luni, 10 august 2015

Preotul Hristofor Belikci (Belicci) – condamnat la ani grei de temniță în Siberia




 
Preotul Hristofor Belikci (Belicci) – condamnat la ani grei de temniță în Siberia  



S-a născut la 1 noiembrie 1902. După absolvirea Seminarului Teologic, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Covurlui, jud. Cahul, cu Biserica Sf. Gheorghe, începând cu data de 26 octombrie 1925. La 1 noiembrie 1928 a fost transferat la Biserica Sf. Dimitrie din Baimaclia același județ.
Ultima parohie a părintelui Hristofor Belikci a fost com. Cuza Vodă (fosta Hagi-Abdul), jud. Ismail, cu Biserica Sf. Nicolae, numit la 14 martie 1937.
După instaurarea puterii sovietice din 1940-1941, mulți preoți voiau să se repatrieze în România. Fiind în Ismail, a fost arestat direct din stradă, împreună cu părintele Vasile Spanaki din com. Minjir, jud. Cahul, la 23 decembrie 1940. Au fost acuzați de faptul că , locuind în Ismail, ” ar fi produs instigare  antisovietică îndreptată spre răspândirea stării de spirit de emigrare a populației, spre subminarea și discreditarea acțiunilor partidului și guvernului sovietic”.
În vara anului 1941 au fost trimiși în regiunea Sverdlovsk, unde la 6 mai 1942 au fost condamnați la câte 10 ani de lagăr de unde nu s-au mai întors. Părintele Hristofor Belikci a trecut la Domnul la 3 octombrie 1943. 

                       Protoiereu Ioan Lisnic 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu