sâmbătă, 25 decembrie 2021

Preotul Epifanie Rusu – caracterizat ca „personalitate vădit dușmănoasă, cu concepții antisovietice”




Preotul Epifanie Rusu – caracterizat 
ca „personalitate vădit dușmănoasă,
cu concepții antisovietice”

 Epifanie Rusu s-a născut în anul 1916, în familia lui Teodor Rusu din satul Coșernița, jud. Soroca. A învățat la școala parohială din satul de baștină, apoi la Şcoala de cântăreţi de la Mănăstirea „Dobruşa” până în vara anului 1937, când instituţia dată a fost transferată la Mănăstirea „Rudi”, absolvind școala în anul 1939, cu media 8.40.

După absolvirea studiilor a fost mobilizat în armată. În următorul an, fiind  demobilizat s-a îndeletnicit cu agricultura, activând și în calitate de cântăreț bisericesc. La 1 iunie 1942 a fost numit cântăreț la bisericile din Ghindești și Cenușa, jud. Soroca.

În luna februarie a anului 1944, cântărețul bisericesc Epifanie Rusu a fost mobilizat pe front. A luptat în armata română până în luna august 1944, când a fost luat prizonier de către soldații sovietici. Timp de 3 ani și 10 luni a fost încarcerat în lagăre pentru prizonieri, fiind eliberat în luna iunie 1948. Se întoarce în RSSM și potrivit cererii înaintate, autoritățile bisericești îl numesc cântăreț la o biserică din cuprinsul Eparhiei Chișinăului. La 11 mai 1950, după susținerea  examenului la preoție a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Zagaicani, raionul Criuleni.

Părintele Epifanie Rusu era în vizorul Împuternicitului Consiliului pentru Problemele Bisericii, pentru faptul că în lunile mai și iunie 1953 a oficiat slujbe în biserici scoase de la evidență din raionul Criuleni. La 17 septembrie 1953 a fost transferat la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din localitatea Alcedar, raionul Rezina. A slujit la biserica din Alcedar, doar câteva luni, până la 1 decembrie 1953. În anul 1959, părintele era slujitor la biserica din satul Susleni, raionul Orhei. Era caracterizat de către Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii, ca „personalitate vădit dușmănoasă, cu concepții antisovietice”.  



                              Protoiereu Ioan Lisnic







joi, 25 noiembrie 2021

Preotul Dionisie Oratovschi - acuzat de activitate contrarevoluționară

 


Preotul Dionisie Oratovschi - acuzat de activitate contrarevoluționară


 

Preotul Dionisie Oratovschi s-a născut în anul 1871 în familia lui Arcadie Oratovschi din satul Mălăești, jud. Tiraspol. După absolvirea Seminarului Teologic din Odesa, în perioada anilor 1892 – 1896 a activat în calitate de cântăreț bisericesc. Devenind preot a slujit la câteva parohii din ținutul Aleksandria (Ucraina).

În anul 1902, părintele Dionisie era slujitor la biserica din Nikolaevka, apoi a fost numit paroh la biserica din Varvarovka. Îndeplinea și alte funcții, era misionarul protopopiei, membru Comisiei de supraveghere a realizării lumânărilor de la magazinele eparhiale, profesor de religie la scoala elementară și la școala parohială. Potrivit datelor personale publicate în 1906, era căsătorit și avea doi fii și două fiice, de 8 și 2 ani și respectiv, de 5 și 3 ani.

După revoluția bolșevică, preotul Dionisie Oratovschi a slujit la parohia Kukulovka, ținutul Aleksandria. În anul 1928 a fost cercetat penal pentru “alcătuirea incorectă a listei credincoșilor” și peste 3 ani, la 17 ianuarie 1931 a fost arestat. Era acuzat de activitate contrarevoluționară, fiind socotit “membru activ al al unei organizații contrarevoluționare, clericale și monarhiste”. Judecata a avut loc la 14 decembrie 1931, fiind condamnat conform art. 58-10-11 CP al RSSU  la 3 ani de exil în regiunea Arhanghelsk. Cu părere de rău, nu dispunem de mai multe date.


Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 94-95.

 

 

 




sâmbătă, 30 octombrie 2021

Clerici din cadrul Episcopiei Cetății Albe – Ismail, victime ale represiunilor comuniste

 


Clerici din cadrul Episcopiei Cetății Albe – Ismail, victime ale represiunilor comuniste


Rezumat

Secolul al XX-lea a fost marcat de prigoana comunistă împotriva  creștinilor ortodocși și ai clerului. Odată cu instaurarea regimului ateu bolșevic în Rusia a început un secol al martirilor, în care numeroși monahi, preoți  și credincioși au fost persecutați pentru credința lor. Obiectivul central al politicii ateiste a regimului sovietic a fost construirea unei societăţi fără de Dumnezeu. Sute de mii de creştini ortodocşi au fost arestaţi sub diferite pretexte, mulţi dintre aceştia fiind condamnați la moarte sau executați sumar. Avem un număr impresionant de martiri și mărturisitori ai credinţei în Hristos, din timpul regimului comunist. În 1940, URSS a ocupat teritoriul Basarabiei, al nordului Bucovinei și al Ținutul Herța, iar pentru credincioşii şi clerul din aceste provincii a început o perioadă de grele încercări, ce au decurs din aplicarea politicilor antireligioase de către statul sovietic. După instaurarea puterii sovietice, Basarabia a fost dezmembrată în trei părți. La 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, partea de sud a Basarabiei, județele Cetatea Albă și Ismail, partea de nord, județul Hotin, cât și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. Peste câteva zile, a fost creată regiunea Ismail, formată din teritoriile fostelor județele Cetatea Albă și Ismail, alipite RSS Ucrainene, Ismailul devend centru administrativ regional. Reinstaurarea regimului sovietic în 1944 a dus la revenirea Bisericii din Basarabia şi nordul Bucovinei la situaţia din perioada primei ocupaţii sovietice. După 1944, a început un nou val de represiuni împotriva clericilor basarabeni, spre deosebire de perioada primei ocupaţii sovietice aceştia fiind suspectaţi de colaborare cu autorităţile germane şi române în timpul celui de al Doilea Război Mondial, de propagandă antisovietică şi naţionalistă, slujitorii cultului ortodox fiind arestaţi şi deportaţi în Siberia, Kazahstan şi alte regiuni ale URSS. Preoţii rămaşi sub ocupaţia sovietică au fost supuşi la plata unor impozite exagerat de mari, obligaţi să îndeplinească munci degradante, erau umiliţi, bătuţi, deportaţi şi chiar omorâţi. În prezenta lucrare sunt redate biografiile unor clerici basarabeni din cadrul Episcopiei Cetății Albe-Ismail, cu județele Cetate Albă, Ismail și Cahul, arestați, condamnați la ani grei de temniță de unde nu s-au mai întors, omorâți fără judecată sau exterminați prin muncă silnică de regimul sovietic. Identificarea clericilor martiri este una dintre sarcinile importante  ale posterității, având în vedere atât rolul pe care politicile anticlericale represive ale autorităţilor sovietice l-au avut în proiectul de arhitectură socială, aplicat de regimul totalitar comunist, cât şi valoarea spirituală a memoriei celor care şi-au jertfit viaţa pentru credinţa în Dumnezeu.



                                        Protoiereu Ioan Lisnic



Ateneul de cultură şi credinţă "Biserica Albă" 
cu genericul: "Ierarhi și mărturisitori ai renașterii identității naționale", 19 octombrie 2021.








joi, 30 septembrie 2021

Preotul Alexandru Podgurschi – unul dintre membrii Misiunii Ortodoxe din Transnistria

 


 Preotul Alexandru Podgurschi – unul dintre membrii Misiunii Ortodoxe din Transnistria  

Viitorul preot Alexandru Podgurschi s-a născut la 18 iunie 1893, în familia preotului Ioan şi a preotesei Olga Podgurschi din satul Căinarii Vechi, jud. Soroca. Tatăl său era parohul Bisericii ”Naşterea Maicii Domnului” din acea localitate. A fost botezat la 25 iunie, în biserica din satul natal de către preotul Nicolae Captarenco din localitatea Izvoare, jud. Soroca şi cântăreţul bisericesc din Căinarii Vechi, Teodor Mămăligă[1]. Tânărul Alexandru a învăţat la şcoala elementară din satul natal, apoi la Şcoala spirituală din Edineţ, promoţia anului 1907[2] şi la Seminarul Teologic din Chişinău, studii pe care le-a absolvit în anul 1914[3].

La data de 4 martie 1915, absolventul seminarului, Alexandru Podgurschi a fost numit cântăreţ la Biserica ”Sf. Haralambie” din Chişinău[4]. În următorii ani a fost hirotonit preot şi a slujit la Biserica ”Naşterea Maicii Domnului” din satul Baxani, jud. Soroca. La 1 iunie 1921, conform cererii înaintate a fost transferat la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Hăsnăşenii Mici, acelaş judeţ[5]. În anul 1924, este din nou transferat, la parohia Petreni, jud. Soroca, cu Biserica ”Sf. Maria Magdalena”[6].

În timpul primului refugiu, în luna martie 1941, preotul Alexandru Podgurschi a fost numit de către autorităţile bisericeşti, paroh la Biserica ”Duminica Tuturor Sfinților” din localitatea Movila Miresii, jud. Brăila[7]. În toamna anului 1941, în raioanele din stânga Nistrului, cât și în întreg teritoriul dintre Nistru şi Bug s-a instaurat administrația română, acest teritoriu a fost numit Transnistria. Pentru refacerea vieţii creştine din Transnistria, după un sfert de veac de prigoană şi propogandă ateistă, se înfiinţează o Misiune Ortodoxă. Colaborator al acestei Misiuni devine și părintele Alexandru Podgurschi, fiind numit de către autoritățile bisericești, paroh la catedrala din Râbniţa şi protoiereu de judeţ.

Într-o dare de seamă pe anul 1942, părintele protoiereu Alexandru Podgurschi raporta autorităţilor bisericeşti, în felul următor: „Lucrarea mea am început-o cu Anul Nou. De ziua Bobotezei am organizat o frumoasă procesiune în frunte cu preoţi, steaguri şi două coruri. Cu autorităţile civile şi militare, cu d. Prefect al judeţului şi mulţime de popor, ne-am îndreptat spre apele Nistrului. Aici o cruce măreaţă de gheaţă vestea că şi pentru acest mal a răsărit Soarele Dreptăţii”. Sub îndrumarea preotului protoiereu se refăceau bisericile şi casele de rugăciuni, după un sfert de secol ateu. La Râbniţa se organizau cursuri de limbă română, care erau frecventate de 200 de ascultători localnici[8]. În ultimile luni ale anului 1942, părintele Alexandru a fost numit protoiereu al judeţului Golta[9].

În luna mai 1943, Mitropolitul Visarion Puiu, Şeful Misiunii Ortodoxe din Transnistria a vizitat canonic mai multe localităţi din judeţele Odesa, Berezovca, Oceacov şi Golta. Ajuns la marginea judeţului Golta a fost întâmpinat de credincoşi veniţi de la mari depărtări şi de preoţi în frunte cu protoiereul de judeţ, Alexandru Podgurschi, care a ţinut şi un raport despre activitatea misionară a preoţilor din cadrul judeţului. La 30 mai, Mitropolitul Visarion, urmat de protoiereul de judeţ şi un sobor de preoţi a săvârşit Sf. Liturgie arhierească la catedrala din Golta. În judeţul Golta, cât şi în celelalte judeţe transnistrene se lucra la reânfiinţarea şi restaurarea locaşelor sfinte. Se desfăşura o lucrare misionară şi de educaţie religioasă, mai ales în rândul tinerilor. În ziua de Paşti a anului 1943, după săvîrşirea slujbei praznicale, părintele protoiereu Alexandru Podgurschi, însoţit de secretarul protoeriei s-au dus cu o maşină specială în parohiile lipsite de preoţi, unde au săvârşit Vecernia şi au sfinţit păştile. Acelaş lucru l-au făcut şi alţi preoţi. În acele zile de sărbătoare, s-au organizat colete pentru ajutorarea săracilor, bolnavilor şi văduvilor[10].

Din cauza înaintării liniei frontului, în martie 1944, preotul misionar Alexandru Podgurschi s-a refugiat din nou peste Prut. A fost numit de către autorităţile bisericeşti, slujitor la Biserica ”Sf. Voievozi” din comuna Bengeşti, jud. Gorj. La 28 ianuarie 1948, părintele Alexandru a fost transferat la parohia Ioneşti, judeţul Vâlcea, în locul altui preot basarabean, Ştefan Madan, au fost transferaţi unul în locul altuia. Transferarea reciprocă a preoţilor a fost aprobată conform cererii petiţionarilor[11]. 

Despre viaţa de mai departe a preotului misionar Alexandru Podgurschi nu se cunoaşte nimic.                

                                              

                                          Protoiereu Ioan Lisnic



[1]ANRM, F. 211, inv. 6, d. 256, f. 199. 

[2]Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости (în continuare – KEB), еженедъльное изданie, nr. 27-28, 1907, p. 206.

[3]Idem, nr. 25, 1914, p. 263.

[4]Idem, nr. 11-12, 1915, p. 163.

[5]Revista „Luminătorul”, nr. 6, 1921, p. 2.    

[6] Episcopia Hotimului. Anuar, Chişinău: Tipografia Eparhială ”Cartea Românească”, 1930, p. 129.

[7]Cornelia Vîju. Istorie şi viaţă jertvelnică în comunitatea movileană. Sursa: https://corneliaviju.blogspot.com/2017/12/istorie-si-viata-jertfelnica-in.html

[8]„Transnistria Creştină. Revista Misiunii Ortodoxe Române în Transnistria”, anul I, nr. 1, ianuarie-martie 1942, p. 44, 57-58.

[9]„Transnistria Creştină. Revista Misiunii Bisericeşti în Transnistria”, anul I, nr. 3-4, iulie-decembrie 1942, p. 90.

[10]„Transnistria Creştină. Revista Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria”, anul II, nr. 1-2, ianuarie-iunie 1943, p. 101-103, 140-142.

[11]„Republica Populară Română. Monitorul Oficial”. Partea I-a, nr. 29, 5 februarie 1948, p. 942.






sâmbătă, 14 august 2021

Nicolae Bucur, ctitor de biserici şi ziditor de suflete

 



Nicolae Bucur, ctitor de biserici
şi ziditor de suflete



Mergând dintr-un sat în altul, Nicolae Bucur propăvăduia oamenilor cuvântul lui Dumnezeu. În presa timpului se scria despre el numai cuvinte de laudă, iar în închipuirea ţăranilor era asociat asemeni unui „sfânt”. Acest cucernic şi binecredincos creştin a contribuit la zidirea multor locaşe sfinte, mai ales în localităţi, unde din cauza mijloacelor financiare precare, nici nu mergea vorba de zidirea unei biserici, sau în sate unde tot din cauza crizei financiare lucrările de construcţii de biserici continuau să fie în delăsare. În unele materiale publicate se strecoară şi unele inexactităţi despre acest personaj bisericesc. Se spune, că Bucur ar fi fost de etnie rromă, în realitate a fost un român basarabean, născut într-o familie de proprietari din Soroca. La fel, se menţionează, că Bucur ar fi fost arestat în iarna anilor 1940-1941 şi când a fost aşezat în sanie, soldaţii au turnat apă peste el şi hainele îi îngheţa-se. Cunoaştem cu exactitate că acest om cucernic şi binecredincos a fost arestat în vara anului 1941, la 13 iunie. La fel, în materialele menţionate se strecoară şi alte inexactităţi, în afară de acele falsuri pe care le întâlnim în dosarul său de acuzare. 


 

                                     Protoiereu Ioan Lisnic

(Rezumat; Materialul respectiv va fi publicat în curând, în următorul vomul de carte: Clerici ortodocşi din Basarabia ... în închisorile comuniste)





sâmbătă, 17 iulie 2021

Preotul Mihail Lupaşcu – acuzat de agitaţie antisovietică şi spionaj




Preotul Mihail Lupaşcu –
acuzat de agitaţie antisovietică şi spionaj


Biserica din localitatea Lunca Dubăsari (1962)

Mihail Lupașcu s-a născut la 8 noiembrie 1881, în familia lui Isaia și a Benedictei Lupașcu din localitatea Șerpeni, jud. Bender (Tighina). Tatăl său era paraclisier la Biserica ”Sf. Gheorghe” din Șerpeni. A fost botezat la 11 noiembrie în biserica din satul natal de către preotul  Constantin Macovei, având nași pe locuitorul din Șerpeni, Grigore Nicolaev și soția ofițerului Emilian Surgutiuc, Parascovia. A urmat cursurile de cântăreți bisericești din Odesa și în 1905 a fost numit cântăreț la biserica din localitatea Grădinița, regiunea Odesa.

În perioada anilor 1914-1917, cântărețul Mihail Lupaşcu a fost sanitar în armata țaristă, în grad de soldat. După demobilizare, se întoarce la parohia sa și în 1918 este numit cântăreț la biserica din Pererâta (Pârâta), Dubăsari. În anul 1921 a fost arestat de către colaboratorii CK, din Dubăsari, fiind suspectat de spionaj în favoarea României. Din cauza lipsei de probe, peste 6 săptămâni de detenție a fost eliberat.   

La 12 februarie 1931, Mihail Lupaşcu este arestat din nou. Colaboratorii GPU din Grigoriopol îl acuzau de “agitație antisovietică, îndreptată împotriva activităţilor desfăşurate de  autorităţile sovietice și încercarea de a trece illegal peste linia de demarcație [a frontierei] în România”. După mai multe interogatorii, la 12 noiembrie 1931, anchetatorii GPU au stabilit: încetarea urmăririi penale și eliberarea de sub strajă a cetățeanului Lupașcu Mihail Isaevici, suspectat de spionaj și agitație antisovietică, conform art. 54-6 și art. 54-10 CP al RSSU. A fost eliberat din cauza lipsei de probe, cum că, “în timpul investigațiilor de anchetă, acuzațiile, prin declarațiile martorilor nu s-au adeverit”.

Peste o perioadă de timp de activitate în calitate de cântăreț bisericesc, Mihail Lupaşcu a fost hirotonit în treapta de preot.  După închiderea bisericii, autorităţile sovietice din RASSM l-au deportat din ”zona de frontieră”, stabilindu-i domiciliu obligatoriu. S-a aflat în surghun timp de 5 ani.

În luna august 1941 se întoarce în parohia Lunca, jud. Dubăsari, activând în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. În procesele-verbale de inspecţie, întocmite de protoiereul judeţului, se scria despre părintele Mihail Lupaşcu următoarele: ”Acest preot lucrează cu atâta credinţă în poporul său, că a uimit pe trecătorii care vizitează satul Lunca”.

Părintele Mihail Lupașcu a fost reabilitat de către Procuratura R. Moldova, la 24 decembrie 1990.



Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 83-85.







sâmbătă, 26 iunie 2021

Preotul Ștefan Serbin – condamnat la moarte prin împuşcare




Preotul Ștefan Serbin –
condamnat la moarte prin împuşcare

Preotul Ștefan Serbin s-a născut la 2 ianuarie 1877 în familia lui Grigore Serbin din localitatea Mahala, suburbia orașului Dubăsari. Avea studiile școlii populare, celelalte cunoștințe le-a căpătat prin autoinstruire. În anul 1929, devine cântăreț la biserica din Roghi, Dubăsari, apoi, este transferat de către autoritățile bisericești, cântăreț la biserica din satul său natal. În perioada 1916-1917 a fost mobilizat în armată și după revenire a continuat activitatea sa de cântăreț bisericesc. A fost hirotonit în trepta de diacon în anul 1925 și în 1930, hirotonit preot pe seama bisericii din localitatea Goian, Dubăsari, apoi transferat la biserica din Mahala.

La 6 martie 1931, părintele Ștefan Serbin a fost arestat de către colaboratorii organelor GPU din RASSM și încarcerat în închisoarea din Tiraspol. Deși hotărârea inițierii anchetei și arestării a fost întocmită abia la 18 martie. Împreună cu părintele Ștefan au mai fost arestați și acuzați de activitate antisovietică, încă cinci preoți transnistreni: Leonid Gonciarov, protopop și preot la biserica din Delacău, raionul Grigoriopol; Grigore Chirilenco, preot la biserica din Lunga, raionul Dubăsari; Serghie Slavinschi, preot la biserica din Dubăsari; Grigore Orlov și Iacob Parabin, locuitori ai orașului Dubăsari.

În rechzitoriul din 25 mai 1931 se scria cum că preoții sus numiți, “vorbeau între ei pe teme antisovietice, despre necesitatea unei lupte împotriva puterii și manipularea enoriașilor din parohii în spiritul rezistenței împotriva tuturor activităților organizate de către putere /colectivizarea, campania de semănat, planurile impozitelor financiare ș.a.\  Cu scopul desfășurării unei agitații contrarevoluționare și răspândirea zvonurilor provocatoare, foloseau fanatismul religios al credincoșilor și unele momente de nemulțumire ale unor țărani [...]  Pentru schimbul de informării, de păreri și stabilirea unor planuri de măsuri în activitatea lor antisovietică, membrii grupării se întâlneau des la Dubăsari, în zilele de piață, în casa preotului Chirilenco Grigore din Lunga, sub pretextul diferitor sărbători bisericești și de familie. Erau informați și primeau instrucțiuni de la preotul Gonciarov Leonid, în timpul vizitei acestuia a parohiilor cercului protopopiei [...]  Activitatea acestei grupări a dus la întârzierea colectivizării satelor din raionul Dubăsari și provocarea unor dificultăți în desfășurarea acțiunilor întreprinse de către partid și puterea locală”.

Despre preotul Ștefan Serbin se menționa în rechizitoriu, cum că “întreținea legături cu ceilalți membri ai grupării. Instrucțiunile primite din partea grupării antisovietice erau executate prin intermediul rudelor sale din satul de baștină, majoritatea fiind țărani înstăriți. Cu scopul desfășurării unei agitații antisovietice, se folosea de fanatismul religios al maselor, prin răspândirea unor zvonuri provocatoare […] Acuzatului Serbin Ștefan i se incriminează articolul 54-10, CP al RSSU”. Părintele Ștefan a respins toate acuzațiile aduse în adresa sa.

Judecata a avut loc la 17 iulie 1931, în cadrul ședinței speciale a consiliului GPU din RSSU, părintele Ștefan Serbin fiind condamnat la 3 ani de surghiun și deportat în Kazahstan. După ispășirea termenului de deportare, se reîntoarce la locurile natale. Dispunem de date că, la începutul anului 1938, părintele se afla în orașul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa. După închiderea bisericilor din RASSM, majoritatea preoților transnistreni erau deportați din “zona de frontieră” în orașul Pervomaisk.

La 9 martie 1938, părintele Ștefan a fost arestat de către agenții organelor NKVD din regiunea Odesa, fiind învinuit de spionaj în favoarea României și încarcerat în închisoarea din Odesa. Judecata a avut loc la 25 septembrie 1938, în cadrul ședinței troicii NKVD, fiind condamnat conform articolului 54-6, 54-10 CP al RSSU,  la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare. Sentința de judecată a fost executată la 1 octombrie 1938.



Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 114-116.



 

vineri, 21 mai 2021

Preotul Leonid Hodzițchi - martirizat în timpul Marii Terori



Preotul Leonid Hodzițchi -
martirizat în timpul Marii Terori




Preotul Leonid Hodzițchi s-a născut la 6 aprilie 1878 în familia preotului Ioan Hodzițchi, parohul Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din Korobcino, Regiunea Ekaterinoslav  (actualul Kirovograd, Ucraina). Potrivit recensământului de la mijlocul sec. al XIX-lea, localitatea Korobcino avea 2234 de locuitori, dintre care 1060 erau moldoveni (români). Tânărul Leonid a învățat la Școala spirituală din Ekaterinoslav, după absolvire a slujit o perioadă îndelungată în calitate de cântăreț bisericesc. Între anii 1902-1916 a fost cântăreț la Biserica ”Sf. Nicolae” din Caragaş, Tiraspol, apoi a fost mobilizat în armată, era perioada Primului Război Mondial. Revine la Caragaș după demobilizare, activând în calitate de cântăreț bisericesc. În luna iunie 1918 a fost hirotonit în treapta de diacon, apoi a fost hirotonit preot, slujind timp de un an la biserica din Slobozia, apoi din nou la biserica din Caragaș.

La 3 aprilie 1932, părintele Leonid Hodzițchi a fost arestat și încarcerat în închisoarea din Tiraspol. Colaboratorii GPU din RASSM îl acuzau de ”agitație antisovietică, îndreptată împotriva activităţilor desfăşurate de partid și autorităţile locale”. Conform rechizitoriului din 22 iunie, pe parcursul anchetei a fost stabilit, că “inculpatul Hodzițchi, locuiește în satul Caragaș din anul 1917. În timpul staționării armatei lui Denikin [general al armatei țariste, lider al contrarevoluționarilor albi din timpul războiului civil din Rusia, n.a.] în satul Caragaș, Hodzițchi ajuta armata, în sensul curățirii satului de cei care simpatizau puterea sovietică. Fiul inculpatului Hodzițchi, Alexandru, în anul 1931, a fost condamnat pentru spionaj la pedeapsa capitală prin împușcare, sentință, care mai apoi a fost înlocuită cu o pedeapsă de 10 ani de lagăr. Fiind nemulțumit de politica puterii sovietice și adunând în jurul său personae cu viziuni antisovietice, inculpatul Hodzițchi, făcea agitație antisovietică, îndreptată împotriva activităţilor desfăşurate în localitate […] În anul 1919, la sosirea în satul Caragaș a unităților armatei germane, Hodzițchi a ajutat material armata, identifica și denunța  persoanele care simpatizau puterea sovietică […] În anul 1926, la Caragaș, a avut loc o adunare, legată de gestionarea terenurilor agricole, din cauza protestelor unui grup de chiaburi, puși la cale de Hodzițchi, adunarea a fost zădărnicită[…] Fiind convins, că în curând puterea sovietică va cădea și având intenția de a se răzbuna pe activiștii satului, Hodzițchi păstra lista activiștilor, depistată în locuința sa, în timpul percheziției din 1929 [...] Fiind un element social periculos este de nedorit ca să rămână în zona de frontieră”. Părintele Leonid a respins toate acuzațiile. Judecata a avut loc la 4 august 1932, în cadrul unei ședințe speciale a organelor GPU din RASSM. Părintele a fost condamnat conform art. 54-10 CP RSSU, la 3 ani de surghun în regiunea Arhanghelsk.

În anul 1934, părintele Leonid Hodzițchi se reântoarce la Caragaș, biserica din acea localitate era deja închisă. Autoritățile bisericești îl numesc preot la parohia Șirokaia Balka, regiunea Herson, unde a slujit până în anul 1937, când și acea biserică a fost închisă. După închiderea bisericilor, de regulă, preoţii erau siliţi să părăsească locul de trai din parohii. Părintele Leonid, împreună cu alţi preoţi transnistreni a fost deportat din ”zona de frontieră” în oraşul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa. Pentru a se putea întreţine, părintele a fost  nevoit să se angajeze în calitate de hamal la o întreprindere.

La 13 martie 1938, părintele a fost din nou arestat de către agenţii organelor NKVD, fiind încarcerat în închisoarea din Odesa. Era învinuit de ”propagandă și agitație, îndreptată spre demolarea și slăbirea puterii sovietice”. Împreună cu părintele Leonid, au fost arestaţi încă 12 preoți transnisteni, aflați în oraşul Pervomaisk. Erau învinuiţi de ”activitate contrarevoluţionară, ca membri ai unei organizaţii rebele contrarevoluţionare”. La 23 martie 1938 a avut loc judecata, în cadrul şedinţei troicii NKVD din regiunea Odesa, fiind condamnaţi cu toţii la moarte prin împuşcare.

Despre părintele Leonid, în extrasul protocolulului ședinţei troicii NKVD se menţiona, că: ”În anul 1934, după întoarcerea din exil în Caragaș a continuat activitatea sa contrarevoluționară. Devenind membru al unei organizaţii rebele contrarevoluţionare din oraşul Pervomaisk, desfășura o activitate contrarevoluționară printre colhoznici, se pronunța pentru organizarea unei răscoale împotriva armatei roşii în favoarea unei intervenţii străine”. Sentința de judecată a preotului Leonid Hodzițchi a fost executată la 28 martie 1938, fiind martirizat prin împuțcare.

În anul 1957, părintele Leonid Hodzițchi, împreună cu cei 12 preoţi martirizaţi prin împuşcare la Odesa au fost reabilitaţi de Procuratura Regiunii Nicolaev.


Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 72-74.






sâmbătă, 17 aprilie 2021

Preotul Mihail Dimitrov – condamnat la moarte prin împuşcare



Preotul Mihail Dimitrov –
condamnat la moarte prin împuşcare

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Comrat (1903)

Preotul Mihail Dimitrov s-a născut la 5 iunie 1894 în familia diaconului Gheorghe și a Paraschevei Dimitrov din localitatea Comrat, jud. Bender (Tighina). Tatăl său era slujitor la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Comrat. Viitorul preot Mihail a fost botezat la 7 iunie în biserica din localitatea natală de către preotul Andrei Dimitrov, având naș pe cântărețul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Chirutnea, Haralambie Sava. După absolvirea scolii primare a învățat la Scoala spirituala din Ismail, studii pe care le-a absolvit cu mențiune în anul 1909. În perioada anilor 1909-1915 a învățat la Seminarul Teologic din Chișinău, apoi a fost hirotonit preot.

În anii 30 ai secolului trecut, preotul Mihail Dimitrov era slujitor la biserica din localitatea Mihailova Storona, raionul Suzdal, regiunea Vladimir (Rusia). La data de 21 noembrie 1937, părintele Mihail a fost arestat de către colaboratorii secţiei NKVD din Suzdal. După lungi chinuri de interogatorii, judecata l-a condamnat la pedeapsa capitală – moarte prin împușcare. Peste șase decenii de la executarea sentinței, părintele a fost reabilitat de către Procuratura orașului Vladimir.



Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 50.






joi, 11 martie 2021

Personalități marcante din sudul Basarabiei 46 ani de la moartea fizicianului Eugen Bădărău, fondatorul școlii românești de fizica plasmei

 


Personalități marcante din sudul Basarabiei              46 ani de la moartea fizicianului Eugen Bădărău,         fondatorul școlii românești de fizica plasmei   


A activat în calitate de profesor la Facultatea de științe din București, fondatorul școlii românești de fizica plasmei.

S-a născut la data de 19 septembrie 1887 în localitatea Folteşti - Ismail, judeţul Galaţi. A urmat şcoala primară în localitatea natală şi liceul la Ismail. Plecă apoi la Graz, în Austria şi se înscrie la Techniche Hochschule. A urmat cursurile de inginerie timp de doi ani, apoi își continue studiile în Italia, la Pisa, unde obţine licenţa în fizică. Continuă activitatea aici în calitate de doctorand și  în 1912, obţine titlul de doctor în știință. În următorii ani, 1912-1914 a lucrat ca asistent la Universitatea din Pisa, în cadrul Institutului de Fizică experimentală[1]. În 1914, plecă în Rusia, unde întreprinde cercetări în domeniul opticii. Înre anii 1921-1934 a activat în calitate de profesor universitar la Universitatea din Cernăuți, unde a studiat fizica descărcărilor în gaze, cercetări pentru care este considerat fondator al şcolii româneşti de fizica plasmei. În 1934 se transferă la București, activând în calitate de profesor universitar și director al Institutului de Fizică din București[2]. Decorat cu ordinul Meritul Științific în 1966 și cu titlul de Om de Știință Emerit în1962. A încetat din viață la 11 martie 1975, la București[3].



                                                    Protoiereu Ioan Lisnic

 



[1] Gheorghe Manolea, prof. Univ., dr. Ing. Personalități celebre.  Eugen Bădărău, fondatorul școlii românești de fizica plasmei. Sursa: http://www.libruniv.usarb.md/xXx/reviste/tehnocop/continut/Tehnocop_2(3),2010/tehnocopia2(3),2010-5-7.pdf

[2] D.C. Petrescu, Gălățeni care au uimit lumea – Eugen Bădărău. În: ziarul “Viața liberă”, 31 octombrie 2013.

[3] Personalități – Eugen Bădărău. Sursa:  http://www.mandrusafiiroman.ro/eugen-badarau/