Părintele Grigore Lisnic despre pomenrea oamenilor sacrificați din ambiții politice. Comemorarea eroilor

Părintele Grigore Lisnic despre pomenrea

oamenilor sacrificați din ambiții politice.

Comemorarea eroilor

Crucea comemorativă a martirilor deportaţi amplasată 

în preajma gării feroviare Floreşti

Fără trecut nu există viitor. Ne gândim la viitor, dar vii­torul, după cum ştim, este în mâna Bunului Dumnezeu.

Nu trebuie să uităm că au fost timpuri grele de război, de maladii, de foamete, de deportări forţate. Din cauza ambiţiei câtorva oameni de la conducerea mari­lor imperii predomina sărăcia, moartea şi bătaia de joc. Au fost săvârşite crime, terori şi asupriri.

A răpit milioane de vieţi omeneşti Primul Război Mondial; s-a vărsat sânge nevinovat în timpul războiului civil din Rusia, care a dus la prăbuşirea Imperiu­lui. Al Doilea Război Mondial a fost şi mai îngrozitor. Au trecut pragul morţii nu numai ostaşii din părţile beligerante, dar şi multe milioane de civili, bărbaţi, femei şi copii, fiind împuşcaţi, spânzuraţi, arşi de vii şi otrăviţi în camerele cu gaze.

De pretutindeni au fost trimişi la moarte sigură mii de oameni nevinovaţi. Vinovaţi au fost nu cei care au fost înarmaţi şi trimişi ca să omoare sau să fie omorâţi, ci înalţii demnitari politici, din cauza ambiţiilor cărora au murit milioane de oameni. Cu ce au fost vinovaţi aceiaşi ruşi sau germani, români regăţeni sau ucraineni, români basarabeni sau france­zi, oameni simpli luaţi de la coarnele plugului, de la fabrici şi uzine şi trimişi de către cei doi monştri ai veacului XX – Hitler şi Stalin – pentru a se ucide unii pe alţii?

Viaţa omului este un dar de la Dum­nezeu. Pentru dreptul la viaţă militează şi organizaţiile mondiale, dar acest drept a fost încălcat. Cei fără de credinţă nu aveau nimic mai scump decât să-şi împlinească ambiţiile politice şi anume acestea duceau la exterminarea în masă a oamenilor nevinovaţi, care şi ei, la rân­dul lor, aveau dreptul la viaţă.

A urmat anul 1945, întreaga Moldovă dintre Prut şi Nistru a fost cuprinsă de tifos, apoi de secetă şi de foamete organizată, de deportările şi reprimările oamenilor gospodari şi ale intelectualilor.

După război, aproape în fiecare lo­calitate au fost înălţate monumente în memoria ostaşilor căzuţi pe câmpurile de luptă în cel de al Doilea Război Mondial, pentru că de pretutindeni au fost trimişi la moarte sigură mii de oameni nevinovaţi. Astfel de monumente aveau în vârf steaua cu cinci colţuri. Era un loc important de manifestări comuniste, unde răsunau sloganuri nu numai în memoria celor căzuţi, dar şi întru proslăvirea regimului totalitar-ateist. Celor ce se adunau la ase­menea manifestaţii li se turna în minţi fel de fel de zoi ateiste şi aşa-zisa „educaţie a omului nou sovietic”. Nu se schim­base aspectul acestor monumente nici în primii ani de democraţie. Tot aceeaşi stea strălucea în vârf, tot aceleaşi adunări în memoria celor căzuţi pentru apărarea patriei, deja inexistente, numai că erau luaţi în consideraţie şi ostaşii din Armata Română; erau omagiaţi şi respectaţi vete­ranii rămaşi în viaţă, care au luptat şi în rândurile Armatei Române.

În ultimii ani s-a început procesul de reamenajare a mormintelor din cimitirele ostaşilor români, s-au produs schimbări şi la multe monumente ale eroilor din localităţi, steaua din vârf a fost înlocuită cu Sfânta Cruce şi au fost sfinţite, ast­fel adeverindu-se cuvintele unui cântec din perioada războiului: „curând steaua va apune / şi va străluci frumos / Crucea Domnului Hristos”.

Aceste monumente trebuie să ne amintească de toţi cei care au căzut în al Doilea Război Mondial, în Afganistan, pe malurile Nistrului. Să nu uităm de cei nimiciţi de foametea organizată din 1946-1947, de bărbaţii, femeile, copiii şi bătrânii îmbarcaţi în vagoane de vite şi trimişi să moară prin pustiurile de gheaţă ale Siberiei.

Trecând pe lângă un astfel de monu­ment, trebuie să ne descoperim capetele şi să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru toţi acei care au căzut cu moarte de erou, precum şi pentru victimele regimurilor totalitare naziste sau comuniste. Pentru toţi trebuie să ne rugăm, ca Dumnezeu să-i odihnească cu toţi Sfinţii Mucenici şi să le fie lor veşnică pomenirea.

Extras din cartea 

In memoriam: Protoiereu Mitrofor Grigore Lisnic, 

Ed. Labirint, Chișinău, 2013, p. 34-36