joi, 2 iulie 2015

Preotul Tudor Sadovici– condamnat în timpul prigoanei împotriva credinței

   

           
Preotul Tudor Sadovici – condamnat
în timpul prigoanei împotriva credinței


S-a născut în anul 1920. A studiat la Școala de Cântăreți Bisericești din Mănăstirea Rudi, jud.Soroca, în perioada 1936-1940 și 1941-1942. În anul 1945 era cântăreț la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Râșcani, r-nul Râșcani, jud. Bălți.
A fost hirotonit preot, cu examen de preot și numit la începutul anului 1952 paroh la Biserica Sf. Arh. Mihail din Soloneț, r-nul Vertiujeni, jud Soroca, apoi transferat la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Șipca, r-nul Rezina, jud. Orhei.
La cererea credincioșilor din parohiile învecinate, oficia slujbe religioase în unele biserici scoase de la evidență din r-nul Rezina. Îndruma credincioșii ca să scrie petiții pentru punerea în funcțiune a bisericilor. În alte parohii, ajuta consiliile parohiale la inventarierea bisericilor, întocmind acte prin care bisericile respective urmau să fie deschise. 
A fost arestat, fiind învinuit și de neachitarea la stat a unui impozit exagerat de mare și supus la chinuri cumplite. Temnița comunistă l-a condamnat indirect la moarte, prin boala dobândita în urma persecuțiilor. În vara anului 1958, la scurt timp după eliberare, trece la Domnul.


                          Protoiereu Ioan Lisnic



Un comentariu:

  1. Parinte, sunt nepotul lui Feodor Sadovici. Sunt stabilit in USA./
    As vrea sa vorbesc cu dumneavoastra.
    emailul meu este
    andreibastovoi@gmail.com

    Va rog - daca puteti - sa imi dati un email.
    multumesc

    RăspundețiȘtergere