Aducerea în țară a osemintelor
lui Dimitrie Cantemir
Cu vaporul Principesa Maria au sosit ieri la Constanţa, deodată cu odoarele şi efectele depozitate în timpul războiului la Moscova, şi osemintele marelui şi savantului Domn moldovean Dimitrie Cantemir. Guvernul sovietic a voit să-şi manifeste ataşamentul şi prietenia faţă de poporul român, restituindu-i rămăşiţele pământene ale nefericitului principe care după bătălia dela Stănileşti, s-a retras în Rusia împreună cu oştirea învinsă a lui Petru cel Mare trăindu-şi restul vieţii în pribegie ca sfetnic şi colaborator intim al Ţarului. Deodată cu Cantemir s-a expatriat şi un număr de peste una mie de moldoveni între cari şi vestitul cronicar lon Neculce. In paginile sale Neculce găseşte cuvinte duioase pentru Moldova şi-şi exprimă profund dorul de Ţară. Dar pe când Neculce şi o bună parte din tovarăşii lui de pribegie şi au potolit acest dor, reîntorcându-se în Moldova, Dimitrie Cantemir şi-a încheiat zilele pe pământ străin luând în mormânt dorul neîmplinit de a-şi revedea patria iubită pe care a cârmuit-o în două rânduri şi pe care a descris-o şi proslăvit-o in celebra operă Descriptio Maldaviae, sortită să-i fie operă de recepţie în Academia prusacă înfiinţată la Berlin în 1700 de marele filosof Leibniz. Scrierea aceasta, alcătuită în latineşte, a fost tradusă în toate limbile culte şi constitue, pe lângă Istoria imperiului otoman şi Hronicul româno-moldovlahilor, impozantul monument istoric literar pe care învăţatul Dimitrie Cantemir şi l-a ridicat, pentru toate timpurile, în lumea ştiinţifică. Mai puţin fericit decât în domeniul literar a fost acest Domn în domeniul politic. Dimitrie Cantemir a trăit într’o vreme când imperiul otoman începu să-şi piardă din putere şi din nimbul invincibilităţii. Catastrofa de la Viena din 1683 aduse cu sine prăbuşirea stăpânirii turceşti în Ungaria, în Podolia şi-n Ucraina. Cantemir care luase în persoană parte la catastrofa armatei turceşti dela Zenta avea deci motive să creadă că a sunat ceasul prăbuşirii imperiului otoman, al izgonirii Turcilor din Europa şi al liberării popoarelor creştine de sub jugul păgân. Intre aceste popoare se găsea şi Moldova sa mult iubită, de hotarele căreia se apropiau, biruitoare, oştirile lui Petru cel Mare care invită pe Domnii români Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu să-şi unească, sub semnul crucii, oştirile cu cele ale Rusiei pentru a da lovitura de graţie păgânătiţii. In schimb ţarul se obligase a recunoaşte independenţa Moldovei întregite cu raialele dela Hotin, Tighina, Ismail şl Reni sub stăpânirea ereditară a dinastiei lui Cantemir. Oferta era prea ademenitoare iar Cantemir un prea bun moldovean şi creştin ca să o refuze. De aceea s-a pecetluit la Iași, în prezența țarului, acea alianță între Moldova și Rusia țaristă, alianță încheiată pe picor de egalitate între ruși și români, popoare creștine și pravoslavnice. O alianță similară a fost încheiată și cu Muntenia lui Constantin Brâncoveanu. Dar norocul armelor a hotărât altfel și Cantemir și-a trăit ultimii ani ai vieții în străinătate, chinuit amar de nostalgie.
Ziarul ”Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 16 iunie 1935, p. 1.
Rămășițele pământești ale domnitorului Țării Moldovei au fost așezate în Biserica "Trei Ierarhi" din Iași. Pe lespedea mormântului au fost încrustate următoarele cuvinte: „Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”.
