sâmbătă, 13 iulie 2019

Pomenirea Sf. Mc. Cosma și Damian, Doctori fără de arginți și a Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți





Pomenirea Sf. Mc. Cosma și Damian,
Doctori fără de arginți și a
Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți



Sf. Mc. Cosma și Damian, Doctori fără de arginți. Au fost frați și au trăit la Roma în timpul împăratului Caros (282-284). Erau medici și vindecau fără să ceară plată pentru ostenelile lor și încercau să-i aducă la Hristos pe cei tămăduiți. Au fost denunțați că practică vrăjitoria și că prin meșteșugul lor îi îndepărtează pe romani de religia părintească, aducându-i la “Cel răstignit”. Au fost trimiși soldați să-i prindă, dar cei doi se refugiaseră într-o peșteră, motiv pentru care soldații au prins câțiva bărbați unde locuiau medicii și, ducându-i la Roma, i-au supus la chinuri. Aflând despre cele petrecute și nevrând ca alții să sufere pentru ei, Sf. Cosma și Damian au ieși din ascunzătoare și au mers de bunăvoie înainea împăratului, mărturisindu-și credința. Se spune că în timpul interogatoriului, împăratului i s-a sucit gâtul și că a primit vindecare de la cei doi frați convertindu-se el însuși la creștinism. Sf. Cosma și Damian au fost eliberați, reluându-și ostenelile în slujba semenilor. Pornit cu invidie asupra lor, fostul lor dascăl în meșteșugul doctoriei, fiind păgân, i-a îndemnat să meargă împreună pe un munte la culesul buruienilor de leac și, acolo, despărțindu-i unul de altul, i-a ucis cu pietre.


Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți. S-a născut la începutul sec. al XIV-lea în nordul Moldovei, în apropierea orașului Rădăuți. Îmbrăcând încă din tinerețe haina monahală, sub numele de Lavrentie, întemeiază o mănăstire în satul numit astăzi Laura, adică“Lavra”, nu departe de mănăstirea Putna, devenind peste un timp egumen al mănăstirii. Cu rânduiala lui Dumnezeu, Sf. Leontie a fost hirotonit mai târziu episcop al Rădăuților, unde s-a nevoit cu multă osârdie să vestească Evanghelia lui Hristos și să tragă pe toți la calea mântuirii. După mulți ani de slujire arhierească, Sf. Leontie se retrage din scaunul episcopal, mergând la schitul Laura, unde a primit schisma cea mare și numele de Leontie. După moarte, sfintele sale moaște, fiind făcătoare de minuni, au fost transferate, la cererea credincioșilor în catedrala episcopală de Rădăuți.

Extras din cartea: LISNIC, Ioan. Viețile sfinților după sinaxar: Compendiu / Protoiereu Ioan Lisnic ; red.: PS Ioan, Episcop de Soroca. ‒ Chișinău : Labirint, 2017. ‒ 210 p. ‒ Apare cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove. ‒ ISBN 978-9975-122-57-3, p.156-157






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu