duminică, 9 august 2015

Preotul Pavel Barbos – arestat și deportat în Siberia




      Preotul Pavel Barbos –
       arestat și deportat în Siberia
 

 



S-a născut la 7 august 1885. După absolvirea Seminarului Teologic a fost hirotonit preot și numit paroh la Biserica Sf. Arh. Mihail din Fetești, jud. Hotin, cu începere de la 16 decembrie 1910. 
Timp de trei decenii părintele Pavel Barbos a păstorit cu dăruire parohia încredințată. A desfășurat o activitate misionară și pastorală atât în parohie cât și în cadrul ședințelor Cercului Pastoral al protoieriei V, jud. Hotin. Astfel, la 10 octombrie 1937, în cadrul ședinței cercului pastoral care s-a desfășurat în parohia Badragii Vechi, părintele Pavel Barbos din Fetești a predicat în timpul Sf. Liturghii despre „Sfintele Taine ca mijloace de mântuire”. După Sf. Luturghie s-a oficiat un Tedeum, apoi membrii cercului au mers în procesiune ca să sfințească noul local de școală. La aceste manifestări a fost prezent prefectul județului, autoritățile locale, credincioșii localnici și cei veniți din satele vecine.
Un eveniment important din viața religioasă a credincioșilor din Fetești a fost sfințirea locului unei noi biserici. Biserica veche era din lemn și neîncăpătoare. Din inițiativa preotului paroh s-a început construcția unei noi biserici. În anul 1934 devizul de cheltuieli pentru construcția bisericii era de 559.940 lei.  Din cauza lipsurilor și greutăților materiale, până în anul 1940, pereții bisericii noi au fost ridicați până la ferestre. Împlinirea visului părintelui Pavel Barbos de a construi un nou locaș sfânt a fost realizat peste mai mult de șapte decenii (biserica a fost târnosită în anul 2011).
În primul an de prigoană împotriva credinței din timpul ocupației sovietice (1940-1941)  părintele Pavel Barbos a fost arestat și deportat în Siberia,  despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic.
După anul 1944 biserica de lemn din Fetești a fost distrusă de autoritățile sovietice, iar construcția noii biserici se afla în ruină.

                        Protoiereu Ioan Lisnic



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu