Ieromonahul Vasile Soltițchi – judecat la ani grei de temniță

Ieromonahul Vasile Soltițchi –
judecat la ani grei de temniță

Ieromonahul Vasile, cu numele de mirean Veniamin Soltițchi s-a născut în anul 1904. Avea studiile Școlii spirituale din Edineț pe care le-a absolvit în anul 1921, a Seminarului Teologic din Chișinău și a Facultății de Teologie din Chișinău pe carea le-a absolvit în anul 1931. După absolvirea studiilor intră în ascultare la Mănăstirea Hârbovăț, unde a fost tuns în monahism, hirotonit ierodiacon, apoi hirotonit în treapta de ieromonah.

După eliberarea Basarabiei, la 1 decembrie 1941, părintele ieromonah Vasile Soltițchi este detașat în Transnistria pentru a face misionarism în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. Părintele Vasile a fost repartizat la Mănăstirea “Sf. Pantelimon” din Odesa, unde o perioadă de timp a fost stareț. Mănăstirea s-a reînființat cu osteneala starețului și a celor 6 monahi, viețuitori ai mănăstirii. La început a fost amenajată o casă de rugăciuni unde se săvârșeau serviciile divine, deservind și creștinii din cartierele apropiate ale Odesei.

La 1 martie 1942 a fost sfințită capela mănăstirii de către un sobor de preoți. Urma ca mai apoi să fie readusă la starea sa inițială biserica mare a mănăstirii, cu trei altare. În vara anului 1943 au fost finisate lucrările de reparație a bisericii mari și o parte dintre casele stăreției, unde locuiau cei 6 monahi.

În luna martie 1944, din cauza apropierii trupelor sovietice de Odesa, părintele Vasile Soltițchi revine la Mănăstirea Hârbovăț. La scurt timp, după reînstaurarea puterii sovietice în Basarabia, fiind învinuit de propagandă antisovietică a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (МГБ) din RSSM și judecat. A fost repartizat într-un lagăr de muncă forțată din regiunea Ural (Rusia).

După ispășirea termenului de detenție, părintele Vasile Soltițchi revine la mănăstire. În anul 1961, era viețuitor al Mănăstirii Hârbovăț. Cu un an înainte de închiderea așezămâtului monahal, KGB-iștii puneau la cale închiderea mănăstirii. În urma unei note informative secrete, din 18 aprilie 1961 se arăta că în realizarea planului de închidere a Mănăstirii Hârbovăț, 5 dintre monahi pot să opună rezistență sau pot influiența pe această cale ceilați viețuitori ai mănăstirii. Iată ce se scria în acest document secret: “În timpul de față, în mănăstire locuiesc monahi, judecați pentru activitate antisovietică – Soltițchi, Ceban, Danilov, Timuș și autoritățile bisericești Ursu, Burlea și Popescu Neofit, care pot să opună rezistență sau să influințeze negativ asupra altor monahi. Cu scopul de a evita unele manifestări nedorite din partea acestor persoane, să fie din timp scoși din mănăstire și plasați la alte locuri de trai”.

                                         Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Nicolae Cupriană (Cuprianov) – unul dintre preoții deportați în Siberia

Preotul Nicolae Cupriană (Cuprianov) –
unul dintre preoții deportați în Siberia

Preotul Nicolae Cupriană s-a născut la 1 decembrie 1893 în familia diaconului – cântăreț de la biserica din Bolgrad, jud. Ismail. După absolvirea studiilor Școlii spirituale din Ismail a învățat la Seminarul Teologic din Chișinău. În anul 1915 a fost mobilizat în armata țaristă, participând și la Primul Război Mondial.

După demobilizare, viitorul preot Nicolae Cupriană a slujit în calitate de cântăreț la Biserica “Sf. Parascheva” din Ialoveni, jud. Lăpușna. A fost hirotonit preot în anul 1920 pe seama Bisericii “Sf. Împ. Constantin și Elena” din localitatea Hanul Vechi (com. Costești), jud. Lăpușna și în 1927 transferat la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din parohia Buțeni II (com. Hâncești), același județ.

La biserica din Buțeni, părintele Nicolae a slujit până la sfârșitul anului 1945. În această perioadă de timp a fost decorat cu mai multe distincții bisericești, fiind ridicat în treapta de protoiereu, iar la 30 august 1942 hirotesit în iconom stavrofor. Sub noua stăpânire, părintele Nicolae Cuprianov, la 16 august 1945, a fost înregistrat de către autoritățile eparhiale slujitor la aceeași parohie și peste 3 luni, la 16 noiembrie, exclus din registrul clerului. În acest răstimp părintele a fost arestat, judecat și deportat în Siberia.

Părintele Nicolae Cupriană a fost arestat la 7 septembrie 1945. Era învinuit cum că “ar fi  făcut agitație antisovietică printre enoriași, a îndemnat sătenii să doneze bani și alimente pentru Armata Română”. Deasemnea mai era învinuit că “În 1941, a întâmpinat autoritățile românești cu pâine și sare rostind un discurs în care a denigrat puterea sovietică și a salutat instaurarea celor românești”. Judecata a avut loc la 7 decembrie 1945, într-o ședință închisă a Judecătoriei Supreme a RSS Moldovenești. A fost condamnat la 10 ani de lagăr, cu decăderea din drepturile politice pe o perioadă de 5 ani și confiscarea averii personale.

În necrologul părintelui Nicolae, publicat în Revista Patriarhiei de Moscova (Jurnal Moskovskoi Patriarhii) din 1976, din motive prea bine cunoscute nu s-a scris nimic despre deportarea sa, însă se menționează că  “în perioada anilor 1945-1958, părintele Nicoale a slujit în Eparhia de Omsk (Rusia)”.

Părintele Nicoale Cupriană revine la baștină în anul 1959 și în luna septembrie numit slujitor într-o parohie din Eparhia Chișinăului. În anul 1968, părintele devine slujitor la Biserica “Tuturor Sfinților” din Chișinău. Pentru  activitatea pastorală sârguincioasă, a fost decorat cu înalta distincție – mitra și în 1974, decorat cu ordinul “Sf. Vladimir, cl. a III-a”. În ultimii săi ani de viață a îndeplinit și funcția de duhovnic eparhial.

La 22 august 1974, părintele Nicolae Cupriană își încheie drumul vieții pământești. A fost înmormântat în cimitirul central din Chișinău, după săvârșirea slujbei arhierești, Sf. Liturghie și rânduiala înmormântării oficiate în Biserica “Tuturor Sfinților” din Chișinău.

Procuratura Generală din R. Moldova, l-a rebilitat pe părintele Nicolae Cupriană la data de 11 februarie 1991.

                                 Protoiereu Ioan Lisnic

Egumenul Macarie Homițchi – judecat pentru agitație și propagandă antisovietică

Egumenul Macarie Homițchi – judecat
 pentru agitație și propagandă antisovietică

Egumenul Macarie, cu numele de mirean Mihail Homițchi s-a născut la 8 noiembrie 1892 într-o familie de țărani din satul Miclești, jud. Orhei. După absolvirea școlii parohiale din satul natal, în anul 1907 intră în ascultare la Mănăstirea Curchi. În anul 1915 este mobilizat în armata țaristă, revine la mănăstire în anul 1918. A fost tuns în monahism în anul 1920, în 1933, hirotonit ierodiacon și în 1941, hirotonit ieromonah. În următorii ani a fost hirotesit în treapta de singhel și mai apoi în treapta de protosinghel. În perioada anilor 1944-1947 părintele a îndeplinit funcția de stareț al mănăstirii.

La 23 octombrie 1947 egumenul Macarie Homițchi a fost arestat. Era învinuit cum că “fiind ostil față de puterea sovietică, în perioada 1941-1944, a menținut legături cu administrația românescă, că a chemat lumea la luptă împotriva puterii sovietice”, iar după 1944, ar fi făcut agitație și propagandă antisovietică. Judecata a avut loc la 23 februarie 1948. În cadrul ședinței Judecătoriei Supreme a RSSM, părintele Macarie Homițchi a fost judecat la 10 ani de lagăr, decădere din drepturile politice pe un termen de 5 ani și confiscarea averii personale.

Părintele Macarie a fost internat într-un lagăr din regiunea Iaroslav, unde a îndurat condițiile inumane de detenție și munca istovitoare la care cei întemnițați erau siliți să o îndeplinească. După eliberarea din detenție, în anul 1955 revine la baștină.

În perioada 1955-1959, părintele Macarie Homițchi a îndeplinit funcția de duhovnic al Mănăstirii Vărzărești, apoi numit în aceeași funcție la Mănăstirea Japca. Din cauza problemelor de sănătate dar și din cauza vârstei înaintate, în anul 1972, părintele conform cererii înaintate este eliberat din funcția de duhovnic. A locuit în continuare la Mănăstirea Japca. Trece la Domnul la 26 aprilie 1978, la vârsta de 86 ani, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii.

La 26 noiembrie 1992, părintele Macarie Homițchi a fost reabilitat de către Procuratura Generală din R. Moldova.

                                       Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Gheorghe Tudorache – condamnat la ani grei de temniță în Siberia

Preotul Gheorghe Tudorache –
condamnat la ani grei de temniță în Siberia

Preotul Gheorghe Tudorache s-a născut în anul 1907 în județul Covurlui[1]. În anul 1930 era student în anul I la Facultatea de Teologie din Chișinău[2]. După absolvirea studiilor teologice a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Cruzești, jud. Lăpușna. Biserica din localitate, nou contruită, a fost târnosită la 14 octombrie 1934 de către un sobor de preoți în frunte cu Î.P.S. Mitropolit Gurie al Basarabiei[3].

Fiind student la Chișinău, părintele Gheorghe, împreună cu alți colegi de facultate aderă la Mișcarea Legionară din jud. Lăpușna. Întreaga activitate a mișcării se limita la acțiunile întreprinse de grupul studențesc. La 2 mai 1933, grupul studențesc efectuează un marș pe jos de la Chișinău la Criuleni, iar la 22 iunie participă la întrunirea Asociației Culturale “Astra Basarabiei”[4]. În anul 1935, părintele a fost ales președinte al organizației legionare din jud. Orhei. Principala activitate a legionarilor din Orhei era “răspândirea materialelor de propagandă printre săteni și contactele de la om la om.”[5].

La 1 noiembrie 1936, părintele Gheorghe Tudorache este numit paroh la Biserica “Sf. Voievozi” din satul Găuzeni, jud. Orhei[6]. Peste 2 luni, la 1 ianuarie 1937 revine la Cruzești[7], unde va sluji până în anul 1940. Părintele a rămas în parohie și a continuat activitatea sa pastorală și după 28 iunie 1940, perioadă de stăpânire sovietică. A fost arestat, judecat la ani grei de temniță și deportat într-un lagăr din Siberia[8].

După eliberarea Basarabiei, părintele Gheorghe Tudorache era socotit printre preoții dispăruți fără veste. După descoperirea unor gropi comune cu peste 85 de cadavre în curtea fostului local al Consulatului italian, unde în perioada sovietică se instala-se sediul NKVD-ului, unele ziare scriau că s-ar fi identificat printre cadavre și trupul părintelui Tudorache. Iată ce se scria în Ziarul Basarabia: “S-au găsit șepci, aparținând elevilor de la Liceul Hajdeu, două rase de preoți, dintre care una aparținând preotului Tudorache, fost fruntaș legionar și uniforme a șase ceferiști îmbrăcând trupuri care n-au putut fi identificate”[9]. Bazându-se pe aceste informații, în unele surse se menționează că părintele ar fi fost asasinat în iunie-iulie 1941[10].

În primul număr al Buletinului Arhiepiscopiei Chișinăului din 1943, era publicată lista clericilor pensionari, decedați și deportați, văduvelor, orfanilor, sau moștenitorilor lor în care figura și numele preotului Gheorghe Tudorache. Moștinitoarea directă a părintelui, presbitera Xenia, urma să primească o primă de ajutor reciproc[11].

Părintele Gheorghe Tudorache s-a aflat într-un lagăr de concentrare din Vorkuta, URSS, unde cei deținuți erau obligați să muncească în minele de plumb. După ispășirea termenului de detenție în anul 1948, părintelui i se aplică altă sentință, domiciliul obligatoriu în regiunea Krasnoiarsk[12]. Potrivit mărturiilor părintelui Vasile Țepordei, după întoarcerea sa din URSS, a ajutat-o pe mama părintelui Gheorghe Tudorache să ceară repatrierea fiului său care “era după expirarea pedepsei deportat în Siberia”[13]. Cu mari eforturi mama părintelui Gheorghe a reușit să-l aducă în România. Timp de aproape două decenii părintele a slujit în Biserica “Sf. Voievozi” din localitatea Bălăbănești, Eparhia Dunării de Jos[14].

Părintele Gheorghe Tudorache trece la Domnul la vârsta de 68 ani, datorită problemelor de sănătate cauzate din anii de detenție. A fost înmormântat în cimitirul bisericii[15], unde a slujit după întoarcerea sa din surghiun.

                                         Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1] Pr. Mihaiță Enache, Preoți din Bălăbănești, mărturisitori pentru Hristos în temnițele comuniste, Călăuză ortodoxă, Revista Arhiepiscopiei Dunării de Jos, nr. 343-344, 11 iulie 2017

[2] Revista Luminătorul, nr. 23, 1930, p. 1313

[3] Localitățile Republicii Moldova, Itinerar documentar-publicistic ilustrat, vol. V, Chișinău, 2005, p. 299

[4] Corneliu Ciucanu, Dreapta românească interbelică, politică și idiologie, Tipo Moldova, Iași, 2009, p. 98

[5] Ibidem, p. 110, 126

[6] Revista Luminătorul, nr. 12, 1936, p. 709

[7] Idem, nr. 2, 1937, p. 1

[8] Preot Vasile Țepordei, Preoți români din Basarabia torturați și omorâți de bolșevici, Ziarul România Liberă, 23 noiembrie 1996

[9] Ziarul Basararabia, 13 septembrie 1941, p. 3

[10] Pr. Prof. Sergiu C. Roșca, Biserica basaraberană sub ocupația sovietică, Revista Misionarul, nr. 1, 1942; Martiri pentru Hristos, din România, în preioada regimului comunist, p. 769-770; Mariana Țăranu, Unele aspecte ale politicii religioase din Basarabia în perioada primului an de ocupație, Revista Destin Românesc, nr. 4, 2008, p. 16; Ioan Munteanu, Repatriați în inimile noastre, Revista Ortodoxia, nr. 11, 2003, p. 28-29 ș.a.

[11] Buletinul Arhiepiscopiei Chișinăului, Foaie oficială lunară, nr. 1, 1943, p. 13

[12] Colecția Ciceroni Ionițoiu, Martiri și Mărturisirori ai Bisericii din România (1948-1989), Biserica Ortodoxă, www.procesulcomunismului.com , Contact, 2004, p. 105

[13] Preot Vasile Țepordei, op. cit.

[14] Pr. Mihăiță Enache, op. cit.

[15] Ibidem

Preotul Vasile Stoleru – martirizat în lagărele de exterminare

Preotul Vasile Stoleru –
martirizat în lagărele de exterminare

Preotul Vasile Stoleru s-a născut la 30 ianuarie 1907 în com. Davideni, jud. Storojineț. A învățat la școala primară din satul natal și din 1920 a urmat studiile la Liceul “Regele Ferdinant I” din Storojineț. În perioada anilor 1929-1934 a urmat cursurile Facultății de Teologie a Universității din Cernăuți. După absolvirea studiilor universitare a fost hirotonit preot pe seama bisericii din Botoșenița, jud. Rădăuți. În anul 1935 a fost transferat la biserica din Budeniț, jud. Storojineț, unde a slujit până în anul 1940.

Până în luna iunie 1940, părintele Vasile Stoleru a slujit la biserica din Carapciu pe Ceremuș (în prezent raionul Vijnița, Ucraina), după întoarcerea din refugiu, a ma slujit în această parohie până în martie 1944. Ultima parohie a părintelui Vasile a fost com. Bălăceanca, jud. Suceava.

La 16 iulie 1958, părintele Vasile Stoleru a fost arestat de către securitate și încarcerat în închisoarea din Suceava. Era învinuit de “activitate dușmănoasă la adresa R.P.R.” și a regimului, desfășura “activități cu caracter legionar” ș.a. A fost judecat de către Tribunalul Militar Suceava, la 22 octombrie 1959 și condamnat pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”, la 10 ani de detenție, 7 ani degradare civică și confiscarea averii personale. Părintele era foarte bolnav, suferea de o “maladie ulceroasă”. Cu toate acestea, după proclamarea sentinței a fost încarcerat în penitenciarul din Botoșani, apoi transferat la Jilava și în penitenciarul de la Aiud. Condițiile inumane de detenție și torturile la care a fost supus i-au grăbit sfârșitul. Trece la Domnul în spitalul închisorii, la 12 decembrie 1960. 

                                      Protoiereu Ioan Lisnic

  

             ДАЧО (Державний Архiв Чернiвецькоi Областi), Ф. 1245, ор. 12, спр. 34, арк. 137

Biserica "Sf. Cuv. Parascheva" din Davideni, jud. Storojineț

        Extrasul ședinței de judecată, Tribunalul Militar Iași

Ieromonahul Emilian Gâțu – unul dintre martirii temnițelor comuniste

Ieromonahul Emilian Gâțu –
unul dintre martirii temnițelor comuniste

Ieromonahul Emilian, cu numele de mirean Eustatie Gâțu s-a născut în anul 1920 în partea de nord a Bucovinei. La vârsta de numai 12 ani intră în viața mănăstirească, viețuind în mai multe mănăstiri din Moldova și Transilvania. Primește călugăria la 6 decembrie 1949 la Mănăstirea Polovragi. La 1 decembrie 1950 a fost hirotonit ierodoacon și la 28 mai 1953 hirotonit în treapta de ieromonah. Peste 2 ani de la hirotonie i se acordă rangul de singhel.

Conform mărturiilor celor care l-au cunoscut, singhelul Emilian Gâțu “a dus o viață înbunătățită, cu multe rugăciuni și cu o trăire ascetică deosebită”: “Era un băiat înalt, cu vorbă blândă, care a impresionat cinul monahal” prin viața și faptele sale închinate Sf. Cuv. Nicodim cel Sfințit de la Tismana. În anul 1957 reușește să-și viziteze familia rămasă în Bucovina ocupată de sovietici. Potrivit unei cereri, nu-și văzu-se familia din anul 1942, părinții săi fiind bătrâni, neputincioși și bolnavi. După întoarcerea sa de la Cernăuți, la Mănăstirea Polovragi se desfășura o anchetă dură a securității, în urma unor acuzații, cum că ar fi găzduit pe colonelul Iulian Povovici. Acesta, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost comandant de jandarmi în Transnistria, fiind acuzat de asasinarea multor evrei și condamnat la moarte în contumacie, se ascundea în păduri, munți și mănăstiri.

Împreună cu ceilalți viețuitori ai mănăstirii a fost anchetat, torturat și părintele Emilian Gâțu, pentru a da numele “conspiratorilor”. Potrivit mărturiilor unor țărani din Polovragi, care au fost anchetați ca martori, în timpul anchetei părintele Emilian “avea o față luminoasă, ce amintea de martirii de la începutul creștinismului, căci acesta se ruga pentru sufletele anchetatorilor și cerea [ca ei] să se întoarcă la adevăr și credință”. Părintele Emilian Gâțu a fost judecat împreună cu alte 33 de persoane, printre care stareța Mănăstirii Tismana și starețul Mănăstirii Polovragi. După pronunțarea sentinței Tribunalului Militar din Craiova au fost trimiși cu toții în lagărele din Balta Brăilei.

Părintele Emilian a fost repartizat în lagărul de exterminare de la Salcia, amplasat pe Insula Mare a Brăilei. Munca istovitoare, foametea și bătăile interminabile i-au grăbit sfârșitul. Trece la Domnul în toamna anului 1961, trupul neînsuflețit al părintelui fiind aruncat într-o groapă comună.

                                      Protoiereu Ioan Lisnic

Egumenul Iraclie Flocea – judecat pentru agitație și propagandă antisovietică

Egumenul Iraclie Flocea – judecat pentru
agitație și propagandă  antisovietică

“Cu preoții care sunt în lume nu poți birui lumea. [...] Să ne scuturăm din când în când de cele trecătoare și să fâlfâim cu tot sufletul în meleagurile veșniciei, în tovărășia sfinților și îngerilor. [...] Acolo, unde preotul nu aduce cultura pietății, se instalează fanatismul ori sectarul”.

Ierodiaconul Iraclie, Cultura pietății (1926)

Părintele Iraclie, cu numele de mireran Ioan Flocea s-a născut la 11 martie 1893 în Bucovina, com. Bojorâta, jud. Câmpulung. A luptat în Primul Răboi Mondial în componența armatei austro-ungare. În anul 1917, după ce a fost eliberat din prizonierat a rămas în Basarabia, intrând în ascultare la Mănăstirea Hârbovăț.

Viitorul egumen Iraclie Flocea primește călugăria în anul 1920, apoi hirotonit în treapta de ierodiacon în 1925 și în treapta de ieromonah în 1927. În perioada anilor 1926-1930 urmează cursurile Facultății de Teologie din Chișinău. Devine un colaborator fidel al revistelor bisericești Luminătorul și Misionarul. A scris și câteva lucrări, printre care “Călătoria în Ierusalim”, “Perla”, “Mozaic Literar”, “Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hârbovăț” ș.a. La Mănăstirea Hârbovăț părintele se ocupa și cu tipăritul. Îndeplinea funcția de ajutor al exarhului mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului și în 1935 numit misionar principal conducând procesiunea cu Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț prin parohii. A fost decorat cu crucea aurită în anul 1934, apoi hirotesit în treapta de singel și protosinghel.

La 25 august 1938, când Școala de cântăreți din Chișinău a fost transferată la Mănăstirea Hârbovăț, părintele protosinghel Iraclie devine subdirector și spiritual al acestei instituții. În primul an de ocupație sovietică (1940-1941), părintele a stat o perioadă de timp la mănăstire, iar când Mănăstirea Hârbovăț a fost desființată de către autorităților sovietice, a slujit la biserica din Nisporeni. Despre închiderea și desființarea Mănăstirii Hârrbovăț, părintele avea să scrie mai târziu: “numai la trei luni după ocuparea sovietică în Basarabia, mănăstirea aceasta era desființată și transformată în azil de copii bastarzi de toate neamurile. Călugării bătrâni erau internați la Țigănești, iar cei mai tineri și frați – împrăștiați în toate părțile. [...] Toată averea mobilă: 12 boi, 14 cai, 200 oi, 30 vaci – junci, junice, peste 50 porci, trăsurile, hamurile, îmbrăcămintea etc. au fost ridicate și luate de bolșevici”. Fiind la Nisporeni, părintele Iraclie a ajutat cu produse alimentare și cu bani viețuitorii mănăstirilor Noul Neamț și Hâncu.

După eliberarea Basarabiei, părintele Iraclie Flocea a fost numit de către autoritățile eparhiale, duhovnic la Mănăstirea Răciula, apoi revine la Mănăstirea Hârbovăț, unde se implică activ în refacerea mănăstirii, îndeplinea funcția de locțiitor al starețului și de secretar al mănăstirii. La 7 iunie 1943, Mănăstirea Hârbovăț a fost vizitată canonic de către Î.P.S. Arhiepiscop Efrem, însoțitorul ierarhului, părintele consilier Ioan Andronic, în însemnările sale scria: “sub conducearea P. Cuviosului Arhimandrit Teognost, ajutat de protosinghelul Iraclie și întregul sobor mănăstiresc, Mănăstirea Hârbovăț mereu progresează atât în viața spirituală cât și în buna chivernisire economică”.

În perioada anilor 1941-1944 părintele Iraclie a îndeplinit funcția de Exarh al mănăstirilor din Eparhia Chișinăului. În luna martie a anului 1944 devine vicar eparhial, prin decizia Mitropolitului Efrem i se încredințează “atribuțiuni de Vicar arhiepiscopesc pentru regiunile evacuate din cuprinsul Arhiepiscopiei Chișinăului”. Când linia frontului se afla la câțiva kilometri depărtare  de Mănăstirea Hârbovăț, nimeni din obștea monahilor nu s-a evacuat. Iată ce scria părintele Iraclie în ziua de 8 aprilie: “noi am trăit aici zile de mare încercare a nervilor, jumătate de zi au clințănit mitralierele prin toate colțurile mănăstirii, iar exploziile de la branduri ne-au stricat acoperișurile la mai multe clădiri, avem și pierderi în vite. Am îngropat morți uciși în ziua aceea; sunt și răniți”. În altă scrisoare, datată din 10 mai, părintele scria: “Noi aici lângă front trăim numai tragedii: oamenii din mai multe sate distruși economicește umplu pădurile. Aproape zilnic trebuie să hrănim oameni, femei și copii, care nu mai au nimic. Sperăm însă că Bunul Dumnezeu nu ne va prelungi încercările peste puterile noastre”.

La 2 august 1945, părintele egumen Iraclie Flocea a fost arestat. Era învinuit de agitație și propagandă antisovietică. A fost judecat la 17 decembrie 1945 de către Judecătoria Supremă a RSS Moldovenești, fiind condamnat la 8 ani de lagăr și confiscarea averii. Într-o dare de seamă a Ministerului Securității de Stat (МГБ) din RSSM, din 23 octombrie 1946, se arăta Activitatea Antisovietică a viețuitorilor din mănăstiri. Părintele Iraclie Flocea era caracterizat în felul următor: “cunoscând câteva limbi străine, în timpul ocupației a colaborat ca traducător cu armata germană, desfășura o propagandă antisovietică, a scris și câteva lucrări cu conținut antisovietic. […] În timpul perchezițiilor au fost găsite la el un depozit întreg de literatură antisovietică, până la 2500 exemplare de carte și câteva manuscrise cu conținut antisovietic”.

Părintele Iraclie Flocea se reîntorace în Basarabia în anul 1953 “tot atât de smerit și harnic propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu”. Până în anul 1959 a fost casier al Mănăstirii Țigănești, apoi ghid la Mănăstirea Noul Neamț, până în anul 1962, când mănăstirea a fost închisă.

Ultimii ani de viață i-a petrecut în satul Chițcani, fiind adăpostit de către un fiu al său duhovnicesc. Trece la Domnul la 16 august 1964, fiind înmormântat în cimitirul din Chițcani. La 19 octombrie 1992, părintele Iraclie Flocea a fost rebilitat de către Procuratura Generală din R. Moldova.

                                      Protoiereu Ioan Lisnic