Mitropolitul Visarion Puiu –
144 ani de la naștere și 100 ani de la
alegerea, investirea și înscăunarea
în funcția de Episcop al Hotinului cu reședința la Bălți
„Să-l primiţi pe el ca pre îngerul lui Dumnezeu. Să-l aveţi pe el ca pre un părinte duhovnicesc, ca pre îngerul păzitor al Bisericii, ca pre izvorul harului dumnezeesc, ca pre întâiul stătător arhipăstor al vostru, şi către dânsul să vă adresaţi în nevoile voastre sufleteşti”. (Gramota pastorală a ÎPS Gurie, Arhiepiscopul Chişinăului, adresată preoţilor, diaconilor, cîntăreţilor şi ortodocşilor creştini din Eparhia Hotinului, dezlegându-i canonic de a trece în grija arhierească a PS Visarion)
La 27 februarie se împlinesc 144 ani de la nasterea mitropolitului Visarion Puiu[1]. Ierarh de seamă, care prin credinţa şi patriotismul său, pre cum şi prin realizările sale deosebite, şi-a închinat întreaga viaţă slujirii Bisericii. A desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de director al Seminarului din Galaţi (1909 – 1918), director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921), Episcop al Argeşului (1921 – 1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 – 1935).
În anul 1923, în Basarabia se înființează două eparhii: cea a Cetăţii Albe – Ismail, cu reşedinţa în oraşul Ismail şi eparhia Hotinului cu reşedinţa în oraşul Bălţi.
Primul Episcop al Cetăţii Albe – Ismail a fost de curând sfinţit episcop, Nectarie Cotlarciuc, profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi[2], care în 1924 avea să devină Mitropolit al Bucovinei (1924 – 1935).
Pentru Eparhia Hotinului, delegaţii Congresului Eparhial Extraordinar din 16 martie 1923, în unanimitate îl aleg pe episcopul Visarion Puiu, cunoscut prin activitatea sa în importante funcţii bisericeşti. După întrunire, delegaţii congresului trimit Mitropolitului Primat Miron Cristea, următoarea telegramă: „Congresul Eparhial Extraordinar al clericilor şi mirenilor bisericii Basarabiei, şi-a unit unanimitatea glasurilor lor, ca la noua catedră episcopală a Hotinului să vie ca ierarh Prea Sfinţitul Visarion, episcopul Argeşului ... .” La 29 martie, Marele Colegiu electoral alege în Bucureşti pe PS Episcop Visarion, candidatul clerului Basarabiei pentru Episcopia Hotinului, iar la 31 martie, în sala tronului regal are loc investirea Preasfinţitului Visarion de către MS Regele Ferdinand I[3].
Eparhia Hotinului cuprindea judeţele Bălţi, Soroca şi Hotin. Pentru reşedinţa episcopală a fost ales oraşul Bălţi, deoarece se afla în centrul eparhiei, de unde pe căi ferate se putea face mai bine legăturile dintre chiriarhie şi cler.
Instalarea oficială s-a petrecut cu mare fast, la 13 mai 1923, în Biserica ”Sf. Nicolae” din Bălţi. După săvîrşirea Sf. Liturghii de către Preasfinţitul Visarion, cu un mare sobor de preoţi, s-a oficiat actul instalării. Ministrul Cultelor şi Artelor, C. Banu a dat citire decretului regal de întărire în scaun, ţinînd şi o cuvîntare, după care protopopul de Bălţi, părintele econom Vladimir Dumitriu a citit gramota pastorală a Înalt Preasfinţitului Gurie, Arhiepiscopul Chişinăului, adresată preoţilor, diaconilor, cîntăreţilor şi ortodocşilor creştini din Eparhia Hotinului, dezlegându-i canonic de a trece în grija arhierească a Preasfinţitului Episcop Visarion. În gramota pastorală se spunea: „Toţi voi fiii mei duhovniceşti, preoţi şi mireni [...], veţi trece sub duhovniceasca oblăduire, ocrotire şi îngrijire a PS Visarion al Hotinului. Să-l primiţi pe el ca pre îngerul lui Dumnezeu. Să-l aveţi pe el ca pre un părinte duhovnicesc, ca pre îngerul păzitor al Bisericii, ca pre izvorul harului dumnezeesc, ca pre întâiul stătător arhipăstor al vostru, şi către dânsul să vă adresaţi în nevoile voastre sufleteşti”[4]. În continuare, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Gurie a rostit o înălţătoare cuvântare, în care se spunea: „Preasfinţite! Îţi este cunoscută Basarabia, căci ai lucrat ogorul Domnului din laturile ei, timp de mai bine de doi ani după alipire. Ai cunoscut poporul moldovenesc de aici, blând şi bun la suflet, religios milostiv gata la orice jertfă pentru Biserică, pentru săraci, pentru orişice faptă bună. Ai avut prilejul să cunoşti pe preoţii, păstorii poporului şi să te convingi că, în majoritatea lor sînt respectuoşi şi devotaţi Chiriarhului lor, plini de duh sfânt şi râvnitori pentru propăşirea morală şi religioasă a păstoriţilor lor [...]. Păşeşte cu bărbăţie la îndeplinirea misiunii arhipăstoreşti. Poartă cu îndrăznire smerita cârjă a episcopiei de Hotin şi fii încredinţat că rugăciunile noastre şi ale întregii Biserici Ortodoxe Române te însoţesc”[5]. După aceste cuvinte înălţătoare, Preasfinţitul Visarion a rostit cu smerenie următoarea rugăciune: „Arată-mi, Doamne, calea pe care să merg; căci către Tine am ridicat sufletul meu”. În continuare, renunţând la obişnuitele făgăduinţi pe care le face orice nou venit la cârma oricărui aşezământ, mărturisi: „Am răsfoit adesea, în liniştea chiliei, multe pagini din trecutul Bisericii noastre şi am cercetat viaţa multor ierarhi, despre care vremele ne-au lăsat urme istorice însemnate, şi mărturisesc, n-am găsit la nici unul din ei cuvântări cu făgăduinţi pentru o activitate dorită. Am găsit însă, pagini în care istoria noastră bisericească naţională, a prins cu recunoştinţă şi admirare faptele strălucite, săvârşite de dânşii pentru Biserică şi Neam. Spre acele fapte ale lor ale marilor noştri ierarhi va fi gândul meu şi întru a-i ajunge vor fi străduinţele mele”[6].
După terminarea solemnităţii, reprezentanţii clerului, ai autorităţilor civile şi militare, delegaţii diferitor aşezăminte culturale din judeţele eparhiei, i-au adresat felicitări Preasfinţitului, urându-i rodnică arhipăstorire[7]. Episcopul Visarion găseşte eparhia fără catedrală, fără locuinţă, fără cancelarie şi fără funcţionari. După aceste triste constatări avea să scrie: „Iar dacă am venit la Bălţi, în mai 1923, oraş prin care trecusem şi altădată cu dezgustul ce produc tuturor călătorilor aşezările omeneşti primitive şi întocmirile întârziate, am găsit un oraş de gloduri cu o singură biserică ortodoxă pentru o populaţie de peste zece mii suflete creştine [...], şi o totală răceală faţă de întemeierea unei episcopii, atât din partea clerului cît şi a autorităţilor mireneşti locale şi aceea singură biserică a Sf. Nicolae din evreime, care urma să-mi fie şi catedrala episcopală”.[8]
Ca episcop al Hotinului, PS Visarion s-a ocupat de buna organizare a Bisericii şi a clerului. Prin purtarea sa de grijă în raza episcopiei au fost construite şi renovate o mulţime de lăcaşuri, printre care şi cele din oraşul Bălţi.
În anul 1924 se sfinţeşte piatra de temelie a monumentalei Catedrale ”Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, iar în 1926 se începe construcţia Bisericii ”Sf. Cuv. Parascheva” şi a reşedinţei episcopale. Cu mari osteneli şi cheltuieli, aceste construcţii au fost finalizate şi sfinţite în 1935 - fapt remarcabil şi deosebit de important pentru istoria Bisericii noastre. În timpul aflării PS Sale la Bălți au mai fost înfiinţate fabrica de lumânări, atelierul de obiecte bisericeşti, casa de ajutor reciproc, banca clerului etc. La mănăstirea Dobruşa s-a înfiinţat o şcoală de cântăreţi bisericeşti, iar la mănăstirea Japca – Şcoala de pregătire practică rurală a fetelor de săteni. Activitatea Episcopului Visarion s-a manifestat și în inițierea unor acțiuni de ordin obștesc.
Realizările şi împlinirile Preasfinţitul Episcop Visarion, în doar 12 ani de păstorie în eparhia Hotinului, rămân neşterse. A trecut bineînţeles şi prin mari greutăţi, dar îşi amintea cu satisfacţie de acele clipe când era „sprijinit de un popor cu drag de Biserică, bun şi ascultător, cum e ramura românească a moldovenilor dintre Prut şi Nistru. Cei 12 ani de păstorie în eparhia Hotinului au trecut producându-mi bucurii sufleteşti pe care numai Bunul Dumnezeu mi le-a dat, poate ca răsplată a muncii puse în slujba sa în această latură de ţară, fără teama vecinătăţii haosului şi primejdiei bolşevice, ce era aproape, peste Nistru”[9], îşi amintea mai târziu mitropolitul.
În luna octombrie 1935, prin hotărârea Sf. Sinod, Preasfinţitul Visarion este ales arhiereu al Mitropoliei Bucovinei şi ridicat la treapta corespunzătoare. În cei patru ani și jumătate, aflat în scaunul mitropolitan din Cernăuți, cât și în următoarea sa funcție de Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942–1943), s-a ocupat de bunul mers al treburilor bisericești, dovedind bunele calități de organizator și administrator. Aflându-se apoi în exil, din iniţiativa mitropolitului Visarion, în 1949 se înfiinţează pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958. Şi-a petrecut restul vieţii, până la 10 august 1964, în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris.
Protoiereu Ioan Lisnic
[1]Mai multe informații despre mitropolitul Visarion Puiu puteți găsi în: Protoiereu Ioan Lisnic. Mitropolitul Visarion Puiu: viața și opera sa bisericească. Chișinău. Edituara ”Labirint”, 2010 și în: Protoiereu Ioan Lisnic. Episcopia Hotinului cu reședința la Bălți (1923-1944). Editura ”Labirint”, 2014.
[2] B. Buzilă. Din istoria vieții bisericești din Basarabia. Chișinău. Ed.Știința, 1996, p. 134.
[3] C. N. Tomescu. 10 ani de la reînfiinţarea Episcopiei Hotinului. București. 1934, p. 10 – 13.
[4]„Anuarul Episcopiei Hotinului”. Chişinău. Tipografia Eparhială ”Cartea Românească”, 1925, p. 43.
[5] Ibidem, p. 44 – 45.
[6] Constantin N. Tomescu, op. cit., p. 18.
[7] Prot. pr. I. Mihălcescu. Cronica Bisericească . În:Revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 9, iunie 1923, p. 658.
[8] Pr. C. Dron. Din Eparhia Hotinului. În: ”Luminătorul”, Revista Bisericii din Basarabia, nr. 11, 1934, p. 772 – 773.
[9] Mitropolit Visarion Puiu. Însemmnări din viaţa mea. Iași. Editura Trinitas, 2004, p. 75.
