Apariție editorială: Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria

Apariție editorială:
Clerici ortodocși în închisorile comuniste: 
Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria

LISNIC, IOAN. Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria / Protoiereu Ioan Lisnic – Iași : Stef, 2022, 383 p.: ISBN 978-606-028-829-9. 

 

Prezentul studiu contribuie în baza fondurilor arhivistice din Chișinău, Odesa și Ismail și a surselor edite disponibile, la o mai bună cunoaștere a cazurilor indiviuale de persecutare ale clericilor și credincioșilor ortodocși care au fost prigoniți de regimul comunist pentru credința lor. Arhivele sovietice ascund numeroase dosare ale preoților arestați, urmăriți și martirizați, al cărora număr rămâne necunoscut.

Lucrarea dată este a treia dintr-o serie de volume ce redau biografiile clericilor și credincioșilor ortodocși persecutați de regimul sovietic. Fiecare din volumele amintite vine să facă cunoscute persecuțiile împotriva credincioșilor ale căror dosare arhivistice au fost identificate și studiate de autor pănă la data publicării. În primul volum sunt prezentate cazurile a trei sute douăzeci de victime ale regimului sovietic. Al doilea volum redă alte șaizeci de biografii ale martirilor închisorilor comuniste, iar prezenta lucrare include informații despre peste o sută șaizeci de preoți despre care autorul a aflat din dosarele identificate recent.

Această lucrare este o continuare a volumului Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste și a volumului Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, semnate de același autor și editate în 2018 și 2019. În prezenta ediție sunt reconstituite biografiile clericilor și credincioșilor din Basarabia, nordul Bucovinei, RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească) și a clericilor basarabeni rămași după 1918 în stânga Nistrului. La fel, volumul include și biografiile completate a altor 26 de preoți și credincioși despre care s-a scris în primul și al doilea volum.

Numărul și distribuția cronologico-geografică a credincioșilor amintiți în prezenta lucrare este influențată de caracterul și conținutul surselor disponibile, însă considerăm că redarea succinta a unor cazuri reprezentative din punct de vedere regional și cronologic contribuie la o mai bună înțelegere a modului în care a avut loc persecutarea credincioșilor de către regimul sovietic în Transnistria, Basarabia și Bucovina.

Fondurile documentare ale Arhivei Naționale a Republicii Moldova conțin un număr de aproximativ 20.000 de dosare personale desecretizate și transmise de la Arhiva Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (fosta arhivă a poliției politice a Moldovei Sovietice) la Arhiva Națională din Chișinău. În baza acestor dosare autorul a identificat numeroase cazuri de persecutare a preoților și credincioșilor, arestați sau executați de regimul comunist. Prezenta lucrare nu este exhaustivă, ca să prezinte numele tuturor celor care au fost persecutați pe criterii religioase de regimul sovietic. Urmează să fie cercetate și în continuare arhivele pentru a identifica și a fi scoase din anonimat numele tuturor care au pătimit pentru credința în Hristos. Sunt necunoscuți pentru noi dar cunoscuți de Dumnezeu. O parte dintre ei, cu siguranță vor fi canonizați de Biserică și trecuți în rândul sfinților. Cunoscând viața și faptele lor să le urmăm credința.   

Chipul Sfânt al lui Dumnezeu – Tatăl Savaot , acoperit cu portretul dictatorului

Chipul Sfânt al lui Dumnezeu – Tatăl Savaot,
acoperit cu portretul dictatorului

” …Steaua roșie va apune

Și va răsări frumos

Crucea Domnului Hristos.

Și vor veni, frățioare,

Iar zile de sărbătoare,

Și n-o să mai știm de chin

Că s-a prăbușit Stalin.”

Ajunși în cătunul Mărășești, superiorii militarilor sovietici s-au stabilit cu traiul în casa lui Timofei și a Mărioarei Covalciuc. În una dintre odăile casei, superiorii au dat jos icoana și au amenajat un cabinet pentru întruniri, agățând pe un perete și portretul conducătorului lor politic, Iosif Stalin. Peste câteva zile, după plecarea oaspeților nepoftiți, stăpânul casei și-a luat inima-n dinți și a dat jos portretul dictatorului. În timpul când scotea din ramă portretul lui Stalin, ce să vadă, de sub poza călăului a apărut chipul lui Dumnezeu – Tatăl Savaot[1]. Era de fapt o icoană veche pe care propagandiștii sovietici au acoperit chipul sfânt cu  portretul conducătorului lor politic.

Chipul lui Dumnezeu Tatăl, acoperit cândva cu portretul dictatorului

Satul Mărășești, jud. Soroca, situat pe malul drept al râului Cubolta a fost  înființat în anii ’20 ai secolului trecut de către un grup de țărani din satul Șestaci, din apropiere de Șoldănești,
împroprietăriți cu pământ în urma reformei agrare. Localitatea s-a numit Mărășești, în cinstea victorioaselor lupte de la Mărășești, din Vechiul Regat, în timpul Primului Război Mondial. În anul 1927, la parohia Putineşti, jud. Soroca este alipit cătunul Mărăşeşti, care la acea vreme era compus din 10 familii. La mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut, prin străduința binecredincosului creștin Nicolae Bucur, ctitor de biserici, în localitatea respectivă s-a zidit biserica, însă numai până la acoperiş. În primul an de ocupaţie sovietică lucrările de construcţie au fost stopate, pe o perioadă de jumătate de secol.

La mijlocul lunii martie 1944, Armata Roşie a forțat Nistrul, ocupând partea de nord a Basarabiei, capitala RSS Moldovenești fiind stabilită temporar la Soroca. La 26 martie a fost ocupat și oraşul Bălţi. În drum spre Bălți, o companie militară sovietică a staționat pentru câteva zile în cătunul Mărășești.  

Ajunși la Mărășești, superiorii militarilor sovietici s-au stabilit cu traiul în casa lui Timofei și a Mărioarei Covalciuc. În una dintre odăile casei, superiorii au dat jos icoana și au amenajat un cabinet pentru întruniri, agățând pe un perete și portretul conducătorului lor politic, Iosif Stalin.

După plecarea oaspeților nepoftiți, portretul lui Stalin, fiind într-o ramă frumoasă, așa și a rămas agățat pe peretele odăii din casa lui Timofei Covalciuc. Se văita sărmanul că în loc de icoană, în Casa Mare are agățat pe perete portretul lui Stalin. Se gândea ce să facă cu chipul “Tătucului Popoarelor” și dacă militarii sovietici se vor întoarce după portretul conducătorului lor?

Peste câteva zile, Timofei Covalciuc și-a luat inima-n dinți și a dat jos portretul dictatorului. În timpul când scotea din ramă portretul lui Stalin, ce să vadă, de sub poza călăului a apărut chipul lui Dumnezeu – Tatăl Savaot. Era de fapt o icoană veche pe care propagandiștii sovietici au acoperit chipul sfânt cu  portretul conducătorului lor politic.

Timofei și Mărioara Covalciuc au păstrat cu sfințenie, la loc de cinste icoana adusă ca prin minune în casa lor de către militarii sovietici atei. După decesul soților Covalciuc icoana s-a păstrat la niște rude apropiate. Cu timpul rama icoanei a fost distrusă de carii, s-a păstrat însă litografia cu chipul lui Dumnezeu – Tatăl care a fost așezată într-o ramă nouă.

Recent, rudele apropiate ale lui Timofei și a Mărioarei Covalciuc au donat icoana bisericii din Mărășești.

Protoiereu Ioan Lisnic, 

slujitor la biserica din Mărășești, Sângerei

---

[1] Savaot, în traducere din limba ebraică este ”Domn al oștirilor (cerești)”, dar are și sensul de ”Domnul puterilor” (Psalmul 45).  

 

  

                  Biserica din Mărășești în timpul lucrărilor de construcţie (1937-1938)

          

           Biserica ”Sf. Vasile cel Mare” din Mărășești

 

Preotul Mircea Vlad – ”Din calvar la altar”

 Preotul Mircea Vlad – ”Din calvar la altar”

Mircea Vlad s-a născut în familia preotului Constantin Vlad din parohia Bălăceanca, apoi slujitor în parohia Iordăneşti, prefectura Storojineţ[1]. În anul 1923, Constantin Vlad era preot la biserica din localitatea Mahala, prefectura Cernăuţi[2].

Viitorul preot Mircea Vlad a făcut studii la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe care le-a absolvit după 1944 la Suceava. Fiind preot, ”a făcut detenţie politică pe nedrept”. Despre viaţa părintelui Mircea a scris sora sa, Taţiana Vlad-Guga în cartea ”Din calvar la altar”, editată la Suceava în 2014[3].

Timp de 22 de ani, părintele Mircea Vlad a slujit în parohia Cornu Luncii, jud. Suceava. În perioada păstoriei sale, în timpul regimului comunist, părintele a reuşit să construiască în parohia sa două biserici, în satele Sasca Mare şi Păiseni. Trece la Domnul în 1986.

La împlinirea a 30 de ani de la trecerea la cele veşnice, primăria i-a conferit părintelui Mircea Vlad titlul post-mortem de ”Cetăţean de onoare” al comunei Cornu Luncii[4].

---

[1]De la calvar la Altar. Sursa: http://www.adrianpopovici.eu/de-la-calvar-la-altar/
[2]Anuarul Arhidiecesei ortodoxe a Bucovinei pe anul 1923. Cernăuţi: Societatea tipografică bucovineană, 1923, p. 10-11.
[3]De la calvar la Altar.
[4]Ziarul „Crai Nou”, Suceava, 10 aprilie 2014.

Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste, Centinarul Marii Uniri, 1918-2018, Chișinău, Cuvântul ABC, 2018, p. 293-294.

Preotul Grigore Zagardan - condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare

Preotul Grigore Zagardan - condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare

Biserica din satul Butor, 1941

Grigore Zagardan s-a născut la 6 mai 1871, în familia preotului Eufimie Zagardan și a  preotesei Maria din  satul Zagoreni, jud. Orhei. A fost botezat la 16 mai în biserica din satul natal de către preotul Constantin Cozac, slujitor la biserica din Poiana, jud. Soroca, nașă de botez fiind, preoteasa Parascheva, soția preotului Ioan Cozac de la biserica din Ustia, jud. Orhei[1]. În anii 1884-1889, tânărul Grigore a urmat studiile Şcolii spirituale din Chișinău[2].

 Începând cu  anul 1896, Grigore Zagardan își începe activitatea de slujitor bisericesc, în cadrul eparhiei Hersonului[3]. A slujit mai mulți ani în calitate de cântăreț bisericesc, apoi a fost hirotonit preot. În anii 30 ai secolului trecut, era paroh la Biserica ”Sf. Arh. Mihail” din satul Butor, raionul Grigoriopol (RASSM).

Din cauza etichetării sale ca „slujitor al cultului religios”, părintele Grigore Zagardan,  împreună cu alți clerici transnistreni a fost lipsit de dreptul la vot, iar în anul 1931 a fost arestat. A fost condamnat conform art. 71 CP al RSSU, la un an de muncă forțată în folosul statului. În perioada detenției, părintele s-a aflat în Casa comunitară de muncă forțată din Tiraspol (DOPR)[4].

 La sfârșitul anilor 30, în RASSM se începu-se un nou val de închidere a bisericilor. După închiderea bisericilor, ca regulă, preoții erau siliți să părăsească locul de trai din parohii. La fel și preotul de la biserica din Butor a fost deportat din “zona de frontieră”,  apoi a fost arestat de către agenții organelor NKVD din regiunea Odesa, la 2 decembrie 1937. Era acuzat de activitate contrarevuluționară. Ședința de judecată  a avut loc peste trei zile, în cadrul întrunirii troicii NKVD, fiind condamnat la moarte prin împușcare. Sentința judecății a fost executată la doar câteva zile.

În anul 1989, peste 52 de ani de la pronunţarea sentinţei judecăţii troicii NKVD, preotul Grigore Zagardan  a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Odesa[5].

________________________________________________________________________________
[1]ANRM, F. 211, inv. 13, d. 66, f. 104.
[2] Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости. Еженедъльное изданie , nr. 12, 1885, p. 149; nr. 13, 1889, p. 581.
[3] Справочная Kнига Херсонской Епархiи. Издание Херсонской Духовной Консисторiи, Одесса, 1906, p. 179.
[4] ANRM, F. R-3401, inv. 1, d. 4483, f. 85.
[5]Попередній список репресованих Одещини, заарештованих у 1937 році та розстріляних у 1937-1939 роках. Sursa: https://omr.gov.ua/images/File/DODATKI_2021/O_GORODE/6_KM_KOVALCHUK/08_1937_arest.pdf

Extras din cartea:

Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 134.

Frații preoți, Alexei și Serghe Davidovici – condamnați la moarte prin împușcare

Frații preoți, Alexei și Serghe Davidovici –

condamnați la moarte prin împușcare

Frații preoți, Alexei și Serghie Davidovici erau fiii cântărețului Filip Davidovici, slujitor la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Camenca, gubernia Podolia. În timpul Marii Terori au fost arestați și judecați de către troika NKVD din RASS Moldovenească la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare.

Alexei Davidovici s-a născut în anul 1887. La mijlocul anilor 30 ai secolului trecut era preot la biserica din satul Popenchi (Popencu), raionul Râbnița, RASSM.

La 15 martie 1938, preotul Alexei Davidovici a fost arestat de către colaboratorii secției raionale NKVD din Râbnița. Era acuzat că ar fi fost „membru al unei grupări clericale antisovietice”. Preotul de la Popenchi a fost ținut în arest preventiv timp de 39 de zile și a fost interogat numai o singură dată.

Judecata a avut loc la 23 aprilie 1938, în cadrul unei şedinţe ale Troicii NKVD din RASSM. Inculpatul Davidovici Alexei Filipovici a fost condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare. Sentința a fost executată la Tiraspol, peste 2 zile de la judecată.

Viitorul preot Serghie Davidovici s-a născut în anul 1889. În anii 30 ai secolului trecut, Serghie era preot și locuia în centrul raional Camenca, RASS Moldovenească.

La 24 august 1937, preotul a fost arestat de către colaboratorii secției raionale NKVD. Judecata a avut loc la 26 decembrie, în cadrul unei şedinţe ale Troicii NKVD din RASSM. Cel arestat a fost condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la Tiraspol, la data de 5 ianuarie 1938.

În anul 1989, peste cinci decenii de la pronunțarea sentinței de judecată, preoții Alexei și Serghie Davidovici au fost reabilitați de către Procuratura RSSM.                                                                                                                                                           

                               Protoiereu Ioan Lisnic

  

(Materialul respectiv va fi publicat în curând, în următorul vomul de carte: Clerici ortodocşi din Basarabia ... în închisorile comuniste)

Locașe sfinte în proces de ruinare

Locașe sfinte în proces de ruinare

Între timp, din cauza intemperiilor, locașele sfinte de lemn și de zid care au fost abandonate sunt supuse ruinării. Bisericile de lemn din R. Moldova sunt pe cale de dispariție, pe când cele de zid mai supraviețuiesc indiferenței oamenilor.

Cuhureștii de Jos, Florești

În anul 1924, în apropierea bisericii din lemn din satul Cuhureștii de Jos, jud. Soroca s-a început construcția unei grandioase biserici din piatră. Datorită lipsei mijloacelor construcția bisericii se efectua anevoios. În timpul vizitelor canonice din iunie 1930, P.S. Visarion al Hotinului a vizitat și parohia Cuhureștii de Jos. Iată ce scria despre această vizită însoțitorul P.S. Visarion, prot. Dionisie Iavorschi: “biserica veche cu hramul Sf. Nicolae, se întreține potrivit. Alături de aceasta este pornită construcția bisericii noi din piatra cioplită. O clădire foarte solidă, însă dimensiunea e prea mare pentru un sat nu tocmai mare, și locuitorii cu situația materială nu prea îmbelșugată… . Față de această situație Vlădica recomandă o schimbare a planului și reducerea dimensiunii. Parohul, neobositul muncitor, părintele Sava Cecan, se cam descurajează de acest sfat, însă în condițiunile în care se lucrează această biserică, pentru terminarea ei se vor cere sume enorme și timp nelimitat.”.  Suma cheltuielelor estimate până în 1934 au fost de 3, 2 milioane lei. În așa condiții au fost ridicați pereții până la acoperiș. Iar din 1944, din motive prea bine cunoscute lucrările de construcție a bisericii au fost stopate.

Trăim alte timpuri, dar situația materială și contribuția locuitorilor pentru finisarea construcției unei astfel de biserici (imresionanată prin grandoarea și stilul său arhitectonic), sunt neînsemnate ca și în trecut (Sursa: http://protioanlisnic.blogspot. com/2014/05/biserica-din-cuhurestii-de-jos-floresti.html). Între timp, din cauza intemperiilor, această biserica, cât și multe altele, de lemn și de zid care au fost abandonate sunt supuse ruinării. Bisericile de lemn din R. Moldova sunt pe cale de dispariție, pe când cele de zid mai supraviețuiesc indiferenței oamenilor.

Bălăurești, Nisporeni

Cea ma veche biserică din satul Bălăurești este locașul sfânt de lemn cu hramul “Sf. Nicolae”, construită în anul 1809. În anii 30 ai secolului trecut, în localitate se construiește o biserică din piatră. Din cauza războiului și a evenimentelor care au urmat după 1944, lucrările de construcție au fost stopate. În prezent acest edificiu este supus ruinării. În anii 90, creștinii din Bălăuresti au înălțat o altă biserică.  

Măgura, Fălești

Biserica din satul Măgura, jud. Bălți, cu hramul “Sf. Arhanghel Mihail” a fost construită în anul 1870. Parohia avea următoarele sate alăturate: Pietroasa, Slobozia Măgurei și Zubca. Conform recensamântului din anul 2004, în satul Măgura locuiau 38 de oameni. În prezent, în sat locuiesc și mai puțini oameni. Se așteaptă un binefăcător pentru a se ocupa de restaurarea a bisericii.

Ambele poze sunt preluate din colecția cercetătorului Iurie Șveț.

Năpădeni, Ungheni

În anul 1881, în localitatea Năpădeni, jud. Bălți se construiește Biserica “Sf. Nicolae”. Din 1919 până în 1932, paroh al bisericii a fost preotul Grigore Constantinescu, profesor la Seminarul Teologic și la Școala Eparhială de fete din Chișinău, secretar al revistei “Luminătorul” și secretar al Tipografiei Eparhiale. A colaborat la publicațiile basarabene “Basarabia”, “Luminătorul” și “Glasul Basarabiei” sub pseudonimul “Bogoslovul”. Își încheie drumul vieții pământești în anul 1932, fiind înmormântat în preajma bisericii din Năpădeni. Din cauza alunecărilor de teren, biserica a fost părăsită. La Năpădeni, localnicii au construit o altă biserică. În prezent, biserica veche este într-o stare avansată de ruinare. Se păstrează numai clopotnița.

Pohrebea, Dubăsari

Un alt locaș în ruine este Biserica “Sf. Alexie” din Ponrebea, Dubăsari, construită  în anul 1912. A fost distrusă de bombardamentele din timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Pentru restaurarea locașului sfânt sunt necesare sume impunătoare de bani. În ultimii ani a fost instituită o organizație obștească “Memoria Generațiilor” pentru a colecta fonduri în scopul restaurării bisericii.

Din colecția dn-ei Iulia Brad.

Rașcov, Camenca

În anul 1901, în localitatea Rașcov, ţinutul Olgopol, gubernia Podolia (în prezent, raionul Camenca, R. Moldova) activau două biserici ortodoxe. Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului”, construită în anu 1740, din piatră, cu o singură cupolă, acoperită cu șindrilă. Clopotnița se afla în vecinătatea bisericii, construită pe patru stâlpi. În sec. al XVIII-lea această biserică era a creștinilor uniați, din cadrul Bisericii Greco-Catolice, în următorul secol slujbele divine se săvârșeau de către preoți ortodocși.  A doua biserică din localitate, cu hramul “Sf. Treime”, construită în anul 1779, din piatră, cu o singură cupolă și turnul clopotniței, era acoperită cu tablă. Se amintește și de a treia biserică din Rașcov. În anul 1777, Ioan Palihovici, absolvent al Academiei Teologice din Kiev a fost hirotonit preot pe seama Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din Rașcov. Ajuns la Rașcov a găsit biserica ocupată de un preot uniat. Tânărul preot a umblat prin ședințe de judecată, însă fără nici un rezultat. Judecata i-a dat câștig de cauză unui proprietar de pământ stabilit la Rașcov, de credință uniată. În anul 1779, din inițiativa preotului Ioan Palihovici, fiind susținut de creștinii ortodocși din localitate, la Rașcov se construiește Biserica “Sf. Treime”. Preotul Palihovici a desfășurat o adevărată activitate misionară. În urma activității sale a readus la dreapta credință pe toți creștinii din Rașcov, cât și pe creștinii din 75 de parohii din ținuturile Olgopol și Balta, gubernia Podolia. Preotul misionar Ioan Palihovici a murit în anul 1811 și a fost înmormântat în curtea Bisericii “Sf. Treime” (Труды Подольскаго Епархiальнаго Историко-Статистическаго Комитета. Приходы и Церкви Подольской Епархiи. КаменецЪ - ПодольскЪ, 1901 г., стр. 842-843). Ruinele bisericii ortodoxe din satul Rașcov, potrivit unor estimări, sunt rămășițele Bisericii “Acoperemântul Maicii Domnului”, construită în anu 1740. Se spune că biserica ar fi cu mult mai veche, din sec. XV-XVI. Conform unei legende, în această biserică ar fi fost cununată fiica domnitorului Țării Moldovei Vasile Lupu, Ruxandra.

Rogojeni, Șoldănești

Biserica din satul Rogojeni, jud. Soroca, cu hramul “Sf. Nicolae”, din piatră a fost construită în anul 1872. Slujbele divine în acest sfânt locaș s-au săvîrșit până în anul 1944. Din acel an și până în prezent această biserică trece printr-un proces de distrugere și ruinare. La Rogojeni creștinii au construit un nou locaș de închinăciune.

Biserica de la “Odaie”, fostul schitul al Mănăstirii Japca

În anul 1933, „la locul numit “odaie” a fost zidită o nouă  bisericuță sveltă și de rar gust, cu hramul Sf. Treime” (G. Bezviconi. Mănăstirea Japca din Județul Soroca. București. Tiparul Tipografiei „Fântâna Darurilor”, 1942, p. 35). Bisericuța de la  ”Odaie” a supraviețuit, însă are nevoie de o intervenție urgentă.

Ambele poze sunt preluate din colecția cercetătorului Iurie Șveț.

Stolniceni, Edineț

În apropiere de satul Stolniceni, pe moșia proprietarului basarabean V. E. Stroescu, a fost ridicat în anul 1882 un spital de boli infecțioase, compus din mai multe blocuri. A fost înălțată și o capelă (DEX – biserică mică, fără parohie). În acest sfânt locaș s-au oficiat slujbe bisericești până în anul 1944, spitalul a funcționat până în anii 90 ai secolului trecut. În prezent, blocurile fostului spital sunt într-o stare de degradare, iar capela - într-o stare avansată de degradare.

Foto: AIRM (Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor).

Biserica Mănăstirii Veverița

Vietuitorii schitului Cornesti -Veverița, 1932.

Schitul Cornești-Veverița a fost întemeiat în anul 1924, din inițiativa PS Episcop Visarion al Hotinului (1923-1935). Biserica schitului, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” a fost târnosită (târnosire – sfințire, inaugurare) în anul 1927. După 1944, Schitul Corneşti-Veveriţa devine schit al Mănăstirii „Căpriana”. La scurt timp însă, schitul a fost închis. O parte dintre vieţuitori au fost arestaţi, iar ceilalţi s-au împrăştiat prin diferite locuri. 

Potrivit mărturiei localnicilor, după 1960, doi călugări de la Schitul „Veveriţa”, Tarasie şi Antonie, au fost ucişi de către autorităţile comuniste (Protoiereu Ioan Lisnic,  Clerici ortodocși din Basarabia și Bucovina de Nord în închisorile comuniste. Centenarul Marii Uniri, 1918–2018. Chișinău, Cuvântul ABC, 2018,  p. 30, 276). 

Gospodăria agricolă a folosit clădirea bisericii ca depozit, iar mai tarziu a fost prefacuta in grajd. În anii 80 ai secolului trecut, biserica a fost incendiata. Manastirea Veverița a fost reinfiintata in 1993. În prezent, biserica veche se află în ruine.

                                               Protoiereu Ioan Lisnic