Necesitatea unei morale devine Oamenii știu teoretic ce este binele, și-l aprobă, dar fac răul

             

                  

Necesitatea unei morale devine

Oamenii știu teoretic ce este binele, și-l aprobă, dar fac răul

      Ei nu mai  socot  viețile altora, dar nici viețile lor, și nu atât din pricina mizeriei cât mai ales din cauze morale.

        Legea minții fiind neputincioasă nu poate învinge firea cea rea a oamenilor, unii ajungând chiar la disperare. Și dacă-și pune la dispoziție o morală subiectivă, lipsită de  autoritate, o morală a bunului plac,  oamenii își găsesc refugiul  în a-și dezminți disperarea.

        Criza și dezastrul culturii începe odată cu  despărțirea moralei de religie, care dă naștere unei morale  a slujirii idealului  interesului propriu  cu stigmatul tuturor slăbiciunilor omenești  și duce la discreditarea  și anihilarea ei. Unii văd în proprietate un furt și de aceea cei ce fură nu se mai declară hoți ci ” restituționar ”, alții ucid și se apără cu  darwinismul, că ”cei tari mănâncă pe cei slabi”, dar cel mai cutremurător indice al dezorientării morale  este sinuciderea -  cel mai grav păcat pe care îl poate  săvârși omul pe pământ.  Dacă în sec. XIX,  după unele statistici, numărul sinuciderilor în lume era de 1.700.000, în sec. XX acest număr a crescut  până la 6.000.000!, cu o medie în creștere, ajungând până la 60.000 – 70.000 anual.

        Oamenii nu mai socot viețile altora, dar nici viețile lor, și nu atât din pricina mizeriei  materiale cât  mai ales  din cauze morale.

De  la popoarele primitive până în prezent religia a inspirat și a îndrumat toate normele moralei – cum este religia unui popor  așa este și morala lui.

În creștinism religia și morala  se cuprind într-un singur nume – Iisus Hristos. În religie  Iisus Hristos ni se  descoperă  ca Domnul și Mântuitorul lumii; în morală ni se arată ca ideal, model de om desăvârșit din câte cunoaște omenirea.  În Evanghelie, El ne învață ca să ne mântuim; în exemplul vieții Sale,  El ne arată cum să trăim – în iubire, evlavie, pace, smerenie, milostenie, blândețe,  sinceritate, cumpătare, bunătate, ca să ajungem la cea mai înaltă treaptă a desăvârșirii, adică sfințenia. Prin  El  ” Dumnezeu  s-a făcut om ca tu de la  Om să înveți cum se poate ridica omul din Dumnezeu” (Sf. Clement Alexandrinul).

        Pentru a afla calea adevărată care duce spre viața veșnică, pe lângă credința deplină pe care trebuie s-o avem, e nevoie de a cunoaște  și a îndeplini drepturile și îndatoririle înaintate de credință.