sâmbătă, 7 iulie 2018

Monahia Maria Purice – condamnată pentru activitate contrarevoluționară





Monahia Maria Purice – condamnată
pentru activitate contrarevoluționară



Monahia Maria Purice s-a născut la 15 august 1891 în familie de țărani. Părinții săi erau Toma și  Parascheva Purice din localitatea Ciorna, jud. Orhei. A fost botezată la 18 august în biserica din satul natal de către preotul Gheorghe Moșanu, având nașe pe Nadejda Purice și Maria Onciu. Îndrăgind viața monahală, în anul 1912 intră în ascultare la Mănăstirea Novodevicie din Sankt Peterburg. Tot în acel an primește călugăria, având atunci 21 ani de la naștere. A fost viețuitoare a Mănăstirii Novodevicie timp de 19 ani, până când autoritățile sovietice, la scurt timp după  închiderea mănăstirii (1925), le-au interzis călugărițelor de a locui în chiliile fostei mănăstiri. O parte dintre odoarele bisericilor mănăstirii care fusese închise, au fost salvate de către călugărițe și păstrate cu sfințenie în locuințele lor.
În anul 1931, monahia Maria se angajează în calitate de sanitară la spitalul Erisman din Leningrad. În următorul an, la 17 aprilie 1932 a fost arestată. Judecata a avut loc la 16 iunie în cadrul ședinței troicii GPU, primind sentința conform art. 58-10,11 CP al RSSFR (activitate contrarevoluționară). A fost condamnată la 3 ani de surghun în Kazahstan și confiscarea obiectelor din averea mănăstirii care le păstra la domiciliu.  Pe parcursul anului 1932 au fost arestate și supuse represiunilor 138 de monahii din fosta Mănăstire Novodevicie.
După 3 ani de surghun, în anul 1935 monahia Maria Purice a fost eliberată. A fost reabilitată de către Procuratura orașului Sankt Petrburg,  peste șase decenii de la proclamarea sentinței, la 7 iulie 1993.


                                  Protoiereu Ioan Lisnic






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu