miercuri, 27 mai 2015

Preotul Ilarion Vărzaru – ucis în timpul prigoanei împotriva credinței








Preotul Ilarion Vărzaru – ucis în timpul
prigoanei împotriva credinței


S-a născut la 28 martie 1881 în familia preotului Ioan Vărzaru. După absolvirea Școlii de cântăreț în anul 1901, a fost numit la Biserica Sf. Arh. Mihail din Semenovca, jud. Cetatea Albă, cu începere de la 21 august 1901. În anul 1906 este transferat la Biserica Nașterea Maicii Domnului din Chebabcia, același județ.
A fost hirotonit preot în anul 1918, cu examen de preot. Începând cu anul 1922, a slujit la Biserica Sf. Dimitrie din Rosoșeni, jud. Hotin. La 15 iulie 1930, parohia Rosoșeni a fost vizitată canonic de către P.S. Episcop Visarion al Hotinului (1923-1935) împreună cu consilierul eparhial protoiereul Dionisie Iavorschi. Iată și câteva impresii ale vizitatorilor: Parohul, părintele Ilarion Vărzaru se prezintă bine, biserica îngrijită, curtea bisericii mare și curat întreținută avînd sădiți pomi decorativi, interiorul bisericii curat, biblioteca în regulă.
Ultima parohie a părintelui Ilarion a fost com. Lomacineț, jud. Hotin, cu Biserica Sf. Arh. Mihail și Gavriil.
În primul an de prigoană împotriva Bisericii, a fost ucis de sovietici, la 22 noiembrie 1940.



                                     Protoiereu Ioan Lisnic






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu