sâmbătă, 14 martie 2026

Cântărețul bisericesc Alexandru Sârbu - acuzat de activitate antisovietică

 

Cântărețul bisericesc Alexandru Sârbu - 

acuzat de activitate antisovietică



Alexandru Sârbu s-a născut în anul 1909[1]. După absolvirea Şcolii de cântăreţi de la Mănăstirea „Dobruşa”, la 1 martie 1936 a fost numit în calitate de cântăreţ la parohia Negoreni, jud. Hotin[2].

În primul an de ocupaţie sovietică (1940-1941), la 13 iunie 1941, cântăreţul bisericesc Alexandru Sârbu a fost arestat. În timpul retragerii armatei sovietice, serviciile NKVD din Regiunea Cernăuţi s-au ocupat de evacuarea deţinuţilor în interiorul URSS. Alexandru Sârbu era învinuit de activitate antisovietică, fiind socotit fost membru al unui partid contrarevoluţionar. A fost judecat la 3 mai 1943, conform art. 58-10 p. 1 şi 58-13 CP al RSFSR la opt ani de detenţie în lagărele de muncă forţată. A fost reabilitat la 16 ianuarie 1989[3].


Extras din cartea: Protoiereu Ioan Lisnic. Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste. Centenarul Marii Uniri, 1918–2018. Chișinău. Cuvântul ABC, 2018, p. 251.




[1]Реабілітовані історією, Чернівецька області, книга друга, 2010, p. 503.

[2]„Episcopia Hotinului”, nr. 9, 1936, p. 222.

[3]Реабілітовані історією, Чернівецька області, книга друга, 2010, p. 503. 









miercuri, 18 februarie 2026

Cântărețul bisericesc Anton Stângu–condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare



Cântărețul bisericesc Anton Stângu – 
condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare


Anton Stângu s-a născut în anul 1899, în familia lui Alexei Stângu, în satul Tiscolunga, raionul Cerneansc, jud. Balta. Pentru o perioadă de timp a fost cântăreț la biserica din satul natal.

Între anii 1928 și 1934, în calitate de slujitor al cultului religios, Anton Stângu a fost lipsit de drepturile civice de către autoritățile sovietice. După închiderea bisericii din Tiscolunga, a lucrat în colhozul localității.

La începutul anului 1938, Anton Stângu a fost arestat de colaboratorii secției raionale a NKVD din Cerneansc. Potrivit acuzațiilor formulate, acesta ar fi desfășurat agitație contrarevoluționară împotriva măsurilor adoptate de puterea sovietică și ar fi exprimat, în rândul colhoznicilor, simpatie față de persoanele condamnate și etichetate drept „dușmani ai poporului” (troțkiști). De asemenea, era acuzat că desfășura activități considerate subversive în cadrul colhozului și că răspândea zvonuri catalogate drept contrarevoluționare, privind o presupusă prăbușire iminentă a puterii sovietice. Totodată, i se imputa, în calitate de activist bisericesc, implicarea în activități subversive contrarevoluționare în mediul rural și exprimarea de sentimente defetiste față de URSS.

Judecarea cauzei a avut loc la 21 februarie 1938, în cadrul unei ședințe speciale a troicii NKVD din RASSM, care a adoptat următoarea hotărâre: „Stângu Anton Alexeevici să fie împușcat, iar averea sa personală să fie confiscată”[1]. Sentința a fost executată la câteva zile după pronunțare.


 Materialul respectiv va fi publicat în curând, în următorul vomul de carte: Protoiereu Ioan LISNIC. Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria. V. IV.



[1]ANA, F. R-3402, inv. 1, d. 12, f. 2, 38.   

 





marți, 13 ianuarie 2026

1/14 ianuarie:Taierea împrejur a Domnului. Sf. Ier. Vasile cel Mare


1/14 ianuarie:Taierea împrejur a Domnului.
Sf. Ier. Vasile cel Mare



Într-a opta zi de la Naşterea Sa, Hristos a primit tăierea împrejur, aşa cum prevedea Legea Vechiului Testament. Şi, de vreme ce S-a născut şi a trăit într-un mediu anume, a ţinut toate rânduielile şi obişnuinţele acestuia, pe de o parte pentru ca să implinească legea, pentru că "n-am venit sa stric legea, ci s-o împlinesc", iar pe de altă parte pentru a astupa gura ereticilor care ar fi putut spune mai târziu că Domnul nu a luat fire omenească. La implinirea celor opt zile se punea și numele copilului.

Sf. Ier. Vasile cel Mare. S-a născut în anul 330 și era originar din Cezareea Capadociei. Se trăgea dintr-o familie nobilă și a urmat pe rând studiile în Cezareea, Constantinopol, apoi la Atena. A predat o scurtă vreme retorica în Cezareea. După călătoriile la vestitele mănăstiri și sihăstrii din Egipt, Siria și Palestina, îmbracă haina monahală. În anul 364 a fost chemat de episcopul Eusebiu la Cezareea, fiind hirotonit preot. Era de mare ajutor episcopului în lupta împotriva ereticilor arieni. A fost ales episcop al Cezareii în anul 370. Fiind întemeietorul unor azile, spitale, cantine pentru cei săraci, case pentru reeducarea celor căzuți moral, grupate sub denumirea de “Vasiliada”. Printre scrierile sale se numără lucrări dogmatice, în combaterea arianismului, cu caracter ascetic și omiletic. A contribuit la structurarea slujbelor bisericești. Împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur s-au străduit cu înfrumusețarea și desăvârșirea Sf. Liturghii, care poartă și astăzi numele lor și se săvârșesc așa după cum au desăvârșit-o ei. Moare în anul 379, fiind unul dintre stâlpii Bisericii, viața lui fiind un punct de referință pentru istoria creștinismului universal. 


Extras din cartea: Viețile sfinților după sinaxar: Compendiu/ Protoiereu Ioan Lisnic. Chișinău: Labirint, 2017, p. 72-73.






joi, 1 ianuarie 2026

Cât de adesea suntem creștini numai cu numele! Un crâmpeu din Pastorala de la Nașterea Domnului. Mitropolitul Visarion Puiu, Odesa, 1943

 


Cât de adesea suntem creștini numai cu numele!
Un crâmpeu din Pastorala de la Nașterea Domnului.
Mitropolitul Visarion Puiu, Odesa, 1943

 

 

„…Viața obștească a zilelor noastre este plină de numeroase obiceiuri rele, convenționale, și de desfătări pierzătoare, care pe nesimțite răpesc timpul, risipesc averea și sănătatea și îi leagă în lanțuri grele tocmai pe oamenii cei cultivați. Și aceștia, deși par a cunoaște ce este folositor și virtuos și ce este pierzător, totuși își pleacă fruntea, lăsându-se duși de curentul nimicitor, supunându-se poverii grele a patimilor. Cât de adesea suntem creștini numai cu numele! Căci scopul vieții nu stă numai în lupta cu alți oameni pentru dobândirea mijloacelor de trai: viața are un scop mai înalt. A trăi numai în această luptă pentru existență, în cea mai mare parte nedreaptă, înseamnă a se coborî la treapta animalelor. Omul însă este chemat nu doar să trăiască, ci să trăiască nobil, tins spre idealuri înalte. Numai creștinismul, în marea sa blândețe, dăruiește posibilitatea unei vieți cu adevărat frumoase. Popoarele pot avea cultură înaltă, industrie, comerț și agricultură înfloritoare, însă dacă toate acestea nu vor fi zidite pe marile temelii moral-sociale pe care le oferă creștinismul, nimic nu va sluji spre binele popoarelor, iar chiar și ceea ce pare mai înțelept și mai folositor va contribui la căderea și pieirea lor.”

 IPS Mitropolit Visarion Puiu, Odesa, 25 decembrie 1943


             Am publicat acest crâmpeu din Pastorala de la Nașterea Domnului, în original, pe versoul coperții lucrării apărute în anul 2025: Activitatea Mitropolitului Visarion Puiu, Șef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria, oglindită pe paginile ziarului din Odesa „Molva” – Culegere de articole (în limba rusă), editor Protoiereu Ioan Lisnic, Iași, Editura Stef, 2025, 207 p., ISBN 978-630-324-341-2.  





https://protioanlisnic.blogspot.com/2025/02/aparitie-editoriala-activitatea.html