DUMINICA I-A DUPĂ CINCIZECIME. POMENIREA TUTUROR SFINŢILOR

DUMINICA I-A DUPĂ CINCIZECIME.
POMENIREA TUTUROR SFINŢILOR

Biserica lui Dumnezeu este formată din credincioşi care locuiesc pe pământ şi în cer. Biserica pământească care este alcătuită din credincioşii care pe parcursul vieţii lor pământeşti tind spre desăvârşire în credinţă, luptându-se cu vrăjmaşul neamului omenesc. Biserica cerească şi biruitoare asupra răului este alcătuită din îngerii, sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu Preasfânta Fecioară Maria Maica Domnului Nostru Iisus Hristos, care este mai cinstită decât heruvimii, strămoşii noştri, morţi întru credinţa lui Hristos, părinţii şi fraţii noştri. Capul bisericii pământeşti şi cereşti, care alcătuiesc împreună o singură Biserică, este Hristos. Sfinţii locuitori ai cerului, ca unii care au ajuns la desăvârşire, trăiesc întru Dumnezeu şi întru iubire, pentru că „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4, 16). În virtutea acestei iubiri sfinţii şi îngerii lui Dumnezeu ne compătimesc şi se roagă pentru noi.

Despre numărul tuturor sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu ne mărturiseşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, că a văzut „mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finici” (Apoc.7, 9).

Sfânta Biserică în fiecare zi face pomenire sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu, însă nu toţi sfinţii sunt cunoscuţi lumii, dar ei sunt cunoscuţi lui Dumnezeu, cel minunat întru sfinţii Săi. Pentru a da mărirea cuvenită tu­turor sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu, Sfinţii Părinţi au aşezat în prima Duminică după Cincizecime pomenirea tuturor sfinţilor, a strămoşilor şi patriarhilor, mucenicilor şi ierarhilor, sfinţilor mărturisitori şi cuvioşilor mucenici, cuvioşilor şi drepţilor, toată ceata sfintelor femei şi toţi ceilalţi sfinţi necunoscuţi, împreună cu care să fie şi cei ce se vor adăuga în viitor pe care Duhul Sfânt sălăşluindu-se întru ei i-a sfinţit. A fost aşezată această sărbătoare spre pomenire ca să cin­stim şi pe mulţi alţi sfinţi plăcuţi lui Dumnezeu, care din anumite pricini şi împrejurări lumeşti au rămas neştiuţi de nimeni, cu toate că au multă slavă înaintea lui Dumnezeu. Prăznuim această sărbătoare ca să primim şi aju­torul acelora, al tuturor care au bineplăcut lui Dumnezeu în orice parte a pământului, iar pe de altă parte şi pentru sfinţii care se vor adăuga mai târziu.

Mărturisind credinţa, sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu căutau să-şi găsească „lor patrie” în „cetate” gătită de Dumnezeu. „Au suferit bat­jocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închi­soare, au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu ferestrăul, au murit ucişi cu sabie, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Şi de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii şi în munţi, şi în peşteri, si în crăpăturile pământului” (Evrei 11, 36-38).

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos” (I Cor. 4, 16). S-ar părea la prima vedere că este cu neputinţă a urma exemplul vieţii sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu. Trebuie însa să cunoaştem că sfinţii au fost oameni asemenea nouă, au trăit pe pământul acesta, au avut aceleaşi ispite, au avut aceleaşi nevoi şi neno­rociri, au suferit aceleaşi griji şi supărări, însă în toate acestea ei nădăjduiau în Dumnezeu, toate le răbdau pentru Dumnezeu, socotind întru nimic bunătăţile lumeşti. Însă vieţile sfinţilor pe cât sunt de numeroa­se, pe atât sunt de diferite. Unii dintre ei se retrăgeau de la răzvrătirile acestei lumi, ca fără piedici să slujească lui Dumnezeu, au căpătat mântuire în pustie, alţii în zgomotul oraşelor trăind în lume, însă nu după legile lumii, unii în lăcaşurile sfinte, alţii pe câmpul de luptă, alţii petreceau zi şi noapte în rugăciune, prin smerenie, răbdare, curăţenie sufletească şi trupească, prin dragoste către Dumnezeu şi către aproapele suferind chinuri, munci şi chiar moarte.

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toata inima ta...” şi „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Mt. 22, 37, 38).

Cum putem îndeplini această po­runcă?

Sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu petre­ceau întotdeauna aşa după cum dic­ta conştiinţa şi poruncile dum­nezeieşti, pentru aceasta au şi moştenit Împărăţia Veşnică.

Nu este de ajuns numai de a cinsti şi a-i proslăvi pe sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu, ci şi a-i chema prin rugăciune pentru mijlocire înaintea lui Dumnezeu în timpul nenorocirilor noastre, ţinând minte „că mult poate rugăciunea dreptului” (Iacov 5, 16), pentru că „Ochii Domnului sunt îndreptaţi către cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor” (Ps. 33, 14).

Să ne rugăm sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu ca ei să mijlocească înaintea Milostivului Dumnezeu pen­tru noi păcătoşii. 

                           

                                        Protoiereu Ioan Lisnic