luni, 4 ianuarie 2016

Părintele – diacon Vasile Stihie






Părintele – diacon Vasile Stihie


S-a născut la 1 martie 1888. După absolvirea Școlii spirituale a fost numit cântăreț la Biserica Sf. Dimitrie din Văscăuți, jud. Soroca, cu începere de la 13 septembrie 1906. În anul 1908 a fost transferat la Biserica Sf. Atanasie din Cimechioi, jud. Cahul, apoi numit în calitate de cântăreș la Catedrala Schimbarea la Față din or. Bolgrad. A fost hirotonit în treapta de diacon pentru Catedrala din Bolgrad la 21 septembrie 1914, iar la 10 mai 1916, numit diacon la Catedrala Acoperemântul Maicii Domnului din or. Ismail.
Pentru merite deosebite a fost ridicat în treapta de protodiacon.  La 1 ianuarie 1924 a fost transferat la Biserica Episcopală cu hramul Sf. Împărați Constantin și Elena din or. Ismail, iar la 1 octombrie 1930, numit slujitor la Biserica grecească Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava din or. Cetatea Albă.
La 28 iunie 1940, în contextul retragerii armatei și administrației române din Basarabia, bande anarhice au început să jefuiască tot ceea ce le ieșea în cale. În momentul în care au încercat să prade Biserica „Sfântul Ioan de la Suceava” din Cetatea Albă, părintele diacon Vasile Stihie, împreună cu preotul paroh Hrisant Fotescu, au încercat să se opună. Pentru gestul lor, ambii au fost amenințați cu moartea. Ulterior, după revenirea autorităților române în 1941, părintele Hrisant Fotescu și-a reluat slujirea de paroh la aceeași biserică. În ceea ce îl privește pe diaconul Vasile Stihie, acesta este consemnat în anul 1942 ca slujitor la Catedrala din Odesa, în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. 

                                     Protoiereu Ioan Lisnic









duminică, 3 ianuarie 2016

Preotul Petru Sinitân – omorât fără judecată




Preotul Petru Sinitân –
omorât fără judecată





S-a născut la 23 iunie 1883. După absolvirea Seminarului Teologic în anul 1905, a activat o perioadă în calitate de profesor. A fost hirotonit preot la 30 iulie 1909 pe seama parohiei Crasnaia Poleana, jud. Știgrî (Rusia), iar la 16 decembrie 1915 a fost numit al II-lea preot la Catedrala Înălțarea Domnului din orașul Cetatea Albă. 
Pentru activitate pastorală și misionară desfășurată în parohie, la 20 martie1916 a fost gratificat cu camilaucă, iar mai târziu ridicat la rangul de protoiereu. În luna octombrie al anului 1923 a fost ales membru al Sfatului protopopesc al Cetății Albe. S-a destins prin contribuția P.C. Sale în ”ofensiva sanitară” care a fost desfășurată în lunile august și septembrie 1938. Pentru merite deosebite a fost decorat prin decret regal în anul 1939 cu Crucea ”Meritul Sănătății”, cl. I.
În urma înaitării notei ultimative de către Guvernul sovietic în care se cerea cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, când armata și administrația română se retrăgeau, preotul Petru Sinițân a fost împușcat în gara din Cetatea Albă de către evreii comuniști. Au fost omorâți șeful gării și ajutorul acestuia. Acțiunea teroristă era condusă de evreul Abram Carolic. Potrivit altor surse, preotul Sinițân a fost spânzurat împreună cu membrii familiei sale în catedrala orașului.


                                    Protoiereu Ioan Lisnic 








joi, 10 decembrie 2015

Preotul Gheorghe Munteanu – judecat pentru activitate contrarevoluționară






Preotul Gheorghe Munteanu –
judecat pentru activitate contrarevoluționară





S-a născut la 22 aprilie 1909. După absolvirea Facultății de Teologie, a fost hirotonit preot la 13 decembrie 1931 și numit paroh al Bisericii Sf. Ioan Teologul din com. Nerușai, jud. Ismail.
Pentru merite în activitatea pastorală desfășurată în parohie, a fost decorat în anul 1935 cu distincția bisericească, bedernița. În același an, a fost transferat la parohia Regina – Maria, suburbia orașului Ismail, cu biserica în construcție. La data de 1 aprilie 1939 a fost numit paroh al Bisericii Înălțarea Domnului din Ismail, până în anul 1940 a fost și profesor la Seminarul Teologic din același oraș.
După instaurarea puterii sovietice în Basarabia (1940-1941), părintele Gheorghe Munteanu a fost arestat de către agenții organelor NKVD – iste din Ismail pentru aparteneța sa la Partidul Național Creștin. A fost acuzat cum că, fiind membru al partidului, ”a dus o politică reacționară burgheză îndreptată împotriva muncitorilor și țăranilor”. Împreună cu părintele au fost judecați mai mulți membri ai PNC din Ismail. Au fost cu toții judecați de către Tribunalul Militar. Părintele Gheorghe Munteanu a fost judecat la 8 ani de lagăr. Fiind în detenție, pentru ”activitate contrarevoluționară în lagăr”, este judecat din nou, fiind condamnat la 10 ani. A fost eliberat din lagăr în anul 1953, cu sentința domiciului obligatoriu în regiunea Krasnoiarsk. Despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic. 


                                       Protoiereu Ioan Lisnic









miercuri, 9 decembrie 2015

Preotul Afanasie Costrițchi – judecat la 10 ani de lagăr în Siberia








Preotul Afanasie Costrițchi –
judecat la 10 ani de lagăr în Siberia




Fosta biserică din Hagi-Curda, jud. Ismail 
(în prezent Camâșova, r-nul Ismail, reg. Odesa)



S-a născut la 9 martie 1891 în localitatea Nerușai, jud. Ismail. După absolvirea Seminarului Teologic din Chișinău, la 1 mai 1915 a fost numit temporar în calitate de cântăreț la Biserica Nașterea Maicii Domnului din Mihalcova, jud. Hotin. A fost hirotonit preot la 12 februarie 1920 pe seama Bisericii Sf. Ap. Petru și Pavel din Hagi-Curda, jud. Ismail (în prezent Camâșova, r-nul Ismail, reg. Odesa).
În primul an de ocupație sovietică (1940-1941), pentru apartenența sa la Partidul Național Creștin, a fost arestat de către agenții organelor NKVD-iste din Ismail. A fost învinuit că, începând cu anul 1937, a fost președinte al PNC din localitatea Hagi-Curda, cum că ”a dus o propagandă contrarevoluționară îndreptată împotriva Uniunii Sovietice. După instaurarea puterii sovietice a desfășurat o agitație antisovietică îndreptată spre sabotarea acțiunilor Partidului Comunist și a conducerii sovietice locale. A instigat femeile din sat la manifestări deschise împotriva membrilor sovietului sătesc cu scopul de a fi înlăturați. Își expunea deschis dorința de zdrobire a URSS în cazul  unui posibil război cu Germania...”.
La retragerea trupelor sovietice din Basarabia, împreună cu alți deținuți din închisoarea din Ismail au fost transferați în penitenciarul nr. 2 din reg. Sverdlovsk.  Părintele Afanasie a fost judecat la 12 martie 1942  la 10 ani de lagăr, ispășind pedeapsa într-un lagăr din Ivdelsk, reg. Sverdlovsk. Despre viața lui de mai departe nu se știe nimic. 


                                       Protoiereu Ioan Lisnic









marți, 8 decembrie 2015

Preotul Haralambie Samburschi – condamnat la ani grei de temniță în Siberia







Preotul Haralambie Samburschi –
condamnat la ani grei de temniță în Siberia



Biserica Adormirea Maicii Domnului din Cimișlia



S-a născut la 3 februarie 1874. După absolvirea Seminarului Teologic, la 24 iulie 1898, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Caracui, jud. Chișinău, cu Biserica Sf. Nicolae. Pentru activitatea pastorală desfășurată în parohie, în luna aprilie a anului 1907 a fost gratificat cu bederniță.
În anul 1919 a fost transferat la Biserica Adormirea Maicii Domnului din com. Cimișlia, jud. Tighina. Pentru merite în activitatea pastorală a fost decorat în repetate rânduri, iar la 22 iulie 1926, a fost ridicat în treapta de protiereu. Îndeplinea și funcția de președinte al Cercului pastoral  ”Cimișlia”. Astfel, la 30 iunie 1929, în cadrul ședinței Cercului pastoral care a fost desfășurată în parohia Gradiștea a luat cuvântul și părintele Haralambie Samburschi. La deschiderea conferinței, care a avut loc după săvârșirea Sf. Liturghii, președintele Cercului pastoral a dorit celor prezenți ca cuvintele de învățătură rostite să găsească teren bun și să aducă roade în credință.
După instaurarea puterii sovietice, în anul 1941, a fost arestat de către agenții organelor NKVD-iste și deportat în Siberia, de unde nu s-a mai întors. 

                             
                                          Protoiereu Ioan Lisnic









luni, 7 decembrie 2015

Preotul Teodor Chirilov – martirizat în timpul persecuțiilor sovietice







Preotul Teodor Chirilov –
martirizat în timpul persecuțiilor sovietice




Biserica Sf. Gheorghe din Șerpeni, jud. Tighina



S-a născut la 14 februarie 1873. După absolvirea Seminarului Teologic  a fost hirotonit preot la 25 martie 1899 și numit paroh la Biserica Acoperimântul Maicii Domnului din Delacău, jud. Tighina. În anul 1925 a fost transferat la Biserica Sf. Gheorghe  din Șerpeni, același județ.
Pentru merite deosebite în activitatea pastorală și misionară desfășurată în parohie, la 22 iulie 1926, părintele Teodor a fost ridicat la treapta de protoiereu. În perioada 19-24 august 1930 Î.P.S. Gurie, Mitropolit al Basarabiei, a efectuat vizite canonice a parohiilor de pe malul Nistrului. A vizitat și parohia Șerpeni. La sosire,  preotul paroh a rostit o cuvântare de bunsosit care a impresionat mult pe Înaltul Chiriarh, cât și întreaga populație adunată la biserică. Î.P.S. Sa a rămas satisfăcut de activitatea parohului din Șerpeni. La 2 ianuarie 1932, părintele Teodor Chirilov a fost decorat cu distincția bisericească, palița.
În primul an de ocupație sovietică, din perioada 1940- 1941, părintele Teodor Chirilov a fost arestat de către organele NKVD-iste și deportat în Siberia, despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic. Potrivit altor surse, părintele Teodor a fost ucis în timpul persecuțiilor sovietice. 


                                         Protoiereu Ioan Lisnic



Corul bisericesc, parohia Șerpeni, 1933






duminică, 6 decembrie 2015

Preotul Teodor Zubcu (Zubcov) – arestat și deportat în Siberia





Preotul Teodor Zubcu (Zubcov) –
arestat și deportat în Siberia



Bisericii Sf. Gheorghe din localitatea Geamăna, 
jud. Tighina (reconstruită în 1990) 



S-a născut la 8 februarie 1887. După absolvirea Seminarului Teologic a fost hirotonit preot și numit paroh  al Bisericii  Sf. Gheorghe din localitatea Geamăna, jud. Tighina, începând cu data de 27 octombrie 1913.
Timp de 28 de ani (1913-1941) părintele Teodosie a păstorit credincioșii din această localitate. În anul 1925, din inițiativa preotului paroh a fost sfințită piatra de temelie a unei noi biserici, iar pe parcursul anului 1927, a fost efectuată o reparație fundamentală a vechii biserici. Sfințirea bisericii a avut loc la 21 august, invitatul principal a acestui eveniment spiritual fiind Î.P.S. Sa, Arhiepiscopul Gurie al Basarabiei. Sosind cu o zi înainte de sfințirea bisericii, Î.P.S. Sa a fost întâmpinat cu toate onorurile. Preotul paroh, Teodor Zubcu,  a urat un bun venit arătând marea sa bucurie și a păstoriților de sosirea în localitate a scumpului oaspete. Raportând totodată, că parohienii din Geamăna sunt buni, evlavioși, ascultători și depun toată străduința pentru construirea unei noi biserici. A doua zi a avut loc sfințirea bisericii. În timpul săvârșirii Sf. Liturghii, parohul bisericii, pentru activitate pastorală folosiroare, rodnică și cu zel, a fost gratificat cu camilavcă.
Pe parcursul slujirii în parohia Geamăna, părintele Teodor a fost președinte al Comitetului Școlar. La serbarea culturală din cadrul Cercului învățătoresc, care a avut loc la 28 februarie 1932 în localitate, din partea celor prezenți, președintele a adus mulțumiri învățătorilor din acest sat, pentru munca ce o depun în luminarea maselor și progresul culturii.
După instaurarea puterii sovietice din primul an de ocupație (1940-1941), părintele Teodor Zubcu a fost arestat în 1941 de către agenții organelor NKVD-iste și deportat în Siberia, de unde nu s-a mai întors.


                                    Protoiereu Ioan Lisnic