miercuri, 10 mai 2017

Preotul Anton Alexandru – arestat și întemnițat în repetate rânduri





Preotul Anton Alexandru –
arestat și întemnițat în repetate rânduri


Biserica din Căinarii Vechi, Soroca 


Preotul Anton D. Alexandru s-a născut la 4 octombrie 1915 în localitatea Gropnița, județul Iași[1]. După absolvirea studiilor teologice a fost hirotonit în treapta de diacon, la 6 august 1942 și în următoarea zi în treapta de preot. Sf. Taină a Preoției a fost săvârșită de către P.S. Partenie Ciopron, Episcopul Armatei Române, Locotenent (locțiitor) al Episcopiei Hotinului cu reședința la Bălți (1941-1944) în cadrul Sf. Liturghii, oficiată în Biserica Militară din orașul Bălți[2]. La 1 septembrie 1942, părintele Anton a fost numit slujitor la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Căinarii Vechi, județul Soroca[3].
A păstorit credincioșii din parohia Căinarii Vechi până în martie 1944. Din cauza înaintării armatei sovietice a fost nevoit să se retragă la Iași. În iulie 1945, părintele a fost arestat și încarcerat timp de trei luni în lagărul de la Galata, Iași, fără să fie judecat[4].
La 19 iulie 1952 a fost arestat, fiind învinuit, cum că în perioada 1940-1941 ar fi fost șef de sector al legionarilor. Judecata la condamnat la 5 ani de detenție. Fiind trimis în lagărul de muncă forțată de la Bicaz, apoi transferat în lagărul de la Borzești, fiind eliberat în anul 1954[5].
A fost arestat din nou la 24 septembrie 1959 și după o anchetă care a durat 8 luni, a fost condamnat de către Tribunalul Militar Iași la 8 ani de detenție și confiscarea averii, fiind întemnițat în penitenciarile de la Jilava și Aiud[6]. La 31 iulie 1964 părintele a fost eliberat. La scurt timp după eliberare, din cauza condițiilor inumane și a schinjiurilor la care a fost supus în timpul detenției, trece la Domnul[7]. Potrivit altor surse, părintele Anton Alexandru, în anii 70 ai secolului trecut, a fost slujitor la Biserica “Sf. Împ. Constantin și Elena” din parohia Al. I. Cuza, Protopopiatul Pașcani[8].


                                         Protoiereu Ioan Lisnic




[1] Martiri și mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989), Biserica Ortodoxă, Contact, contribuții@procesulcomunismului.com., 2004, p. 7
[2] Biserica Basarabeană, Organul Eparhiei Hotinului, nr. 4, 1942, p. 236-237
[3] Ibidem, p. 256
[4] Cicerone Ionițoiu, Victimile terorii comuniste, Arestați, torturați, întemnițați, uciși. Dicționar A-B,
 Ed. Mașina de scris, București, 2000, Procesul comunismului, wwwprocesilcomunismului.com.
[5] Martiri și mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989), p. 7
[6] Cicerone Ionițoiu, op. cit.
[7] Scurt pomelnic al clerului ortodox din închisorile comuniste, Sursa: https://manastirea.petru-voda.ro/2015/05/14/scurt-pomelnic-al-clerului-ortodox-din-inchisorile-comuniste/, consultat, 22.01.2017, ora, 20.40 
[8] Constantin Ciofu, Două biserici îmbracă veşmântul sfinţirii, Ziarul Lumina, 02 Septembrie 2010

 

 

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu