Preotul Iustin Svetleacenco – condamnat la moarte prin împușcare

Preotul Iustin Svetleacenco –
condamnat la moarte prin împușcare

Preotul  Iustin Svetleacenco s-a născut la 1 iunie 1880 într-o familie de țărani din satul Coșnița, Dubăsari. A fost hirotonit preot în  anul 1932, slujind pe rând la câteva parohii de pe teritoriul RASSM. În luna august 1937 a fost numit paroh la biserica din localitatea Artirovca, raionul Cerneansc, RASSM.

La 12 martie 1938, părintele Iustin a fost arestat, fiind acuzat de propagandă antisovietică. În scrisoarea informativă, eliberată de către  sovietul sătesc Artirovca, se menționa:”Svetleacenco Iustin Trofimovici, slujitor al cultului religios, cu scopul desfășurării activității sale antisovietice a înființat pe lângă biserica din Artirovca o mănăstire, la care se adunau oameni veniți de la o depărtare de 60 km, boteza copii, înainte ca ei să fie înregistrați la Oficiul Stării Civile”.

Din protocolul de interogare a acuzatului, aflăm că preotul Svetleacenco era de “orientare sinodală”, adică făcea parte din cadrul grupării religioase necanonice “Biserica vie”, jurisdicția Episcopiei Moldovei cu reședința la Balta. Mai aflăm că s-ar fi întâlnit de câteva ori cu arhiereul Gavriil Rohut de la Balta, de la care ar fi primit instrucțiuni “pentru a studia starea de spirit ale colhoznicilor și pentru a răspândi zvonuri provocatoare despre o schimbare iminentă a puterii sovietice”. În rechizitoriul din 16 aprilie, se scria: “Svetleacenco Iustin Trofimovici, preot de orientare sinodală, în luna septembrie a anului 1937 a fost recrutat într-o organizație contrarevoluționară […] a desfășurat o propaganda religioasă, răspândind zvonuri provocatoare despre schimbarea puterii sovietice și sosirea germanilor în Ucraina”.

Dosarul penal pe numele preotului Iustin Svetleacenco a fost trimis spre examinare Organului de justiție din RASSM, troika NKVD. Judecata a avut loc la 17 aprilie, părintele fiind condamnat la moarte prin împușcare. Executarea sentinței a avut loc la 21 aprilie 1938. Peste cinci decenii de la martirizare, la 8 septembrie 1989, părintele Iustin a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Odesa. 

 

Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 118-119.

Preotul Andrei Tanasiev consilier economic al Episcopiei Hotinului, arestat de către colaboratorii NKVD, Bălți

Preotul Andrei Tanasiev consilier economic
al Episcopiei Hotinului,
arestat de către colaboratorii NKVD, Bălți

Andrei Tanasiev s-a născut la 24 noiembrie 1881 în familia lui Dimitrie Tanasiev, cântăreț la biserica din Stâncăuți-Șaptebani, jud. Bălți. La vârsta de numai 7 ani rămâne orfan de ambii părinți, fiind crescut și educat de sora sa mai mare. A învățat cu bursă de la stat, la Școala spirituală din Edineț, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău, studii pe care le-a absolvit în anul 1903. La 7 iulie 1903 a fost hirotonit preot pe seama bisericii din satul Piatra, jud. Orhei. În anul 1906 a fost transferat la biserica din Unțești, jud. Bălți. A mai slujit, începând cu anul  1922, la biserica din Dănuțeni, acelasi județ și în anul 1933, devine consilier economic al Episcopiei Hotinului cu reședința la Bălți, activând în această calitate până în anul 1940.      

După ocupația Basarabiei de către sovietici, părintele Andrei Tanasiev a rămas la Bălți. Sub noua conducere se simțea responsabil de patrimoniul eparhial, deoarece era singurul consilier rămas în eparhie. De aceea, la doar 2 săptămâni de la instaurarea puterii sovietice, la 13 iulie 1940, părintele avea să scrie autorităților locale:”...ne adresăm cu următoarea rugăminte, legată de administrarea bisericească a fostei eparhii de Hotin, care avea 486 de parohii, din trei județe ale Basarabiei – Bălți, Soroca și Hotin –  situația de mai departe a  averii parohiilor, a conducerii eparhiale, a consistoriului, cât și situația clericilor din fosta eparhie. Eparhia Hotinului a fost înființată în anul 1923, din fosta eparhie a Chișinăului și Hotinului și era condusă de arhereu și de trei consilieri ale secțiilor: administrativă, culturală și economică. La 13 iunie, curent, arhereul titular [Tit Simedrea, n.a.] a fost ales de către Congresul național al Bisericii Române, Mitropolit al Bucovinei. Locul de arhereu în eparhie a rămas vacant, doi dintre consilieri, ale secțiilor adninistrativă și culturală, au plecat peste Prut. Am rămas eu, subsemnatul, consilier economic eparhial, responsabil în noile condiții, de starea bisericilor și situația clericilor din fosta eparhie”. În continuare, părintele face o evaluare a averii eparhiale, mobilă și fixă, arătând și valoarea lor financiară, continuând răvașul în felul următor: “În legătură cu stabilirea noii legi de conducere în Basarabia și potrivit Constituției Rusiei Sovietice, după care biserica este despărțită de stat și de școală și garantează libertatea conștiinței, orice cult religios poate să-și desfășoare activitatea. În privința eparhiei noastre, mai mult de o treime din parohii se află în mari greutăți. Sediul eparhial este ocupat de unități militare, fără întocmirea unui act, sau protocol de transmitere. Însă în incinta sediului se păstrează actele clericilor. Slujbașii de acolo, au fost siliți să părăsească locuințele lor. Cancelaria și locuințele au fost reamenajate, iar inventarul căminului preoțesc a fost transportat într-o direcție necunăscută. Preoții din multe parohii au plecat peste Prut […], populația roagă conducerea bisericească, să le trimitem preoți în locul celor plecați. Administrația bisericească, condusă de subsemnatul, fiind responsabilă de integritatea vieții și  păstrarea patrimoniului eparhiei, nu este capabilă de a satisface cererea populației”. În acele condiții, părintele înainta și câteva propuneri, neluate în seamă de către autoritățile sovietice. În schimb, această scrisoare-raport i-a făcut autorului, mari bătăi de cap. La doar câteva zile de la expedierea scrisorii, părintele a fost arestat.

La 17 iulie 1940, colaboratorii NKVD, Bălți au efectuat o percheziție la domiciliul preotului Andrei Tanasiev, iar în următoarea zi a avut loc primul interogatoriu. Materialele “compromițătoare” ale deținutului erau, scrisoarea adresată autorităților locale și cuvântarea sa de la 3 ianuarie 1940, rostită cu prilejul inaugurării tipografiei eparhiale, publicată pe paginile revistei eparhiale, Însemnări Creștine și tradusă în limba rusă. Pe parcursul anchetei, părintele a fost interogat de patru ori, i-au fost puse întrebări provocatoare a fost și amenințat. La întrebarea anchetatorului, ce acuzații aduce inculpatul unităților Armatei Roșii care au ocupat Sediul episcopiei, părintele a răspuns că, nu aduce nici o acuzație și că, fiind răspunzător de averea eparhială, a informat de acest caz autoritățile locale.

Din cauza lipsei de probe, părintele Andrei Tanasiev a fost eliberat din temniță. La 26 august 1940, șeful secției NKVD, jud. Bălți, aproba Hotărârea de eliberare de sub pază, în care se scria: “Potrivit informațiilor parvenite pe adresa secției județene NKVD, după instaurarea puterii sovietice pe teritoriul Basarabiei, Tanasiev A. D. pleda pentru restituirea averii bisericilor și mănăstirilor. După investigarea preliminară a acestui caz s-a stabilit că, persoana în cauză n-a efectuat nici un fel de propagandă, în calitatea sa de sef al secției economice eparhiale a scris pe adresa sovietului orășenesc o notă informativă, în care a indicat averea bisericilor și mănăstirilor, cerând instrucțiuni, cum ar trebui procedat în continuare. S-a hotărât: încetarea urmăririi penale și eliberarea de sub strajă a cetățeanului  Tanasiev A. D.”  Înainte de eliberare, părintele a semnat un angajament că, tot ce a văzut, a auzit și a fost întrebat de către colaboratorii organelor NKVD, v-a păstra în cel mai mare secret și nu v-a spune nimănui nimic, în orce împrejurare ar fi. În caz contrar poate fi supus răspunderii penale, conform legilor statului sovietic.

După reinstaurarea administrației românești în Basarabia, părintele Andrei a continuat activitatea sa în cadrul Episcopiei Hotinului cu reședința la Bălți. Împreună cu ceilalți consilieri eparhiali a participat la multe slujbe divine, săvârșite de către P. S. Partenie Ciopron, Episcop al Armatei și conducător al Eparhiei Hotinului. A contribuit  la refacerea bisericilor și clădirilor, atât din centrul, cât și din cuprinsul eparhiei, mărturie ne servesc dările de seamă de la Adunările eparhiale, secția economică. La 13 iunie 1943, în timpul slujbei săvârșite de către P. S. Partenie în catedrala episcopală din Bălți, părintele a fost ridicat la rangul de Iconom Stavrofor.

În luna martie 1944, din cauza apropierii liniei frontului, dar și pentru a scăpa de o eventuală persecuție din partea sovieticilor, părintele Andrei Tanasiev, împreună cu alți preoți din eparhia Hotinului s-a refugiat peste Prut. Despre viața de mai departe a părintelui Andrei nu se cunoaște nimic. 

Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 123-126.

Consilierii si secretarul Eparhiei Hotinului. 

Pr. A. Tanasiev, primul din dreapta, randul de jos

 

Episcopul Visarion Puiu al Hotinului in mijlocul consilierilor eparhiali și a absolvenților greci ai Școlii de Cântareți de la Mănăstirea Dobrușa (1934)

Preotul Epifanie Rusu – caracterizat ca „personalitate vădit dușmănoasă, cu concepții antisovietice”

Preotul Epifanie Rusu – caracterizat 

ca „personalitate vădit dușmănoasă,

cu concepții antisovietice”

 Epifanie Rusu s-a născut în anul 1916, în familia lui Teodor Rusu din satul Coșernița, jud. Soroca. A învățat la școala parohială din satul de baștină, apoi la Şcoala de cântăreţi de la Mănăstirea „Dobruşa” până în vara anului 1937, când instituţia dată a fost transferată la Mănăstirea „Rudi”, absolvind școala în anul 1939, cu media 8.40.

După absolvirea studiilor a fost mobilizat în armată. În următorul an, fiind  demobilizat s-a îndeletnicit cu agricultura, activând și în calitate de cântăreț bisericesc. La 1 iunie 1942 a fost numit cântăreț la bisericile din Ghindești și Cenușa, jud. Soroca.

În luna februarie a anului 1944, cântărețul bisericesc Epifanie Rusu a fost mobilizat pe front. A luptat în armata română până în luna august 1944, când a fost luat prizonier de către soldații sovietici. Timp de 3 ani și 10 luni a fost încarcerat în lagăre pentru prizonieri, fiind eliberat în luna iunie 1948. Se întoarce în RSSM și potrivit cererii înaintate, autoritățile bisericești îl numesc cântăreț la o biserică din cuprinsul Eparhiei Chișinăului. La 11 mai 1950, după susținerea  examenului la preoție a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Zagaicani, raionul Criuleni.

Părintele Epifanie Rusu era în vizorul Împuternicitului Consiliului pentru Problemele Bisericii, pentru faptul că în lunile mai și iunie 1953 a oficiat slujbe în biserici scoase de la evidență din raionul Criuleni. La 17 septembrie 1953 a fost transferat la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din localitatea Alcedar, raionul Rezina. A slujit la biserica din Alcedar, doar câteva luni, până la 1 decembrie 1953. În anul 1959, părintele era slujitor la biserica din satul Susleni, raionul Orhei. Era caracterizat de către Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii, ca „personalitate vădit dușmănoasă, cu concepții antisovietice”.  

                              Protoiereu Ioan Lisnic

Preotul Dionisie Oratovschi - acuzat de activitate contrarevoluționară

 

Preotul Dionisie Oratovschi - acuzat de activitate contrarevoluționară

 

Preotul Dionisie Oratovschi s-a născut în anul 1871 în familia lui Arcadie Oratovschi din satul Mălăești, jud. Tiraspol. După absolvirea Seminarului Teologic din Odesa, în perioada anilor 1892 – 1896 a activat în calitate de cântăreț bisericesc. Devenind preot a slujit la câteva parohii din ținutul Aleksandria (Ucraina).

În anul 1902, părintele Dionisie era slujitor la biserica din Nikolaevka, apoi a fost numit paroh la biserica din Varvarovka. Îndeplinea și alte funcții, era misionarul protopopiei, membru Comisiei de supraveghere a realizării lumânărilor de la magazinele eparhiale, profesor de religie la scoala elementară și la școala parohială. Potrivit datelor personale publicate în 1906, era căsătorit și avea doi fii și două fiice, de 8 și 2 ani și respectiv, de 5 și 3 ani.

După revoluția bolșevică, preotul Dionisie Oratovschi a slujit la parohia Kukulovka, ținutul Aleksandria. În anul 1928 a fost cercetat penal pentru “alcătuirea incorectă a listei credincoșilor” și peste 3 ani, la 17 ianuarie 1931 a fost arestat. Era acuzat de activitate contrarevoluționară, fiind socotit “membru activ al al unei organizații contrarevoluționare, clericale și monarhiste”. Judecata a avut loc la 14 decembrie 1931, fiind condamnat conform art. 58-10-11 CP al RSSU  la 3 ani de exil în regiunea Arhanghelsk. Cu părere de rău, nu dispunem de mai multe date.

Extras din cartea:
Protoiereu Ioan LISNIC, Clerici ortodocși din Basarabia și Transnistria în închisorile comuniste, Iași, Editura Stef, 2019, p. 94-95.

 

 

 

Clerici din cadrul Episcopiei Cetății Albe – Ismail, victime ale represiunilor comuniste

 

Clerici din cadrul Episcopiei Cetății Albe – Ismail, victime ale represiunilor comuniste

Rezumat

Secolul al XX-lea a fost marcat de prigoana comunistă împotriva  creștinilor ortodocși și ai clerului. Odată cu instaurarea regimului ateu bolșevic în Rusia a început un secol al martirilor, în care numeroși monahi, preoți  și credincioși au fost persecutați pentru credința lor. Obiectivul central al politicii ateiste a regimului sovietic a fost construirea unei societăţi fără de Dumnezeu. Sute de mii de creştini ortodocşi au fost arestaţi sub diferite pretexte, mulţi dintre aceştia fiind condamnați la moarte sau executați sumar. Avem un număr impresionant de martiri și mărturisitori ai credinţei în Hristos, din timpul regimului comunist. În 1940, URSS a ocupat teritoriul Basarabiei, al nordului Bucovinei și al Ținutul Herța, iar pentru credincioşii şi clerul din aceste provincii a început o perioadă de grele încercări, ce au decurs din aplicarea politicilor antireligioase de către statul sovietic. După instaurarea puterii sovietice, Basarabia a fost dezmembrată în trei părți. La 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, partea de sud a Basarabiei, județele Cetatea Albă și Ismail, partea de nord, județul Hotin, cât și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. Peste câteva zile, a fost creată regiunea Ismail, formată din teritoriile fostelor județele Cetatea Albă și Ismail, alipite RSS Ucrainene, Ismailul devend centru administrativ regional. Reinstaurarea regimului sovietic în 1944 a dus la revenirea Bisericii din Basarabia şi nordul Bucovinei la situaţia din perioada primei ocupaţii sovietice. După 1944, a început un nou val de represiuni împotriva clericilor basarabeni, spre deosebire de perioada primei ocupaţii sovietice aceştia fiind suspectaţi de colaborare cu autorităţile germane şi române în timpul celui de al Doilea Război Mondial, de propagandă antisovietică şi naţionalistă, slujitorii cultului ortodox fiind arestaţi şi deportaţi în Siberia, Kazahstan şi alte regiuni ale URSS. Preoţii rămaşi sub ocupaţia sovietică au fost supuşi la plata unor impozite exagerat de mari, obligaţi să îndeplinească munci degradante, erau umiliţi, bătuţi, deportaţi şi chiar omorâţi. În prezenta lucrare sunt redate biografiile unor clerici basarabeni din cadrul Episcopiei Cetății Albe-Ismail, cu județele Cetate Albă, Ismail și Cahul, arestați, condamnați la ani grei de temniță de unde nu s-au mai întors, omorâți fără judecată sau exterminați prin muncă silnică de regimul sovietic. Identificarea clericilor martiri este una dintre sarcinile importante  ale posterității, având în vedere atât rolul pe care politicile anticlericale represive ale autorităţilor sovietice l-au avut în proiectul de arhitectură socială, aplicat de regimul totalitar comunist, cât şi valoarea spirituală a memoriei celor care şi-au jertfit viaţa pentru credinţa în Dumnezeu.

                                        Protoiereu Ioan Lisnic

Ateneul de cultură şi credinţă "Biserica Albă" 
cu genericul: "Ierarhi și mărturisitori ai renașterii identității naționale", 19 octombrie 2021.

Preotul Alexandru Podgurschi – unul dintre membrii Misiunii Ortodoxe din Transnistria

 

 Preotul Alexandru Podgurschi – unul dintre membrii Misiunii Ortodoxe din Transnistria  

Viitorul preot Alexandru Podgurschi s-a născut la 18 iunie 1893, în familia preotului Ioan şi a preotesei Olga Podgurschi din satul Căinarii Vechi, jud. Soroca. Tatăl său era parohul Bisericii ”Naşterea Maicii Domnului” din acea localitate. A fost botezat la 25 iunie, în biserica din satul natal de către preotul Nicolae Captarenco din localitatea Izvoare, jud. Soroca şi cântăreţul bisericesc din Căinarii Vechi, Teodor Mămăligă[1]. Tânărul Alexandru a învăţat la şcoala elementară din satul natal, apoi la Şcoala spirituală din Edineţ, promoţia anului 1907[2] şi la Seminarul Teologic din Chişinău, studii pe care le-a absolvit în anul 1914[3].

La data de 4 martie 1915, absolventul seminarului, Alexandru Podgurschi a fost numit cântăreţ la Biserica ”Sf. Haralambie” din Chişinău[4]. În următorii ani a fost hirotonit preot şi a slujit la Biserica ”Naşterea Maicii Domnului” din satul Baxani, jud. Soroca. La 1 iunie 1921, conform cererii înaintate a fost transferat la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Hăsnăşenii Mici, acelaş judeţ[5]. În anul 1924, este din nou transferat, la parohia Petreni, jud. Soroca, cu Biserica ”Sf. Maria Magdalena”[6].

În timpul primului refugiu, în luna martie 1941, preotul Alexandru Podgurschi a fost numit de către autorităţile bisericeşti, paroh la Biserica ”Duminica Tuturor Sfinților” din localitatea Movila Miresii, jud. Brăila[7]. În toamna anului 1941, în raioanele din stânga Nistrului, cât și în întreg teritoriul dintre Nistru şi Bug s-a instaurat administrația română, acest teritoriu a fost numit Transnistria. Pentru refacerea vieţii creştine din Transnistria, după un sfert de veac de prigoană şi propogandă ateistă, se înfiinţează o Misiune Ortodoxă. Colaborator al acestei Misiuni devine și părintele Alexandru Podgurschi, fiind numit de către autoritățile bisericești, paroh la catedrala din Râbniţa şi protoiereu de judeţ.

Într-o dare de seamă pe anul 1942, părintele protoiereu Alexandru Podgurschi raporta autorităţilor bisericeşti, în felul următor: „Lucrarea mea am început-o cu Anul Nou. De ziua Bobotezei am organizat o frumoasă procesiune în frunte cu preoţi, steaguri şi două coruri. Cu autorităţile civile şi militare, cu d. Prefect al judeţului şi mulţime de popor, ne-am îndreptat spre apele Nistrului. Aici o cruce măreaţă de gheaţă vestea că şi pentru acest mal a răsărit Soarele Dreptăţii”. Sub îndrumarea preotului protoiereu se refăceau bisericile şi casele de rugăciuni, după un sfert de secol ateu. La Râbniţa se organizau cursuri de limbă română, care erau frecventate de 200 de ascultători localnici[8]. În ultimile luni ale anului 1942, părintele Alexandru a fost numit protoiereu al judeţului Golta[9].

În luna mai 1943, Mitropolitul Visarion Puiu, Şeful Misiunii Ortodoxe din Transnistria a vizitat canonic mai multe localităţi din judeţele Odesa, Berezovca, Oceacov şi Golta. Ajuns la marginea judeţului Golta a fost întâmpinat de credincoşi veniţi de la mari depărtări şi de preoţi în frunte cu protoiereul de judeţ, Alexandru Podgurschi, care a ţinut şi un raport despre activitatea misionară a preoţilor din cadrul judeţului. La 30 mai, Mitropolitul Visarion, urmat de protoiereul de judeţ şi un sobor de preoţi a săvârşit Sf. Liturgie arhierească la catedrala din Golta. În judeţul Golta, cât şi în celelalte judeţe transnistrene se lucra la reânfiinţarea şi restaurarea locaşelor sfinte. Se desfăşura o lucrare misionară şi de educaţie religioasă, mai ales în rândul tinerilor. În ziua de Paşti a anului 1943, după săvîrşirea slujbei praznicale, părintele protoiereu Alexandru Podgurschi, însoţit de secretarul protoeriei s-au dus cu o maşină specială în parohiile lipsite de preoţi, unde au săvârşit Vecernia şi au sfinţit păştile. Acelaş lucru l-au făcut şi alţi preoţi. În acele zile de sărbătoare, s-au organizat colete pentru ajutorarea săracilor, bolnavilor şi văduvilor[10].

Din cauza înaintării liniei frontului, în martie 1944, preotul misionar Alexandru Podgurschi s-a refugiat din nou peste Prut. A fost numit de către autorităţile bisericeşti, slujitor la Biserica ”Sf. Voievozi” din comuna Bengeşti, jud. Gorj. La 28 ianuarie 1948, părintele Alexandru a fost transferat la parohia Ioneşti, judeţul Vâlcea, în locul altui preot basarabean, Ştefan Madan, au fost transferaţi unul în locul altuia. Transferarea reciprocă a preoţilor a fost aprobată conform cererii petiţionarilor[11]. 

Despre viaţa de mai departe a preotului misionar Alexandru Podgurschi nu se cunoaşte nimic.                

                                              

                                          Protoiereu Ioan Lisnic

---

[1]ANRM, F. 211, inv. 6, d. 256, f. 199. 

[2]Кишиневскiа Епархiальныя Въедомости (în continuare – KEB), еженедъльное изданie, nr. 27-28, 1907, p. 206.

[3]Idem, nr. 25, 1914, p. 263.

[4]Idem, nr. 11-12, 1915, p. 163.

[5]Revista „Luminătorul”, nr. 6, 1921, p. 2.    

[6] Episcopia Hotimului. Anuar, Chişinău: Tipografia Eparhială ”Cartea Românească”, 1930, p. 129.

[7]Cornelia Vîju. Istorie şi viaţă jertvelnică în comunitatea movileană. Sursa: https://corneliaviju.blogspot.com/2017/12/istorie-si-viata-jertfelnica-in.html

[8]„Transnistria Creştină. Revista Misiunii Ortodoxe Române în Transnistria”, anul I, nr. 1, ianuarie-martie 1942, p. 44, 57-58.

[9]„Transnistria Creştină. Revista Misiunii Bisericeşti în Transnistria”, anul I, nr. 3-4, iulie-decembrie 1942, p. 90.

[10]„Transnistria Creştină. Revista Misiunii Bisericeşti pentru Transnistria”, anul II, nr. 1-2, ianuarie-iunie 1943, p. 101-103, 140-142.

[11]„Republica Populară Română. Monitorul Oficial”. Partea I-a, nr. 29, 5 februarie 1948, p. 942.

Nicolae Bucur, ctitor de biserici şi ziditor de suflete

 

Nicolae Bucur, ctitor de biserici
şi ziditor de suflete

Mergând dintr-un sat în altul, Nicolae Bucur propăvăduia oamenilor cuvântul lui Dumnezeu. În presa timpului se scria despre el numai cuvinte de laudă, iar în închipuirea ţăranilor era asociat asemeni unui „sfânt”. Acest cucernic şi binecredincos creştin a contribuit la zidirea multor locaşe sfinte, mai ales în localităţi, unde din cauza mijloacelor financiare precare, nici nu mergea vorba de zidirea unei biserici, sau în sate unde tot din cauza crizei financiare lucrările de construcţii de biserici continuau să fie în delăsare. În unele materiale publicate se strecoară şi unele inexactităţi despre acest personaj bisericesc. Se spune, că Bucur ar fi fost de etnie rromă, în realitate a fost un român basarabean, născut într-o familie de proprietari din Soroca. La fel, se menţionează, că Bucur ar fi fost arestat în iarna anilor 1940-1941 şi când a fost aşezat în sanie, soldaţii au turnat apă peste el şi hainele îi îngheţa-se. Cunoaştem cu exactitate că acest om cucernic şi binecredincos a fost arestat în vara anului 1941, la 13 iunie. La fel, în materialele menţionate se strecoară şi alte inexactităţi, în afară de acele falsuri pe care le întâlnim în dosarul său de acuzare. 

 

                                     Protoiereu Ioan Lisnic

(Rezumat; Materialul respectiv va fi publicat în curând, în următorul vomul de carte: Clerici ortodocşi din Basarabia ... în închisorile comuniste)