Apariție editorială:
Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria
în închisorile comuniste
LISNIC, IOAN. Clerici
ortodocși din Basarabia și Transnistria în Închisorile comuniste /
Protoiereu Ioan Lisnic – Iași : Stef, 2019. – ISBN 978-606-028-159-7.
Fiara roșie cu mânie s-a pornit împotriva Bisericii lui Hristos și lumea
întreagă s-a îngrozit de cumplitele nelegiuiri: că icoanele au fost călcate în
picioare, moaștele sfinților batjocorite, preoții uciși și mulțime de biserici
dărâmate; iar voi, Sfinților, nevoind a ne lăsa o țară fără altare și cruci,
v-ați împotrivit cu bărbăție celor rău credincoși, cântând lui Dumnezeu:
Aliluia!
(Condacul al 2-lea din Acatistul
Sfinților români din închisori)
În
anul 1956, sora preotului Dmitrii Petrovici Serbin a expediat o scrisoare pe
adresa Administrației Generale a Lagărelor (GULAG), în care solicita informații
privind soarta fratelui său, arestat în anii 30 de poliția politică sovietică.
În continuare redăm o secvență din scrisoarea amintită:
„Fratele
meu, Serbin Dimitrii Petrovici, născut în s.[atul] Mahala, r.[aionul] Dubăsari,
RSSM, în anul 1937 a fost represat, nu cunosc cauzele și până în prezent nu am
nici o veste de la el. Rog să-mi comunicați, ce s-a întâmplat cu el, este viu,
sau mort”.
După ce a ajuns la
destinație, scrisoarea a fost transmisă secției de arhivă și evidență a KGB din
Moscova. La scurt timp s-a implicat și șeful departamentului de arhivă și
evidență al KGB din Chișinau, care i-a expediat o instrucțiune împuternicitului
KGB din Dubăsari, în care se spunea:
„În
legătură cu declarația primită rog să o invitați pe cetățeanca [A. A. P.] și
să-i comunicați oral că fratele său, Serbin Dimitrii Petrovici, în anul 1937 a
fost condamnat la 10 ani de lagăr de muncă forțată. Aflându-se în detenție a
murit de pneumonie, la 8.XII.1942. Rog să-mi comunicați data înștiințării”.
Cele
două scrisori sunt anexate la dosarul de urmărire penală al părintelui Dimitrie
Serbin, care ascunde o cu totul altă poveste. În anul 1937, părintele Dimitrie
a fost condamnat la moarte prin împușcare, fapt care a rămas un secret de stat
chiar și aproape două decenii după moartea sa. Rudele numeroaselor victime ale
comunismului decenii la rând ”nu au avut dreptul” să afle nimic despre soarta
apropiaților lor care au fost arestați de autoritățile sovietice. Redând
biografiile a mai multor slujitori ai Bisericii Creștin-Ortodoxe, prezentul
volum vine să aducă la lumină, atât pentru rude și apropiați cât și pentru
întreaga Biserică, destinele unor clerici care au pătimit pentru credință și
ale căror suferințe nu au fost cunoscute decenii la rând.
Secolul
al XX-lea a fost marcat de prigoana comunistă împotriva creștinilor ortodocși și ai clerului. Odată
cu instaurarea regimului ateu bolșevic în Rusia a început un secol al
martirilor, în care numeroși monahi, preoți
și credincioși au fost persecutați pentru credința lor. Obiectivul
central al politicii ateiste a regimului sovietic a fost construirea unei
societăţi fără de Dumnezeu. Sute de mii de creştini ortodocşi au fost arestaţi
sub diferite pretexte, mulţi dintre aceştia fiind condamnați la moarte sau
executați sumar. Avem un număr
impresionant de martiri și mărturisitori ai credinţei în Hristos, din
timpul regimului comunist.
Mulți
dintre sfinți sunt necunoscuți pentru noi, însă cunoscuți și proslăviți de
Dumnezeu cu puterea sfințeniei. Unele dintre darurile, sau puterile prin care
Dumnezeu îi proslăvește pe sfinți, sunt: Puterea de a suferi moartea martirică
pentru dreapta credință; Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii
pentru mărturisirea dreptei credințe până la moarte; Puterea de a apăra sau a
sluji cu devotement eroic credința și Biserica Ortodoxă. Nu Biserica îi face pe
sfinți, ci însuși Dumnezeu răsplătește nevoințele lor cu semnele sfințeniei.
Biserica poate să constate, să recunoască, să declare și să mărturisească
sfințenia unui fiu al ei care a fost proslăvit de Dumnezeu, prin canonizare și
înscrierea lor în sinaxare. De la întemeierea Bisericii și până în prezent, un
semn al sfințeniei este moartea martirică, chinuirea pentru credința în
Hristos, sfârșită prin moarte. O dovadă a completei lepădări de sine și o
mărturie a credinței desăvârșite[1].
Politicile
antireligioase ale regimului sovietic sunt subiectul a numeroase lucrări
istorice, dar preocuparea majorității cercetătorilor cu tabloul general al
campaniilor îndreptate împotriva Bisericii a lăsat în umbră destinele
individuale ale numeroșilor creștini ortodocși, victime ale comunismului.
Prezentul studiu vine să contribuie în baza fondurilor arhivistice din Chișinău
și o serie de surse edite, la o mai bună cunoaștere a cazurilor indiviuale ale
slujitorilor Bisericii Creștin-Ortodoxe care au fost persecutați de regimul
comunist pentru credința lor.
Campaniile
anti-religioase au făcut numeroase victime, iar menționarea tuturor pe paginile
unei singure cărți este imposibilă. Dincolo de aceasta, prezentul studiu nu se
referă la o anumită regiune a URSS sau la o anumită perioadă, dar redă toate
cazurile clericilor care au fost persecutați pe criterii religioase de regimul
sovietic și ale căror biografii au putut fi reconstituite în baza la o serie de
surse edite și inedite. În ce privește sursele inedite, acestea au fost
fondurile documentare accesibile în Chișinău, și anume cele ale Arhivei
Naționale a Republicii Moldova și cele ale Arhivei Mitropoliei Chișinăului și a
întregii Moldove. Prezenta lucrare este o continuare a volumului Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina
de Nord în închisorile comuniste, semnată de același autor și editată în
2018. În noua ediție sunt reconstituite biografiile unor clerici din Basarabia,
RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) și ale unor
preoți basarabeni aflați după 1918 în stânga Nistrului și care au pătimit
pentru credință. La fel, sunt redate și biografiile completate în baza unor
surse noi ale unor slujitori ai altarului despre care s-a scris în primul
volum.
Persoanele ale căror destine tragice au fost redate pe
paginile prezentei lucrări pot fi împărțite în două grupuri. În prima categorie
sunt incluși clericii care au pătimit în teritoriile din stânga Nistrului până la
anexarea Basarabiei în 1940. Pe malul stâng al Nistrului a existat între anii
1924-1940 RASSM, fondurile documentare ale instituțiilor căreia se află la
Chișinău. În baza acestor fonduri arhivistice, în care se conțin și un număr de
aproximativ 20.000 de dosare personale desecretizate și transmise de la Arhiva
Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (fosta arhivă a
poliției politice a Moldovei Sovietice) la Arhiva Națională din Chișinău,
autorul a identificat numeroase cazuri de preoți și credincioși care au fost
arestați sau executați de regimul comunist dîn stânga Nistrului. Agresivitatea
și amploarea campaniilor îndreptate împotriva bisericii în anii 1920-30 sunt
redate de evoluția numărului de locașuri sfinte și slujitori ai bisericii în
teritoriul dintre Nistru și Bug. Până în anul 1917, în acest teritoriu au existat
1017 biserici și case de rugăciuni, 13 mănăstiri și schituri, 890 preoți și 384
călugări. După 23 de ani de politici anti-religioase, în 1941, în acest ținut
activa numai o singură biserică la Odesa, în care săvârșea slujbele divine un
preot moldovean, Vasile Bragă[2]. O parte din
locașele sfinte au fost demolate, altele au fost transformate în magazii, săli
de spectacole, cazărmi, grajduri sau chiar closete. Slujitorii altarelor au
fost supuși la nenumărate umilințe, arestați, deportați, sau executați. Printre
basarabenii care s-au aflat în URSS după 1918 se numără şi mulţi slujitori ai
Bisericii, care, fiind persecutaţi de bolşevici, au devenit martiri ai
credinţei ortodoxe.
Cel
de-al doilea grup sunt creștinii ortodocși care au devenit martiri ai credinței
și au avut de suferit de pe urma
politicilor represive sovietice, după ce în 1940, URSS a ocupat Basarabia şi
Bucovina de Nord. În 1940, pentru credincioşii şi clerul din aceste provincii a
început o perioadă de grele încercări. S-a constatat că doar în primul an de
ocupaţie sovietică (1940–1941) au fost distruse 13 biserici, 27 fiind
transformate în cluburi, iar 48 de preoţi au fost omorâţi sau deportaţi[3]. Potrivit altor
surse, peste o sută de preoți care se aflau în acest teritoriu au fost
executați în acea perioadă, sau au fost deportați de autoritățile sovietice[4]. După
reinstaurarea regimului sovietic în Basarabia și Bucovina de Nord în 1944, a
continuat prigoana împotriva Bisericii începută în perioada primei ocupații
dintre anii 1940 și 1941.
Numărul
și distribuția pe regiuni și perioade a cazurilor de preoți arestați, exilați
sau executați de sovietici a fost influențată în mare parte de caracterul
izvoarelor documentare și a surselor edite disponibile, dar, dincolo de
aceasta, considerăm că o împărțire mai detaliată pe grupuri a celor 350 de
clerici menționați în prezenta lucrare și în volumul din 2018, reprezintă
interes. Au fost identificați 11 preoți din anii 20, șapte dintre care, conform
datelor disponibile, au fost exilați, iar alți patru au fost executați sumar
sau condamnați la moarte. Pentru anii 1930-32 am descris 17 cazuri de preoți
persecutați de regim, 16 dintre care au fost exilați și s-au întors din exil,
iar unul dintre ei a fost omorât. Deținem informații privind 53 de clerici arestați
în timpul Marii Terori, și anume în anii 1937-1938, dintre care doar doi au
fost eliberați, iar restul au fost executați. Dintre aceștia 32 au fost
slujitori ai Bisericii din RASSM, iar 21 dintre ei au fost basarabeni care se
aflau în URSS. În urma ultimilor cercetări am depistat 133 de clerici supuși represiunilor
în primul an de ocupaţie sovietică a Basarabiei (1940–1941). Dintre aceștia 11
au revenit la locurile natale, iar 122 au fost omorâţi fără judecată,
exterminaţi în închisorile comuniste sau deportaţi şi pierduţi fără veste.
Pentru perioada anilor 1944-1953, dintre cele 91 de cazuri identificate, 60 de
clerici au revenit la locurile natale după detenție sau exil, iar 31 dintre ei
nu s-au ma întors din locurile de surghiun. Am descris și destinele a 53 de
clerici basarabeni care s-au refugiat în 1944 pe malul drept al Prutului, dar
au fost arestați și supuși represiunilor, dintre care șapte au fost exterminați
în închisorile comuniste.
Secolul
trecut a fost marcat de politici represive aplicate de regimul sovietic, între care și campaniile antireligioase.
Numărul martirilor credinței Creștin-Ortodoxe nu poate fi stabilit cu
exactitate nici chiar în baza fondurilor arhivistice existente, atât a celor
desecretizate cât și a celor care rămân a fi inaccesibile pentru public și
cercetărori. Dincolo de aceasta, identificarea
clericilor martiri din Basarabia, Transnistria și nordul Bucovinei este
una dintre sarcinile importante ale
posterității și de ce nu, poate primii pași în inițierea pregătirii dosarelor
pentru canonizarea și trecerea în rândul sfinților ale unor dintre ei.
Cunoscând viața și faptele celor care au pătimit pentru credință, să urmăm
îndemnul Sf. Apostol Pavel care zice: ”Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri,
care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au
incheiat viața și urmați-le credința” (Evrei,
13,7).
[1] Arhid. Prof.
Dr. Ioan N. Floca, Drept Canonic Ortodox,
Legislație și administrație bisericească, Vol. II. Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990, p. 176-182.
[2] Nica, Antim, Arhimandrit Dr.,
Vicarul Misiunii Bisericești pentru Transnistria, Viața religioasă în Transnistria, Monitorul Oficial și Imprimeriile
Statului, Imprimeria Chișinău, 1943, p. 54.
[3] Pr.
prof. dr. Mircea Păcurariu. Basarabia,
aspecte din istoria Bisericii și a neamului românesc. Iași: Ed. „Trinitas”,
1993, p. 121-122; apud: Basarabia dezrobită. Bucureşti, 1944, p. 99-126.
[4]
„Luminătorul”. Revista Bisericii din Basarabia, nr. 9-10, 1941, p. 576.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu