sâmbătă, 5 decembrie 2015

Preotul Mihail Țepordei – omorât în timpul prigoanei împotriva credinței






Preotul Mihail Țepordei –
omorât în timpul prigoanei împotriva credinței



Biserica Sf. Arh. Mihail din Ceramurza (Cioara – Murzei),
jud. Tighina (în prezent Nadrecinoe, r-nul Tarutino, regiunea Odesa)



S-a născut la 23 februarie 1886. După absolvirea Seminarului Teologic în anul 1910, a fost numit temporar în funcția de cântăreț la Biserica Sf. Arh. Mihail și Gavriil din localitatea Lărguța, jud. Ismail.  La 24 octombrie 1911 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii Sf. Cuv. Parascheva din Borisăuca, același județ, apoi transferat la Biserica Acoperimântul Maicii Domnului din Acmanghit, jud. Cetatea Albă. În anul 1918, conform ceririi înaintate, este numit paroh la Biserica Sf. Arh. Mihail din Ceramurza (Cioara – Murzei), jud. Tighina (în prezent Nadrecinoe, r-nul Tarutino, regiunea Odesa).
Timp de 23 de ani părintele Mihail Țepordei a păstorit cu dăruire parohia încredințată. A desfășurat o activitate pastorală și misionară rodnică, mai ales în combaterea sectarismului. În urma unei asemenea activități intense, precucernicia sa a reușit să readucă pe cei rătăciți la dreapta credință. Numai în luna ianuarie a anului 1938, patru persoane din secta babtistă din localitate au  revenit la  credința ortodoxă. Pentru munca deosebită depusă în parohie, părintele Mihail a fost decorat la 2 iulie 1926 cu crucea aurită, iar în luna februarie 1938 i-au fost aduse mulțumiri publice din partea cârmuirii eparhiale.
În primul an de prigoană împotriva credinței din timpul ocupației sovietice (1940-1941),  părintele Mihail Țepordei a fost arestat, primind cununa muceniciei prin asasinare. 


                                         Protoiereu Ioan Lisnic






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu