Minunea de la Bălți:
crucifixul din curtea catedralei,
îndreptat de un obuz în timpul războiului
O bombă a nimerit crucea din ogradă și a strâmbat-o. După
căteva ore, altă bombă a căzut în partea opusă și-a îndreptat crucea.
Bălți, orașul cel mai comercial din Basarabia. Bălți, nodul
de cale ferată, de unde trenurile pornesc spre Rezina Orheiului, spre Otacii de
la Nistru și spre Cernăuți. Bălți, orașul de eri, azi este o grămadă de moloz
și scrum. Urgia comunistă a distrus totul. Din ce a fost altădată a rămas ruine
și jale. Mai omenoși erau, pe vremuri, barbarii, decât bolșevicii care se
lăudau cu raiul pe pământ.
Acum 23 de ani Bălții erau un oraș murdar, cu străzi rele, lipsite
de verdeață, cu înfățișare de târg în care se țineau lanț iarmaroacele.
Hărnicia și buna gospodărie românească l-a schimbat într-un adevărat oraș cu
străzi bine pavate, cu case frumoase, cu grădină publică îmbrăcată în flori și
plină de brazi și cu acel cartier românesc de la Pământeni, înființat de
Episcopul Visarion Puiu, unde între livezi și podgorii se ridicase frumoase
case moldovenești, străjuite de biserica făcută aidoma după cea de la Curtea de
Argeș.
Dumnezeu a vrut ca acest cartier românesc și creștin să
rămână întreg, numai orașul, plin de păcate și păgânism, să fie distrus, ca o
pedeapsă pentru evreii care anul trecut s-au bucurat că le vin tovarășii hulindu-ne
și batjocurind tot ce este român și ortodox.
Dar Dumnezeu, în marea și dreapta Lui orânduială, pentru
credința noastră în El, a urzit două prevestiri pe care comuniștii turbați n-au
vrut să le înțeleagă. Una s-a întâmplat anul trecut și o scriem aici, să se vadă căt de mare e
puterea dumnezeiască.
Lângă închisoarea orașului era, acum 15 ani, un mare palat
ridicat pentru o sinagogă. Episcopul Visarion a reușit să cumpere această
clădire și în locul ei să înalțe un juvaer de biserică.
După năvala comunistă, într-o zi bătrânul preot Dumitriu a
fost dus la biserică și i s-a dat ordin să dea icoanele jos. „Eu-s bătrân și nu
pot să mă urc”, se ruga preotul, amărât și îndurerat. „Puneți soldații voștri
să le dea jos”. Suindu-se un soldat pe scară să dea jos sfintele icoane, a
căzut și și-a rupt picioarele și a murit. Era un semn că așa se va prăbuși
poporul care hulește cele sfinte.
A venit acum prăbușirea regimului comunist […] În retragerea
lor comuniștii, după ce au semănat prăpădul, au căutat să distrugă și
bisericile. Și atunci s-a întâmplat și a doua minune. În ograda frumoasei
catedrale este o cruce unde se face sfințirea apei. Comuniștii au încercat să
arunce din aeroplane bombe, dar nici una n-a lovit sfântul locaș. O bombă a
nimerit crucea din ogradă și a strâmbat-o. După căteva ore, altă bombă a căzut
în partea opusă și-a îndreptat crucea, care a fost.
Așa
îndreaptă Dumnezeu toate în țara care crede în El, se închină Lui și î-I aduce jertvă nu numai sufletul, ci și trupul.
D.
Iov. Minunea de la Bălți. Ziarul
Basarabia, 9 august 1941.
