vineri, 29 septembrie 2017

Preotul Gheorghe Murafa – condamnat la ani grei de temniță








Preotul Gheorghe Murafa –
condamnat la ani grei de temniță



Preotul Gheorghe Murafa s-a născut la 4 februarie 1922 în familia preotului Nicanor Murafa, parohul Bisericii “Sf. Nicolae” din Dercăuți, jud. Soroca. Părintele Nicanor împreună cu alți membri ai Mișcării de eliberare națională din județ, la 13 martie 1917 votează unirea Basarabiei cu Patria Mamă, România.
Viitorul preot, Gheorghe Murafa a învățat întâi la școala primară din satul natal, apoi la Gimnaziul-internat “C. Negruzzi” din Iași, absolvind 7 clase în 1939. În anul 1940 devine student al Institutului învățătoresc din Bălți, apoi în perioada anilor 1941-1943 a învățat la Școala militară de aviație, activând aviator în cadrul Aramtei Române. După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, a lucrat până în 1947 învățător la școala primară din Schinoasa, suburbia orașului Chișinău, apoi activează în cadrul Uniunii pictorilor din Moldova. La 26 noiembrie 1947 susține examenul de preot la Direcția Eparhială din Chișinău. A fost hirotonit preot în luna decembrie, pe seama Bisericii “Sf. Arh. Mihail” din satul Trăisteni-Plopi, raionul Târnova, cu începere de la 3 ianuarie 1948.
La 9 octombrie 1948, părintele Gheorghe Murafa este transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din Isacova, raionul Orhei, aici părintele a slujit până în luna iulie  1952, când a fost arestat de către agenții Ministerului Securității de Stat (МГБ) din RSSM și judecat. Fiind învinuit de activitate antisovietică, Judecătoria Supremă a RSS Moldovenească l-a condamnat la 10 ani de lagăr. Anii de detenție i-a petrecut într-un lagăr din orașul Ivdel, regiunea Sverdlovsk, de unde se întoarce înainte de termen, la începutul anului 1956. La scurt timp după întoarcerea la baștină a fost numit de către autoritățile eparhiale slujitor la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Ignăței, raionul Răspopeni, Orhei.
Părintele Gheorghe Murafa a mai slujit la biserica din Costești, raionul Hâncești, apoi la Biserica “Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Hâjdieni, raionul Glodeni. Trece la Domnul la 8 mai 1998. Sf. Liturghie și Slujba înmormântării pentru nourăposatul protoiereu Gheorghe  a fost săvârșită la 10 mai, în biserica din Hâjdieni, apoi petrecut în ultimul drum și înmormântat în cimitirul localității. 

                                       Protoiereu Ioan Lisnic








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu