1/14 ianuarie:Taierea împrejur a Domnului.
Sf. Ier. Vasile cel Mare
Într-a opta zi de la Naşterea Sa, Hristos a primit tăierea împrejur, aşa cum prevedea Legea Vechiului Testament. Şi, de vreme ce S-a născut şi a trăit într-un mediu anume, a ţinut toate rânduielile şi obişnuinţele acestuia, pe de o parte pentru ca să implinească legea, pentru că "n-am venit sa stric legea, ci s-o împlinesc", iar pe de altă parte pentru a astupa gura ereticilor care ar fi putut spune mai târziu că Domnul nu a luat fire omenească. La implinirea celor opt zile se punea și numele copilului.
Sf. Ier. Vasile cel Mare. S-a născut în anul 330 și era originar din Cezareea Capadociei. Se trăgea dintr-o familie nobilă și a urmat pe rând studiile în Cezareea, Constantinopol, apoi la Atena. A predat o scurtă vreme retorica în Cezareea. După călătoriile la vestitele mănăstiri și sihăstrii din Egipt, Siria și Palestina, îmbracă haina monahală. În anul 364 a fost chemat de episcopul Eusebiu la Cezareea, fiind hirotonit preot. Era de mare ajutor episcopului în lupta împotriva ereticilor arieni. A fost ales episcop al Cezareii în anul 370. Fiind întemeietorul unor azile, spitale, cantine pentru cei săraci, case pentru reeducarea celor căzuți moral, grupate sub denumirea de “Vasiliada”. Printre scrierile sale se numără lucrări dogmatice, în combaterea arianismului, cu caracter ascetic și omiletic. A contribuit la structurarea slujbelor bisericești. Împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur s-au străduit cu înfrumusețarea și desăvârșirea Sf. Liturghii, care poartă și astăzi numele lor și se săvârșesc așa după cum au desăvârșit-o ei. Moare în anul 379, fiind unul dintre stâlpii Bisericii, viața lui fiind un punct de referință pentru istoria creștinismului universal.
Extras din cartea: Viețile sfinților
după sinaxar: Compendiu/ Protoiereu Ioan Lisnic. Chișinău: Labirint, 2017, p.
72-73.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu