Acoperemântul Macii Domnului
Sf. Fecioară s-a arătat în toată mărirea
ei
cerească ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor
Sărbătoarea
Acoperemântului se prăznuește în amintirea unei minuni întâmplate în Biserica
Maicii Domnului din Cartierul Vlahernelor în Constantinopol, pe timpul Împăratului
Leon Înțeleptul (886-911).
În
timpul acela, asupra grecilor au năvălit
saracinii, care erau de credință musulmană și urau foarte mult pe creștini,distrugeau localitățile
ocupate de ei, iar pe localnici îi transformau în sclavi. Ajungând până aproape
de zidurile capitalei, grecii, fiind cuprinși de spaimă, slabi în forță armată
dar puternici în credință și nădejdea în Dumnezeu se adunau în biserici ca să
se roage pentru a scăpa de acest dușman crunt. Se spune că la o slujbă duminicală
de priveghere în biserica Vlahernei din Constantinopol, fiind adunați mulți
credincioși, în frunte cu Împăratul Leon, pe la ora patru dimineață Sf. Andrei
împreună cu ucenicul său fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au
văzut pe Născătoarea de Dumnezeu înconjurată de îngeri și de cete de sfinți.
Însoțită de Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Apostol și Evanghelist Ioan, Prea
Sfânta Fecioară, cu lacrimi în ochi, stând în genunchi se ruga pentru creștini.
Apoi, luându-și acoperemântul său de pe cap, l-a întins asupra creștinilor care
se rugau în biserica apărându-i astfel de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți.
Dimineață
tot orașul a aflat despre această vedenie și oamenii s-au însuflețit, auzind că
însăși Maica Domnului se roagă pentru
ei, și au pornit la luptă. Astfel dușmanii au fost izgoniți, iar locuitorii
Constantinopolului și-au dat seama că au obținut victorie prin putere
dumnezeească, prin ocrotirea și mijlocirea Prea Sfintei Născătoarei de
Dumnezeu.
Cu
ale ei preaputernice și bineprimite rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților Tăi,
Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Protoiereu
Ioan Lisnic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu