat vizite canonice, Preasfinţitul Visarion a străbătut toate parohiile eparhiei. Numai în curs de trei luni: iunie, iulie şi august a anului 1930 vizitase 106 parohii cu 110 biserici. Despre vizitele canonice efectuate de episcopul Visarion în parohii, avea să scrie consilierul administrativ al eparhiei, prot. D. Iavorschi: „Străbătând satele eparhiei pe drumuri de ţarină în toate direcţiile între Prut şi Nistru, şi din codrii Lăpuşnei, până sus în colţul Hotinului, dinspre Polonia, adesea prin locuri neumblate niciodată de alţi vlădici, sfătuind, îndemnând, mustrând sau mulţămind pretutindeni, în dorinţa de a dezmorţi clerul şi a-l porni spre o viaţă bisericească rodnică şi aleasă, preasfinţitul nostru episcop Visarion a produs o înviorare sufletească în cler, ce nădăjduim că va înălţa biserica şi credinţa în popor, într-o măsură încă necunoscută în acest colţ din ţara noastră”.

Dacă în 1923, anul reînfiinţării Episcopiei Hotinului, în cele trei judeţe erau 418 biserici, până în 1934, numărul lor a crescut la 463. S-au construit 18 biserici, 53 fiind în curs de construcţie, iar la alte 241 s-au făcut importante reparaţii. P.S.Visarion avea o deosebită grijă față de starea bisericilor din eparhie. Din îndemnul ierarhului, clericii și credincoșii din parohii adunau mijloacele necesare pentru reparații și construcții de biserici. Astfel, au fost finisate construcțiile bisericilor începute cu mulți ani înainte, ale căror lucrări fuseseră stopate din cauza războiului. În primii ani de arhipăstorie în Eparhia Hotinului au fost târnosite (târnosire – sfințire, inaugurare) bisericile din parohiile: Răcăria (1913-1923); Bursuceni (începută înainte de război – finisată și sfințită în 1923); Ezăreni (1911-1924); Pârliți Târg (1912-1924), jud. Bălți. Bisericile din Dinăuți (1913-1923), jud. Hotin; Baroncea (1907-1924); Pârliți (1914-1930) și Cuhureștii de Sus (1913-1930), jud. Soroca. Biserica din Cuhureștii de Sus a fost construită de către urmașii familiilor Bogdan și Pomer, de către surorile Eugenia și Alexandra. Întregul complex, biserica, clopotnița, pavilionul fântânii și zidul din jur au fost zidite după proiectul arhitectului A.Sciusev și este o interpretare a autorului a vechii arhitecturi românești. Cu ocazia vizitelor canonice P.S.Visarion a dat sfaturi și îndrumări la finisarea construcției acestei biserici. Prețuind frumusețea acestei adevărate opere de artă, P.S.Sa a dorit ca și slujba târnosirii bisericii să se petreaca cât mai solemn. Serviciul divin de sfințire a avut loc pe data de 12 octombrie 1930 și a fost oficiat de către trei arhierei: P.S.Visarion, P.S.Grigore Leu, vicarul Mitropoliei Moldovei și P.S.Veniamin Bârlădeanu, vicarul Episcopiei de Huși. Au mai fost târnosite de către P.S.Visarion bisericile din parohiile: Vasilieni (1925-1928); Chetriș (1924-1929), jud. Bălți; Minchi-Clișcăuți (1929-1933); Vancineț-Vancicăuți (1927-1931), jud. Hotin; Măcăreuca (1927-1932); Petreni (1924-1933); Rogojeni (1924-1933), jud. Soroca ș.a. Pentru buna organizarea a eparhiei, din iniţiativa episcopului Visarion se înfiinţează Fabrica de lumânări, Atelierul de obiecte bisericeşti, Banca clerului, Sanatoriul clerului din staţiunea balneară Burnas, Cetatea Albă, Fondul de binefacere ş.a.

La reînfiinţarea episcopiei exista numai Şcoala Spirituală din Edineţ. Prin străduinţa Preasfinţitului Visarion, cu începerea anului de învăţământ 1923 – 1924, această şcoală a fost transformată în Seminar Teologic cu opt clase după programa seminariilor din ţară. Acest seminar până în 1930 a dat o serie de absolvenţi, majoritatea devenind preoţi.

Dorind de a avea seminarul în mai de aproape supraveghere, episcopul Visarion, împreună cu Adunarea eparhială, hotărăşte mutarea acestei şcoli de la Edineţ la Bălţi. În acest scop, încă în 1928 se procurase un local pentru seminar. În procesul verbal al Adunării consiliului eparhial, din 8 iulie 1930, sub preşedenţia Preasfinţitului Visarion şi a vicarului eparhial, arhimandritul Eugeniu Laiu, se scria: „am discutat din nou asupra greutăţilor ce întâmpină seminarul din Edineţ din pricina localităţii izolate în care se află [...]. Să luăm grabnice măsuri de evacuare a liceului de fete ce se află în clădirea din str. Coşbuc nr. 8 din Bălţi a cărui contract expiră la 20 iulie a.c. şi pregătirea localului pentru mutarea seminarului din Edineţ în mai sus numita clădire care trebuie să se facă numaidecât în timpul vacanţei mari, ca anul şcolar 1930 – 1931 să se poată începe regulat şi la vreme”. După mutarea seminarului la Bălţi, datorită împrejurărilor grele economice, care prevedeau şi reduceri bugetare, iar pe de altă parte, din lipsă de director destoinic şi profesori cu pregătire teologică, la 1 ianuarie 1931, odată cu altele din ţară, a fost desfiinţat şi seminarul din Bălţi.

Prin străduinţa episcopului Visarion, în 1924, la mănăstirea Dobruşa, se înfiinţează Seminarul monahal şi de cântăreţi bisericeşti. Această şcoală avea menirea de a pregăti cântăreţi bisericeşti cu o educaţie aleasă în deprinderea anumitor meşteşuguri şi pentru mănăstiri, elemente ştiutoare de carte şi cu pregătire pentru viaţa monahală. Luând parte în comisia de examinare la această şcoală, în anul 1928, profesorul Facultăţii de Teologie din Chişinău, Constantin N. Tomescu avea să scrie despre „cuminţenia şi evlavia mănăstirească a celor 60 de elevi, ce se pregătesc a fi cântăreţii slavei întru cei de sus lui Dumnezeu şi ai păcii pe pământ, dar şi iscusiţi gospodari, ştiind să calce ţarina, s-o îndoaie în brazde, pentru ca ea să toarne holde aurite şi totodată să poată lămuri poporănilor din tainele ştiinţelor şi să le ajute la nevoie cu îndrumări practice”. La această şcoală şi-au făcut studiile copii din Albania şi Grecia.

Din iniţiativa episcopului Visarion, în 1927, la mănăstirea Japca, se înfiinţează Şcoala de gospodine sătească, menită de a pregăti fetele de la sate în cunoştinţe superioare, însuşind şi variate lucrări practice de gospodărie sătească, organizarea acestei şcoli a fost recomandată de Consiliul Central Bisericesc ca model pentru toate eparhiile din ţară.

În anul reînfiinţării, în eparhie existau trei mănăstiri de călugăriţe, Japca, Călărăşeuca şi Cuşeleuca şi două schituri de monahi, Rudi şi Bocancea, înfiinţate prin străduinţa Preasfinţitului Visarion, când îndeplinea funcţia de exarh al mănăstirilor din Basarabia. După insistentele demersuri ale episcopului, în 1924, mănăstirea de monahi Dobruşa, trece în eparhia Hotinului. Se înfiinţează pe rând următoarele aşezăminte monahale: schitul Corneşti, jud. Bălţi (1924); schitul Serbeşti, jud. Soroca (1925); schitul episcopiei (1931) şi schiturile ce erau în curs de înfiinţare, Măgura, jud. Bălţi şi Văscăuţi, jud. Hotin.

În 1923 viaţa mănăstirească din eparhie se găsea într-o stare deplorabilă, atât din punct de vedere spiritual cât şi material. Într-o dare de seamă din 1927, exarhul mănăstirilor, arhimandritul Melchisedec Dumitriu arăta că procentul analfabetizmului în mănăstiri între anii 1918 – 1923 era de 90%. Iar în urma războiului, prin exproprierea pământurilor, mănăstirile erau lipsite de unicul mijloc de întreţinere. Pentru îmbunătăţirea vieţii monahale, Preasfinţitul Visarion s-a străduit să mijlocească de nenumărate ori în dobândirea terenurilor agricole pentru întreţinerea vieţuitorilor din mănăstiri. Pentru însuşirea ştiinţei de carte şi zidirea sufletească, în şcolile de la mănăstirile Dobruşa şi Japca îşi făceau studiile şi vieţuitorii mănăstirilor. În fiecare mănăstire se înfiinţase biblioteci cu cărţi de învăţătură şi zidire sufleteasca, de o deosebită însemnătate pentru viaţa monahală. În scrisoarea P.S. Visaion adresată exarhului mănăstrilor din eparhie, se arăta grija P.S. Sale ca pe lângă latura matereală din mănăstiri să se atragă atenția dezvoltării celei spirituale a monahilor. Iată ce se scria în acea scrisoare:’’[...] odată cu întremarea lor materială trebue continuată și cea sufletească, pentrucă altmintrelea, și munca noastră va fi zădarnică, și rostul acestor așezăminte va rămâne veșted ca până acum. Să cunoașteți că în vremea de astăzi, pentru zidirea sufletească a monahilor, la noi nu se mai găsesc mijloacele din trecut, adică, nu mai sunt nici monahi cu viața strălucită și pilduitoare, ca în alte vremi, și nu avem nici cărțile de suflet mântuitoare ale tiparnițelor mănăstirești din trecut, ca măcar prin citirea acestora viața monahală sa fie sprijinită[...]. Disciplina vieții călugărești să nu slăbească, iar de altă parte, ne veți întocmi o listă de toate cărțile vechi, a căror cuprindere este de folos vieții monahale, pentrucă alegând din ele pe cele mai potrivite, să le dăm spre citire, atât în școlile monastirești celor ce sunt în pregătire, cât și spre citire tutror monahilor de obște; pentru ca prin ajutorul acestora duhul vieții frumoase din mănăstiri să nu mai dormiteze ci să fie treaz, pilduitor și aducător de roade atît mănăstirilor cât și lumii creștine de obște.”Vizitând în 1931 eparhia Hotinului şi fiind impresionat de viaţa mănăstirească de la Japca şi Dobruşa, profesorul Universităţii din Bucureşti, I. Simionescu scria: „La Japca, călugăriţele singure caută de vie, de odaia din deal, unde e cultura pământului. Sunt dintre ele care îndeplinesc serviciul de fierar. Totuşi biserica nu e goală niciodată. Cu adevărat la aceste mănăstiri e munca întru Dumnezeu. Mănăstirea Dobruşa este un stup plin, o fermă model, nu numai de demonstraţiune pentru satele din jur, dar chiar aducătoare de venituri. Mierea recoltată, în anul trecut, a ajuns la Hamburg. Multe din fermele statului nu sunt la nivelul acestei gospodării călugăreşti”.

Protoiereu Ioan Lisnic