sâmbătă, 2 mai 2015

ÎNTRE OBICEI ŞI SUPERSTIŢIE





ÎNTRE OBICEI ŞI SUPERSTIŢIE


„Socotiţi ca să nu vă fure pe voi cineva cu filosofia şi cu înşelăciunea deşartă, după predania oamenilor, după stihiile lumii şi nu după Hristos” (Col. 2, 8).
Învăţăturile pe care Sfinţii Apostoli le-au propovăduit şi care au trecut din generaţie în generaţie prin grai viu, mai târziu ele fiind scrise de sfinţii părinţi şi păstrându-se până astăzi neschimbate în scrierile lor, au o foarte mare valoare asemenea Sfintei Scripturi.
Pentru a ne întări în credinţă, este foarte important pentru noi, creştinii, să putem deosebi cu adevărat Predania Sfinţilor Apostoli de predania omenească, învăţăturile căreia ne întorc înapoi în istoria păgânismului.
Cu părere de rău, până astăzi unii creştini rătăcesc în credinţă, dând o valoare însemnată aşa-numitei tradiţii omeneşti, moştenite de la părinţii sau buneii lor, îndepărtându-se de adevărurile credinţei şi chiar câteodată atrag o mai mare atenţie acestor predanii moştenite din generaţie în generaţie.
O tradiţie fără temei este, că unii creştini până astăzi, inconştient, ţin unele sărbători moştenite din trecutul păgânesc, luând ca referinţă sărbătorile creştine. Şi anume cinstesc toate joile din perioada de la Sf. Paşti până la înălţarea Domnului, afirmând că în aşa fel va fi păzită viitoarea roadă de grindină, de ploaie năprasnică şi vor fi păziţi de tunete şi fulgere.
Odată cu cucerirea Daciei de către Imperiul Roman, în primele trei secole, prin colonişti, militari, negustori şi sclavi, se infiltrează pe teritoriul Daciei învăţătura creştină. Însă pe de altă parte, apar şi alte divinităţi în lumea păgână, ca cel mai mare zeu la romani, Jupiter. El era zeul luminii şi al fenomenelor cereşti: vântul, ploaia, tunetul, al furtunii şi al fulgerului.
Sunt de origine latină şi zilele săptămânii, care mai apoi au fost adoptate de creştini din calendarul roman păgân care le denumea după anumiţi zei: Lunae (dies) – ziua lunii, Martis (a lui Marte), Mercuris (a lui Mercur), Jovis (a lui Jupiter), Veneris (a Venerei), Saturn (a lui Saturn) şi Solis (a soarelui). În sec. IV aceste denumiri păgâne erau atât de înrădăcinate în masele creştine, încât unii Sfinţi Părinţi şi scriitori bisericeşti s-au ridicat împotriva lor. Rezultatul a fost că doar denumirile ultimelor două zile (care erau în legătură mai strânsă cu Biserica), au putut fi schimbate, prin sabbatum (care provine din latinescul vulgar sambata) şi dominica (dies).
După cele analizate este foarte uşor de a trage concluzia că joile sunt sărbătorite din trecutul antic în cinstea zeului Jupiter.
Altă superstiţie neîntemeiată pentru ţăranii de la sate este că nu seamănă în săptămâna Floriilor, afirmând că nu se va face roadă şi seminţele puse în pământ doar vor înflori. Floriile poartă denumirea unei sărbători păgâne de primăvară, Floralia, adică sărbătoarea zeiţei Flora sau a florilor, care se prăznuieşte primăvara, fiind apropiată ca dată de Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. În „Cazania” lui Varlaam, în „Didahiile” lui Antim Ivireanul şi chiar în unele ediţii vechi ale cărţilor de slujbă apare sub forma de Duminica Floriilor.
Prin aceste şi multe alte acte de superstiţie, cei ce le dau însemnătate sunt slabi în credinţă şi în speranţă, ca să se înalţe către Domnul cu toată mintea şi cu toată inima şi n-au putere a se supune voii lui Dumnezeu. Fiindcă fără voia Lui nici un fir de păr nu cade din cap de la om, că Unul Domnul le stăpâneşte pe toate, pentru aceasta nici a cunoaşte voia Lui, nici a schimba hotărârile Lui nu este cu putinţă. Numai de la mila lui Dumnezeu noi putem aştepta ajutor în lucrările noastre. Pentru aceasta avem nevoie de o credinţă adevărată, o speranţă în bunul Dumnezeu şi prin rugăciuni vom putea dobândi cele ce ne sunt de trebuinţă.

                         
                     Protoiereu Ioan Lisnic







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu