APARIŢIA SECTELOR ŞI ÎNVĂŢĂTURILE CARACTERISTICE LOR: EVANGHELIŞTI-BAPTIŞTI, ADVENTIŞTI DE ZIUA A ŞAPTEA ŞI MARTORII LUI IEHOVA

APARIŢIA SECTELOR ŞI ÎNVĂŢĂTURILE CARACTERISTICE LOR: EVANGHELIŞTI-BAPTIŞTI, ADVENTIŞTI DE ZIUA A ŞAPTEA ŞI MARTORII LUI IEHOVA

     Dorind să racoleze cât mai multe suflete, predicatorii sectari vor să „evanghelizeze” un popor, care de la origini n-a ştiut o altă credinţă decât cea creştină.

     Potrivit concepţiei creştine, adevărata religie nu poate avea decât o singură origine – cea divină. Revelată şi cunoscută prin patriarhii Vechiului Testament, prin Iisus Hristos şi Sf. Apostoli în Noul Testament, religia creştină a cunoscut înflorire chiar de la întemeierea ei. Au existat şi dezbinări de la Biserica primară, dar cele mai multe dintre ele au dispărut.

     De la ivirea protestantizmului (sec. al XVI-lea) care a dat naştere unei Biserici Reformate şi unei Biserici Luterane, au apărut o mulţime de secte religioase, numărul cărora a crescut considerabil. Primele comunităţi sectare (de baptişti şi adventişti) au apărut la noi în Moldova la sf. sec al XlX-lea, prin intermediul coloniştilor din sudul ţinutului, aşa încât la începutul sec. XX existau câteva comunităţi mici în judeţele Cetatea Alba, Izmail, Hotin şi Chişinău. Mai târziu au pătruns şl alte secte neoprotestante, cum ar fi spre exemplu secta „Martorii lui Iehova”, care a apărut la noi prin anii 20 ai sec. al XX-lea prin misionari veniţi din Ţară (Transilvania).

     În prezent, pe teritoriul R. Moldova, spre deosebire de celelalte grupări religioase mai mici, sunt trei comunităţi sectare, cu un număr relativ mai mare de credincioşi: Evanghelişti-Baptişti, Adventişti de ziua a şaptea şi Martorii lui Iehova.

Vom reda în cele ce urmează o scurtă privire istorică şi principalele învăţături caracteristice acestor secte.

Baptiştii

     Sub acest nume se cuprind o mulţime de secte, care se deosebesc în amănunt între ele, dar au comună practica botezului prin afundare. De la botezul astfel săvârşit îşi trag numele (gr. baptizein – a boteza). Întemeietorul baptiştilor

este John Smith, din Anglia. În anul 1606 el se botează în Olanda şi apoi revine în Anglia, iar în anul 1611 întemeiază secta „Baptiştilor generali”, numită aşa pentru a se deosebi de secta „Baptiştilor particulari” a lui John Spilsburg.

     În 1631, englezul Roger Williams merge în America şi înfiinţează secta „Baptiştilor regulari”. Până în 1783, în America, baptismul a fost persecutat, dar după proclamarea independenţei S.U.A., i-a dat deplină libertate religioasă. Aşa încât în sec. al XIX-lea baptismul a fost răspândit în multe ţări coloniale, ca Ger-mania, Olanda, Elveţia, Ungaria, Rusia, România. În 1944-45, în fosta URSS, baptiştii s-au asociat cu alte două secte religioase, evangheliştii şi creştinii credinţei evanghelice, constituind organizaţia religioasă Biserica creştinilor evanghelişti- baptişti. Această organizaţie face parte din Uniunea Mondială a creştinilor evanghelişti-baptişti (întemeiată în 1905) cu centrul la Washington. Se pot întâlni peste zece feluri de baptişti: baptiştii vechi, baptiştii voinţei libere, baptiştii sâmbătari, baptiştii celor şase principii, discipolii lui Hristos, baptiştii unitarieni etc. În prezent sunt în jur de 50 de milioane de baptişti, 90 la sută din ei fiind en-glezi sau americani.

     Învăţăturile baptiştilor sunt în majoritate cele ale protestanţilor: nu recunosc Sf. Tradiţie şi cele şapte Sf. Taine. Sunt împotriva cinstirii Sf. Icoane, a Sf. Cruci, a Sf. Moaşte, a rugăciunilor pentru morţi, a postului etc. Botezul îl aplică numai celor vârstnici şi nu au decât trei sărbători: Crăciunul, Paştile şi Rusaliile.

Adventiştii

     Îşi au numele de la cuvântul latinesc „adventus” – venire, deoarece îi preocupă mult venirea a doua a Domnului şi în special data exactă a ei. Întemeietorul adventismului este americanul William Miller, care a trăit în sec. al XIX-lea. Părinţii lui erau baptişti săraci şi nu i-au putut da o cultură înaltă, însă lui îi plăcea să înveţe. În urma unei lecturi bogate a ajuns să fie cugetător. Tălmăcind în mod arbitrar unele momente din Biblie, Miller proorocea a doua venire a lui Hristos, care urma să aibă loc la 31 martie 1843. După ce aceste „proorociri” nu s-au adeverit, a fost modificată data pentru anul 1844. Majoritatea aderenţilor săi rămaşi dezamăgiţi s-au regrupat în Adventiştii de ziua a şaptea care au continuat să facă şi alte preziceri. Astfel au fost propuşi pe rând anii: 1845, 1849, 1851, cea din urmă fiind certificată de o „viziune” a lui H. White, care împreună cu soţia sa vor contribui la dezvoltarea adventismului.

     În anii 1855 soţii White creează Biserica Adventistă de ziua a şaptea. A fost adoptat sabatorul evreiesc şi interzicerea alcoolului, cărnii şi a medicamentelor. Din America Adventismul a pătruns în Europa, unde şi-a format comunităţi organizate, case de edituri şi şcoli confesionale, având centrul de propagandă pentru Europa în Hamburg (Germania).

     Sunt mai multe feluri de adventişti: adventişti evanghelici, rămaşi credincioşi învăţăturii lui Miller, cei mai numeroşi şi mai răspândiţi sunt adventiştii de ziua a şaptea şi adventiştii reformişti, apăruţi la începutul sec. al XX-lea. În prezent sunt în jur de 6 milioane de adventişti, dintre care 12 mii sunt cetăţeni ai Republicii Moldova.

     Învăţăturile caracteristice ale adventiştilor sunt: cunoaşterea datei exacte a venirii a doua, Mileniul, sau împărăţia de o mie de ani a lui Hristos pe pământ, cu cei drepţi, nu există iad, nici suflet nemuritor. Obligativitatea Vechiului Testament, relativ la legile despre mâncăruri curate şi necurate. Alte rătăciri sunt comune tuturor sectelor.

Martorii lui Iehova

     A fost fondată de comerciantul Carol Russel (1852-1916) din Pittsburg, statul Pensylvania. La început el înfiinţează un cerc al „studenţilor în Biblie”, apoi se numeau Milenişti, iar în anul 1931 secta primeşte denumirea de „Martorii lui Iehova”.

     Russel este cel care a prezis că Iisus se va întoarce în secret în anul 1874 şi că sfârşitul lumii va veni în anul 1914. Succesorul său, judecătorul R. Rutheford a ajustat data profeţiilor şi numărul adepţilor a crescut. Astfel la începutul sec. al XX-lea secta capătă răspândire în Europa. Martorii pun accentul pe Iehova din Vechiul Testament, refuză să îndeplinească serviciul militar şi transfuzia de sânge. În prezent numărul martorilor constituie în jur de 6 milioane, cu centrul la Brooclyn, New York. În fruntea uniunii mondiale a sectei se află un prezident, considerat locţiitor al lui Iehova pe pământ. Au o mulţime de reviste şi broşuri difuzate în diferite limbi: Turnul de veghe, Lumina, Planul divin al vârstelor etc. 

     Învăţăturile iehoviştilor au mai multe puncte comune cu cele ale adventiştilor: cunoaşterea exactă a datei venirii a doua, Mileniul – împărăţia lui Hristos de o mie de ani, nu există suflet nemuritor, învierea este un dar deosebit al lui Dumnezeu dat celor aleşi ai Săi, Hristos a fost o simplă creatură a lui Dumnezeu, a fost om şi a murit ca orice om, pentru totdeauna. Nu există iad şi chinuri veşnice, păcătoşii la înviere vor fi nimiciţi, nu există nici o sărbătoare etc.

Concluzii

     Întemeiate de persoane cu o pregătire mai mult sau mai puţin îndestulătoare pentru a înţelege în profunzime Sf. Scriptură, aceste secte nu sunt altceva decât un produs de origine umană, cu o învăţătură lipsită de o continuitate apostolică. Fiecare sectă a căutat să aducă ceva nou şi să se deosebească de celelalte secte. Printr-un misionarism fals şi propagandă plină de zel predicatorii sectari doresc să-şi mărească numărul membrilor, să-i facă pe oameni „să fie ca ei”. Astfel, dorind să racoleze cât mai multe suflete, vor să „evanghelizeze” un popor, care de la origini n-a ştiut o altă credinţă, decât cea creştină. Însă trebuie să ştim că şi cei căzuţi în păcate grele, sufletele adeseori debusolate de tirania ateistă, nu încetează să fie membre ale Bisericii. Bineînţeles, nu sunt membre adevărate, membre vii sau sănătoase, ci membre bolnave, care au nevoie de vindecare, de însănătoşire, pe care Biserica le aşteaptă la scaunul spovedaniei, ca prin mijloacele ei să le vindece şi să le apropie mai mult de credinţă.

Protoiereu Ioan Lisnic